Adina

Uneori trebuie să știi și când să renunți. Sau pur și simplu să lași lucrurile mai lejer, să mai graviteze și ele. Viața nu mai are și ea niciun rol? Am devenit obsedați de control, de parcă totul e susținut de umerii și coloana noastră, nu e de mirare că ne doare atât spatele. Uneori știi ce trebuie să faci cu presiunea? Să o iei, să o mototolești și să o arunci la coș ca și cum ar fi o hârtie.

Dacă vrei să fii rechin, trebuie să știi că ai nevoie de ape mari, altfel rămâi la mal și ești cel mult Nemo.

Dacă vrei să știi să înoți ai nevoie de ape adânci. Nu știu dacă înotul se învață pe uscat, dar știu că în viața asta de multe ori te trezești în ape adânci, în furtuni. Poate habar nu ai să înoți și ai ajuns brusc acolo. Poate știi, dar te paralizează frica. Poate știi, dar te trag curenții…Uneori ne înecăm într-un pahar cu apă, ne mai și amestecăm cu lingurița singuri.

Și totuși, când dai la o parte toate minciunile pe care te chinui să ți le crezi, balastrul, nu te mai trage nimic în jos. E tare să faci pluta din când în când, nu? Sau să fii dus cu pluta. E și aici o înțelepciune, ă? Înțelepciunea “nebunilor” care aleg pentru ei. Care vor să fie o voce, nu un ecou. Care îndrăznesc să ridice capul și să privească mai mult. Cei care nu se tem de relația unu la unu cu ei înșiși. Cei care învață să iubească, dar și să dea drumul. Cei care nu se agață, dar îmbrățișează, pe ei, pe un om care este acolo.

Un alt clișeu cu care ne războim acum, autosuficiența și nu care cumva să spui că ai nevoie de cineva. Ba ai, în egală măsură cu care ai nevoie de tine. Dar și relațiile au nevoie de aer, de spațiu de transformare. Nu toți sunt pentru toți și e perfect ok. Nu toți rămân și e perfect ok. Unii rămân mereu în noi și e perfect ok (atât timp cât au un efect bun).

Știu clar cine nu pleacă niciodată și cine e element comun în toate relațiile tale, în toate locurile în care te afli, în toate situațiile: Tu. Relația cu tine, pe ea să nu o pierzi, să nu o degradezi. Deși și ea se transformă mereu, singura constantă e schimbarea. Dar nu te feri de ea, să nu îți fie frică de ea. Uneori îmi imaginez că suntem ca niște păpuși rusești și avem toate eu-rile noastre trecute, din mic, spre mai mare, către cine sunt în acest moment. Și mereu trebuie să ai grijă de tine cel de acum, dacă ai grijă de cel de acum ai grijă și de cel care ai fost, cel care vei deveni.

Fiecare decide ce vrea/ cine vrea să fie în viața asta. Norocoșii da, pot. Sunt oameni care nu au avut șansa asta din varii motive, sau poate chiar și tu. Dar poate nu e prea târziu să-ți dai seama că viața e una. Ghici ce, mai e și limitată. Nu e ca și cum o am pe asta, dar lasă că e de probă, mai încerc în următoarea, e vreun joc cu mai multe încercări. Dar ne comportam ca și cum așa e. Și știi ce e amuzant? Continuăm să ne perpelim pentru lucruri, evenimente, oameni, continuăm drumuri de care în adâncul sufletului nostru știm că nu ne e locul acolo, de asta te și împiedici mult. Ne păcălim singuri, cerșim câte ceva, ne enervăm, ajungem în ipostaze în care ne umilim singuri, în care devenim poate propriul nostru abuzator, în care poate ne autosabotăm, în care parcă ne e frică.

Frica, bat-o vina. A ucis atâtea vise, dar pentru că a fost văzută ca un dușman. Atâtea încercări de a o anula. N-ai știut că e ceva normal în corpul tău? Și e ca și cum ai vrea să îți tai o mână, n-ai mai fi niciodată complet fără ea.

Cum schimbi modul în care te uiți la ea? Cred că frica e acolo ca să te apere. Scopul fricii e de a te apăra. Creierul tău vrea să te mențină în siguranță și în momentul în care simte un stimul care ar putea să te pună în pericol, activează frica. Practic e un semn că eu încerc, creierul meu îmi vrea binele. Doar că, din varii motive uneori, decodifică greșit stimulii. Ajunge să vadă un cod pentru frică în ceva ce nu ar trebui. Erori de sistem. Învață-l că nu ești în pericol mereu, că ai resurse cu care să te adaptezi, crează-i o altă bază de date de unde să ia informații pentru următoare situații. O bază de date cu tot ce e mai frumos la tine, sau cu tot din ce poți lua putere. Unele lupte s-au câștigat cu tot cu frică până ce ea a dispărut sau s-a transformat în aliat. Să nu-ți fie frică să îți fie frică.

Când vorbim despre activitatea sexuală și despre perioada imediată ei, ne putem raporta, în mod normal, la senzații de bine, cu o relaxare atât fizică cât și psihologică.

Se întâmplă totuși, deși nu este un fenomen atât de bine studiat, ca unele persoane să simtă uneori stări precum melancolie care durează de la câteva minute la câteva ore, o senzație de goliciune emoțională, tristețe, anxietate, iritabilitate, vinovăție în urma actului sexual indiferent de calitatea sexului. Experiența emoțională nu pare a fi în acord cu modul în care ar fi trebuit să te simți.

Pentru că persoanele simt acest fenomen diferit, poate fi dificil să descriem aceste simptome ca fiind universal valabile. Dar, în general, poate fi văzut ca trăirea unei experiențe negative care vine în contrast cu ceea ce simțeai câteva minute mai devreme.

O teorie în acest sens este aceea conform căreia în momentul în care nivelul hormonilor crește în timpul sexului se formează un sentiment intens de intimitate. Când nivelul lor scade, unele persoane pot experimenta un sentiment de goliciune interioară, acea senzație de a avea un gol interior.

Depresia afectează în mod clar toate ariile vieții mai mult sau mai puțin, inclusiv capacitatea de a simți plăcere, satisfacție. Când vorbim despre arhitectura noastră internă, este extrem de dificil să poți spune că persoana x simte ca și persoana y din motivul z. De aceea, având în vedere calitatea umană de a fi originali, unici, fiecare își poate avea propriile cauze, propriile mecanisme care conduc spre această stare de tristețe, de neadecvare în urma actului sexual, în urma orgasmului.

Acceptarea sau neacceptarea sexualității.

Cum sunt în raport cu sexualitatea mea? Ce convingeri am față de ea?

Mesajele preluate din familie sunt extrem de importate. Ce am văzut acasă, la persoanele din jurul meu. Ce am auzit, ce mi s-a spus. Propriile identități sexuale ale părinților, modul în care ei văd sexualitatea, propriile lor istorii de viață corelate în jurul acesteia, prioritar ce ține de abuzuri. Modul în care ei ș-au dat voie să o trăiască influențează enorm.

Mediile dure, conservatoare în care sexul a fost încadrat ca fiind rău sau murdar pot produce o vinovăție inconștientă.

Fără să ne dăm seama, putem purta cu noi trăiri, gânduri care nu ne aparțin. Probleme care nu ne aparțin. Se lipesc pe noi ca niște amprente, stickere lucruri care aparțin altora și ne contaminează propriile experiențe. În loc să îmi trăiesc eu experiențele și să văd ce se întâmplă în viața mea, eventual să îmi creez propriile probleme, le trăiesc pe ale altora, trăiesc poate prin frica altuia, poate prin nefericirea mamei/ tatălui și tot așa. Este extrem de important să poți delimita ceea ce îți aparține de ceea ce nu.

Ce mesaje am preluat și s-au strecurat în această arhitectură internă a mea?

Cu ce vinovăție trăiesc? Ce sau cine nu îmi dă voie să mă bucur pe deplin și să mă pot relaxa?

Îmi pot asuma rolul de femeie, de bărbat care își dă voie să simtă? Cum văd eu portretul meu sexual?

Ce rol joc în sex? Sunt un personaj? Îmi pun o mască și apoi ea cade? Trăiesc stări conflictuale în mine? Ce stare a eului meu se activează în sex? Mă identific cu cineva?

Poziționarea în funcție de tipare de personalitate poate să ofere indicii, zic eu. Că tot aminteam mai sus de roluri, hai să te familiarizez puțin cu histrionicul. În ciuda aparenței de hipersexualitate, persoană sexuală, tind să fie sfioși ascunzând timiditatea printr-o reputație de teaseri. Hiperdisponibilitatea lor poate fi de fațadă, mască pentru sexualitate fără suport. În fond, pot fi o caricatură a sex rolului care se exagerează într- atât încât se dizvolvă, ca de exemplu acei bărbați macho care în condiții de stres emoțional, traumă devin băieței, femeile devin mici fetițe speriate. Comportamentul sexual nu e unul autentic, ci e un copil frigid. Se poate ca după tot evenimentul sexual, să redevină copii triști? Copii care doreau grijă?

La narcisism, sexul umple un gol. Și în ceea ce îi privește se remarcă o activitate sexuală intensă, vezi acele tipologii nimfă, însă în realitate nu se simt așa. Tot ce face e pentru a impresiona și a primi laude, caută să se simtă special pentru tine.

Istoric de abuz sexual. Efectele abuzului sexual sunt extrem de profunde și pot fi îndurate foarte mulți ani după eveniment. Persoanele pot asocia mai târziu, experiențele sexuale, inclusiv cele dorite cu această traumă, cu senzații de vină, rușine, pedeapsă, pierdere.

A te simți trist după actul sexual ar putea fi faptul că nu ești pregătit fizic sau emoțional pentru asta. A simți o vinovăție în urma acestuia poate fi de asemenea un indiciu că legătura cu partenerul nu este una tocmai profundă.

A face sex este extrem de intim, iar intimitatea te poate face mai conștient de gânduri, sentimente inconștiente, pot fi chiar acelea de supărare, agresivitate, tristețe. Dacă relația nu este una care să te împlinească, aceste resentimente pot să-și facă apariția în urma sexului.

De asemenea, dacă este o întâlnire de o noapte, tristețea poate apărea pentru că te simți singur sau chiar regreți acea experiență.

Stres, suferință . Dacă te simți deja stresat, ai simptome de anxietate, iar în viața de zi cu zi lucrurile nu merg chiar pe roate, sexul este o distragere temporară.