Relatii

Relație la distanță. Controversat subiect. Contrat tuturor așteptărilor s-ar părea că nivelul satisfacției în cuplu nu diferă mult de cel al relațiilor cu apropiere fizică. Ba chiar se îmbunătățesc abilități de relaționare, cum sunt încrederea, răbdarea, o mai bună comunicare.

Apropierea fizică și cea la nivel non-verbal lipsesc în cea mai mare parte a timpului. Modul în care poți oferi afecțiune este limitat, fapt ce antrenează comunicarea la nivel emoțional, exersarea capacității de a asculta activ, atent.

Lipsind intimitatea fizică, te concentrezi asupra unor aspecte pe care alte cupluri le pot neglija, cum ar fi apropierea emoțională. Ești mai atent la emoțiile partenerului și la experiențele lui. Nivelul empatiei crește.

Intimitate emoțională. Comunicare deschisă. Puncte de reper pentru o relație la distanță.

Înveți să îți exprimi sincer trăirile, gândurile, să le dai glas, să le faci cunoscute. Având drept principal element de apropiere, comunicarea, afli că ea e un proces de ajustare și de acomodare. Înveți că partenerii au un cod diferit de comunicare care poate sau nu să coincidă cu al tău și întrebi mai degrabă decât să presupui.

O relație la distanță necesită încredere. Așadar înveți să nu sari imediat la concluzii și să creați un sentiment al siguranței între voi. Într-adevăr, pentru unele persoane, a oferi încredere este dificil, iar o relație la distanță este un maraton la capitolul acesta. O relație fără încredere nu are fundație, se clatină și devine un chin pentru ambele persoane.

Să fie oare nivelul de angajamanet mai puternic între cei doi, asumându-și o relație la distanță? Presupune succesul unei astfel de relații mai mult efort?

Ce înseamnă să intri într-o relație imediat după o pierdere, o despărțire sau un divorț? Noul cuplu este format numai din două persoane sau s-a strecurat drept mediator între voi și fantoma trecutului?

Se resimte ca o pierdere, atât la nivel fizic cât și emoțional, fie că e vorba de o despărțire, de un divorț, de moartea partenerului. Toate pierderile implică un doliu de făcut. El are etape prin care ai nevoie să treci, pentru ca actualul partener să nu fie un înlocuitor: Un om căruia să îi atribui calitățile și defectele persoanei pierdute.

Actualul partener se poate simți confuz, de multe ori nu înțelege ce îi ceri, ce face greșit, în situația prezentă este absurd ceea ce pretinzi de la el.

Vii cu așteptări neîmplinite din fosta relație pe care le ceri acum. Cu nevoile care nu ți-au fost satisfăcute și pui pe umerii acestui înlocuitor o povară mult prea mare, una pe care nici nu o înțelege, nici nu o merită.

Să proiectezi pe noul iubit/ă emoțiile adresate altcuiva, îi anulează identitatea, stima de sine, echilibrul emoțional. Faci din noua relație un tsunami care îl înghite pe cel care a venit cu toată sinceritatea lui, dar și pe tine, cel/cea deja înghițită de un tsunami trecut. Nu poți pune pe post de mediator între conflictele din relația prezentă, o persoană pierdută (indiferent de împrejurări).

Compararea involuntară (între fostul partener și actualul) care crezi că se întâmplă numai în mintea ta, își are tentaculele și în afară. Suntem capabili să sesizăm, să simțim chiar dacă nu ne propunem, așa că omul de lângă tine o simte, fie că e la nivel de intuiție, sau de un al nu știu câtelea simț.

Nu poți lăsa o fantomă a trecutului să îți bântuie prezentul. Căci acesta nu mai este prezent, ci o prelungire a ta din trecut care respiră aici și acum.

Se spune că suntem responsabili pentru fericirea noastră, nu și pentru a altora. Dar oare nu suntem responsabili pentru amăgire, pentru a da speranțe, pentru a ține pe loc un om al cărui scaun este ocupat. Nu e nimeni responsabil să vină să vindece. E drept, se poate face în doi, dar nu printr-o amăgire de suprafață, unde aștepți ca acea persoană să ofere neîncetat încât să umple golul tău, până când faceți schimb: golul tău îl lasă pe el gol, plinul lui te face pe tine plin, iar mai apoi cum oare îți va mai fi bun dacă nu are de unde să mai ofere? Am să susțin mereu că vindecarea e responsabilitatea ta, și a nimănui altcuiva. Omului de lângă tine îi ești dator cu tine, cel care îl vede pe el și nu pe altul în el, cu o relație unde schimbul dintre voi este unul echilibrat.

Ce consideri înșelat? Întrebarea are foarte multe răspunsuri, pentru fiecare poate semnifica altceva, având în vedere că vorbim de o dimensiune atât fizică cât și emoțională.

Sunt varii motive pentru care unul dintre parteneri poate înșela.

Fie că vorbim despre tipare de personalitate care vin, ațâță și pleacă înainte să fie prinse de cineva într-o relație serioasă sau tipare preponderent instabile. Pot iubi mult și pe mulți. Comportamentul este unul impulsiv, vor să se simtă mai bine pe termen scurt, iubite, acceptate. În cazul acestora (bordeline) există o instabilitate emoțională și greutate în a rezista tentației. Caută comportamentele riscante, impulsive (consumul de alcool, droguri, a face sex cu persoane puțin cunoscute). O pot face dintr-un sentiment de gol, vid interior, din aderarea la comportamente auto destructive, schimbări frecvente de dispozitiție, greutate în a spune Nu și a avea granițe.

Dacă vorbim de tipare, nu poate fi neluat în considerare cel narcisist: Centrat pe sine, încrezător, flirtează permanent, tendința de a se lăuda celorlalți cu cuceririle lui.

Nu poți da vina pe trăsăturile de personalitate, ci ai nevoie de o privire de ansamblu asupra dinamicii acelei relații.

Infidelitatea acționează ca o forță corozivă în interiorul cuplului, care oricum nu era atât de sănătos.

Sunt tentați să înșele aceia care nu sunt satisfăcuți în relația lor, cei care au un bagaj întreg de plângeri strânse. Înșală pentru a căuta în afara relației validarea propriilor resurse, calități care sunt nevăzute, criticate de către partenerul de cuplu. Se vrea un refugiu de la accentuarea permanentă a aspectelor negative ale personalității lor, de la etichetele care sunt puse și de la blamare, castrare psihologică.

Inexistența unor aspecte gratificatoare între parteneri. Lipsa feedback-ului pozitiv în momentul în care unul face ceva pentru celălalt invalidează persoana.

Deconectarea emoțională joacă un rol extrem de important. Te poți simți neapreciat, singur, trist. Aceste trăiri evoluează și se transformă în furie, ură, resentimente. În aceste cazuri, când distanțarea este emoțională, ești tentat să cauți apropierea în altcineva. Începe ca o simplă prietenie, până când această persoană devine substitutul partenerului de cuplu.

Printre comportamentele disfuncționale în cadrul cuplului se găsește și pedepsirea partenerului care poate lua forma înșelatului, dar și încercarea de a atrage acestuia atenția prin acest comportament.

Partenerii pot înșela pentru că se simt nesiguri pe propria persoană, caută constant validare. Au o nevoie disperată de atenție. O stimă de sine scăzută îi face să caute aventurile pentru a se simți atrăgători, să își demonstreze că sunt doriți și de alte persoane, nu numai de partenerul de cuplu. Sunt persoane care își demonstrează că merită a fi dorite, numai când sunt alții alergând după ele. Acestea pot înșela pentru că fiind într-o relație stabilă, sursa puterii lor (venită din faptul că sunt dorite de ceilalți) este luată, și astfel înșală pentru a își recăpăta importanța.

La nivel fizic, înșelatul vine odată cu insatisfacția sexuală: Frecvența sexului, lipsa chimiei și a pasiunii, incapacitatea de a obține plăcere, cât și din cauza unor posibile disfuncții sexuale ale partenerului. Se poate căuta în afara cuplului, acea intensitate a sexului de la începutul unei relații, având în vedere că, chimicalele încep să scadă în intensitate odată cu depășirea unei prime faze ale îndrăgostirii.

Sunt anumite relații în care unul dintre parteneri nu se poate manifesta sexual așa cum își dorește, ori poate avea impresia că sexul este prea murdar pentru legătura emoțională dintre ei, cei care împărtășesc viața împreună.

De asemenea, sexul în afara relației se poate înscrie alături de consumul de substanțe și alcool în lista comportamentelor destructive, cele care vin cu o rezolvare pe moment, o distragere de la viața de zi cu zi.

Dependența de sex este o problemă care poate fi privită cu scepticism, dificil de comunicat partenerului de viață. Este extrem de greu de explicat acestuia care sunt motivațiile.

Ideea de secret, de pericol, posibilitatea de a putea fi prins oricând incită. Astfel încât ești atras de ideea de a avea o relație secretă, care implică un nivel emoțional intens.

De asemenea, relațiile pot fi privite ca fiind familiare, monotone și au nevoie să schimbe scenariul, simt nevoia emoțiilor de a cuceri pe cineva.

Expunerea la comportamente de acest fel. A nu știi ce înseamnă o relație fericită pentru că nu ai cunoscut una. Repeți modele familiale în care secretul înșelatului era cunoscut de toată lumea.

Dragostea romantică nu durează atât de mult, ea este înlocuită în timp cu una matură. Dacă acest lucru nu este posibil, unul dintre partener va căuta să simtă acele emoții ale îndrăgostirii inițiale alături de altcineva.

Întrebarea este: Poate să susțină o relație matură? Pe ce s-a bazat relația voastră? Odată ce trece acea îndrăgostire de început, începe să ți se arate cum este partenerul de fapt, se prezintă realitatea și este posibil să fii deziluzionat. Brusc nu mai e perfect așa cum îl vedeai la început și începi să cauți acea perfecțiune în altă parte, neștiind ca de fapt reiei același ciclu. Pentru că o relație presupune implicare, multă muncă. Cel de lângă tine trebuie privit așa cum este el cu adevărat, un om cu calități și defecte, cu care îți asumi responsabilitatea de a comunica reciproc dorințele, nevoile, cu care accepți dificultatea de a crea o relație fericită: angajament, curaj și adaptabilitate la schimbare.

Când nu îți poți manifesta fiecare latură a ta alături de un om, fie că te inhibă, ți-o cenzurează, fie că nu este persoana cu care să o faci, te poate determina să cauți în altcineva contextul de manifestare a sinelui autentic.

Identificarea noastră proiectivă. Crezând că nevoile mele sunt și nevoile celui de lângă mine ne face să nu vedem de fapt omul de lângă noi, el începând încetul cu încetul să vrea „să fie văzut” de către altcineva.