Relatii

Ce înseamnă să intri într-o relație imediat după o pierdere, o despărțire sau un divorț? Noul cuplu este format numai din două persoane sau s-a strecurat drept mediator între voi și fantoma trecutului?

Se resimte ca o pierdere, atât la nivel fizic cât și emoțional, fie că e vorba de o despărțire, de un divorț, de moartea partenerului. Toate pierderile implică un doliu de făcut. El are etape prin care ai nevoie să treci, pentru ca actualul partener să nu fie un înlocuitor: Un om căruia să îi atribui calitățile și defectele persoanei pierdute.

Actualul partener se poate simți confuz, de multe ori nu înțelege ce îi ceri, ce face greșit, în situația prezentă este absurd ceea ce pretinzi de la el.

Vii cu așteptări neîmplinite din fosta relație pe care le ceri acum. Cu nevoile care nu ți-au fost satisfăcute și pui pe umerii acestui înlocuitor o povară mult prea mare, una pe care nici nu o înțelege, nici nu o merită.

Să proiectezi pe noul iubit/ă emoțiile adresate altcuiva, îi anulează identitatea, stima de sine, echilibrul emoțional. Faci din noua relație un tsunami care îl înghite pe cel care a venit cu toată sinceritatea lui, dar și pe tine, cel/cea deja înghițită de un tsunami trecut. Nu poți pune pe post de mediator între conflictele din relația prezentă, o persoană pierdută (indiferent de împrejurări).

Compararea involuntară (între fostul partener și actualul) care crezi că se întâmplă numai în mintea ta, își are tentaculele și în afară. Suntem capabili să sesizăm, să simțim chiar dacă nu ne propunem, așa că omul de lângă tine o simte, fie că e la nivel de intuiție, sau de un al nu știu câtelea simț.

Nu poți lăsa o fantomă a trecutului să îți bântuie prezentul. Căci acesta nu mai este prezent, ci o prelungire a ta din trecut care respiră aici și acum.

Se spune că suntem responsabili pentru fericirea noastră, nu și pentru a altora. Dar oare nu suntem responsabili pentru amăgire, pentru a da speranțe, pentru a ține pe loc un om al cărui scaun este ocupat. Nu e nimeni responsabil să vină să vindece. E drept, se poate face în doi, dar nu printr-o amăgire de suprafață, unde aștepți ca acea persoană să ofere neîncetat încât să umple golul tău, până când faceți schimb: golul tău îl lasă pe el gol, plinul lui te face pe tine plin, iar mai apoi cum oare îți va mai fi bun dacă nu are de unde să mai ofere? Am să susțin mereu că vindecarea e responsabilitatea ta, și a nimănui altcuiva. Omului de lângă tine îi ești dator cu tine, cel care îl vede pe el și nu pe altul în el, cu o relație unde schimbul dintre voi este unul echilibrat.

Ce consideri înșelat? Întrebarea are foarte multe răspunsuri, pentru fiecare poate semnifica altceva, având în vedere că vorbim de o dimensiune atât fizică cât și emoțională.

Sunt varii motive pentru care unul dintre parteneri poate înșela.

Fie că vorbim despre tipare de personalitate care vin, ațâță și pleacă înainte să fie prinse de cineva într-o relație serioasă sau tipare preponderent instabile. Pot iubi mult și pe mulți. Comportamentul este unul impulsiv, vor să se simtă mai bine pe termen scurt, iubite, acceptate. În cazul acestora (bordeline) există o instabilitate emoțională și greutate în a rezista tentației. Caută comportamentele riscante, impulsive (consumul de alcool, droguri, a face sex cu persoane puțin cunoscute). O pot face dintr-un sentiment de gol, vid interior, din aderarea la comportamente auto destructive, schimbări frecvente de dispozitiție, greutate în a spune Nu și a avea granițe.

Dacă vorbim de tipare, nu poate fi neluat în considerare cel narcisist: Centrat pe sine, încrezător, flirtează permanent, tendința de a se lăuda celorlalți cu cuceririle lui.

Nu poți da vina pe trăsăturile de personalitate, ci ai nevoie de o privire de ansamblu asupra dinamicii acelei relații.

Infidelitatea acționează ca o forță corozivă în interiorul cuplului, care oricum nu era atât de sănătos.

Sunt tentați să înșele aceia care nu sunt satisfăcuți în relația lor, cei care au un bagaj întreg de plângeri strânse. Înșală pentru a căuta în afara relației validarea propriilor resurse, calități care sunt nevăzute, criticate de către partenerul de cuplu. Se vrea un refugiu de la accentuarea permanentă a aspectelor negative ale personalității lor, de la etichetele care sunt puse și de la blamare, castrare psihologică.

Inexistența unor aspecte gratificatoare între parteneri. Lipsa feedback-ului pozitiv în momentul în care unul face ceva pentru celălalt invalidează persoana.

Deconectarea emoțională joacă un rol extrem de important. Te poți simți neapreciat, singur, trist. Aceste trăiri evoluează și se transformă în furie, ură, resentimente. În aceste cazuri, când distanțarea este emoțională, ești tentat să cauți apropierea în altcineva. Începe ca o simplă prietenie, până când această persoană devine substitutul partenerului de cuplu.

Printre comportamentele disfuncționale în cadrul cuplului se găsește și pedepsirea partenerului care poate lua forma înșelatului, dar și încercarea de a atrage acestuia atenția prin acest comportament.

Partenerii pot înșela pentru că se simt nesiguri pe propria persoană, caută constant validare. Au o nevoie disperată de atenție. O stimă de sine scăzută îi face să caute aventurile pentru a se simți atrăgători, să își demonstreze că sunt doriți și de alte persoane, nu numai de partenerul de cuplu. Sunt persoane care își demonstrează că merită a fi dorite, numai când sunt alții alergând după ele. Acestea pot înșela pentru că fiind într-o relație stabilă, sursa puterii lor (venită din faptul că sunt dorite de ceilalți) este luată, și astfel înșală pentru a își recăpăta importanța.

La nivel fizic, înșelatul vine odată cu insatisfacția sexuală: Frecvența sexului, lipsa chimiei și a pasiunii, incapacitatea de a obține plăcere, cât și din cauza unor posibile disfuncții sexuale ale partenerului. Se poate căuta în afara cuplului, acea intensitate a sexului de la începutul unei relații, având în vedere că, chimicalele încep să scadă în intensitate odată cu depășirea unei prime faze ale îndrăgostirii.

Sunt anumite relații în care unul dintre parteneri nu se poate manifesta sexual așa cum își dorește, ori poate avea impresia că sexul este prea murdar pentru legătura emoțională dintre ei, cei care împărtășesc viața împreună.

De asemenea, sexul în afara relației se poate înscrie alături de consumul de substanțe și alcool în lista comportamentelor destructive, cele care vin cu o rezolvare pe moment, o distragere de la viața de zi cu zi.

Dependența de sex este o problemă care poate fi privită cu scepticism, dificil de comunicat partenerului de viață. Este extrem de greu de explicat acestuia care sunt motivațiile.

Ideea de secret, de pericol, posibilitatea de a putea fi prins oricând incită. Astfel încât ești atras de ideea de a avea o relație secretă, care implică un nivel emoțional intens.

De asemenea, relațiile pot fi privite ca fiind familiare, monotone și au nevoie să schimbe scenariul, simt nevoia emoțiilor de a cuceri pe cineva.

Expunerea la comportamente de acest fel. A nu știi ce înseamnă o relație fericită pentru că nu ai cunoscut una. Repeți modele familiale în care secretul înșelatului era cunoscut de toată lumea.

Dragostea romantică nu durează atât de mult, ea este înlocuită în timp cu una matură. Dacă acest lucru nu este posibil, unul dintre partener va căuta să simtă acele emoții ale îndrăgostirii inițiale alături de altcineva.

Întrebarea este: Poate să susțină o relație matură? Pe ce s-a bazat relația voastră? Odată ce trece acea îndrăgostire de început, începe să ți se arate cum este partenerul de fapt, se prezintă realitatea și este posibil să fii deziluzionat. Brusc nu mai e perfect așa cum îl vedeai la început și începi să cauți acea perfecțiune în altă parte, neștiind ca de fapt reiei același ciclu. Pentru că o relație presupune implicare, multă muncă. Cel de lângă tine trebuie privit așa cum este el cu adevărat, un om cu calități și defecte, cu care îți asumi responsabilitatea de a comunica reciproc dorințele, nevoile, cu care accepți dificultatea de a crea o relație fericită: angajament, curaj și adaptabilitate la schimbare.

Când nu îți poți manifesta fiecare latură a ta alături de un om, fie că te inhibă, ți-o cenzurează, fie că nu este persoana cu care să o faci, te poate determina să cauți în altcineva contextul de manifestare a sinelui autentic.

Identificarea noastră proiectivă. Crezând că nevoile mele sunt și nevoile celui de lângă mine ne face să nu vedem de fapt omul de lângă noi, el începând încetul cu încetul să vrea „să fie văzut” de către altcineva.

Într-o relație, oamenii își asumă diferite roluri. Acestea fiind, de cele mai multe ori, cele pe care preferă să le joace in general.

Sunt roluri pe care le-au învățat de-a lungul timpului, pe care și le-au însușit, care le plac sau nu, dar continuă să le joace. Nu toate nevoile/dorințele sunt sănătoase, dar asta nu te împiedică să încerci să le satisfaci, nu?

Cum oare, cuiva care-și asumă rolul victimei i se alătură un agresor și invers? Cum oare salvatorul găsește fix persoane care au nevoie să fie salvate?

Critici permanente, înjosiri, umilință, teroare emoțională, abuz verbal și fizic. Ce pentru tine pare de neînchipuit, de nesuportat pentru agresor este o nevoie. E nevoia de a răni indiferent cum, e nevoia de a controla. Aceste acțiuni se resfrâng în mod voit asupra victimei. Și nu există varianta: Da, dar și-a căutat-o. Sigur a făcut ceva. Așa merită. Dacă zici tu așa, dacă zice încă cineva așa, acel om va ajunge să creadă asta. Va ajunge să se învinovățească și să spună: Da, poate chiar merit asta. Și se va învăța în acel stil de viață, stil care nu îi este deloc necunoscut, pentru că cel din rol de victimă are el însuși autoagresiune internă care dă voie altuia. în mod inconștient, să îi facă rău, iar și iar.

Cine intră în rol de victimă își predă responsabilitatea pentru ce gândește și simte, pentru propriile acțiuni. Limitele puse sunt inexistente. Nu poate să le pună agresorului dacă ea se descrie ca fiind neputincioasă, într-o umilință continuă. Cum să iasă din această viciozitate dacă ea însăși are încrederea, stima de sine la pământ și inconștient proiectează asupra celuilalt, nevoia ei de a suferi, de a își provoca un rău.

Salvatorul ce face? Nu se poate salva pe el însuși și proiectează încercând să o facă, ajutând pe ceilalți chiar dacă nu i se cere. Este omul care face pentru ceilalți, mai mult decât ar face pentru el vreodată, care se disponibilizează într-atât încât nu îi pasă că e în detrimentul binelui propriu.

Nu e nimeni mai rău, sau mai bun, așa cum nu poți găsi un om care să fie numai bun sau numai rău. Când vom înțelege, și accepta și acele părți pe care le ținem în subsol, sub paza conștientului, atunci vom fi întregi.

Dacă cel cu rol de agresor are nevoie de vindecarea situațiilor traumatice, victima de a își asuma responsabilitatea pentru propria persoană, de a vindeca patternul de autoagresiune care o lasă atât de permisivă în fața abuzurilor, fermitate cu privire la granițele ei, salvatorul are nevoie să lase ceilalți oameni să decidă pentru ei înșiși, să își asume riscuri și responsabilitatea proprie.

Nimănui nu îi este străină formula agresor/victimă/ salvator. Poate ai auzit-o sub alt nume: sado- masochistă, abuzivă.

Să fii într-un cuplu poate reprezenta o adevărată provocare, nu- i așa? Căci realitatea acestuia poate fi diferită de credințele, proiecțiile, miturile noastre cu privire la cum e iubirea și cum „trebuie” să arate viața în doi.

La început chiar pare să fie totul perfect. Toți vorbim aceeași limbă, stai liniștit: Am senzația că te cunosc de dinainte, chiar dacă acum ne-am întâlnit. Nici nu mai știu cum era înainte să te cunosc pe tine. Am uitat ce e aia singurătate, mă faci să fiu împlinit. Nici nu pot să-mi mai închipui viața fără tine.

E greu să te mai delimitezi de cealaltă persoană, granițele eului sunt inundate de tsunami-ul emoțiilor puternice, fiind absorbiți unul de celălalt. Idealizezi persoana, îi iubești defectele cel mai mult pentru că sunt ale ei.

Chimia dragostei e simplă. Ba chiar mulți s-au decis să rămână numai la substanțele chimice când e vorba de definit iubirea. Oamenilor de știință le plac foarte mult componentele măsurabile, au și ei iubirea lor.

Știi ce se spune, iubirea te face ăl mai mare prost. Prost, dar fericit. Căci nimic nu concurează cu energia, euforia îndrăgostitului. Creierul îndrăgostitului secretă substanțe chimice, hormoni. Dopamina, norepinefrina energizează. Ești anesteziat cu endorfine care îți asigură o stare de confort. În prezența acestei persoane nu îți mai încapi în piele de exaltare, entuziasm, ai drogul natural: feniletilamina.

Se pare că ele după un timp nu mai sunt secretate la fel. Oare faptul că el nu duce gunoiul, sau că ea îți povestește toată ziua fix ce nu te interesează să fie printre cauze? Cercetătorii vor investiga…

Inconștientul alege partenerii ? Că au trăsături comune cu unul dintre părinți? Că au trăsături ale noastre pe care le-am lăsat de o parte încă de mici? Nu de multe ori, partenerul îți poate deveni părinte, el „trebuie” să îți împlinească, mulțumească tot ce ți-a lipsit la vârste fragede.

În momentul în care vezi că lucrurile nu stau chiar așa, incepi să simți că persoana dragă te-a dezamăgit, nu e atentă la nevoile tale. Și cum făceai când erai mic și nu îți erau satisfăcute nevoile? Țipi, devii irascibil, nemulțumit, crezând că așa primești ce vrei. Vă răniți cu scopul de a vrea pe celălalt mai aproape, de a îl schimba, de a îți oferi dragoste.

Tsunami-ul acela de emoții de la început nu te lăsa să vezi partenerul exact așa cum e. Ce se întâmplă când numai unul dintre voi iese din el? Ți se pare că se detașează și aveți două opțiuni: deziluziile despart, sau țineți la celelalte valori care construiesc o iubire matură.

Frazele de la începutul relației devin: Cred că nu mă mai iubește, nu mai e la fel cu mine. Cred că nu ne potrivim, dacă ne potriveam lucrurile mergeau perfect de la sine. Nu mai e deloc cum l-am cunoscut, s-a schimbat. Sau s-a prefăcut?

Să începi să vezi omul de lângă tine exact așa cum este el și să îl valorizezi pentru ce reprezintă, nu pentru cine credeai că e datorită fanteziei de început. Să îl accepți. Să nu pretinzi că este un surogat menit să îți vindece răni cu care ai venit în cuplu. Să îți asumi responsabilitatea pentru problemele nerezolvate pe care le ai, pentru comunicarea reciprocă a nevoilor, a dorințelor fără să aștepți ca celălalt să le ghicească în cafea dimineața.

Accepți faptul că și tu ai pe lângă părți bune și laturi întunecate, fără a le mai proiecta în partener. Cauți în tine resurse, abilități pentru a nu îl mai sufoca pe celălalt, cerându-i-le. În fond, la început te simți atras pentru că tu consideri că el are ce îți lipsește ție, când de fapt trebuie să scoți la iveală elementele latente din tine, neasumate, ascunse, cunoscute sau nu pentru a fi un om întreg.

Nu există partener de viață potrivit. Există muncă, scăparea de iluzia că fericirea pică din cer și nu trebuie să miști un deget pentru ea.

Avem albumele cu poze vechi, pe care le-am păstrat și le vom ține la loc de cinste mereu. Sunt imaginile cu noi, cu cei dragi, evenimente, dovezi palpabile ale trecutului pe care-l atingi pentru câteva clipe.

La fel ca și albumul foto, inconștientul nostru are păstrate imagini. În ele se găsesc persoanele importante, trăsăturile lor pozitive sau negative și efectele lor asupra noastră.

În funcție de trăsăturile pe care le au părinții, putem să ne alegem și partenerul de viață. Impactul trăsăturilor negative este unul mai mare decât al celor pozitive. Căutăm un partener care să compenseze ce am vrut și nu am primit în anii copilăriei, să compenseze experiențele marcante.

Deși rațional nu ai alege pe cineva cu aceeași caracteristică, se pare că cineva poate alege un partener la fel de iresponsabil ca și tatăl său. Poate el îl ajută să rezolve acest aspect .

La fel de bine, poți alege exact opusul acelei trăsături negative ale părintelui cu care ai o situație nerezolvată.

El: Unde ai fost? Ea: La serviciu, a trebuit să rămân puțin peste program. El: De ce? Cu cine? Ea: Cu colegul de după- amiază, mai aveam de clarificat ce urmează să aplicăm de mâine. El: Arată-mi și mie ce ai lucrat, sunt curios. Îți place să stai cu el, nu? Văd că vă înțelegeți bine. Ea: Când ai să încetezi cu asta? Poftim! Uite ce am făcut, am și mesaje date cu alți colegi întrebându-i lucruri în timpul ăsta.

Bărbatul care a asistat la infidelitatea mamei caută acea parteneră la care fidelitatea este una dintre trăsăturile de bază. Poate să fie fericit cu acest lucru, sau să o chestioneze mereu, să fie gelos și să caute dovezi ale infidelității. Justificările ei, dovezile aduse care demonstrează fidelitatea, îl pot ajuta pe acesta să vindece suferința rămasă. Spre deosebire de tatăl său, el are o soție fidelă.

Fiecare om are propria definiție a iubirii, pe care o manifestă sau nu.

Unii arată iubirea prin fapte la care cealaltă persoană nu poate fi receptivă, pentru că nu primește mesajul pe același canal de comunicare, nu îl poate decodifica. Fiecare oferă, primește și o înțelege în propriul lui fel. De multe ori ce crezi tu că sunt semne clare prin care o arăți, nici măcar nu sunt sesizate, sau pot fi chiar interpretate greșit.

Sunt persoane care spun Te iubesc cu mare ușurință, și persoane cărora le dă creierul Shut down când trebuie să rostească. Te iubesc-ul a devenit oricum viral. Spunem Te iubesc lejer numai când nu are încărcătura lui adevărata. Poate fi sinonim acum cu un Mulțumesc, spus unui coleg.

„Să spui Te iubesc unei persoane e un fel de vulnerabilitate extremă. Pentru că dacă e ranită sau pleacă vei fi foarte rănit și tu.” C. S 30 ani

”Unor bărbați le e mai greu să spună din cauza stereotipurilor despre masculinitate” A. C 25 ani

„E la fel de greu pentru mine și să aud aceste cuvinte.” R. N 27 ani

„Pot să spun din experiența mea că dacă nu ai fost încurajat, prin puterea exemplului, să dai glas sentimentelor tale încă de la începutul vieții, va fi greu să le rostești la maturitate. ” I. P 35 ani

Se cunoaște că învățăm prin imitație, așadar putem funcționa după: Nu am văzut să se zică, nu spun. Introiectezi stilul unuia dintre părinți, pentru care poate ai o loialitate mai mare, sau din contră, te contraidentifici cu el.

Contează oare și orientarea spre lumea externă sau internă? Extrovertitul să poată spune Te iubesc mai ușor decât cel introvert? Să conteze mai mult efervescența emoțională și comunicativitatea acestora ( temperamentele coleric și sangvin) față de flegmatic care pare indiferent afectiv și melancolicul închis în sine și puțin comunicativ?

Personalitatea noastră cuprinde atât aspecte masculine cât și feminine. Eul masculin predominant în fața eului feminin (cel responsabil cu exprimarea emoțională, centrarea pe emoții, afectivitate și manifestarea ei), face necesară antrenarea celui din urmă.

Poate fi dificil să spui Te iubesc pentru că în zilele noastre într-adevăr este. Găsim multă ambiguitate în ceea ce privește o relație, nu știi de ce tip este, nu știi dacă este o relație. Această ambiguitate este susținută de siguranța care apare zicându-ți că dacă nu arăt clar ceea ce vreau, nu pot fi respins atât de rău. Putem vorbi în această situație și despre putere. Cel care manifestă ambivalență se simte mai puternic pentru că celălalt este cel care face eforturile pentru el, îi demonstrează că e important, îi gâdilă egoul, stima de sine, îi arată că nu e lipsit de valoare.

Persoanele ale căror părinți sunt divorțați nu vor să treacă din nou prin această traumă. De multe ori acestea au semne de întrebăre asupra sentimentelor lor, și nici nu pot recunoaște foarte ușor o relație sănătoasă, având în vedere că nu au văzut una.

În zilele noastre, așa cum și un consumator are dificultăți în a alege un produs când oferta este una cu multiple posibilități de a alege, alegerea PERFECTĂ pune într-o mare dificultate. Nu vrei să alegi greșit și amâni deciziile. Spunând Te iubesc cuiva înseamnă că nu o mai poți face și altcuiva.

Experiența cu cineva (un iubit, un părinte…) care a spus/spune des Te iubesc și comportamentul lui este exact opusul te face să nu mai vrei să fii asociat cu sentimentele pe care ți le stârneau aceste cuvinte: repulsie, durere.

Persoane blocate la nivel emoțional, care nu au făcut cunoștință cu emoționalitatea lor, descrisă ca o apă sub care nu știi ce se află. Le este teamă, manifestă rigiditate și un control mărit. Și-au antrenat permanent structuri logice, cognitive, rațional explicative după care funcționează.