Tăcerea celor care ar dori să spună multe. Celor care și-ar dori să ofere. Celor care și-ar dori poate să nu simtă frică. Sunt unele persoane care o simt, poate ești și tu aici. E un fel de frică să te apropii, faci pași mici uneori stingheri, uneori agresivi, uneori haioși, fiecare cu modul lui. Pașii spre conexiune, spre a fi alături de celălalt.
Neîncredere. Cred că neîncrederea asta a început poate de mult, poate încă de la principalele figuri de atașament. Mai știi persoanele care fug, se retrag când au în față un lucru frumos? Un sentiment?
Să simți sau să nu simți. De câte ori ți-ai pus poate întrebarea asta, să simți o însemna vulnerabilitate? Și totuși dacă nu permiți emoțiilor tale reale să existe, ce simți în locul lor? Un amestec, justificări, triggere, venim și adăugăm cu mintea noastră capabilă să folosească imediat toate raționamentele, logica să te protejeze cât mai mult de emoție. E drept, face și ea ce poate, dacă în sistemul tău de operare emoția respectivă reprezintă un pericol, vine și te apără…Dar e oare un pericol? N-ai fi capabil să o gestionezi? Unii spun că au inima frântă dintr-o anumită relație sau mai multe, caută sau nu pot simți fericirea chiar dacă o au lângă ei …și mă gândeam. Oare inima aia frântă n-o fi fost frântă de altcineva? Poate de un părinte? De acolo așteptai, aștepți siguranța emoțională, să nu fi rănit, să fie o prezență sigură în viața ta.
Ne-am blocat în etichete, cine e cu atașament evitant, cine e anxios, căutăm la toți specialiștii sau învățăm pe cont propriu câte ceva, încadrăm în tabele, în ce e normal ce e anormal, etichete pentru tulburări, etichete pentru tipare de personalitate…E vreo formă de a crede că deții controlul dacă clasifici așa? Hai mai bine descrie-ți cum te simți, ce emoții sunt pe acolo, care or fi acele emoții de le ții mai păzite ca nimic pe lumea asta?
Emotia mea esti tu!
Foarte frumos ai scris, e grea tradarea, e greu sa ai incredere… Sunt curios ? Ai frati? multumesc!
Ne naștem cu toții liberi în gândire și exprimare, dar odată ce se dezvoltă acel EU, al meu, și realizăm diferențele din jur, începem să percepem totul diferit. Ne rușinăm mai des, ne supărăm, simțim frustrare când ceva nu ne iese din prima.
Toate astea le simțim de la o vârstă foarte fragedă, dar odată ce-și pune amprenta Eul nostru, începem să comparăm, să vrem mai mult. Vrem mai mult pentru că are și celălalt, ne rușinăm că nu am reușit să dansăm atât de bine precum o face celălalt, simțim chiar o ușoară invidie când nu avem cât are celălalt. Și vrem mai mult. Ceea ce e foarte bine.
Doar că deja am început să așezăm primele cărămizi din fortăreața care ne va opri în viitor să simțim fericirea aia pură, din lucruri simple, ne va împiedica să mai simțim. Pentru că fiecare cărămidă rămâne acolo, și ne va reaminti mereu ceea ce ne-a făcut să ne simțim anxioși și neîncrezători. Și începem încet încet să gândim de 2 ori ceea ce vrem să spunem sau să facem, lovindu-ne mereu de câte o cărămidă din propria fortăreață. Uite așa, ne învârtim în cercuri.
Ar fi de ajutor să ne reamintească cineva mereu, că suntem speciali, fiecare în felul nostru; unici chiar. Să vrem mai mult, dar să nu fim supărați dacă avem mai puțin. Să avem răbdare și încredere că totul poate fi așa cum ne dorim, doar dacă ne dorim destul de tare.
Odată ce ne maturizăm din experiențele trecute, și devenim mai înțelepți, ar fi ideal ca să facem o excursie spre copilărie, și să renovăm fortăreața, să-i dăm culoare fiecărei cărămizi, realizând că e construcția noastră și ar fi frumos să-i dăm puțin iz de înțelepciune, să înțelegem de ce e acolo fiecare cărămidă. Să știm că asta ne-a format. Putem oricând să mergem mai departe, să construim o altă fortăreață, din alt material. Dar să fim siguri că ne putem aminti cu drag ceea ce ne-a făcut cu adevărat puternici. Da, fiecare cărămidă din prima fortăreață.
Să facem alta? Sau să continuăm construcția?
Ar trebui să fim capabili să putem lua ambele decizii. Pentru că una e despre nonatașament, explorarea de nou, iar cealaltă despre atașament.
Ambele pot fi decizii pot bune, dacă reușim să ne recâștigam încrederea. Încrederea dacă merge pe același drum cu răbdarea, rezultatele bune sunt de partea ta (cuz good things take time). Dacă una din ele își schimbă sensul, rezultatul e perceput negativ și ne învârtim iar în cerc.
În final, dacă am învățat ceva de la fiecare cărămidă, vom putea merge mai departe. Vom putea construi o altă fortăreață, găsi un alt sens în viață, gestiona mai bine o altă relație, un alt job, o altă pasiune. Vom putea simți, pentru că am ajuns să apreciem fiecare cărămidă, am putea iubi din nou, pentru că fiecare cărămidă seamănă atât de mult, dar e atât de diferită. Toate ne seamănă, și fac parte din noi. Ne-au lovit, dar au picat la locul lor. Ne-au format. Ne-au învățat. Au făcut din noi ceva unic, și special.
Și devenim cu adevărat puternici, când ne obișnuim să le vedem colorat, să le apreciem.
Iar cu echilibrul necesar, nu ne mai doboară nimic, doar iubirea ne mai poate clătina…
Buna, imi spui te rog cu ce te ocupi?
Salut. Mi-a starnit interesul fraza ta:-Și totuși dacă nu permiți emoțiilor tale reale să existe, ce simți în locul lor?.
Crezi ca e posibil sa nu permiti emotiilor tale reale sa existe?
Sunt curios ce voiai sa zici prin asta,mi-ar placea sa dezvolti putin ideea.😊
M-am lăsat păcălit de expresivitatea din pozele tale, astfel încât nu am observat,” sectiunea de comentarii”. As vrea sa incep, micul meu, argument, cu un citat: ,,Odată cu virtutile noastre ne construim și erorile proprii. ”
Ceea ce vreau sa evidențiez, e faptul că în toate erorile congenitale, în toate blocajele și sentimentele negative, se nasc toate speranțele moralitații noastre si viceversa.
Consider tema aleasa de tine, un subiect super amplu, pe care mi-as dori să-l dezbatem. Dar cum șahul e un joc în 2, aștept mutarea ta🙂
Imi place de tine si ceea ce scrii
Uneori si tacerea e un raspuns
Buna Adina,
Este într-adevăr foarte greu in zilele noastre sa ai o relație sănătoasă.
Apar fel și fel de oameni și noi, din cauza unor” lipsuri din copilărie” ne atașăm de ei fara sa ne gândim daca este sau nu bine. De multe ori dam de oamenii care profită de slăbiciunea noastră, profita de bunătatea noastră și ne fac la psihic. Își dat joc de noi, ne manipulează, ne fac să ne simțim mici și fricoși folosind cuvintele magice” fara mine ești praf”.
Mulți cred că este un stil normal și sănătos și nu accepta faptul că au fel și fel de traume din copilărie. Lipsa de iubire din copilărie.
În mare, totul se trage din copilăria noastră. Modul cum gândim, cum acționăm, cum vorbim, cum gestionăm, cum iubim….cum trăim.
nu spun nimanui apropiat cu, ca sunt „ce sunt” si sufar de singurate ca iei inca caută sa fie cineva inloc sa ne bucuram ca ne mai avem unu pe altu dupa atatea si ca sa o facem cat inca mai suntem, ca fiecare se duce cand s asteapta mai putin… si stau ca prostu si mi retraiesc traumele si ca și coop am inceput sa fac inginerie inversa si sa inteleg cu ieste fiecare trauma creeata, respectiv triggerita. Totodata sa inteleg diferenta dintre individ, aceasi apa si pamanta, acelasi sine, aceleasi spatiu, dimensiune, suflete, temperamente, adn uri da minti diferite, imagini, cuvinte pentru acelasi singur lucru,. ala necondionat
Emoții cred ca majoritatea oamenilor din lume întreaga au simțit pe pielea lor orice emoție de orice natura fie ea de bucurie,dragoste și multe altele. Noi oameni am fost concepuți sa creștem,sa ne dezvoltam,sa iubim,sa fim dezamagiti, tradati.Uneori când suntem dezamagiti de către persoana care te aștepți mai puțin tindem sa ne gândim la ceea ce am greșit sau dacă ei au greșit și cautam tot felul de informații pe diferite situri de specialitate, ascultam podcasturi ce se discuta referitor la relații sau pur și simplu ne retragem singuri cu noi înșine dar totuși rămânând la ideea și încrederea ca va exista și pentru noi cineva acolo care te va aprecia la adevărată ta valoare și poate va fi exact ca tine.
Foarte frumos!
Sincer este foarte open mind, mulțumesc
free will.
it’s everyone’s decision to do what they want with their feelings, emotions, etc
you will never be able to truly read a man and truly know him
Foarte frumos si interesant blogul tau,bravo ca ai curaj sa spui toate astea