Tăcerea celor care ar dori să spună multe. Celor care și-ar dori să ofere. Celor care și-ar dori poate să nu simtă frică. Sunt unele persoane care o simt, poate ești și tu aici. E un fel de frică să te apropii, faci pași mici uneori stingheri, uneori agresivi, uneori haioși, fiecare cu modul lui. Pașii spre conexiune, spre a fi alături de celălalt.
Neîncredere. Cred că neîncrederea asta a început poate de mult, poate încă de la principalele figuri de atașament. Mai știi persoanele care fug, se retrag când au în față un lucru frumos? Un sentiment?
Să simți sau să nu simți. De câte ori ți-ai pus poate întrebarea asta, să simți o însemna vulnerabilitate? Și totuși dacă nu permiți emoțiilor tale reale să existe, ce simți în locul lor? Un amestec, justificări, triggere, venim și adăugăm cu mintea noastră capabilă să folosească imediat toate raționamentele, logica să te protejeze cât mai mult de emoție. E drept, face și ea ce poate, dacă în sistemul tău de operare emoția respectivă reprezintă un pericol, vine și te apără…Dar e oare un pericol? N-ai fi capabil să o gestionezi? Unii spun că au inima frântă dintr-o anumită relație sau mai multe, caută sau nu pot simți fericirea chiar dacă o au lângă ei …și mă gândeam. Oare inima aia frântă n-o fi fost frântă de altcineva? Poate de un părinte? De acolo așteptai, aștepți siguranța emoțională, să nu fi rănit, să fie o prezență sigură în viața ta.
Ne-am blocat în etichete, cine e cu atașament evitant, cine e anxios, căutăm la toți specialiștii sau învățăm pe cont propriu câte ceva, încadrăm în tabele, în ce e normal ce e anormal, etichete pentru tulburări, etichete pentru tipare de personalitate…E vreo formă de a crede că deții controlul dacă clasifici așa? Hai mai bine descrie-ți cum te simți, ce emoții sunt pe acolo, care or fi acele emoții de le ții mai păzite ca nimic pe lumea asta?
Lasă un răspuns