Arhive pentru mai 2021

Uneori e nevoie să ne iertăm și pe noi înșine. Cred că suntem sătui de fraze precum : iartă-l/ iart-o, dar „Mă iert” nu e nicăieri. Și cât de importantă e propoziția asta.

Cât de important e pentru mine să știu că mă iert, să știu că îmi accept și eu greșelile și nu mă mai condamn pentru ele. E greu de dus vinovăția aia. Vina. A fost vina mea, e vina mea. Mai bine îi dau drumul. Nu o mai vreau. Dar deloc nu o mai vreau. Nu merit. Te schilodezi uneori singur, observi? Îți pui handicap la suflet.

Mă iert pentru ce a fost sau nu a fost. Mă iert pentru ce am permis. Mă iert pentru răul pe care mi l-am făcut eu. Mă iert pentru dățile în care am închis ochii la ce știam.

Iertarea. Cum pot să o ofer altuia când eu nu pot să mă iert pe mine? Cum pot să ofer o iertare autentică, dacă nu a trecut și prin mine? Sau cum de pot să simt compasiune pentru un altul și pentru mine nimic?

Mă iert pentru a avea grijă de mine. Pentru că și eu fac lucruri pentru mine, fără ca măcar să apreciez sau să bag de seamă, un exemplu mic: mă țin în viață. Inima asta pompează pentru mine. Mâinile mă ajută, picioarele mă poartă.

Mă iert pentru ce am făcut sau nu am făcut. Las să se ducă. Nu mai port cu mine asta. Îmi iert toate părțile din mine, poate un copil, poate un adolescent, poate pe mine de acum două luni, două săptămâni, două zile și voi continua să am compasiune față de mine. Voi încerca să fac tot ce pot ca să fie mai bine.

Iertarea e scrisă, auzită peste tot. I s-a degradat imaginea, sensul, la fel și cu Te iubesc. Știi exact cum se simte o iertare?

Se pare că e greu și cu binele ăsta. Cine ar fi zis că poate fi la fel sau mai greu de dus un bine față de un rău.

E după cum te obișnuiești? Dacă renunț la atâta rău, pare uneori că renunț la părți din mine. Devii loial acelui lucru, acelui sentiment, emoție, trăire, parte care știi că face rău. Unde e limita, granița de ajungi loial unei nefericiri? Loial nefericirii. Ce să fie?

Știi că e o formă de a controla durerea. O formă de a resemnifica durerea ca să ajung să o suport, să o îndur. Durerea devine plăcere. Dacă mie durerea îmi face plăcere, asta înseamnă că eu o pot controla, nu? Asta înseamnă că tu nu îmi poți face rău. Nimic din ce poate fi considerat dureros venind din partea ta, nu mă poate răni. Puterea mea înseamnă câtă durere pot duce? Cam așa pare masoschismul, tu ce zici?

Ne obișnuim cu multe. Numai acum dacă ai sta să te gândești puțin ai găsi câteva exemple. Când nu poți schimba ceva, Eh aia e, m-am obișnuit deja. Ne-am obișnuit cu tabieturi, ne-am obișnuit cu alții și nici nu mai vezi că nu sunt tocmai compania cea potrivită, ne-am obișnuit să bem ceva, să fumăm ceva, să ascundem, să mințim. Ne-am obișnuit cu câte o față pentru fiecare context. Vezi câte obișnuințe avem? Hai că sunt.

Doare până te obișnuiești și cu binele. Așa cum a durut și până te-ai obișnuit cu răul. Așa cum e el, ce înseamnă el pentru tine, pentru fiecare poate e altul. Să zic că te-ai obișnuit cu maltratarea și după nu a mai durut. M-am obișnuit. Să zicem că te-a durut când te-ai autosabotat prima dată. După m-am obișnuit. Să zicem că am stat unde nu ne era locul. M-am obișnuit, a mai durut? Poate da, dar m-am obișnuit.

De multe ori, lumina taie la ochi după mult întuneric. De multe ori ieșirea dintr-un scenariu de viață e la fel. Respiri aer curat, întâi aerul curat taie și după poți să îl respiri cu tot plămânul.