Știi cum se simte iertarea?

Uneori e nevoie să ne iertăm și pe noi înșine. Cred că suntem sătui de fraze precum : iartă-l/ iart-o, dar „Mă iert” nu e nicăieri. Și cât de importantă e propoziția asta.

Cât de important e pentru mine să știu că mă iert, să știu că îmi accept și eu greșelile și nu mă mai condamn pentru ele. E greu de dus vinovăția aia. Vina. A fost vina mea, e vina mea. Mai bine îi dau drumul. Nu o mai vreau. Dar deloc nu o mai vreau. Nu merit. Te schilodezi uneori singur, observi? Îți pui handicap la suflet.

Mă iert pentru ce a fost sau nu a fost. Mă iert pentru ce am permis. Mă iert pentru răul pe care mi l-am făcut eu. Mă iert pentru dățile în care am închis ochii la ce știam.

Iertarea. Cum pot să o ofer altuia când eu nu pot să mă iert pe mine? Cum pot să ofer o iertare autentică, dacă nu a trecut și prin mine? Sau cum de pot să simt compasiune pentru un altul și pentru mine nimic?

Mă iert pentru a avea grijă de mine. Pentru că și eu fac lucruri pentru mine, fără ca măcar să apreciez sau să bag de seamă, un exemplu mic: mă țin în viață. Inima asta pompează pentru mine. Mâinile mă ajută, picioarele mă poartă.

Mă iert pentru ce am făcut sau nu am făcut. Las să se ducă. Nu mai port cu mine asta. Îmi iert toate părțile din mine, poate un copil, poate un adolescent, poate pe mine de acum două luni, două săptămâni, două zile și voi continua să am compasiune față de mine. Voi încerca să fac tot ce pot ca să fie mai bine.

Iertarea e scrisă, auzită peste tot. I s-a degradat imaginea, sensul, la fel și cu Te iubesc. Știi exact cum se simte o iertare?