Tu cu ce te-ai obișnuit?

Se pare că e greu și cu binele ăsta. Cine ar fi zis că poate fi la fel sau mai greu de dus un bine față de un rău.

E după cum te obișnuiești? Dacă renunț la atâta rău, pare uneori că renunț la părți din mine. Devii loial acelui lucru, acelui sentiment, emoție, trăire, parte care știi că face rău. Unde e limita, granița de ajungi loial unei nefericiri? Loial nefericirii. Ce să fie?

Știi că e o formă de a controla durerea. O formă de a resemnifica durerea ca să ajung să o suport, să o îndur. Durerea devine plăcere. Dacă mie durerea îmi face plăcere, asta înseamnă că eu o pot controla, nu? Asta înseamnă că tu nu îmi poți face rău. Nimic din ce poate fi considerat dureros venind din partea ta, nu mă poate răni. Puterea mea înseamnă câtă durere pot duce? Cam așa pare masoschismul, tu ce zici?

Ne obișnuim cu multe. Numai acum dacă ai sta să te gândești puțin ai găsi câteva exemple. Când nu poți schimba ceva, Eh aia e, m-am obișnuit deja. Ne-am obișnuit cu tabieturi, ne-am obișnuit cu alții și nici nu mai vezi că nu sunt tocmai compania cea potrivită, ne-am obișnuit să bem ceva, să fumăm ceva, să ascundem, să mințim. Ne-am obișnuit cu câte o față pentru fiecare context. Vezi câte obișnuințe avem? Hai că sunt.

Doare până te obișnuiești și cu binele. Așa cum a durut și până te-ai obișnuit cu răul. Așa cum e el, ce înseamnă el pentru tine, pentru fiecare poate e altul. Să zic că te-ai obișnuit cu maltratarea și după nu a mai durut. M-am obișnuit. Să zicem că te-a durut când te-ai autosabotat prima dată. După m-am obișnuit. Să zicem că am stat unde nu ne era locul. M-am obișnuit, a mai durut? Poate da, dar m-am obișnuit.

De multe ori, lumina taie la ochi după mult întuneric. De multe ori ieșirea dintr-un scenariu de viață e la fel. Respiri aer curat, întâi aerul curat taie și după poți să îl respiri cu tot plămânul.