• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Adina Radu

  • Actualitate
  • Sanatate
  • Relatii
  • Familie
  • Dezvoltare personala

izolare

Te invit la debate. Pro și contra singurătății.

Te invit la debate. Pro și contra singurătății.

by Adina · apr. 10, 2022

Singurătate. Hai să vedem ce e cu singurătatea asta și cum ai ajuns așa prieten cu ea. Te invit la un debate. Pro și contra singurătății.

Singurătatea poate te ajută să construiești o relație cu tine. Petreci mult timp cu tine, ajungi să ai niște conștientizări, un contact cu tine, îți asculți vocea și exersezi mult dialogul intern. Ce se întâmplă totuși când e numai un dialog intern? Petrecând mult timp în mintea ta, tu cu tine ajungi poate să îți pui întrebări, să aștepți răspunsuri, poate fi chiar blocant să faci acest du-te vino de la tine către tine. Și aici poate mai primim pe cineva, poate ușor ușor facem loc si altei voci, altei persoane. 

Singurătatea vine, poate și când alegi să fii singur. Aleg să fiu singur uneori să îmi încarc bateriile. Aleg să fiu singur să îmi pun ordine în gânduri. Aleg să fiu singur pentru că toată energia mea se duce spre haosul meu psihic. Aleg să fiu singur pentru că uneori mă delimitez de alte persoane și mă reîncarc stând cu mine, întrebându-mă lucruri sau pur si simplu având o stare contemplativă. Dar dacă aleg să fiu singur mult prea mult timp? Dacă ușor ușor numai asta e? Poate fi o alegere spre izolare? Poate fi?

Cum e și cu singurătatea asta… Asemeni oricărui lucru în viață, are și poli pozitivi și unii mai puțin pozitivi. Cum e și cu starea asta de singurătate și cum se amestecă cu alte laturi ale noastre. Poate cu o latură depresivă, poate cu o latură de autosabotare, poate cu o latură de respingere a energiei vieții, a oamenilor, a schimbului de energie dintre noi.

Cum e și cu singurătatea asta care ajunge să fie prea mult și să nu-ți mai dai seama de ea. Fă un pas în afara ei, antrenează-te să ieși din ea așa cum te poți antrena în orice altceva, fă pași. Dă din coate. M-aș întreba de ce este o barieră între tine și altcineva. M-aș întreba ce din mine se ține departe. M- aș întreba de ce nu mă mișc într-o direcție sănătoasă pentru mine? Ce mesaje am primit și preluat de-a lungul vieții vis a vis de starea de izolare? M-aș întreba ce oameni m-au înconjurat, ce mă ține din a primi și dărui.

Copyright © 2025 · Adina Radu psihoterapeut