• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Adina Radu

  • Actualitate
  • Sanatate
  • Relatii
  • Familie
  • Dezvoltare personala

dezvoltare personala

Tipare și zona de confort

Tipare și zona de confort

by Adina · mart. 18, 2025

De ce fac ceea ce fac? Acum, în momentul ăsta. O întrebare care ar putea veni în ajutorul nostru dacă ne-am adresa-o din când în când. Și mă refer în special la tipare. Tipare de funcționare, de gândire, de comportament. Tiparele astea funcționează de la sine, sunt la butoane și nici nu îți mai dai seama cum rulează. Nici măcar nu îți mai pui întrebări dacă îmi fac bine sau nu.

Apropo de tipare de funcționare, în ultima perioadă, poate nu întâmplător, mă lovesc de informații despre zona de confort, și una în mod deosebit mi-a atras atenția. E genul ăla de revelație, știam dar parcă nu știam. Dacă o iei etimologic, confort ar însemna ceva plăcut, comod. Însă ce zici de o altă nuanță pentru confort: „confortul ca o stare obișnuită cu care mintea mea s-a învățat.” Acum ca un om curios ce sunt, îmi pun întrebări: creierul meu are și alte noțiuni pentru confort? Adică el să găsească confort indiferent de starea mea? Confortul pentru el să fie independent dacă mi-e bine sau mi-e greu? Aici desigur, mă poate duce și în direcția sistemului defensiv la butoane care ia decizii în mod automat și repeți, repeți tipare. E cel mai probabil venit din zonă traumatică.

De asemenea, știm despre creier că e un consumator foarte mare de energie și vrea să salveze cât mai multă din ea, să opereze cu cât mai puțin efort. La ce apelează? La automatisme, tipare, pilotul automat de care nici nu mai ești conștient. Vrea să minimizeze consumul de resurse și aplică legi: minim de efort- automatizări, calea scurtă: odată ce un tipar de gândire sau comportament este stabilit, devine un traseu preferat, tinde să urmeze cea mai scurtă și mai eficientă cale deja existentă.

Suntem predispuși către tipare. Să călcăm pe aceleași urme. Ai văzut cum ne ducem pe pașii din zapadă și creăm poteci. Uite așa se bătătorește tiparul, așa se crează rețele neuronale.

Ah, tiparele intră și ele în zestrea de acasă. Înveți fără să-ți dai seama de ele. Practic, noi trecem prin niște stadii de dezvoltare și până ni se dezvoltă nouă toate caracteristicile creierului Oho! Luăm și tot luăm prin observație, imitație, condiționare câte și mai câte.

Poate ai spune bun, păi și ce e așa greu să renunț la tipar? Mi-am pus în minte, Hocus Pocus a dispărut. Nu mereu e așa. Pentru că deși conștient vrei asta, sunt părți care țin cu dinții de el. Pentru ce parte din mine reprezintă un confort ceea ce se întâmplă cu mine? E aproape imposibil să facem ceva fără niciun sens, chiar dacă ți se pare că n-are nici-o logică. Ehe, dacă te scufunzi suficient ai să vezi că totul are.

Apropo de schimbare și de ce e așa grea. Nu renunți la tiparul de funcționare pentru că promite ceva, îmi oferă ceva, dacă dau vrabia din mână??

Ce mă așteaptă după schimbare? Ce mă așteaptă dacă schimb asta? Mă așteaptă ceva? „Cu răul meu știu cum e, măcar știu cum e.”

Uneori vezi că repetăm „da, dar”, „da,dar…” vreo cinci minute la orice încercare de a schimba ceva, nefăcând altceva decât să aperi tiparul.

O schimbare nu e o catastrofă. Suntem atât de obișnuiți cu tiparele noastre încât ne-am îngustat privirea, perspectivele. Aproape că au ajuns ca niște ochelari de cal, vezi numai într-o direcție, numai în direcția dictată de ele. Până când devine normalitatea ta, până când nu mai știi că e ceva ce poate fi oricând făcut dispărut, schimbat, ceva ce poate cândva te-a ajutat, acum nu mai e cazul. Că nu e o sentință pe viață.

Interesant e când alegi intenționat să lucrezi cu propriul tipar. Se simte de parcă îi fac surprize creierului meu și se încruntă la mine. Ce e asta? Ce te-a apucat? Aloo! Noi făceam așa în situațiile astea! Rutina noastră era asta! Și da, ia energie. E cu efort. Parcă ai învăța să mergi cu bicicleta cu spatele sau să folosești mâna stângă, tu fiind dreptaci. Cred că la o adică începi să pui problema și asupra limitelor, granițelor. Tale cu tine. Ce limite îți pui în anumite comportamente. Interesant, limitele n-ar fi numai pentru alții ci și limite față de noi înșine, ce permitem nouă înșine, la o adică limite sănătoase cu tine.

Mai este sau nu o persoană creatorul de conținut Onlyfans

Mai este sau nu o persoană creatorul de conținut Onlyfans

by Adina · dec. 18, 2023

Pe platformele cu conținut pentru adulți se joacă multe aspecte din structura internă atât a creatorilor de conținut cât și a consumatorilor. Sub umbrela online-ului, unde fiecare poate crea un avatar al sinelui, și potența anumite părți din el, care în realitatea de zi cu zi sunt latente, posibilitățile de “a fi” sunt infinite. Regulile de relaționare sunt ușor diferite față de viața de zi cu zi, inhibarea e mai puțină, însemnând că aici se pot face și spune lucruri care în realitate n-ar fi confortabil de simțit.

Vorbim mult despre conținutul umbrei atât a creatorilor cât și a abonaților. Ea cuprinde acele aspecte interne negate, nepotențate, latente, condamnate, respinse, dorințe și pulsiuni aspru judecate, adânc înrădăcinate în fiecare.

Platforma online e o altă realitate, realitatea virtuală care crează spațiu pentru manifestarea multor părți din tine. Un rol cheie îl are Rușinea. Cum să fac eu cunoscut aspectele mele interne de care nu sunt mândru, cu care mă rușinez?  Cum să las agresivitatea să fie văzută, adaptată? Cum comunic cu partenerul de acasă despre aspecte cu care eu însămi mă rușinez? Cum să îl las să vadă părți din mine nedezvoltate, criticate, dorințe care nu se înscriu într-o formă socială perfectă? Când de fapt, nu față de partener porți tu grijă. Ci față de tine. Tu nu poți sta cu acele părți din tine față în față. 

Există o formă de agresivitate față de creatorul de conținut. Printre abonați se pot regăsi persoane care nu sunt adaptate social, din rândul patologiei structurii personalității. Neputând interacționa și forma o relație în mod natural naște o formă de agresivitate internă asupra propriei persoane. Toată agresivitatea față de propria persoană face un ocol și se răsfrânge asupra femeii sau bărbatului care generează conținut. Practic, incapacitatea de a sta cu neputința neadaptării lor sociale și cu furia generată de pulsiunile sexuale, de atracție, neputând-o conține în sine, față de sine, o oglindește în cealaltă persoană. 

Se joacă agresivitatea sub diferite tensiuni și forme. Se încearcă încălcarea granițelor personale cât mai mult și a cadrului setat. Ideea este dacă se recunoaște abuzul sau nu. Nuanțele în care se petrec aceste fapte sunt diverse și fine pentru că în această platformă, creatorii de conținut pot avea o toleranță mărită la forme de abuz, neștiind poate să îl recunoască sau neștiind că se pot proteja. Se ridică întrebarea: Se poate face content pe aceste platforme și să nu existe într-o formă sau alta un abuz? 

Pot fi tulburări și aspecte rănite și de o parte și de alta, atât a creatorilor cât și a consumatorilor, astfel încât arhitectura psihică a unuia se potrivește mănușă cu a celuilalt și se autoîntrețin. 

Structura psihică este complexă, de ambele părți, putând fi mulți factori predispozanți. Unul dintre ei poate fi o dorință adânc înrădăcinată de a își face rau, de a i se face rău. De a fi umilit. De a se trata cu zero grijă integritatea personală.

Se joacă de asemenea teme precum pedepsirea persoanei de sex opus ( fiecare pedepsește într-o formă sau alta o figură paternă/maternă/ de autoritate- la nivel subconștient), de aceea transferul și proiecția sunt nelipsite din aceste dinamici. Vorbim astfel de o raportare la cealaltă persoană nu cum este ea în realitate ci irațional și proiectiv.

Venind vorba de transfer, având în vedere că se vinde ideea unei relații safe, o persoană care este acolo pentru nevoi, pentru dorințe nu este greu să se ajungă la forme de idealizare, de creare a unor relații unilaterale. Conform datelor pe care le cunoaștem din teoria atașamentului și a creării legăturilor profunde între îngrijitori și copii sau parteneri romantici, creatorul de conținut poate deveni o sursă de confort sigur pentru urmăritorii săi. Aparte de faptul că, mă gândesc că pe asta se bazează monetizarea, forma de dependență.

Te întrebi cum oamenii pot crea “relații” fără o reciprocitate? Pare că pot, de asta există și termenul de relație unilaterală. A asculta aceeași voce, a vedea fața în mod repetat prezintă o formă de familiaritate, oamenii pe care îi urmărim pe platformele de socializare se confundă cu cei pe care îi întâlnim în mod real: abonații să poată simți afecțiune, obsesie față de creatorul de conținut. Se poate ajunge la situații incomode odată cu posibila trecere de la dorințe sexuale la altfel de sentimente.

Capacitatea de a putea conștientiza că în spatele ecranului este tot un om, că ecranul nu dezumanizează este o trăsătură, spun eu, cu o exprimare care naște dispute etice între ce e și nu e sănătos, dar aparține unui om cu aspecte interne sănătoase. Linia fină se trece în acest punct:  mai este sau nu o persoană creatorul de conținut?

Te invit la debate. Pro și contra singurătății.

Te invit la debate. Pro și contra singurătății.

by Adina · apr. 10, 2022

Singurătate. Hai să vedem ce e cu singurătatea asta și cum ai ajuns așa prieten cu ea. Te invit la un debate. Pro și contra singurătății.

Singurătatea poate te ajută să construiești o relație cu tine. Petreci mult timp cu tine, ajungi să ai niște conștientizări, un contact cu tine, îți asculți vocea și exersezi mult dialogul intern. Ce se întâmplă totuși când e numai un dialog intern? Petrecând mult timp în mintea ta, tu cu tine ajungi poate să îți pui întrebări, să aștepți răspunsuri, poate fi chiar blocant să faci acest du-te vino de la tine către tine. Și aici poate mai primim pe cineva, poate ușor ușor facem loc si altei voci, altei persoane. 

Singurătatea vine, poate și când alegi să fii singur. Aleg să fiu singur uneori să îmi încarc bateriile. Aleg să fiu singur să îmi pun ordine în gânduri. Aleg să fiu singur pentru că toată energia mea se duce spre haosul meu psihic. Aleg să fiu singur pentru că uneori mă delimitez de alte persoane și mă reîncarc stând cu mine, întrebându-mă lucruri sau pur si simplu având o stare contemplativă. Dar dacă aleg să fiu singur mult prea mult timp? Dacă ușor ușor numai asta e? Poate fi o alegere spre izolare? Poate fi?

Cum e și cu singurătatea asta… Asemeni oricărui lucru în viață, are și poli pozitivi și unii mai puțin pozitivi. Cum e și cu starea asta de singurătate și cum se amestecă cu alte laturi ale noastre. Poate cu o latură depresivă, poate cu o latură de autosabotare, poate cu o latură de respingere a energiei vieții, a oamenilor, a schimbului de energie dintre noi.

Cum e și cu singurătatea asta care ajunge să fie prea mult și să nu-ți mai dai seama de ea. Fă un pas în afara ei, antrenează-te să ieși din ea așa cum te poți antrena în orice altceva, fă pași. Dă din coate. M-aș întreba de ce este o barieră între tine și altcineva. M-aș întreba ce din mine se ține departe. M- aș întreba de ce nu mă mișc într-o direcție sănătoasă pentru mine? Ce mesaje am primit și preluat de-a lungul vieții vis a vis de starea de izolare? M-aș întreba ce oameni m-au înconjurat, ce mă ține din a primi și dărui.

Copyright © 2025 · Adina Radu psihoterapeut