Sanatate

S-a tot vorbit despre tuse în ultima perioadă, fiind relaționată cu COVID-19, un simptom al infectării. Ce ar fi să o cunoști și altfel?

Când tu nu poți spune multe, tusea vine în ajutor. Dar e atât de ignorată, deși ea îți arată o iritare clară la nivelul gâtului, plămânilor. O tensiune evidentă de care de multe ori nu ești conștient, însă își face loc de ieșire prin această tuse. Poți să te simți sufocat de o situație, de un om, să nu mai poți suporta mediul.

Poți să ai dorința de a țipa, de a urla o suferință, o frustrare însă ai anumite bariere care te împiedică să o faci, așa că alegi o cale aparent inofensivă: tusea. Îți scuipi frustrările ca să te detensionezi cumva. Tensiunile își găsesc loc de manifestare.

Tușesc ca să mă eliberez de ceva din mine, poate de emoții. Inhalez, înghit prea multe în viață, atât de la ceilalți cât și prin compromisuri. În felul acesta, prin tuse resping ceea ce nu vreau, ceea ce mă deranjează.

Tusea poate să fie forțată. Simți că este ceva de expectorat, care irită. S-a blocat ce nu poți exprima din diverse motive, de cele mai multe ori din teamă.

Când suntem într-o situație care ne provoacă emoții, tensiune, nervozitate poate să apară tusea ca și un tic care să ascundă aceste trăiri.

Poate dorești sau nici nu-ți dai seama, dar vrei să atragi atenția celorlalți prin intermediul ei. Exist, uită-te la mine!

Blocat într-o situație, constrâns să rămâi deși întreaga ființă cere să pleci. Tusea arată ingenios modul în care te revolți.

Nu e musai ca factorii externi să provoace această tuse, te pot irita și părți din tine: neasumate, latente, neacceptate.

Toți spun cât de important este prezentul și să te focalizezi numai asupra lui, de parcă el nu ar avea punctul de pornire în ieri.

Momentul trecut îmi irită momentul prezent.

Primești de la corp semnale de alarmă asupra faptului că ai stări emoționale negative față de cineva/ situație, în funcție de modul în care interpretezi ce trăiești.

Corpul vine cu o reacție de apărare la un simbol mental: pot să fiu alergic la un lucru pe care mintea mea l- a asociat cu un eveniment trecut, traumatic pentru mine, o amintire ținută sub covor, dar e refulată printr-o alergie poate la alimente, un obiect, miros.

Simțul mirosului este cel mai legat de memorie:

Tatăl venea acasă în stare de ebrietate și îi agresa mama: violență fizică și psihică. Așa cum o face majoritatea abuzatorilor, el vine a doua zi cu părere de rău aducându-i acesteia un buchet de orhidee. În prezent, ori de câte ori simte mirosul acestora, fetei îi lăcrimează ochii.

Cine s-ar gândi că fiecare clipă rămâne encodată, stocată, informație în celulele noastre și că avem filmul fiecărui eveniment acolo. E necesar numai un stimul cât de mic să dea play în noi la o amintire refulată care să apară pe pielea noastră, în tusea noastră, în ochii roșii și lăcrimați, în nasul înfundat sau care curge, în strănut. Așa se protejează eul tău, scoate afară ce e rău.

Despre afecțiuni la nivelul pielii, ale tenului se vorbește foarte mult. O întreagă industrie de produse vine în întâmpinarea nevoilor noastre.

„Minuneaˮ nu vine dintr-un singur loc, dintr-o cremă sau dintr-un tratament.  Necesită o abordare complexă, multidisciplinară.

Pielea este cea care delimitează interiorul, individualitatea ta de mediul extern.

Ea poate fi văzută drept o oglindă care reflectă emoțiile și sentimentele: M-am înroșit de nervi! M-am înroșit de atâta rușine! Sunt negru de supărare!  M-am albit la față când am aflat vestea!  Ea/ el mi-a intrat sub piele!

Afecțiunile la nivelul pielii corespund și ar trebui să ne pună în contact cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

Ne mănâncă pielea de nerăbdare. O nerăbdare care te face să te scarpini tot timpul. Sunt dorințele nerealizate, este compararea a ceea ce vrei și ce nu ești, sunt situațiile în care lucrurile nu se desfășoară cum ți-ai dori și pare că stau pe loc. Există nemulțumire. Viața pe care o ai acum te irită. Gânduri care cer atenție și ies la suprafața pielii. Poate ai alergie la ceva, sau la cineva.

Pielea uscată poate arăta o lipsă de apă. Știm că aceasta este necesară vieții, prin urmare de ce o refuzi? Relațiile cu viața, în acest context, pot fi secetoase. De asemenea, în momentul în care se menține pielea uscată, nu lași să treacă emoțiile, le reții.

Lucru care se întâmplă în cazul celei umede unde emoțiile ies la suprafață. Creme pentru tenul gras? Creme pentru un om prea încărcat de emoții, emoții care ies fără voia sa, care poate nu vrea să fie atins.

Acneea reprezintă una dintre afecțiunile pielii care cauzează un mare disconfort. Prezentă din adolescență când personalitatea nu este încă foarte bine conturată și nu știi cine ești, ea poate fi masca unui conflict emoțional.

Fața este cea care intră prima dată în contact cu ceilalți, iar acneea la nivelul ei poate avea legătură clară cu a fi acceptat sau respins. De multe ori aceasta trădează o neacceptare a propriei persoane, sentimente de rușine, de nesiguranță, multă frică. Erupția poate fi corespondentul în exterior al războiului interior. Inflamațiile la nivelul pielii trădează inflamarea/ conflictul din interior.

De multe ori acneea traduce dorința ta de a fi văzut, dar simți că nu te comporți așa cum trebuie, te compari cu ceilalți găsindu-ți defecte.

Am întâlnit caz în care persoana avea acnee pe piept, corespondent pentru modul în care simțea că o apasă viitorul, teama de el „A da piept cu ce o așteaptă.ˮ

Coșurile pot fi expresia gândurilor toxice. În momentul în care ții totul în interior, acumulezi și tot acumulezi ele vin să reamintească ce trăiri nesănătoase ai în tine.

Tensiunea, toxicitatea, conflictul din interior se observă pe piele așa cum și relaxarea din interior, iubirea necondiționată și acceptarea propriei identități, exprimarea liberă a emoțiilor se văd.

Atitudinea pe care o avem față de noi înșine, față de ceilalți și cele aduse de viață contează enorm. Deschiderea către ceilalți, a îi lăsa să se apropie fără a încerca să vreau cu orice preț să le fiu pe plac se arată pe piele.

Cu cât pui mai multă presiune cu atât mai mult te gândești acolo și nu dormi.

Specialiștii vin către tine cu soluții care mai de care să te ajute să ai un somn odihnitor, îți spun care sunt consecințele lipsei acestuia. Importanța somnului în viața noastră o știm cu toții: înseamnă sănătate, o minte clară, creativitate, întipărirea informațiilor adunate pe timpul zilei, reașezarea acestora, găsirea de soluții la probleme cu care te confrunți, lipsa iritabilității, energie ș.a.

Crezi că e alarmant faptul că devenim pacienți deși nu sunt identificate cauze organice ale unei boli? Sau aceste cauze nu sunt îndeajuns pentru a motiva simptomatologia noastră?

Ne punem eticheta de pacient și umblăm din doctor în doctor căutând unul mai bun decât celălalt care nu a știut să zică de ce doare. Îți spune: „Nu există cauză. Din punct de vedere medical, tu nu ai nimic.” Și pleci cu nimicul acasă, începându-ți iar cercul vicios, până când ajungi să crezi ce zic ceilalți: .„E numai în imaginația ta!” sau .„Se preface.”

Ajungi să te întrebi: Oare chiar e în imaginația mea? Cum dacă mă doare?Eu vă spun că mă doare!

Și chiar așa e. Durerea este reală, chiar dacă nu i se găsesc cauze organice care să zică clar: Asta e!

Greșeala este că fiecare specialist își vede delimitat domeniul. Dar când vorbim despre om, o ființă atât de complexă, nu suntem realmente proști să credem că vindecarea vine numai din mâinile mele chirurgul, sau numai din mâinile mele cardiologul, ale mele psihologul? ș.a

Există o abordare terapeutică, o viziune care nu exclude, nu pune nimic mai sus sau mai jos din punct de vedere al importanței: a înțelege dificultatea omului printr-un model bio-psiho-social al bolii.

Gândirea terapeutică care este de preferat să fie aleasă atât de specialiști cât și de către pacienți pune în valoare, chiar cap de listă conexiunile care există între corp și psihic.  Nu există vindecare dacă nu incluzi sufletul în anamneză. În mod contrar, psihicul își crează singur loc dacă nu îl bagi în seamă. Poate nu recunoști semnalele lui și în felul acesta ți le transmite folosindu-se de corp. La cele ale corpului clar ești atent, ele nu mai strigă mut, te trag de mânecă direct. Așa că psihicul, ingenios fiind, face să apară acuze somatice, apoi tulburări ca să îți atragă atenția. Dacă nu alegi să te debarasezi de tot ce înseamnă factor stresant ( plaja este extrem de întinsă aici) și să te relaxezi, corpul tău va alege o zi pentru tine.

Nu ai cum să nu crezi că funcționezi așa. N-ai cum. Privește-ți numai puțin expresiile uzuale: Parcă nu mai am aer! Îmi simt inima în gât! Am neliniște în stomac! Am rămas cu un nod în gât! Am înțepenit de frică! Mi s-au înmuiat picioarele! Mi-am pierdut echilibrul cu totul! A nu avea coloană vertebrală! A pune la inimă, Îmi explodează inima de fericire!, Mi se rupe inima de durere, Fierb de furie!(tensiune art.) Simt cum mi se urcă sângele la cap, a face pe tine de frică ș.a.

Emoția nu se mișcă numai prin gândire ta, ca și cum ar fi ceva abstract. Ea activează întreg corpul. Sunt emoții care declanșează reacții generale, pe care le putem întâlni la fiecare dintre noi, însă sunt și particulare, de aceea omul trebuie tratat și văzut ca un caz particular. Omul este original. E drept că se înscrie în anumite statistici, dar ele pot numai să orienteze, însă nu e nimeni care să simtă la fel chiar și aceeași experiență pentru că nu suntem copii la xerox. Nu suntem!

Unii se îmbolnăvesc mai mult, alții mai puțin chiar dacă, să zicem că avem de a face cu factori comuni de risc. Diferența poate fi dată de strategiile de ajustare pe care le are fiecare, modul adecvat sau neadecvat de a reacționa cât și contextul de viață al fiecăruia (care poate întreține simptomatologia până la o croniciza).

Indispozițiile sunt normale. Avem foarte multe pe timp de zi, ca de exemplu durerea de cap, pentru că ne întâlnim cu multe situații stresante, dar ele nu duc către modificări cu semnificație clinică.

Aici intervine percepția mea, a ta asupra acestui disconfort și în general asupra bolii, acuzele devenind extrem de supărătoare. Și uite așa ele se pot transforma ușor în tulburări somatoforme cu semnificație clinică chiar dacă din punct de vedere organic nu se prezintă nimic.  Sănătoase fiind, persoanele adoptă comportamentul, stilul de viață caracteristic unui pacient.

De asemenea, se poate vorbi despre o tulburare somatoformă având cauza organică, ca de exemplu o afecțiune genitală, însă gravitatea cu care resimți această simptomatologie fizică nu este caracteristică acestei cauze organice.

Trebuie să avem grijă la aceste tipuri de cauze: vulnerabilitatea, predispoziția când disconfortul simțit atinge un anumit grad  ( Nivelul tău de suportabilitate și al celeilalte persoane care citește acum nu este același), factorii declanșatori (fizici, psihici și sociali) și mai ales să nu uităm de condițiile care întrețin, agravează tulburarea (pot fi reacțiile tale, sau reacțiile celorlalte persoane din jurul tău), factori persistenți care contribuie la cronicizarea tulburării.

Toate acestea contribuie la crearea unui cerc vicios, percepi accentuat disconfortul, te obsedează, concentrându-ți toată atenția asupra acestor fenomene, dezvolți un comportament cu un grad ridicat al autoprotejării, un comportament de evitare care întreține acest cerc vicios nefăcând altceva decât să agravezi starea.

Important este să nu treacă mult timp până înțelegem că există legatura dintre psihic și corp. Nu trebuie delimitat domeniul corporal de psihic, alegând să mergi pe un tratament exclusiv pentru corp, fixându-te în rolul bolnavului care merge din medic în medic în încercarea de a găsi soluția exclusiv organică pentru dificultate. Este important să deschizi ochii și să vezi că suferințele, emoțiile, nevoile își găsesc cale de a comunica cu tine prin intermediul corpului. Iar pentru fiecare, ele își găsesc o expresie personală, ca de exemplu: un tânăr acuză dureri difuze la nivelul pieptului și tinde mereu să și-l întindă ( mai ca să ia o gura de aer mai bună, mai ca să se simtă liber). Procesul terapeutic ne-a condus către o presiune, o responsabilizare peste măsură, el simțind la nivelul pieptului toată greutatea pe care situația familială în care se află o exercită, ea sufocându-l.