Sanatate

Somnul și provocările zilelor noastre

by Adina · dec. 20, 2023

Ce nu te lasă să dormi? Ca să poți adormi e necesar să te poți lăsa. Să lași din control și să aluneci spre ceva. Cum stai cu controlul?

Cum stai cu capacitatea de a te relaxa? Simți că te poți lăsa vreodată cu adevărat să te relaxezi? Pare că am pierdut reflexul ăsta atât de sănătos.

Stres. Anxietate. Depresie. Ori dormi prea mult ori prea puțin, ori deloc. Dacă e și vinovăția acolo, criticul interior care spune: De ce să dormi? De ce să te odihnești? Ai dreptul ăsta? Ai făcut “x” lucru? Ai reușit? Ce somn să mai ai…

Somnul e acolo, la baza nevoilor tale. E întâi somnul și apoi restul. E întâi curățare, reorganizare, depozitare de informații, regenerare, recuperare și apoi orice devine mai limpede.

E o relație de interdependență: nu dormi- devii irascibil, obosit, epuizat, nu poți da randament, nu iei decizii bune, scade sistemul imunitar – se potențează stările de disconfort psihic, stări anxioase, atacuri de panică, stări depresive, stări maniacale ș.a. Valabil și invers: Disconfortul psihic alimentează lipsa somnului în continuare. E un A care merge spre B dar și un B care merge spre A… Ajutând într-o parte ajuți în cealaltă. Se ridică și se coboară simultan.

Problemele de somn nu apar atunci când pui capul pe pernă noaptea. Tot ce se întâmplă cu tine pe timpul zilei, duci acolo.

Somnul este o formă de încredere profundă pentru a ne putea detașa și să ne abandonăm lui. Ca să poți avea încredere e nevoie de siguranță, protecție. E nevoie să fi simțim asta în viața ta, sau să poți simți asta acum. Starea de a fi în gardă, de vigilență e posibil să încurce. Somnul nu face pereche cu modul de supraviețuire activat. Ia o saltea bună și încearcă să dormi.

Starea de prezent. Dacă un clip pe rețelele de socializare are nevoie de câteva secunde, dacă totul e pe viteză… Nu e necesar să te înscrii în tipul ăsta de funcționare. Ne salutăm pe repede înainte, ne îmbrățișăm pe repede înainte, mâncăm repede, sărim peste mese, peste ore de somn.

Mereu conectați. Ne-am adaptat prost la ce înseamnă tehnologie. Dacă ea e acolo mereu, online, în mișcare permanent nu e musai să fii și tu. Pune-ți limite. Ne aflăm în mijlocul a ce se numește fear of missing out, un fel de teamă de a rata ceva din ce se întâmplă în online, din a nu face parte din evenimente, din a nu știi noutăți, teama că alții au parte de lucruri/întâmplări nemaipomenite și tu ești absent la asta.

Pare dificil să dormi când simți că pierzi ceva, nu? Ai acces la viețile multor oameni. Fă pauze, în felul acesta mai reduci din expunere și din tendința crescută de a te compara.

Poate observi pe rețelele de socializare sfaturi motivaționale care glorifică idei precum: Taie din orele de somn! Dormi puțin! Muncește din greu! Trezește-te când alții dorm! E pe troc somnul. Important e să-ți dai seama cum e bine pentru tine. Astfel de sfaturi pot avea consecințe negative și e important modul în care sunt interpretate și aplicate. Învață să te cunoști. Fii mai atent la tine, observă-te mai bine. Când îți e bine, când și cum funcționezi mai bine. Ce ai făcut diferit într-o zi când ai funcționat bine? Când ai simțit corpul mai puternic? Ce ai făcut când te-ai simțit slăbit. Când și cum dai randament, te poți focusa. Care sunt factorii care te distrag… Află ce ai nevoie. E ok să vezi mai multe perspective, dar nu e musai să preiei stiluri de a viețui. Mergi spre tine mai mult, tu trăiești cu tine, te trăiești pe tine. Corpul tău ești tu. Mintea ta ești tu. Ești un întreg capabil să își ofere informații direct de la sursă.

Să muncești din greu fără să acorzi importanță refacerii poate duce spre burnout și epuizare. În timp, în loc să te ajuți, funcțiile cognitive scad, creativitatea scade cât și capacitatea ta de a lua decizii.

Fiecare ar trebui să aibă un ritual cu sine, un fel de feedback constant cu întrebăr de tipul:i ce nevoi am, ce îmi place, ce nu îmi place în momentul ăsta. Ai nevoie să știi cum funcționezi. Ai nevoie să prioritizezi odihna la fel cum prioritizezi munca, scopurile, țelurile.

Există multe idei care se pot creiona din relația dintre cele două, scop și odihnă. Poți scade din importanța somnului și să potențezi scopul- asta poate oferă atingerea lui, dar în timp se vor vedea efectele asupra sănătății- capacitatea fizică/pshică este zic eu în corelație strânsă cu a putea avea rezultate bune, așadar, în timp inclusiv calitatea muncii tale va avea de suferit. Un alt aspect ar fi putea fi că îți atingi obiective în lipsa somnului, dar nu la capacitatea ta maxima creativă, a gândirii clare.

De asemenea, în timpul somnului oricum cauți, se așează și apar conexiuni noi între informații, există chiar șansa să te trezești cu idei creative, soluții.

Uneori ai nevoie să prioritizezi cine ești, fără a te identifica cu valoarea muncii tale. Identitatea noastră, valoarea noastră nu e Funcție Prenume Nume sau Funcție și atât. Poți ieși din senzația de omnipotență, narcisism naturală a noastră și a te vedea ca pe o ființă cu limite, cu nevoi.

Rigiditate. Încordare. Anxioși. Perfecționiști. Sub presiune.

Poate inclusiv modul în care privești somnul ar putea fi adjustat. Ne străduim mult, poate prea mult. Pornim în curse despre atingerea somnului perfect, perfecțiunea în sănătate, perfecțiunea în a funcționa conform unor repere arătate în online. Presiunea pe care o pui asupra modului tău de a dormi poate fi aceeași încercare de control, de perfecțiune, de a fi cum trebuie. Încerci să adormi stând rigid, încleștat parcă să sari oricând pregătit de o cursă. Somnul nu e cursă.

Tiparele de personalitate care prezintă risc crescut pentru BTS (boli cu transmitere sexuală)

by Adina · sept. 12, 2021

Infecțiile sexuale sau bolile cu transmitere sexuală (BTS) sunt un subiect taboo deși extrem de prezente. Cu toate că reprezintă o amenințare pentru sănătate, încă pot fi trecute cu vederea… „Oricum pot fi asimptomatice”, ar spune unii.

Există reticență vis a vis de tot ceea ce ține de sexualitate. Câtă jenă poate provoca un subiect de acest gen?

Să fie jena un motiv pentru care se evită un control medical și atâtea persoane ajung într-un stadiu avansat al bolii? Se știu sau nu cauze, urmări care pot avea un impact devastator atât fizic cât și emoțional, cum ar fi de exemplu infertilitatea?

S-a discutat pe tema factorilor care predispun la o educație de calitate sau slabă în ceea ce privește sexualitatea, ce nu s-a discutat este ce poate interveni peste toată această educație.

Ok, știu cauze. Știu factori. Știu riscuri, la ce mă expun, dar nu îmi pasă, dar nu văd, dar nu conștientizez pentru că altceva este prioritar. Asta aduce la un loc în ceea ce privește riscul contaminării pe omul considerat simplu cât și pe cel considerat academician. Iată ce.

Există anumite trăsături de personalitate care să crească probabilitatea contactării acestora? Ei bine, da.

Trăsăturile care se conturează în jurul tiparului dependent, duc de asemenea și la un stil sexual dependent/ codependent.

La ce mă refer când zic tipar de personalitate dependent? La aceia dintre noi care au dificultate în a lua decizii, care nu caută perfecțiunea ci validarea. Sunt ușor de destabilizat prin critici și destul de nesiguri pe ei. Persoane care fac absolut orice pentru a nu pierde o relație, acceptând uneori și abuzuri sexuale. Contează primordial ca partenerul să fie mulțumit, dacă da, atunci este și el. Se ghidează după motto-ul „Niciodată nu iubești prea mult și iubirea e necondiționată. Cu cât dai mai mult, cu atât primești mai mult.” Se întâmplă ca mecanismul din spate să fie conturat în jurul a „Iubesc cum iubesc, iubesc modul în care tu ai nevoie de mine.” Acest fapt îi face să se simtă importanți.

Prezintă riscul crescut pentru BTS-uri pentru că, conform spuselor anterioare, ei se pot angaja în orice acțiune care să mulțumească partenerul, orice să câștige validarea. Se angajează în acte sexuale neprotejate. Frica de respingere este foarte puternică, ei acceptând orice, oricum.

Personalitatea antisocială ( a nu se confunda cu socializarea), un pattern independent care se ghidează după motto-ul „Totul pentru sine!”, cu trăsături în arta manipulării, se simte confortabil în orice mediu, cu atitudine de lider, control. La nivel de relații poate să aibă minim două în paralel, se plictisește și nu rezistă în relații decât dacă se modelează. Poate fi caracterizată prin: sexul fără obligații e cel mai bun, Bărbații adevărați nu folosesc prezervativ, Cu cât mai multe partenere/ parteneri sexuali cu atât ești mai bun/ă. De asemenea, se poate angaja foarte ușor in one night stand-uri.

Diferite forme de impulsivitate sunt asociate tiparului Bordeline, incluzând aici și impulsivitatea sexuală. Aceștia sunt predispuși să prezinte o preocupare sexuală mai accentuată, o expunere sexuală timpurie, să participe la one night stand-uri, un număr mai mare de parteneri sexuali diferiți, experiențe homosexuale. Par a fi caracterizați printr-un număr mai mare de comportamente sexuale cu risc ridicat, cum ar fi să cadă victime constrângerii întreținerii unui raport sexual, viol, boli cu transmitere sexuală. Cu trăsătura principală capricios și dispoziția labilitate emoțională, în relații când face totul pentru tine când i se pare că merită mai mult decât să fie în relația cu tine.

Așadar pe lângă educație (sub toate aspectele ei) cât de important este să privești lucrurile cu… tupeu aș putea zice. Ai nevoie de puțin tupeu să te privești față în față și să îți dai seama cine ești și oare ce bug-uri ai in sistem. Așa cred că se poate defini un om puternic.

Afecțiuni ale cavității bucale privite din perspectivă psihologică

by Adina · iun. 9, 2021

Afecțiunile la nivelul gurii sunt printre cele mai întâlnite, cu toții ne-am confruntat la un moment dat cu una dintre acestea.

Dacă privești altfel gura, o poți vedea ca pe o cale de comunicare, de exprimare a emoțiilor și a propriilor mele gânduri.

Poate furniza informații despre tine, ca de exemplu, modul în care mestec alimentele poate reflecta felul meu de a fi. A inghiți alimentele fără a le mesteca, poate arăta o impulsivitate, dacă le mestec foarte mult îmi arată perfecționism, tendința de a rumina și de a desface viața în mii de bucăți.

De ce să mănânc mai încet? Pentru a mă învăța să gust alimentele, pentru că astfel să pot gusta viața.

Gura, poartă către aparat digestiv, sistem respirator. Practic, pe unde accept să intre tot ceea ce este necesar pentru existența mea fizică, emoțională.

Aceste afecțiuni pot semnala idei, opinii rigide. Am o dificultate de a înghiți tot ce este nou. Sau poate mă confrunt cu o situație pe care nu o pot înghiți.

Rămân prins cu tot ceea ce am de spus. Îmi rămân atâtea cuvinte pe care aș fi vrut să le rostesc… gesturile sau cuvintele celor care poate m-au rănit și nu am putut să le răspund.

Îndrăznesc să spun lucrurile pe care le simt, pe care le trăiesc cu riscul de a pierde aprobarea celorlalți, iubirea lor, cu riscul de a deranja? Îndrăznesc să mă arăt așa cum sunt celorlalți?

Herpesul bucal care apare în urma unui stres intens, boală…De multe ori simt o iritație față de ceea ce mi-au spus/ făcut ceilalți. Un lucru sau cineva mi-a lăsat un gust amar în gură, mă afectează încă.

Gura uscată poate arăta o separare de corpul meu, de propriile mele emoții, nu pot așadar să înghit lucrurile care nu îmi plac. Gura încărcată arată că activitățile mă sufocă, sau duc prea multe cu mine, prea multe lucruri nespuse, mă simt încărcat cu totul.

Articulațiile temporo-mandibulare, poate îți pocnesc și arată frica de a contrazice pe cineva , în special pe cei pe care-i văd cu autoritate. Evit confruntări, refulez tot.

Aftele, leziuni pe mucoasa bucală pot indica sensibilitatea mea la cei din jurul meu. Uneori prefer să sufăr în tăcere, cu gura închisă. Poate nu reușesc să mă exprim, să spun ce cred. Simt că am ceva ce arde. Risc să spun uneori cuvinte grele, poate chiar violente, iar acea violență se poate întoarce împotriva mea. Aftele sunt dureroare, cum deschid gura pentru a spune ceva, simt durere.

Halena și dificultățile de a trata situațiile trăite. Am idei care putrezesc în loc să le las afară. Pot să simt oare gânduri de dezgust împotriva mea sau a cuiva. Ce gânduri îmi pot infecta respirația?

Tulburări ale gustului...oare mai am poftă să continui ce am început, ce trebuie să fac? Poate să fie un mecanism de apărare de care nu sunt conștient? La modul că pot astfel fugi de situații dezgustătoare, mă deconectez de la corpul meu. Nu mai sunt în contact cu mine, cu ce este în jurul meu pentru a mă proteja.

Poate ar fi cazul să muști cu poftă din viață, nu crezi?

Față în față cu anxietatea

by Adina · feb. 16, 2021

Cum ar fi ideal să fie tratată anxietatea?

De cele mai multe ori, speriați (mai ales de un atac de panică) oamenii se prezintă de urgență la spital. Acolo se administrează calmante, eventual calciu. Cât de potrivită vi s-ar părea abordarea unei explicații simple asupra cauzei pentru simptomatologia fizică cu care se prezintă? Mă gândesc că este mult mai liniștitor, securizant pentru această persoană să știe, să fie îndrumată cu tact, cu bun simț către o altă tipologie de intervenție, cea psihologică. Pacientul urmează controale medicale care să excludă o altă cauză fiziologică pentru simptomatologie, deși necesare până la un punct, acestea ajung să anxieteze și mai mult. Își face în felul acesta loc, gândul că dificultatea lui nu are rezolvare, văzând mai ales că apare, reapare simptomatologia somatică.

Pe lângă multiplele „căutări” la specialiști, cireașa de pe tort este internetul. De parcă nu era destul de complicat deja, cauți explicația pentru simptome pe internet, unde te contaminezi cu alte simptome, cu alte experiențe ale altor persoane. Nici nu e de mirare că se intensifică. Cam așa începe șirul: interpretare catastrofică, controale la specialiști din diverse domenii, asimilarea de informații luate din surse nesigure sau din experiența altora, nicidecum să cauți în propriul scenariu de viață. La toate acestea se adaugă și vorbe „încurajatoare”: „Ce te mai alinți…Astea-s probleme? N-ai nimic. Termină cu tâmpeniile.”

Încercările eșuate de a găsi cauze, lupta cu modul în care te simți atât fizic cât și psihic, pot duce către apariția sentimentului de neputință: Sunt înfrânt.

Ce e cel mai dificil este acceptarea suferinței emoționale. Pacientul vine de cele mai multe în cabinetul psihologic cu accentul pus strict pe cauza fiziologică, deși rapoartele medicale arată că nu sunt probleme la nivelul sănătății fizice.

Lupta într-adevăr există în această persoană, numai că inamicul este considerat propriul eu. Pe ce te concentrezi? Pe încetarea acestei lupte și pe raportarea în mod realist la tot ceea ce simți. Schimbi perspectiva și odată cu ea, ieși din tiparul de monitorizare a tuturor simptomelor, dispar toate interpretările catastrofice. Accentul trebuie pus pe autoresponsabilizare. Ieși din rolul de victimă și afli că ești singurul capabil să resemnifice scenariul.

Este o mare diferență între focusarea exclusivă asupra simptomului și a cunoaște cu adevărat anxietatea. A te împrieteni cu ea, să o îngrijești, să o înțelegi, așa se transformă și ea. Dacă atenția e asupra durerii psihologice, asupra a ceea ce înseamnă pentru tine, nu ajută mai mult?

Responsabilizarea pentru propria schimbare este cheia. De ce? De multe ori cauți fără să-ți dai seama, chiar și în terapeut un om pe care să îl iei în echipa Pro frică, un sprijin care să întărească de fapt toată această frică. Acestei persoane îi este frică să rămână singură cu ea, să se privească, îi e frică de ceea ce simte. De ce? Frica asta i-a adus de atâtea ori tulburări gastro-intestinale, amețeli, dureri de cap, dureri musculare, dificultăți în respirație sau hiperventilație, palpitații, transpirație ș.a dându-i peste cap efectiv viața. Nu știe cum să între în contact autentic cu sine, devine atât de atent pe simptom încât nu mai știe cine e fără el, nu se mai vede altfel. Până la urmă, dacă tragem împreună o concluzie, această persoană este speriată de fapt, de ea însăși și caută ajutorul în exterior.

Dacă ești anxios știi deja la ce mă refer când zic Tensiune interioară. Știi cum e cu ea? Ai fost vreodată avertizat în trafic de vreun alt șofer binevoitor că este ceva în neregulă la mașina ta? Ei bine, asta face prin intermediul tensiunii, inconștientul. Dacă ești destul de receptiv și prinzi mesajul din prima, te vei ocupa de a face schimbările necesare. Însă, fiind mai ușor să lucrezi numai la suprafață, superficial devenim cu timpul surzi la semnalele interiorului. Dacă ești surd la primul nivel de mesaje, inconștientul recurge la altele, bolile. Pe astea nu prea le poți ignora.

Balansul emoțiilor și starea de observator

by Adina · feb. 16, 2021

Controlul emoțiilor. Ce subiect interesant! Ironic zic, cumva apare peste tot.

Imaginează-ți o emoție, un sentiment. Acum imaginează-ți un pendul (bobițele acelea și suportul) legănându-se liber. Cu cât mă concentrez mai mult pe o direcție, cu atât îi ofer mai multă putere să se balanseze în partea cealaltă.

Văd asta cu emoția, fix ca pendulul. Emoția se balansează. E inevitabil. Nu ai fericire, bucurie și atât. Clar poate să-ți placă o parte mai mult decât cealaltă. Cu toate că încerci să lupți contra cursului natural al balansului și să-l aduci spre acea parte preferată, dai mai multă putere să se ridice spre cea pe care nu o placi. Mai devreme sau mai târziu ajunge și acolo. Dar, ar putea să ajungă fără o putere intensificată.

Ce alte opțiuni mai vezi? Excluzând să iei bobul și să îl tragi într-o direcție. Cred că am putea să escaladăm cumva firul și să privesc de pe suport mișcarea naturală a acestuia. Fiind aici înseamnă că permit pendulului să se balanseze, nu îmi risipesc energia și nu dau nici mai multă putere părții pe care nu o agreez. Nu-ți mai e rău de mișcare, tot ducându-te dintr-o parte în alta, dar mișcarea e în continuare acolo. Cum se schimbă oare viața din a fi pe acel bob, la a fi pe suport?

Cum ai traduce asta? Să lași emoțiile să se întâmple, dar nu să devii una cu ele, cumva ieșind din balansul toxic și doar privindu-l mișcându-se natural. Le lași să se manifeste, dar nu să fii în carusel, ci o conștientizare, o acceptare a lor? Să nu te încrâncenezi numai pe ceva pozitiv și să refuzi să accepți și cealaltă față a medaliei, să mă prefac că nu e, că nu simt, să fug….

Despre pierderi

by Adina · dec. 22, 2020

Unde să fugim când ne ascundem de noi? Poate căutăm ceva ce ne lipsește în alții. De multe ori nici nu știi ce, dar alergi ca un cal la o cursă fără țintă. Obositor? Cam da.

Ce îți lipsește? Nu știu.

Ce cauți? Nu știu.

Ce ai pierdut? Asta e întrebare grea. Și îți vin în minte multe răspunsuri, nici nu știi pe care să îl apuci primul. Sau e numai senzația. Simt că am pierdut ceva, cândva, pe undeva. Ceva ce te face să cauți ca un bezmetic, un orb care dă cu mâinile în toate părțile încercând să potrivească o piesă lipsă. Le ia pe pipăite, poate o textură, poate un miros, orice să te facă să recunoști. Să pară că e acel ceva. Dar poate tu nu mai ești același între timp.

Și încerci să potrivești piese…Le întorci pe toate părțile. Te enervezi. De ce nu vă mai potriviți? Omul ăsta, de frică nici nu deschide ochii. Nu dă ochii cu realitatea. Îi ține închiși. „Poate dacă mă prefac că nu văd, nu e. Poate îmi mai ofer cinci minute de iluzie.” Dar știi că iluzille nu sunt bune, nu? Sau cum preferi, până la urmă e deciza ta. Rămâi orb sau deschide ochii și privește realitatea.

Dacă ai pierdut ceva, pentru oricare dintre noi are altă valoare acel ceva, cum facem să ne simțim întregi?

Îmi întorc privirea către mine, mă privesc în oglindă. Ce om sunt! Băi ce om sunt! Ia să văd dacă pot să râd la mine. Ia să mă încrunt. Mă strâmb. Cine mă vede zice că sunt nebun.

Îmi era dor de mine. Atâta alergătură…După ce alergi omule? Picioarele îți sunt înlemnite, dar tu pare că fugi mereu. În capul tău e maraton. Maratoane.

Poate dacă mă opresc și îmi fac un ceai, și iau o pauză de la tot? Sună bine, nu? Știi ce cred eu că am pierdut? Pe mine. Pe mine odată cu încrederea oarbă, odată cu loialitatea fără reciproc, odată cu un eșec, odată cu părinții divorțați, odată cu un abuz, odată cu un abandon, cu un vis neîmplinit, cu teama de a fi, cu teama de a striga lumii NU!, cu neputința de a spune NU, cu zilele când nu doream să fac ceva și totuși am făcut, odată cu o prietenie care s-a dus, odată cu o trădare, o minciună, cu o iubire, cu un înșelat, odată cu niște oameni care pleacă și se întorc în viața ta după cum au nevoie, odată cu fiecare bucată din tine pe care o lași pe paturi străine, odată cu toate dățile când ți-ai spus ție Nu ca să spui altcuiva Da.

Ce ușor ne pierdem. Și dacă m-aș regăsi? Dacă spun că vreau altceva? Oricum piesele alea nu se mai potrivesc indiferent de cât mă chinui eu. E o ideee bună? Zi.

Spuneai că te-ai pierdut pe tine, uneori traumele de tip abandon determină o afectare a identității, „a fi”, nu știi cine ești, omul nu știe cine este. Trauma de respingere îți ia puterea, a putea, a avea. Ce vrea? Ce poate? Abandonul poate să fie fizic, emoțional, cognitiv. E puternic când e vorba mai ales de un părinte absent dintotdeauna. E lipsa unei oglinzi cu rol parental. Nu ai la ce să te raportezi, nu ai oglindă.

Simt că am pierdut ceva și mă refugiez în alcool. Alcoolul știi ce rol are, nu? De umplere. Bei și bei până te simți plin, dar a doua zi ești la fel de gol, poate mai gol.

Mă refugiez în droguri. Îmi distrag atenția de la suferința mea. Mă doare ceva, nici eu nu știu ce. Doctore, mă doare sufletul! Am încercat de toate, alcool, droguri, oameni, sex, somnifere, nu merge. Și doctorul îți zice, ai încercat liniștea? Ai încercat să respiri de câteva ori și să lași odată cu fiecare expirat să iasă din durerea aia? Ai încercat să te uiți la ce doare cu răbdare, fără să încerci imediat să uiți cu patru pahare?

Știi că tot ce pierzi, se transformă într-un fel sau altul? Uneori te uiți atât de mult după ce ai pierdut încât nu vezi minunea din fața ta. Nu vezi omul care ești. Așa ciuruit sau cum mai vrei tu să îți zici. Dar dacă pierderea poate să fie văzută și ca un câștig? Ok, nu țipa. Încă nu vezi asta. Am înțeles. Bine, las-o așa. Am pierdut. Sunt un om care a și pierdut. Dar a și câștigat. Te-am prins aici. Ce să facem, așa e viața, un șir de a lăsa, a da drumu și a porni din nou. Dar de fiecare dată cu tine. Observi? Tu te ai pe tine oriunde. Și când pierzi și când câștigi, ești mereu cu tine. Norocosule!

Kinetoterapie pentru minte. De ce te doare spatele.

by Adina · oct. 11, 2020

Se spune că trebuie să treci prin viaţă uşor, mai ca un fulg. Dar se întâmplă ca uneori să simţi o greutate atât de mare asupra ta că numai fulg nu eşti.

Oamenii din jur nu o simt, dar remarcă: Ce te-ai mai cocoșat! Stai drept! La început nu îți dai seama cum greutatea lucrurilor pe care le duci cu tine începe să se vadă pe corp. E un semnal de alarmă pe care corpul ți-l dă: Uită-te odată și către tine!

Indiferent cât te prefaci că nu observi emoțiile, gândurile, sau poate îți scapă controlului conștient, ele apar traduse în limbaj corporal.

O durere lombară o simți imediat. Vezi cum te face corpul atent la universul interior? În maniera aceasta nu ai cum să nu bagi în seamă acele emoții.

Și te gândești: Oare de la ce? E aerul condiționat, am ridicat ceva, de la ce? Nu zice nimeni că durerea nu există, din contră. Este cât se poate de reală. Bolile au nevoie de timp. Azi puțin, mâine puțin, până când de la emoție, presiune psihică, se ajunge la durere fizică.

Ce cari de dimineață, de când te trezești, până seara când adormi? Ce nu te lasă să respiri la potențialul maxim? Ce nu te lasă să te simți ușor… Să poți să îți simți relaxat corpul?

Capul, gâtul, umerii… Sunt încordați. Brațele…Spatele, coborând la bazin, picioare.

Las tot ce nu pot controla acum, las tot ce nu îmi aparține să plece, las toate emoțiile care nu sunt ale mele să plece, las problemele care nu sunt ale mele să plece, las durerile care nu sunt ale mele să plece. Las presiunea pe care o pun asupra mea să plece.

Las tot ce nu pot schimba să plece. Las oamenii să plece și respir pentru mine. Nu m-a învățat nimeni să respir pentru mine, să îmi duc propria greutate.

Descifrarea mesajelor transmise de spate

Spatele duce foarte mult. Are chiar și rolul de a proteja. Ai văzut cum imediat te aperi, ghemuindu-te, într-o poziție aproape fetus. Spatele este cel care te apără, preia suferința, durerea. Dacă tot încasez, până la limita suportabilității, dacă greutatea este prea mare durerile apar.

În momentele în care vreau să arăt că sunt puternic, o fac cu ajutorul spatelui. Ai observat? Îndrept spatele. Privește în antiteză când mă simt supus cuiva, autonomia mea, granițele mele sunt încălcate, mă înconvoi și mă fac mic, mic.

Îmi îndrept umerii știind că sunt puternic, și am toată forta de care am nevoie, am resursele mele interioare. Las viața să curgă, fără să preiau asupra mea nimic.

Avem expresii care trădează legătura minte- corp:

„Întorc spatele și plec„, când mă simt neputincios.

„Mi-a încremenit spatele.” dacă simt că sunt într-o situație fără ieșire, sunt încremenit în situația asta dificilă, car pe cineva, car o problemă, car trecutul.

Poate am avut încredere și „am primit o lovitură pe la spate”. Am fost trădat de unde nu mă așteptam și simt durerea la nivelul spatelui.

Poate anxietatea, frica, teama mă fac să îmi strâng umerii, să îi aduc cât pot spre față ca să mă protejez, ca să nu deranjez, ca să nu ocup prea mult loc, ca să nu atrag prea mult atenția. Umerii dor, au o poziție de aplecare spre față.

Mă doare spatele pentru că vreau să scap de ceva ce aduc cu mine. Vreau să mă salvez de la o suferință, o situație, evenimente și dureri din trecut care îngreunează prezentul. Durerea arată că vreau să mă salvez. Mi-a ajuns. Corpului i-a ajuns. Minții i-a ajuns. Mie mi-a ajuns!

Mă doare ceafa. Poate pentru că mă port ca un struț care se ascunde, nu face față, nu înfruntă ce i se arată, ce aduce viața în fața lui. Nu își înfruntă dificultățile. Speră că prefăcându-se că nu le vede, ele dispar.

Stau cu capul plecat. Mi- e teamă să privesc oamenii în ochi, mi- e teamă să privesc viitorul în față. Poate am învățat umilința de mic, poate mi s-a zis: Ține capul jos! Poate mi s-a făcut rău și am adoptat o poziție de victimă. Nu am încredere în mine să țin capul sus. Poate cred că am greșit mult, că am dezamăgit sau m-am autosabotat.

Mă încăpățânez, am o viziune rigidă asupra unor lucruri. Mă opun, am orgoliul foarte mare. Eu nu cedez. Așa se explică și că am mușchii spatelui tensionați, mă dor…E cumva normal având în vedere ce atitudine rigidă am uneori.

Durerea cervicală poate corespunde centrului comunicării, şi mai ales al capacităţii mele de deschidere, de toleranţă, de cât sunt de deschis şi de flexibil la ce îmi oferă viaţa.

Dacă mergem pe firul amănunţit, putem spune despre prima vertebră cervicală, care vine în sprijinul capului, greutăţii capului, că poate fi afectată de greutatea gândurilor mele, de grijile mele. Cât mă frământ pentru mine sau pentru altcineva din viaţa mea.

Nu eşti de acord cu mine că simţi greutatea asta la nivelul capului? De câte ori folosim expresia: Îmi simt capul atât de greu.

Cu cât de multă rigiditate întâmpin ce îmi aduce viața, și mă chinui să rămân în zona de confort?

Mi-e frică de ce se întâmplă în jurul meu, de emoțiile mele așa că îmi încremenesc gâtul, capul pentru a nu putea privi. Observi jocul de cuvinte? Cum transpui în limbaj corporal tot ceea ce simți, gândești?

Mă doare cervicala pentru că am nevoie de comunicare. Am nevoie să comunic chiar dacă simt că ceilalți nu mă ascultă.

Ce pot să fac? Pot să încerc să aduc calmul în viața mea. Să fiu mai calm astfel încât creierul meu să nu mai muncească atât. Am încredere în mine că pot să fiu mai deschis la ce se întâmplă în jurul meu.

Când am încetat să mai țin capul sus? Când am început să mă întreb dacă sunt la înalțime? Dacă mă ridic la înălțimea așteptărilor mele, așteptărilor ei, lui, lor. Când am început să fiu alert la ce cred ceilalți despre mine? Când a început să mă doară ceafa, capul, să am amețeli, vertij? Că nu pot să fiu la înalțime…

A doua vertebră cervicală o ajută pe prima să se miște. Durerea resimțită aici arată câtă rigiditate am. Arată dacă sunt sau nu pregătit să îmi asum riscuri. Să pășesc în viață fără să fiu obsedat de control. Să îndrăznesc să pășesc și peste linia pe care mi-am trasat-o.

Atât de frică îmi e să fiu mai deschis? Ce se poate întâmpla? Să mă cunosc pe mine. Să mă împrietenesc cu mine, să pot să înfrunt tot ce apare în cale, numai așa devin încrezător în mine, numai văzându-mă în diferite ipostaze.

Devine rigidă vertebra pentru că și eu sunt rigid cu mine. Nu îmi dau voie să simt, să sufăr, să mă bucur, să trec prin suferințe pe care încă le ascund undeva, prefăcându-mă că nu există.

De ce te ferești să te vezi în toate ipostazele? Să îți cunoști fiecare latură a personalității tale și astfel să capeți putere? Cum altfel să ai încredere în tine dacă nu ai avut puterea să te privești pe tine în ochi?

E greu să fii singur cu tine? Dar nu ai nevoie de asta? Să te întorci spre tine și să nu mai fugi. Oricum te ajungi din urmă oriunde te duci. Războiul cu sine nu se câștigă. Mai bine privești totul ca pe o îmbrățisare a tot ceea ce reprezinți, un cantonament în care alergi pentru tine, te odihnești pentru tine…

Simt că mi-a înțepenit gâtul. Oare am emoțiile blocate? Nu îmi dau voie să simt, să mă eliberez. Să fie oare lacrimile mele fluidul de care au nevoie vertebrele pentru a nu se mai freca suprafețe uscate?

Dacă primele două vertebre se sprijină, vertebra 3 pare de una singură. Accept că singurătatea face și ea parte din viață, și este un mediu în care mă pot regăsi, cunoaște și încărca bateriile.

Cum toate lucrurile au o armonie a lor, important este să știm și cu ce organe, cu ce altă zonă rezonează vertebrele.

Vertebrele mijlocului spatelui pot reacționa când mă forțez peste limitele mele fizice, psihice, emoționale. Ele țipă când trebuie să te întorci către tine, să iei un timp pentru tine. Timp de a îți trăi emoțiile, suferința, frica și de a le accepta, ulterior transforma.

Să fiu stâlpul susținător al tuturor, al familiei, al casei, al partenerului, devine dificil de suportat, să cred că am mereu pe cineva în spate, și să îl car, să mă descurc singur. Poate n-ar fi rău să învăt să cer ajutor celorlalți.

Zona lombară

Parte de susținere, unde apar tensiuni legate de dorințe financiare, lipsa afectivității, și mai ales neîncredere: Oare voi putea să fac asta?

Este o discrepanță între ceea ce îmi doresc și lipsa mea de acțiune pentru îndeplinirea acelui lucru. Nu voi reuși. Nu voi putea. Preocuparea mea pentru lucruri materiale este una mare, uneori îmi calculez valoarea personală în funcție de câți bani am.

Consideri uneori că ești stâlpul de susținere, preiei chiar și atribuțiile, responsabilitatea pentru alte persoane. Nu îți cari propria greutate, la ea se adaugă și greutatea acelor persoane, a problemelor lor pe care crezi că le rezolvi, că depind de tine. Uneori vrei să fii responsabil pentru altcineva și poate, pentru a părea important. Este o autovalidare asupra căreia poți reflecta.

Am nevoie să renunț la rigiditate pentru a face loc schimbărilor care pot fi foarte bune, chiar dacă rutina mea mă face să mă simt în siguranță și noul mă sperie. Pun jos greutatea care aparține celorlalți.

Nu mă mai chinui să mențin o anumită imagine în fața celorlalți. Recunosc că uneori pun prea multă presiune pe mine și am nevoie să mă odihnesc. Am nevoie să fac ordine printre trăirile, gândurile și emoțiile mele să știu ce este cu adevărat important pentru mine.

Pagina următoare »