Adina

Fenomenului de tip bullying nu i s-a acordat atenția necesară, luând în calcul importanța pe care o are. Lucrurile au fost făcute de aparență, o lucrare la nivel de imagine și nicidecum esență.

Este cu atât mai îngrijorătoare pasivitatea noastră, având în vedere  faptul că, în general, copiii petrec mai mult timp alături de colegii lor, decât alături de părinți.

Spune-mi, ce înseamnă mediu securizant? Ce măsuri s-au luat la nivel de școli? Ce programe există la dirigenție? Recunosc oare profesorii elemente de bullying? Sunt instruiți pentru a vedea faze incipiente? Sunt instruiți pentru a nu spune numai: Liniște in clasă! când cel aflat la tablă este ridiculizat de cei din bănci?

„Aveam sânii dezvoltați încă de mică. Stăteam cocoșată în bancă și mă piteam să nu fiu scoasă în fața clasei. Am ieșit la un exercițiu de matematică și un coleg a început să îmi adreseze tot felul de jigniri și remarci la adresa corpului meu. Profesoara a zis numai: Liniște în clasă!” M. S 20 ani.

Istoria bullyingului este simplă. Locație: orice tip de societate. Durata: de când există ea. Scop: a apărut ca o formă de adaptare evolutivă, a dobândi statut și dominare. Așa obțineai resurse. Ce s-a întâmplat de există totuși și în zilele noastre? A rămas în inconștientul colectiv ca fiind o cale prin care câștigi resurse și îți asiguri supraviețuirea.

Indiferent de mediul de proveniență, de statusul educațional, financiar, informațiile despre bullying trebuie să ajungă la fiecare. Cât mai simplist dacă se poate. Educând o generație de părinți acum, salvezi toate generațiile viitoare.

Despre Bullying. De la A la Z

Bullying-ul este definit ca un act agresiv, comportamente agresive realizate în mod intenționat. Agresorul poate să fie unul singur sau un grup. Realizeaza în mod repetat acțiuni agresive asupra persoanei pe care o reperează drept victimă.

Nu e necesar să fie o agresiune fizică: lovire, furt ca să fie considerat bullying. Mare atenție la cea verbală, la abuzul psihologic. Mare atenție la tot ce e agresiune indirectă, ca de exemplu: răspândirea de povești cu conținut rușinos despre cineva, agresiune socială – făcută pentru a deteriora stima de sine, statutul social, relațiile cu ceilalți, excluderea socială: a spune altora să nu interacționeze cu acea persoană.

Cu toții cunoaștem găști de băieți care intimidează într-un mod agresiv persoanele pe care le consideră mai slabe decât ei, mai puțin încrezători în sine și îi obligă să le aducă dulciuri, țigări chiar și bani amenințându-i că altfel le-ar distruge echipamentul școlar, temele, că îi fac de râs în fața celorlalți.

În rândul fetelor, cel mai adesea se întâmplă să își izoleze victima de grup, să facă un pact între ele să nu vorbească cu ea. Dacă este vorba de școala, să nu se așeze la ore alături de ea, să răspândească zvonuri, să ridiculizeze lucruri de care tinerele sunt conștiente cum ar fi procesul lor de dezvoltare, aspecte ce țin de corpul lor, haine, încercările de a se machia, preferințe sexuale sau injurii legate de sexualitatea acesteia, scrieri în toaletele școlii în care este ridiculizată. În astfel de cazuri, teama nu este de violența fizică, ci de izolare, singurătate, condamnarea ei zilnică.

Abuzatorul poate fi unul singur, sau un grup, așa cum menționam mai devreme. Ei se situează în general ca lideri, pot fi cei care recrutează și care îi încurajează și pe alții să li se alăture. Sunt și cei care, după părerea mea, se alătură lor chiar dacă nu sunt 100% de acord, dar o fac pentru aprobare și apartenență la grup, frica de a fi ei la un moment dat cei abuzați.

Delicvența juvenilă

Persoanele care agresează au o personalitate agresivă, o nevoie puternică de a domina, o atitudine favorabilă față de agresiune și obțin plăcere în urma intimidării și a recrutării altora în a fi după modelul lor. Au un nivel al empatiei scăzut și o lipsă a sentimentului vinovăției. 

Legat de mediul familial al acestora, în general, nu sunt apropiați de părinții lor, spun că acestora nu le-a păsat de ei, au părinți care întâmpină probleme în căsnicie, au folosit metode nepotrivite de creștere, au atitudini autoritare.

Asupra relațiilor lor își pune amprenta conflictul. Au parte de conflict în relația cu părinții. Pot învăța comportamentul agresiv din contextul familial și să adopte același tipar în relațiile sociale. Nu primesc suficientă atenție acasă. Întâmpină dificultăți în a își face și menține prieteni, în a avea și menține mai târziu un loc de muncă. Au risc crescut pentru consumul de alcool și substanțe. Aleg să îi intimideze pe ceilalți pentru a se simți mai  bine cu ei înșiși.

Identificarea timpurie a predictorilor delicvenței are un rol crucial în prevenția acestui fenomen.

Prevenția se realizează după un model integrativ, se ține seama atât de factori de risc social, ca de exemplu legi și norme favorabile, lipsa de organizare a comunității, factori familiali cum ar fi un istoric infracțional, dificultățile din interiorul familiei, divorț, violență domestică, o atitudine aprobatoare în ceea ce privește violența, abuz, supravegherea precară a copiilor, pedepse dure, factori școlari: abandonul, absenteismul, comportamentul din timpul orelor, factori individuali: prieteni cu atitudini delicvente, trăsături de personalitate care duc la marginea delicvenți, inițierea de la o vârstă fragedă.

Eșescul școlar înregistrat încă de la vârste fragede poate fi considerat un predictor pentru dezvoltarea unui comportament tipic delicvenței. O bună dezvoltare educațională poate combate infracționalitatea.

Cercul de prieteni poate dicta traseul urmat: prietenii delicvenți măresc șansa implicării în comportamente inadecvate social, la polul opus fiind cei cu prieteni care condamnă aceste tipare comportamentale.

Este de luat în calcul, că mulți adolescenți pot renunța la astfel de comportamente odată cu maturizarea și scăderea nivelului de impulsivitate, crescând astfel autocontrolul.

Psihologia infracțională a găștii

Este nevoie ca un membru al găștii să sugereze, ca mai apoi întreg grupul să-și focalizeze atenția asupra potențialelor victime.

Grupul creează anonimitate, sentimentul de responsabilitate personală se diminuează fiind o acțiune la nivel colectiv. Conversația și eventualul consum de alcool favorizează și incită la comportamentele agresive, se îndeamnă unul pe altul, primind plăcere din aceste acte violente.

Apartenența la o gașcă aduce influențe considerabile asupra individului, efectele văzându-se în modificarea modului de gândire și a comportamentului. Aceștia pot face lucruri pe care de unii singuri nu le-ar face. Spiritul de imitație potențează capacitatea de a fi influențat.

Trăsăturile individului se pierd în favoarea unității psihologice a găștii, astfel că acești tineri care se află într-o gașcă, gândesc, simt și acționează conform acesteia.

Gașca dezinhibează încât vezi cum ies la iveală cele mai primare trăsături ale unui om.

Inteligența, un factor de luat în seamă?

Inteligență sau statut socio- economic? Care este cel puternic predictor?

Nivelul scăzut al inteligenței poate corela semnificativ cu o incapacitate de a putea anticipa consecințele faptelor cât și vătămarea, daunele pe care le poți produce altor persoane.

Desigur, există diferențe între deținuții violenți cu IQ scăzut și clasificarea inteligenței în funcție de tipul de infracționalitate comis, persoanele cu un nivel ridicat de inteligentă pot opera la nivel greu de detectat.

În ceea ce-i privește pe cei considerați victime, în general sunt anxioși, sensibili, cu o stimă de sine scăzută. Cei care au o reacție emoțională ca de exemplu: plâng, fug, sunt supărați și nu au pe nimeni care să le țină partea sunt ținte repetate ale agresorilor.

Victimele s-au dovedit a avea riscuri mai mari în ceea ce privește problemele somatice ca de exemplu: răceala sau psihosomatice cum sunt durerile de cap, de stomac, dificultăți ce țin de somn. De asemenea, pot dezvolta tulburări anxioase, fobice, depresie. Se situează la un nivel ridicat al riscului de suicid și autovătămare.

Se remarcă dificultăți în a își face și menține prieteni, a avea un partener de viață sau suport social, fenomenul de bullying contribuind semnificativ la apariția și dezvoltarea anxietății sociale, lucru întâlnit de mine în cadrul orelor de terapie. Fenomenul este asociat cu absenteismul școlar și la locul de muncă.

Aceste experiențe de intimidare pot modifica răspunsuri cognitive la situații pe care le resimt amenințătoare, ca de exemplu hipervigilența la orice stimul, indiferent de puterea lui.

 Fii acea persoană care vede ce se întâmplă și intervine!

Mulți copii, adolescenți suferă în tăcere. Sunt reticenți în a le povesti părinților sau profesorilor experiențele lor, de teama consecințelor sau din cauza rușinii.

Persoanele care iau la cunoștință sau observă în mod direct astfel de situații pot face o diferență semnificativă prin implicare și nu pasivitate.

Tinerii care sunt intimidați, amenințați se simt adesea și mai singuri pentru că există martori care nu intervin. Când tu nu intervii, nimeni nu intervine, acea persoană poate simți că nu îți pasă sau aprobi ce se întâmplă.

Persoanele cărora li se ia apărarea manifestă mai puține simptome anxioase și depresive.

Noi putem acționa într-o asemena situație prin a schimba subiectul sau prin a pune întrebări referitoare la comportamentul pe care îl are agresorul. În situații mai puțin grave, se poate folosi și umorul pentru ca acea conversație sa fie redirecționată, să se ventileze într-un fel tensiunea iar focusul să nu mai fie asupra bullying-ului.

Dacă sunt mai multe persoane care nu aprobă acel comportament, ar trebui să își expună părerea, să intervină, pentru că puterea grupului este una mare.

Spuneți-i persoanei care este victima acestor agresiuni că nu sunteți de acord cu ceea ce se întâmplă și că vă pasă, încurajând astfel exprimarea.

Bullying-ul direcționat asupra unui copil îl poate face pe acesta să se simtă neajutorat. Va dori poate să se descurce singur pentru a avea acel sentiment de a fi în control, să nu fie perceput slab. De asemenea, se tem că împărtășind cuiva ce li se întâmplă, agresorul se poate răzbuna pe ei. Aceștia percep bullying-ul ca pe ceva umilitor, poate nu vor vrea să se afle ce li se întâmplă.

Sunt și părinți cărora copilul le spune, dar reacționează la rândul lor agresiv „Cum de l- ai lăsat să-ți facă așa? Lasă că asa îți trebuie. Meriti dacă ești prost și slab.” Poate vor fi chiar pedepsiți.

Este deosebit de important să le arătăm că sunt sprijiniți.  Dacă cer ajutorul asta nu înseamnă că sunt slabi, din contră, sunt puternici.

Să reacționezi cu violență la violență, nu te face cu nimic diferit, sau ți se pare că acționezi pentru o cauză, sub umbrela moralității?

De același suport emoțional ar trebui să beneficieze și cei numiți agresori. O astfel de atitudine față de o altă persoană nu poate proveni de pe un fundal sănătos, fără probleme emoționale, comportamentale. Nu pot forma relații armonioase. Știm bine că sănătatea relațiilor și socializarea contribuie la menținerea sănătății mintale și fizice.

Așadar, intervențiile se pot concentra asupra copilului care agresează, cu atenție asupra problematicii comportamentului agresiv, a abilităților sociale și a capacității de rezolvare a problemelor de ordin social.

Și asupra celui agresat, ca metodă de prevenire prin exersarea abilităților necesare de gestionare a conflictelor, a situațiilor sociale și mai ales dacă există o anumită problematică care să conducă spre a fi agresat în mod direct. Consilierea acestuia nu trebuie să fie axată pe conturarea unui profil de victimă, ci pe creșterea acestuia, pe creșterea independenței și a autonomiei.

Să ne concentram strict asupra copilului nu este suficient. Bullying-ul reprezentând o problemă relațională, se vindecă tot prin intermediul relațiilor, astfel încât ne concentram asupra relațiilor lui cu părinții, dar și cu colegii, acestea fiind cele două medii sociale primordiale ale copilului.

Bullying la vârsta adultă deghizat în glume nevinovate

Dacă credeai că bullying-ul se termină prin fazele adolescenței, tinereții, mare greșeală faci. El apare la vârsta adultă, foarte ușor deghizat în glumițe, remarci camuflate la adresa unei persoane. La fel, se fac coaliții, numai că nu se mai numesc găști, se numesc colegi de serviciu. Se numesc persoane cu rețele de socializare care sub anonimatul pe care îl oferă un cont și un ecran jignesc.

Bullying-ul se adaptează, își schimbă forma, și uite așa poți vorbi despre cyberbullying.

Sunt oameni care folosesc telefonia mobilă, internetul pentru a umili și aduce suferință altora: email-uri, apeluri telefonice, mesaje pe telefon sau pe rețelele de socializare, site-uri, folosirea identității altuia pentru a îi face rău, excluderea de pe anumite grupuri de socializare, mesaje vulgare, amenințări cu privire la denigrarea cuiva prin a distribui conținut cu caracter fals sau rușinos.  

Și în cadrul cyberbulying-ului apar simptome depresive, anxioase, ideații suicidare, slabă concentrare, sentimente de neputință, stimă de sine scăzută.

  

Purtarea măștii de protecție a stârnit ample controverse. Taberele s-au împărțit în cei care se conformează regulilor și în cei neîncrezători. Ce îi diferențiază pe aceștia? Unii au o nevoie puternică de a evita greșeli, au foarte mult autocontrol și pot funcționa după structură și ordine. De cealaltă parte, sunt cei sceptici, cei dispuși să își asume riscuri. Vorbim despre moduri de gândire, niciunul dintre ele nu poate fi catalogat drept bun sau rău, dar influența asupra comportamentului individual se răsfrânge până la nivel de națiune.

Dacă privești la nivel macro purtatul măștii, România este o țară mai permisivă față de alte țări unde regulile și structura sunt mai rigide, cetățenii sunt învățați să nu „depășească linia”.

La nivel micro, copiii tăi cum sunt învățați? Să respecte sau să conteste regulile? Tu cum ai fost învățat?

Nu poți lăsa neobservată influența socială și efectele ei care se văd în uniformitate și conformare versus rezistența la influența normativă: reactanță.

Influența socială generează presiune și oferă modele dominante de atitudini. Sunt contraste între a tinde spre similaritate și lupta pentru a fi distinct.

Tendința spre uniformitate este dată de către presiunea normativă și de înclinarea noastră de a imita, chiar și de compararea socială. Imităm un model de prestigiu. A imita implică mai puțin efort decât a crea. Imităm pentru a nu fi respinși de comunitate, știindu-se că cei cu un spirit deviant ajung foarte ușor respinși.

Istoricul acestei țări, experiențele ei. Fie că vorbim de traumele unei nații la nivel colectiv, la nivel de inconștient colectiv, războaie, stres, boli și modul în care au fost gestionate își pun amprenta.

COVID- 19 a accentuat toate aceste înclinații, punându-ne sub greutatea expresiei: Binele meu depinde de tine!

Ei bine, acum binele unei întregi comunități depinde de structuri, de reguli. Poate celor obișnuiți cu rigurozitatea li se pare ușor să se conformeze la noul mod de viață, însă altora li se poate părea o încălcare a autonomiei personale, ceea ce e o provocare.

Să vorbești în termeni de bine și de rău trăsăturile oamenilor, nu știu dacă este tocmai o soluție bună, ba din contră, nivelul opoziționismului va crește. Cât de mult așteaptă cei care sfidează orice regulă un conflict de acest gen? Cât de frustrant e pentru cel care se conformează cu ușurință, să poată privi nonjudecativ pe cel nonconformist? Cei nonconformiști pot avea și ei un rol de jucat. Pot crea noi căi de a sta conectați în acest context al distanțării, pot inventa lucruri distractive pentru timpul liber pe care îl petreci acasă.

Relaxarea regulilor pentru unii înseamnă eliberare, pe alții îi vulnerabilizează. Și totuși, purtatul măștii a rămas.

Sunt și tipare de personalitate mai înclinate spre a nu purta masca de protecție, dar trăsăturile acestea le avem fiecare dintre noi. Important este vârful predominant, abia atunci, dacă există scoruri înalte putem vorbi despre o tulburare de acest tip.

Vorbim despre un pattern independent (Totul pentru sine!), antisocialul ( cunoscut popular spre psihopatie) care are drept trăsătură centrală- nonconformismul. Nu respectă normele, nu are control și nu știe a doza, e impulsiv, reacționează imediat, nu se adaptează. Psihopatia vine cu o desconsiderare a principiilor etice, cu lipsa rușinii și a empatiei, incapacitate de a simți vinovăție și un mare egoism.

Pe lângă aceștia, se pot remarca structuri de tipul Paranoid, extrem de suspicios cu intențiile oricui, contestă abilitățile și scopul autorităților. Este mereu irascibil. De asemenea, se pot remarca tipare narcisice sau machiavelismul, cu răceala lui afectivă.