Infecțiile sexuale sau bolile cu transmitere sexuală (BTS) sunt un subiect taboo deși extrem de prezente. Cu toate că reprezintă o amenințare pentru sănătate, încă pot fi trecute cu vederea… „Oricum pot fi asimptomatice”, ar spune unii.
Există reticență vis a vis de tot ceea ce ține de sexualitate. Câtă jenă poate provoca un subiect de acest gen?
Să fie jena un motiv pentru care se evită un control medical și atâtea persoane ajung într-un stadiu avansat al bolii? Se știu sau nu cauze, urmări care pot avea un impact devastator atât fizic cât și emoțional, cum ar fi de exemplu infertilitatea?
S-a discutat pe tema factorilor care predispun la o educație de calitate sau slabă în ceea ce privește sexualitatea, ce nu s-a discutat este ce poate interveni peste toată această educație.
Ok, știu cauze. Știu factori. Știu riscuri, la ce mă expun, dar nu îmi pasă, dar nu văd, dar nu conștientizez pentru că altceva este prioritar. Asta aduce la un loc în ceea ce privește riscul contaminării pe omul considerat simplu cât și pe cel considerat academician. Iată ce.
Există anumite trăsături de personalitate care să crească probabilitatea contactării acestora? Ei bine, da.
Trăsăturile care se conturează în jurul tiparului dependent, duc de asemenea și la un stil sexual dependent/ codependent.
La ce mă refer când zic tipar de personalitate dependent? La aceia dintre noi care au dificultate în a lua decizii, care nu caută perfecțiunea ci validarea. Sunt ușor de destabilizat prin critici și destul de nesiguri pe ei. Persoane care fac absolut orice pentru a nu pierde o relație, acceptând uneori și abuzuri sexuale. Contează primordial ca partenerul să fie mulțumit, dacă da, atunci este și el. Se ghidează după motto-ul „Niciodată nu iubești prea mult și iubirea e necondiționată. Cu cât dai mai mult, cu atât primești mai mult.” Se întâmplă ca mecanismul din spate să fie conturat în jurul a „Iubesc cum iubesc, iubesc modul în care tu ai nevoie de mine.” Acest fapt îi face să se simtă importanți.
Prezintă riscul crescut pentru BTS-uri pentru că, conform spuselor anterioare, ei se pot angaja în orice acțiune care să mulțumească partenerul, orice să câștige validarea. Se angajează în acte sexuale neprotejate. Frica de respingere este foarte puternică, ei acceptând orice, oricum.
Personalitatea antisocială ( a nu se confunda cu socializarea), un pattern independent care se ghidează după motto-ul „Totul pentru sine!”, cu trăsături în arta manipulării, se simte confortabil în orice mediu, cu atitudine de lider, control. La nivel de relații poate să aibă minim două în paralel, se plictisește și nu rezistă în relații decât dacă se modelează. Poate fi caracterizată prin: sexul fără obligații e cel mai bun, Bărbații adevărați nu folosesc prezervativ, Cu cât mai multe partenere/ parteneri sexuali cu atât ești mai bun/ă. De asemenea, se poate angaja foarte ușor in one night stand-uri.
Diferite forme de impulsivitate sunt asociate tiparului Bordeline, incluzând aici și impulsivitatea sexuală. Aceștia sunt predispuși să prezinte o preocupare sexuală mai accentuată, o expunere sexuală timpurie, să participe la one night stand-uri, un număr mai mare de parteneri sexuali diferiți, experiențe homosexuale. Par a fi caracterizați printr-un număr mai mare de comportamente sexuale cu risc ridicat, cum ar fi să cadă victime constrângerii întreținerii unui raport sexual, viol, boli cu transmitere sexuală. Cu trăsătura principală capricios și dispoziția labilitate emoțională, în relații când face totul pentru tine când i se pare că merită mai mult decât să fie în relația cu tine.
Așadar pe lângă educație (sub toate aspectele ei) cât de important este să privești lucrurile cu… tupeu aș putea zice. Ai nevoie de puțin tupeu să te privești față în față și să îți dai seama cine ești și oare ce bug-uri ai in sistem. Așa cred că se poate defini un om puternic.
Lasă un răspuns