Vorbim despre oamenii pe care îi admirăm pentru reușitele lor. Oameni de succes despre care nu te-ai gândi că au îndoieli cu privire la adevărul despre ei. Sau chiar despre tine. Poate ești chiar tu și până acum nu ai crezut că sunt persoane care simt la fel. Mă tem că într-o zi ceilalți își vor da seama că sunt un impostor, nu sunt la nivelul la care ei mă văd. Sindromul impostorului intelectual e mai prezent decât crezi.
Au vrut să realizeze un interviu cu mine. Nu am spus nimănui până când nu a apărut. Mi-a fost și rușine.
Mi-am dat seama că dacă eu am putut să obțin doctoratul la facultatea asta, oricine poate.
Am dat un răspuns, dar sigur e altul mai bun decât al meu.
Mi-e frică că nu sunt atât de deștept precum cred ceilalți.
Nu e perfectă lucrarea mea, deci e egală cu zero!
Amuzant este că acest mindset aparține acelor oameni de succes, inteligenți care au într-adevăr competențe, abilități. Ei cred că de fapt, îi păcălesc pe ceilalți să creadă că sunt mai deștepți, mai buni decât în realitate. Disonanța între imaginea despre sine și realitatea exterioară e clară. Poți să o vezi dacă privești cu ochi obiectivi succesul tău.
De cele mai multe ori primești cu stângăcie și rușine laudele pentru reușitele tale sau nu le preferi deloc. De ce? Ești singurul care crede că nu le merită.
Ești pus pe un scaun unde în sinea ta crezi că nu meriți să fii, nu ești calificat pentru asta. Succesul tău crezi că e bazat pe factori externi, pe noroc, circumstanțe favorizante ție, omul la timpul potrivit, farmec personal sau anumitor trăsături de personalitate, nicidecum talentului, capacităților proprii. Noțiunile tale despre ce înseamnă să fii competent sunt cam…nerealiste.
Să îți setezi standarde extrem de înalte poate să fie motivant, însă la fel de bine poate să te facă să nu te consideri suficient : Nu sunt niciodată sigur dacă este îndeajuns de bine ceea ce lucrez, sau se datorează faptului că am investit mai mult efort față de colegii mei. Muncești mai mult decât e necesar pentru ca ceilalți să nu afle că nu ești suficient de bun.
Așteptările nerealiste despre sine te fac să crezi că dacă ai fi într-adevăr deștept, le-ai știi pe toate, nu ai avea nevoie de ajutorul nimănui, nu ți-ai pune la îndoială niciodată abilitățile.
Persoanele inteligente „se înțeleg de minune” atât cu frica de eșec, cât și cu cea de succes. În mod conștient îți e frică că în urma interviului nu vei lua jobul, în mod inconștient îți e frică că îl vei lua.
Dacă aș fi fost cu adevărat deștept, aș fi făcut mult mai multe. Alergi într-un maraton neîntrerupt după succes. Premiul? Odată ajuns la el, nu crezi că e obținut prin puterile tale, că îl meriți. Succesul acesta e incomparabil cu următorul, pornind spre o nouă provocare.
O viziune complexă asupra succesului. Ce pare obținut prea ușor, te face să te simți lipsit de succes. Perfecționistul se încadrează bine în tot acest scenariu. El nu e niciodată mulțumit, e loc de mai bine întotdeauna. Tinde să se fixeze asupra greșelilor sau defectelor. Pune o mare presiune pe sine. Amintirea eșecurilor ocupă mai mult spațiu decât cea a lucrurilor pozitive.
Pe lângă perfecționist, expertul, cel care nu e mulțumit niciodată cu nivelul lui de înțelegere, vrea să afle mai mult și mai mult. Își pune la îndoiala expertiza.
Credința că ești un impostor intelectual te împiedică din a internaliza orice sentiment de realizare. Hrănește neputința în a îți asuma abilitățile, munca și rezultatele obținute. Așadar ești ușor de descurajat, ai sentimente de inadecvare, incapacitate de a arăta vulnerabilitate.
Nu sunt suficient de bun se poate manifesta în toate ariile vieții, inclusiv la nivel de cuplu. Preferi să alegi un partener care să nu te provoace intelectual, tu crezând că o persoană într-adevăr capabilă va vedea că nu ești chiar atât de inteligent.
Ce a contribuit la acest scenariu? Intrarea într-un alt rol, o avansare, poate o familie care a validat extrem de mult realizările, părinți care au oscilat între a oferi încurajări și critici.
Se întâmplă ca în scenariul acesta, să amânăm lucruri din cauza standardelor proprii mult prea mari și nerealiste. Să ne autosabotăm succesul din cauza anxietății.
Lasă un răspuns