Există o mare diferență între a fi singur și a te simți singur. Poți experimenta ambele situații în preajma Sărbătorilor, știindu-se deja că această perioadă accentuează emoțiile și nu numai pe cele pozitive. Se cunoaște că stările depresive se accentuează și ele.
Nu toți avem parte de o familie numeroasă, prieteni aproape sau îi avem, dar tot singuri ne simțim din varii motive. Poate ai pierdut pe cineva, poate un loc a rămas liber și în același timp atât de încărcat…
Pentru toți aceștia, este ok să nu simțiți că trebuie să sărbătoriți ceva, să mențineți aparențe. E ok să fiți triști, nu sunteți singuri. Nu gândiți că sunteți un caz izolat pentru că ați fi surprinși câți mulți alții se regăsesc în sentimentele voastre.
Nu e o regulă ca toată lumea să fie extrem de veselă. Dacă nu simți asta, nu o face. Dă-ți voie să simți exact ce mintea ta gândește, ce vrea să exprime și ce vrea să trăiești. Să ascunzi ce simți, să nu comunici ce simți stârnește un clocot interior pe care îl simți doar tu cum te arde. Să poți să împărtășești cuiva sau să dai voie să fie măcar prezent poate aduce câte un strop de răcoare și de liniștire asupra ta. În timp focul acela capătă alte forme, îl resemnifici. Accepți ce se întâmplă, nu fugi, nu ascunzi ce vrei să simți, mai ales de tine. Uneori sensurile se găsesc greu pentru o experiență. Dar mereu putem face ceva pentru noi, pentru altcineva. Învățăm să ne bandajăm corect rana. Cu calm, cu grijă, cu răbdare. Cu răbdare pentru că nimic nu se întâmplă atât de repede. Nici măcar o zgărietură nu se vindecă ușor, cum oare să grăbim un proces de vindecare când rana e în interior? Când nici măcar nu știi dacă e numai una, nu știi uneori nici ce doare sau cum doare și corpul tău preia durerea aceea pe care nu știi să o exprimi și o exprimă el. Așa cum știe, așa cum poate. Duce asupra lui rănile din interior transformându-le în unele exterioare, poate așa LE vezi, poate așa TE vezi.
Știu că îți e greu și ție și multor altora. Dar știu că atât timp cât încă poți trage acum aerul în piept și să îl dai afară, o dată, de două ori…Viața continuă și îți ești dator să faci totul pentru tine. Măcar din recunoștință pentru cât te-ai sprijinit până acum singur și nici nu ți-ai dat seama, măcar pentru corpul tău care muncește pentru tine. Atât timp cât în piept îți bate o inimă, cât plămânii tăi trag aer pentru tine, cât creierul tău muncește și când dormi, cât întreg organismul tău luptă să te trezești a doua zi… Tu faci atâtea, vezi?
Sărbătorile vin și pleacă. Corect? Nu ai chef, dispoziție, putere să te aliniezi în tendințele lor pozitive? Unde e problema? Onorează ce simți și nu te sufoca cu compromisuri. Poți să îți acorzi timpul ăsta ție.
Poate înainte era mai ușor, nu erau rețelele de socializare atât de prezente în viața noastră. Nu vedeai, mai ales nu comparai situația ta cu cea a altuia care pare de o mie de ori mai bună. Știi tu că e adevărat? Chiar așa să fie? Mai greu. Disimulăm atât de mult încât mulți ajung să își creadă minciunile. Dacă simți că te afectează să privești conținutul lor, evită-l.
Uită-te la filme, citește. Fă plimbări în aer liber, puțină mișcare ajută enorm la echilibrul tău psihic și fizic. Odihnește-te. Găsește-ți o ocupație care să îți placă, poate un hobby mai vechi, implică-te în voluntariat. Dacă simți că ai ceva de oferit, ce ar provoca fericire altuia, oferă. Ocupă-te de tine mai mult, îngrijește-te.
Dacă ai persoane pe care le poți contacta, spune-le ce îți dorești, ce simți. Oamenii nu sunt magicieni să știe dacă tu nu spui.
Există o mare capcană, o alunecare foarte fină între a îți da voie să simți, să onorezi până la urmă toate sentimentele, emoțiile, pentru că într-adevăr sunt experiențele tale, este tot prin ce ai trecut și a rămâne permanent în această stare.
Dar, te rog (pentru că un supraveghetor alert avem toți în noi), simte când poate e timpul să întinzi și tu mâna și să o lași cuprinsă de altcineva. Când faci loc și unui zâmbet, unei îmbrățișări, unui răs copios. Balanță. Echilibru. Adevăr. Autenticitate. Libertate în a lăsa să se întâmple acea emoție și a nu o piti, sugruma, costuma în altceva. Las-o să fie și se transformă în timp, poate pleacă, poate revine cu altă ocazie. Dar atunci o vei recunoaște, vei știi cum să o gestionezi. De aceea îți zic dă-ți voie să simți ce e de simțit, nu ascunde de tine sau de ceilalți pentru că să ții în tine se aseamănă cu un morman de rufe nearanjate într-un dulap. Să deschizi ușoor ușa și să mai înghesui ceva nu ține mult. Vor cădea toate peste tine. Așează-le aerisite. Poartă ce e de purtat și când simți că nu te mai reprezintă, nu ți se mai potrivește, aruncă. Fă loc.
Lasă un răspuns