Merită să te temi de viitor?

Te gândești prea mult la viitor, nu-i așa? La ce va urma, la ce trebuie să faci, dacă e bine sau nu. Dacă vei reuși, sau nu. Pe cine să ai de mână, cui să dai drumul. Dacă va apărea cineva în viața ta sau nu. Dacă o să ai cariera mult visată, dacă o să-ți dai seama care e aceea.

Întrebări, peste întrebări care creează furtună în pieptul tău, la propriu și la figurat. Știi? Senzația aia de neliniște? 

Ne temem așa mult de el încât ne blocăm prezentul. Paralizăm de teamă.  Îl gândești atât de mult încât uiți de prezent. Tu exiști acum. Fix în clipa asta. Și viitorul ala de care te tot temi, vine oricum, însă tu te ajuți pe tine, cel din viitor, cu modul în care gestionezi prezentul. Te temi de abur. De ceață. De imaginația ta. Câte s-au întâmplat până acum exact așa cum te temeai? Nu chiar multe, așa-i?

Acceptă ce va veni fiind conștient că nu depinde de tine totul. Nu poți controla totul. Te anxietează asta? Sau mai bine te-ar liniști că până la urmă tu ești dator numai să trăiești și să te bucuri de tine prin viața asta așa cum poți?

Poți să-ți ajuți viitorul prin acceptarea provocărilor. Ca să evoluăm avem nevoie de provocări, nu crește nimic la umbra unui copac extrem de umbros. 

Dă-ți voie așadar să vezi ce poți, să vezi cine ești. Și fă clar delimitarea între frică și anxietate.

 Despre frică se știe că este strâns legată  de o situație și primejdie reală, are un obiect clar care o provoacă și este de scurtă durată.

De cealaltă parte, anxietatea se definește ca teamă difuză, nu are obiect bine precizat, presupune anticiparea unei primejdii presupuse sau iminente și o încordare permanentă. După ce ai scăpat de un motiv de neliniște, găsești imediat altul și tot așa.

Îți deformează prezentul în raport cu un viitor pe care îl vezi ostil și scapi printre degete oportunități.