Ne-am tot întâlnit cu următoarea afirmație:
Ca să te iubească cineva trebuie să te iubești mai întâi tu pe tine.
Perfect adevărat, având în vedere că modul în care ne tratăm pe noi înșine reprezintă reperul după care ne vor trata și ceilalți. Un om care se respectă, impune respect. În momentul în care te iubești nu tolerezi nimic mai puțin decât ceea ce meriți.
Cel mai frumos lucru pe care îl poți face pentru tine este să înveți să te accepți cu tot ce însemni tu.
Conții în umbră roluri ale tale reprimate, ascunse, latente, cu potențial, asumate sau neasumate, cunoscute sau nu…Cunoașterea lor, acceptarea și extragerea resurselor din ele înseamnă autenticitate, adevărul din tine.
Contactul cu sine reprezintă unitatea personalității, înseamnă acceptarea acestor conținuturi latente. Este păcat să nu le fie valorificat potențialul pentru că ele blochează într-un fel sau altul uriașe energii. Sunt părți din tine pe care ai ales să nu le valorifici, nefiind astfel un om întreg, neprofitând de creativitatea, profunzimea, sensibilitatea, empatia pe care le aduc cu sine.
Numai așa poți deveni o persoană matură: acceptând fiecare părticică a ta, fiecare rol manifestat sau nu. Ai să vezi că există o altă „persoană” pe care nu ți-ai imaginat-o ca existând acolo, dincolo de masca „frumoasă” sau „urâtă” cu care te-ai obișnuit. Așa că de ce să nu profităm de viață fiind noi înșine, cu tot ce însemnăm?
Fiind capabil să îți oferi libertatea unei autoacceptări depline și a unei iubiri sincere și fără judecată poți înțelege divinul din celălalt om. Poți atunci vedea că ce se află în tine posedă și el. Așa îl iubești pe celălalt om ca pe tine.
Când comunicarea ta internă este liberă, te găsești mai în contact cu sine implicit în contact cu celălalt. Dacă eu nu sunt în contact cu mine și nu îmi înțeleg limbajul intern, mă obișnuiesc să mă mint în raport cu nevoile mele, să creez și să afișez o falsă imagine de sine, să trăiesc ca și cum sunt altcineva, cum pot iubi sănătos, autentic pe un altul?
Iubirea înseamnă libertate sub toate formele. În momentul în care ai o motivație intrinsecă pentru a dezvolta potențialul tău până la cel mai sus nivel, o acceptare pozitivă de sine, un sentiment al propriei valori bine conturat arăți că ești un om valoros atât pentru tine cât și pentru altul. Inspiri admirație, prețuire, valorificare, respect și asta primești.
Ce este și mai adevărat este că pentru a te iubi pe tine însuți trebuie ca mai întâi să fi fost iubit de către altcineva.
Dacă nu ai crescut într-un mediu familial iubitor este extrem de greu să știi ce înseamnă aprecierea propriei persoane. Iubirea pe care o primești din partea altcuiva este ce ai nevoie pentru a crede că ești un om care merită a fi iubit. Când o persoană pe care o estimezi îți oferă iubirea ei, te face să te simți prețuit și înveți să te iubești și tu.
Unii au nevoie să apară cineva în viața lor care să le arate tot ce este de prețuit și iubit la ei, să se simtă valoroși. Ai nevoie să te fi iubit cineva ca mai apoi să înveți să te iubești și să fii iubit. Greuță ecuația asta.
În terapie găsești mediul în care te vezi apreciat, în care te accepți, începi să te iubești și să oferi la rândul tău iubire. În plus, spațiul securizant pe care îl oferă grupul terapeutic prin atitudini care dau la o parte tot ceea ce ține de critică, devalorizare, prejudecăți, etichete stimulează autenticul și naturalul în persoana care se poate arăta așa cum este ea, cu propriile imagini, cu propriile dorințe fără a se simți vinovată sau devalorizată.
Lasă un răspuns