Pe platformele cu conținut pentru adulți se joacă multe aspecte din structura internă atât a creatorilor de conținut cât și a consumatorilor. Sub umbrela online-ului, unde fiecare poate crea un avatar al sinelui, și potența anumite părți din el, care în realitatea de zi cu zi sunt latente, posibilitățile de “a fi” sunt infinite. Regulile de relaționare sunt ușor diferite față de viața de zi cu zi, inhibarea e mai puțină, însemnând că aici se pot face și spune lucruri care în realitate n-ar fi confortabil de simțit.
Vorbim mult despre conținutul umbrei atât a creatorilor cât și a abonaților. Ea cuprinde acele aspecte interne negate, nepotențate, latente, condamnate, respinse, dorințe și pulsiuni aspru judecate, adânc înrădăcinate în fiecare.
Platforma online e o altă realitate, realitatea virtuală care crează spațiu pentru manifestarea multor părți din tine. Un rol cheie îl are Rușinea. Cum să fac eu cunoscut aspectele mele interne de care nu sunt mândru, cu care mă rușinez? Cum să las agresivitatea să fie văzută, adaptată? Cum comunic cu partenerul de acasă despre aspecte cu care eu însămi mă rușinez? Cum să îl las să vadă părți din mine nedezvoltate, criticate, dorințe care nu se înscriu într-o formă socială perfectă? Când de fapt, nu față de partener porți tu grijă. Ci față de tine. Tu nu poți sta cu acele părți din tine față în față.
Există o formă de agresivitate față de creatorul de conținut. Printre abonați se pot regăsi persoane care nu sunt adaptate social, din rândul patologiei structurii personalității. Neputând interacționa și forma o relație în mod natural naște o formă de agresivitate internă asupra propriei persoane. Toată agresivitatea față de propria persoană face un ocol și se răsfrânge asupra femeii sau bărbatului care generează conținut. Practic, incapacitatea de a sta cu neputința neadaptării lor sociale și cu furia generată de pulsiunile sexuale, de atracție, neputând-o conține în sine, față de sine, o oglindește în cealaltă persoană.
Se joacă agresivitatea sub diferite tensiuni și forme. Se încearcă încălcarea granițelor personale cât mai mult și a cadrului setat. Ideea este dacă se recunoaște abuzul sau nu. Nuanțele în care se petrec aceste fapte sunt diverse și fine pentru că în această platformă, creatorii de conținut pot avea o toleranță mărită la forme de abuz, neștiind poate să îl recunoască sau neștiind că se pot proteja. Se ridică întrebarea: Se poate face content pe aceste platforme și să nu existe într-o formă sau alta un abuz?
Pot fi tulburări și aspecte rănite și de o parte și de alta, atât a creatorilor cât și a consumatorilor, astfel încât arhitectura psihică a unuia se potrivește mănușă cu a celuilalt și se autoîntrețin.
Structura psihică este complexă, de ambele părți, putând fi mulți factori predispozanți. Unul dintre ei poate fi o dorință adânc înrădăcinată de a își face rau, de a i se face rău. De a fi umilit. De a se trata cu zero grijă integritatea personală.
Se joacă de asemenea teme precum pedepsirea persoanei de sex opus ( fiecare pedepsește într-o formă sau alta o figură paternă/maternă/ de autoritate- la nivel subconștient), de aceea transferul și proiecția sunt nelipsite din aceste dinamici. Vorbim astfel de o raportare la cealaltă persoană nu cum este ea în realitate ci irațional și proiectiv.
Venind vorba de transfer, având în vedere că se vinde ideea unei relații safe, o persoană care este acolo pentru nevoi, pentru dorințe nu este greu să se ajungă la forme de idealizare, de creare a unor relații unilaterale. Conform datelor pe care le cunoaștem din teoria atașamentului și a creării legăturilor profunde între îngrijitori și copii sau parteneri romantici, creatorul de conținut poate deveni o sursă de confort sigur pentru urmăritorii săi. Aparte de faptul că, mă gândesc că pe asta se bazează monetizarea, forma de dependență.
Te întrebi cum oamenii pot crea “relații” fără o reciprocitate? Pare că pot, de asta există și termenul de relație unilaterală. A asculta aceeași voce, a vedea fața în mod repetat prezintă o formă de familiaritate, oamenii pe care îi urmărim pe platformele de socializare se confundă cu cei pe care îi întâlnim în mod real: abonații să poată simți afecțiune, obsesie față de creatorul de conținut. Se poate ajunge la situații incomode odată cu posibila trecere de la dorințe sexuale la altfel de sentimente.
Capacitatea de a putea conștientiza că în spatele ecranului este tot un om, că ecranul nu dezumanizează este o trăsătură, spun eu, cu o exprimare care naște dispute etice între ce e și nu e sănătos, dar aparține unui om cu aspecte interne sănătoase. Linia fină se trece în acest punct: mai este sau nu o persoană creatorul de conținut?
Lasă un răspuns