Indecizia blochează și duce la acumulare de frustrări. Nehotărârea asupra unei decizii te ține într-un labirint, în care speri să găsești un ghidaj: Drumul acesta trebuie ales! Este cel corect! Dar apoi apare alt semn, spune că și celălalt e bun.
„Dacă aleg varianta asta, o fi bine? Nu era mai bună cealaltă? Am ales corect? Ce ar fi fost dacă….? Să mă întorc și să aleg cealaltă opțiune. Dacă obosesc? Logic că obosesc. Energia psihică și fizică se pierd numai în indecizie, de unde să mai am și pentru a face cu adevărat ceva?”
Se spune că posibilitatea de a alege dintr-o listă mare de opțiuni îți oferă libertate. Nu și dacă petrecem mult timp în încercarea de a face o alegere. Prea multe opțiuni blochează, copleșesc. O decizie necesită timp și efort care pot conduce la anxietate, regrete, așteptări exagerat de mari și auto- învinuire dacă alegerea nu dă rezultate.
„Ce mâncăm în seara asta? Nu știu. Tu ce vrei?” Recunoști un tipar? Cel care face pe plac altora, nu care cumva să supere. „Hai să comandăm paste. A.. Nu vreau paste! ” Tot nu știi ce vrei, dar joci un joc al eliminării.
Cel care a învățat să își lase nevoile pe locul doi, până când nu mai știe ce dorește cu adevărat, propria identitate are de suferit. Sau cel care a fost învățat că nevoile, părerea lui nu contează.
Sau poate știi ce ai vrea, dar lași pe alții să te influențeze. E dificil, dar nu imposibil să poți lucra la sentimentul de vinovăție, să nu fii cel care vrea mereu să facă pe plac celorlalți, în detrimentul său.
Frică de a nu face o greșeală! Nu cumva ai fost corectat ori de câte ori ai făcut o alegere, sau ți se spunea ce trebuie să faci, să îți dorești? Toate acestea crează o stare de nesiguranță, te îndoiești de tine și nu poți construi un sistem de ghidaj intern. Mesajele celorlalți, introiectate, ajung să fie vocea ta interioară, în momente de criză spunându-ți: „Nu poți, ești slab, nu știi nimic!” Cât sunt cuvintele tale, și cât sunt de fapt ale altora? Poate ale părinților, prieteni, persoane cu o autoritate…
Activ, participativ în propria viață. Uneori a nu face o decizie, este tot o decizie.
O decizie cât de mică în fiecare zi, te poartă spre a le face pe acelea de care te temi. Ce culoare să port? Ce carte să cumpăr? Cu ce să mă îmbrac? Ce să îmi comand azi? E o desensibilizare la indecizie.
Frica de eșec. Indecizia duce la mai multe pierderi decât o decizie. Ce să mai… Te învârți în jurul eșecului chiar dacă fugi de el.
Prezicător nu ești. 100% nu ai de unde să știi rezultatul. Dar cu puțin research, și dându-ți silința, analizând pro- contra, știi că ai făcut ce ținea de tine. Mai ușor cu învinovățirea aia! Analiză peste analiză. Ce face ea? Paralizează. Nu e musai să faci o mare decizie, poți încerca cu ceva mic, testezi și înveți.
Vrei să privești înapoi și să sărbătorești cât de atent ai analizat la nesfărșit? Sau să vezi o viață cu încercări, reușite, eșecuri, dar mai ales lecții învățate și succese? Indecizia paralizantă nu te învață nimic.
Pierzi timp! Le ceri altora opinia. „Dar tu cum ai face? E bine așa? Nu e bine, nu?” Te aștepți la un scenariu mult mai rău decât ar putea să fie și te lași contaminat cu frică.
Perfecționismul. Obsesia de a face alegeri corecte pentru că gândul de a greși este prea dureros. Sunt familii care pun mare preț pe corect/ greșit, fără căi de mijloc, greșelile nu sunt tolerate. De asemenea, să observi comportamentul decizional al părinților are o mare influență. Poate ei înșiși erau indeciși și ai preluat această anxietate asupra alegerilor tale. Poate se învinovățeau pe sine sau unul pe celălalt când ceva nu mergea bine.
Părinți supraprotectivi. Dacă părinții au luat deciziile pentru tine, cel mai probabil îți lipsește antrenamentul. Îi lași pe ceilalți să facă alegerile în locul tău din obișnuință. Nu vorbim despre o teamă de a fi singur, ci de a avea nevoie de cineva acolo să ia decizia și eventual să își asume responsabilitatea.
Indecizia apare la niveluri diferite, se poate vorbi și de aboulomanie, la nivel patologic. Procesul terapeutic, în acest caz, va ține cont mai întâi de simptomatologia depresiei, anxietății, stresului care o însoțesc, ca mai apoi să se lucreze asupra creșterii autonomiei. În cazurile grave se pot întâlni fraze de genul: „Mai bine nu mai trăiesc, decât să fiu nevoit să fac alegeri în viață.”
Identitate neclară. Anxietate. Depresie. Îngrijorare permanentă, gândirea și întoarcerea evenimentelor pe toate părțile analizând fiecare detaliu care poate ieși rău, dificultate în a gestiona ambiguitatea, incapacitatea de a te relaxa și de a fi mereu în gardă, indecizia și frica de a face decizii greșite sunt simptome ale anxietății. De asemenea, despre indecizie putem vorbi și în cazul depresiei, unde lipsește motivația. Fără ea, recompensele luării unei decizii sunt reduse.
Indecizie și procrastinare
Starea de procrastinare poate fi motivată de autocritică și îndoieli în privința eficacității personale. Se poate vorbi și despre gânduri dezadaptative despre lume și viața în sine: ” Viata ar trebuie să fie ușoară și nu pot suporta gândul că s-ar putea să nu fie așa.”, „Trebuie să fac totul perfect, altfel sunt un prost, nu sunt suficient de bun.” Având astfel de gânduri dezadaptative, „alegi” indecizia și lipsa acțiunii, decât posibilitatea unui eșec sau de a arăta prost.
„Trebuie să fiu sigur că iau decizia corectă, altfel voi fi nefericit mereu”. Dar dacă ai practica flexibilitatea? Sunt mai flexibil în privința oricărei decizii, în loc să fiu 100% sigur.
Lasă un răspuns