Cum începi să simți fericirea, te sperii. Crezi că imediat se va întâmpla ceva rău, căci na, avem până și o vorbă: Din ras dau în plâns.
E atât de greu să trăim momentul acela de fericire? Din plin, fără să fie umbrit de anxietatea a ceea ce se poate întâmpla.
Mi-e frică să fiu fericit, pentru că sigur prevestește ceva după.
Mi-e frică să fiu fericit pentru că familia mea nu e fericită.
Mi-e frică să fiu fericit pentru că din vina mea s-au întâmplat multe.
Mi-e frică să fiu fericit pentru că așa nu pot sta geană pe ce se poate întâmpla.
Fericirea te face un om rău.
E atât de greu să renunți la gândurile acestea, care poate au fost ale altcuiva și le-ai preluat? De la cine ai luat ideea asta? Cum a ajuns să îți fie frică de fericire? Cine te-a taxat pentru că erai fericit? Poate mai fericit față de el/ ea. Poate din loialitate te simți vinovat că ești fericit.
Ce e de făcut?
Să identifici de unde ți s-a întipărit frica asta. Dă-ți voie să fii! Dă-ți voie să înveți să fii fericit. Azi un moment, mâine un moment, până când îți intră în reflex să nu te mai învinovățești pentru asta, să nu te anxietezi la gândul că imediat se poate întâmpla ceva și fericirea să-ți fie umbrită.
E drept, în viață totul curge. E schimbător. Dar pentru faptul că poate într-o zi, într-un următor moment, lucrurile nu vor sta tocmai roz, îți anulezi prezentul? Nu te lași să simți, să fii. Să fii tu. Nu-ți imaginezi câtă nevoie ai de tine, de a îți da libertate, de a nu te mai cenzura, de a te lăsa să simți emoțiile. De a te elibera de ele, de a le da viață. Tu să capeți viață.
Ai nevoie să simți fericirea, la fel cum ai nevoie să simți orice alt sentiment, emoție. Te poți cunoaște și prin intermediul fericirii. De ce ți-a rămas în cap că te poți cunoaște numai prin suferință? Că poți învăța numai prin intermediul suferinței.
De ce nu îi dai o șansă fericirii să te învețe cine ești?
Lasă un răspuns