De câte ori n-am auzit noi această zicală? Ei bine ce ipoteze putem să găsim?
Primul gând care mi-a venit în minte este cel legat de hrană asociată cu hrana emoțională: stomac plin- senzația de umplere, adică de umplere a unui gol, gol existențial. Senzația de vid interior descrisă de multe ori, senzație de gol pe care o descriu majoritatea celor care au avut lipsuri sau chiar absența nutrienților emoționali din partea figurilor de atașament și m-aș duce mai direct spre mamă. Acum nu că aș revoluționa eu ceva, sunt alții mai deștepți, dar e interesantă și conexiunea asta…Aș face o paralelă cu alcoolismul, poate așa se înțelege mai bine: alcoolismul e la bază o umplere. Alcoolul, lichidul consumat mult ce face? Umple stomacul, umple un gol- gol care este emoțional, la nivel de structură psihică. Mie asta mi s-a părut cel mai fascinant de studiat și de observat traducerile unor structuri psihice la nivel corporal, sau mai exact aș îndrăzni să spun chiar o suprapunere a lor până la a fi una și aceeași încă de la început.
Senzația că mă roade stomacul, poate fi legată de o nevoie de iubire? Hrana reprezentând afecțiunea, siguranța, iubirea…Dacă simt un gol îl umplu cu hrană (multe persoane apelează la hrană în momente de stres ale relației, separare, orice implică legături emoționale).
O altă ipoteză este că mâncarea la baza ei este cel mai hrănitor și de apreciat cadou pentru că are legătură cu supraviețuirea, te menține în viață și sănătos. Când ești bolnav sau știi pe cineva că nu se simte bine, te gândești printre primele lucruri la a îi găti ceva bun, la a îi cumpăra ceva bun. Grija. Atât de frumoasă și inocentă. Un act de iubire.
Creează conexiune. Experiență. Timpul petrecut împreună, atingeri, îmbrățișări eliberează hormonul iubirii, oxitocina. E o formă de a celebra, de a ne aduna, a conversa, povesti, a ne întări relațiile.
Mâncarea creează conexiuni și amintiri. Fiind implicate atât simtul olfactiv cât și cel gustativ, vizual, ele știm că rămân în memoria noastră. Un anumit miros, gust îți aduce aminte de o persoană dragă, cu care mâncai sau care îți pregătea felul acela de mâncare. Simți iubirea?
De asemenea, mâncarea spune o poveste. Nimeni nu mai face acea prăjitură cum o făcea mama, bunica. E o poveste între tine și persoana aceea. Simți iubirea?
Și nu în ultimul rând, folosind o zicală celebră: nu prea ești tu când ți-e foame, câți dintre voi deveniți irascibili, îmbufnați, nu mai puteți funcționa când vă este foame? Cum mănânci totul revine la normal, ba chiar îți “iubești” din nou și partenerul.
Lasă un răspuns