Conflictele în cuplu sunt normale până la un moment dat. Până când începi să devalorizezi persoana de lângă tine sau să te simți devalorizat. Până când nu mai știi care îți este locul alături de ea și apare nesiguranța. Sistem de alertă care îți spune că ceva nu este bine.
Conflictul ia naștere când avem dorințe și nevoi contradictorii. Fiecare se luptă să le obțină, putându-se ajunge la folosirea unor metode manipulative de constrângere a celuilalt.
Dacă ești atent la următoarele puncte de alarmă și le recunoși încă din faza incipientă, nu spun că relația va fi un succes, dar ajută ca amândoi să vă confruntați cu ce e destructiv:
Startul unei discuții între voi nu este bun. Pornești dur, cu critici, sarcasm. Chiar dacă îți dai seama cu cât înaintezi în acea discuție că nu ai procedat bine, cu greu poți să o redresezi.
Atacul prin critici aduse laturilor personalității, accentuarea aspectelor negative, manifestarea disprețului (umilirea celui de lângă tine, glumițe cu rol de a îl denigra public, limbaj corporal, abuz psihologic), toate acestea nu fac decât să te împiedice să vezi ce resurse are omul de lângă tine, pe el să se inhibe și de asemenea să nu își mai vadă potențialul.
Dacă persoana alături de care ai investit atât de mult și unde ar trebui să te simți cel mai în siguranță, este exact opusul, sau manifestă comportament contradictoriu, cât de solidă să fie legătura dintre voi? Ce pretenții să mai ai de la altcineva, dacă de unde ar trebui să te ridici, să fii susținut găsești astfel de gesturi?
Durerea neputând fi exprimată direct este uneori transformată în ceartă, violență, agresivitate indirectă ( moduri mascate pentru a nu putea fi culpabilizat).
Când unul dintre parteneri este foarte gelos, încearcă să scadă nivelul fricii manifestând un control extrem. Acei parteneri care se tem de abandon încep să ceară tot felul de atenții, efectul fiind cu totul altul: partenerul lor se va distanța.
Cu toții avem o latură profund emoțională, egoistă, pe alocuri imatură și cu dorință de a ne manifesta puterea. Poți să fii cât vrei tu de inteligent, căci latura asta tot iese la suprafață în relația cu partenerul tău, relație total diferită de celelalte pentru că implică un nivel maxim de intimitate și de vulnerabilitate.
Dorința de a intra în competiție. Să stai să numerotezi prin listele tale imaginare câte bune, câte rele a făcut și să îl prinzi la cotitură cu ele. Să spui expresii de genul „Niciodată nu faci astaˮ, „ Întotdeauna faci așa…ˮș.a
Să reacționezi printr-un comportament de apărare când îți spune ce îl deranjează: „Daa, dar tuuu… ˮ, „A, da? Bine, dar și tu…ˮ „Așa crezi despre mine? ˮConsideri critică și lovești la rândul tău cu încă vreo două, trei să îi ajungă, închizând astfel o comunicare sănătoasă.
Eventual mai crezi și că ai mereu dreptate, ești mai bun în absolut orice. Manifești rigiditate, inflexibilitate și habar n-ai că există mai multe unghiuri din care poți vedea o situație. Ce mesaj îi transmiți? Tu nu ești la fel de bun ca și mine.
Îi ataci punctele vulnerabile. Cum oare să mai poată fi apropiat, deschis, dacă în relația cu tine nu are parte de sentimentul de siguranță, de încredere?
Te comporți ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat sau nu spui adevăratul motiv care deranjează. În schimb toată acea încărcătură o arăți prin alte moduri mai puțin însemnate, dar care se adună.
Spui că ierți, dar de fapt nu ai facut-o și îi porți în continuare resentimente. La fiecare ceartă tu vii deja încărcat, așa că dintr-o mică scânteie provoci un incendiu, iar și iar.
Îți sufoci partenerul cu nevoia ta de siguranță încât acesta se simte frustrat. Indiferent ce face tot nu e de ajuns.
Când ne simțim atacați folosim diverse mecanisme de apărare:
Evitarea
Focusarea pe elemente din exteriorul cuplului pentru a evita să privești direct relația cu partenerul. Detașarea emoțională pentru a te proteja de ceva ce simți că este extrem de dureros. Unul dintre parteneri se disociază de cuplu și astfel apare a treia persoană.
Pot deveni dependenți, de ex. de alcool sau de o emoție care sa îi ajute să facă față situației dintre ei. Apare implicarea în diverse activități extra la locul de muncă, înmulțirea hobby-urilor pentru a sta cât mai departe de relație.
Negarea
Uneori alegi să nu afișezi că partenerul te-a rănit pentru a nu îi oferi satisfacție, sau eviți orice formă de autodezvăluire.
Poți ajunge să simți că nu mai ai personalitate prin încercările repetate de a te conforma, de a fi mereu perfect sperând că așa lucrurile vor funcționa.
Uitarea este poate cel mai accentuat mecanism de negare. Uiți pentru binele relației, dar lași totuși să trăiască amintirile dureroase, resentimentele care trasează o distanță între voi.
Lasă un răspuns