Te-ai gândit cât de mult contează corpul în interacțiunea cu ceilalți? Dar mai ales într-o ceartă?
Ca de exemplu picioarele tale. Ne deplasăm cu picioarele nu numai prin spațiu, ci și prin propria viață.
Dacă nu îți place ceva, îți vine imediat să ieși. Picioarele tale deja devin agitate cu intenția de plecare. Dacă rămâi blocat în situații, locuri apare somatizarea. Fie că e vorba de familie, de relație, de job.
Și nu pleci, nu pleci… Stai un an, stai doi, stai trei și uite așa se adună. Somatizarea la nivel corporal (traducerea psihicului în limbaj corporal) nu apare imediat, dar vine negreșit. Capeți așa un romantism față de contextul din care nu vrei să pleci. Stai, am zis romantism sau reumatism? Ambele.
Corpul vorbește și o să repet la nesfârșit, dar el nu zice în cuvinte, ci în senzații, e așa mai simbolic.
„Mi-a fugit pământul de sub picioare.” Nu mai ai stabilitatea transmisă la nivelul creierului pe care o ai nu numai la propriu, cu picioarele pe pământ, ci și în viață.
Dar și postura lui influențează psihicul. Ceartă la verticală? Așa ne vulnerabilizăm și crește nivelul de alertă corticală.
Dar ia încearcă să vezi la orizontală. E risc de conflict mic, parcă n-ar escalada atât de mult. Aici scade nivelul de alertă și apare relaxarea pe care o ai la nivel de reverie, somn.
Corpul preia sarcina și tensiunea psihică. Mâna mai și mângâie, nu e bună numai pentru acțiuni neimpregnate emoțional.
Lasă un răspuns