Noi, oamenii, avem atâtea resurse de care n-avem habar. Și totuși, uneori aștepți ca o mână salvatoare să înceapă să ajungă la tine prin bezna în care ești. Uneori apare, uneori nu, sau poate nu e de ajuns. Simți și tu asta. Așa că, calea spre înainte, pornește din interior. Din a deschide în sfârșit ochii și a vedea de ce ești în stare. Fă rai din ce ai, se spune. Și ai din ce.
Sunt clipe în care ne trezisem de parcă cineva ne-ar fi pus acolo, într-o situație și te întrebi Cum am ajuns aici? De ce mie? Poți să trăiești întâmplări în viața asta care pot face și un ateu să înceapă să se roage.
Mulți cred, mulți nu cred într-un Dumnezeu, dar când te trezești în mijlocul coșmarului parcă ți-ar plăcea să te audă. Știința, spiritualitatea, se fac mici, mici în fața adevărului. În fața adevărului fiecăruia. Toți avem nevoie să credem în ceva, iar credința în noi înșine e divinitatea. Poate asta înseamnă divinul. Pâlpâirea din fiecare. Te rogi la tine pentru tine.
Oamenii au capacitatea de a se ridica mereu. Întâi în cârje emoționale ca mai apoi să stea cu talpa lipită de pământ de unii singuri. Propria filosofie asupra vieții te ține sau te doboară. Ce crezi că e durerea, care e rostul suferinței. Modul în care alegi să suferi, să fii fericit, să iubești.
Cât iubești cu adevărat viața? Căci cu ea e ca și într-o relație. Cum ești într-o relație așa te comporți și cu viața.
O iubești, dar o abandonezi la cel mai mic impediment. O iubești, dar nu o accepți când aduce suferință și deja bați în retragere. O iubești, dar nu o accepți așa cum e și vrei să o schimbi. Înainte o iubeai pentru că, credeai că e minunată, cea mai frumoasă, perfectă. Proiectai în ea imaginea perfecțiunii pentru tine. Când încet, încet o vezi cum e cu adevărat, crezi că e ori vina ta, ori vina ei pentru că lucrurile nu mai sunt cum au fost sau cum ar trebui să fie.
E totul drept, liniar numai atunci când mori. În rest, bucură-te de suișuri și coborâșuri. În viață câștigă cel care îmbină umorul și tragicul, oricum legate. Norocos cel care a învățat să râdă de propriile slăbiciuni. Umorul oferă o perspectivă de ansamblu asupra evenimentelor vieții, iar suferința te pune în contact cu părți din tine pe care nu le știai, cu sensibilitatea ta, cu puterea ta, cu autenticul tău.
