• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Adina Radu

  • Actualitate
  • Sanatate
  • Relatii
  • Familie
  • Dezvoltare personala

Dezvoltare personala

Scenariul de viață după care te ghidezi. Deciziile luate cu mult timp înaintea momentului prezent.

Scenariul de viață după care te ghidezi. Deciziile luate cu mult timp înaintea momentului prezent.

by Adina · apr. 12, 2020

Te-ai gândit că acționezi conform unui scenariu de viață deja stabilit, construit ? Pattern-uri comportamentale pe care le ai acum, dar derivate din copilărie?

Că ai un plan de viață deja trasat la nivel inconștient? Copil fiind nu iei deciziile ca și un adult, pe fond rațional ci la nivel emoțional. Adulții testează realitatea într-un fel, copiii în altul.

Dacă nu parcurgi un proces prin care să identifici acest scenariu de viață înconștient, vei respecta cu fidelitate deciziile lui toată viața. Te surprinde să afli că eșecul sau insatisfacțiile cu care te confrunți pot fi căutate chiar de tine? Că vrei să respecți întocmai acel plan de viață. Deciziile pe care le-ai luat, au fost luate din perspectiva eului copil. Tot ce vine acum către tine, este interpretat astfel încât să îți justifici acel scenariu.

Strategia de viață ( întărită de părinți) poate fi ceea ce vrei să îndeplinești de fapt, prin toate aceste comportamente în viața de adult.

Mesajele părinților sunt receptate de copil, verbal și non verbal. Unele le scapă involuntar, dar devin definitorii în construirea imaginii de sine și a celorlalți pentru copil.

Copil fiind, ai receptivitatea crescută la tot ce ține de mesaje nonverbale. Percepi mimici, fiecare expresie pe care o transmite fața, tonuri ale vocii, tensiunea pe care o are corpul părintelui. Există o înțelegere foarte bună între copil și eul copil al părintelui, astfel încât frustrările, dorințele neîmplinite, nevoile, pe care părinții îșiși și le-au interzis, sunt preluate de copii.

Depinde de copil dacă preia mesajele acestea inconștiente și transformă scenariul lui de viață ghidându-se după ele.

Unui părinte îi pot scăpa mesaje inconștiente ca de exemplu: Nu exista! Ei fiind conectați la propriul lor eu copil, percep existența copilului ca pe o amenințare, retrăiesc scene din copilăria lor în care nu au mai primit atenție, în care au simțit că nevoilor lor nu au mai contat. Același lucru e valabil și dacă copilul a apărut în urma unor evenimente neprevăzute sau fără să fie cu adevărat dorit. Părintele vrea de fapt să îi fie lui satisfăcute nevoile. Chiar dacă nu comunică direct mesajul acesta, copilul său simte că e respins și va purta respingerea asupra lui mereu. O va purta când în viața de adult va face orice pentru a fi acceptat, dorit de ceilalți și va uita de propria lui existență pentru a evita abandonul, respingerea.

Regretul meu e că nu am terminat nimic. Le-am lăsat ciorne, cuvinte aruncate aici și acolo. M-am blocat mereu. Preluarea mesajului Nu reuși! Inconștient părintele își poate dori ca fiul/fiica să nu îi depășească realizările.

Nu fac nimic, nu îmi pot asuma riscuri. Rămân mereu în starea de confort. Mesajul pe care l-a introiectat este Să nu faci nimic! E prea periculos! Părintele care se teme că, copilul lui poate păți mereu ceva, îi limitează libertatea, nu își va asuma niciodată inițiative importante. Va privi cu anxietate schimbările, conflictele.

Mă îmbolnăvesc mereu! Să fii bolnav! Copil fiind a învățat că numai așa primește atenție, astfel că acum adult, când se ivesc probleme în familie, cuplu, la locul de muncă poate crede că astfel primește ceea ce are nevoie.

Nu îmi pot exprima sentimentele! În familii se pot cenzura foarte mult emoțiile, sentimentele. Să nu simți! Când simți să plângi, ți se spune: Nu plânge! Ți-a fost interzisă exprimarea furiei, iubirii, fricii.

Am preluat fiecare câte un mesaj, căci ele sunt multe, dar dacă începem să le vedem, analizându-ne patternul comportamental în fiecare acțiune a noastră, sau în anumite situații poate începem să ne permitem ceea ce ne-a fost interzis.

Masca cu care ieși din casă. Dacă îți cade?

Masca cu care ieși din casă. Dacă îți cade?

by Adina · apr. 11, 2020

Purtăm măști, nu-i așa? De când suntem mici avem de- a face cu ele. Le-am întâlnit întâi la personajele noastre preferate: Batman, Zoro, Spider Man cine mai era? Aaa, oamenii din jurul nostru. Inițial când suntem copii suntem autentici, originali. Până când dăm de : Nu așa! Nu fi așa! Așa nu e bine! Așa da! Așa nu! Niciodată! TREBUIE!

Începi să pui masca o dată și vezi că te pune într-un loc sigur. Începe să devină obicei să o iei când ieși pe ușă, așa cum iei cheile. Avem diferite măști, așa cum avem haine pentru diferite zile, unele călduroase, altele friguroase. Unele în care trebuie să dăm bine, altele când suntem cu noi și nu ne pasă dacă arătăm șifonat. Să fii șifonat nu e permis în public, nu?

Masca pentru Ai ceva? Nimic, pentru Ce faci? Bine. Masca pentru omul dur, masca pentru victimă.

Unele le porți atât de des, încât nu mai poți să le scoți, te desfigurează. Oricum mască peste mască, deja te-au debusolat și tu nu mai știi cine ești. E un amestec care dezorientează. Te dezorientează și rupe de tine și ceilalți.

Unele stau să cadă, și te chinui să le lipești în fiecare zi. Cât efort. Ți-e frică de ce ai putea vedea sub ea. Ți-e frică de tine, căci numai fără ea te vezi. Cine știe oare cum mai ești…

Te gândești că dacă arăți realul ești respins. Dar nu ești deja? De tine.

Când pui plasturele peste tăietură, de multe ori se desprinde cu coajă. Dar cică și aerul face bine, să o lași să respire. Să te lași să respiri. Tragi aer în piept, îl dai afară. Sufli aer peste răni.

Nimic nu e mai dureros decât să trăiești viața altcuiva.

Amplificarea sentimentelor de inferioritate prin promovarea ideii: Cum să fii perfectă!

Amplificarea sentimentelor de inferioritate prin promovarea ideii: Cum să fii perfectă!

by Adina · mart. 19, 2020

Frumosul a fost mereu omagiat. Ideea de frumusețe a rămas în picioare prin trecerea timpului, standardele sunt cele care suportă modificări.

Am evoluat mult, sau cel puțin așa tindem să credem. În funcție de ce mai vezi în jur, pe rețelele de socializare îți mai dai un update, upgrade și tot așa. „Modific puțin. Mâine mi se pare că acel puțin nu mai e de ajuns. Voi fi vreodată de ajuns?” 

Înainte te aliniai la standardele impuse de reviste. Acum ai aplicațiile social media care te însoțesc oriunde. Stai în pat, dai click și ești inundat de poze, video-uri. Ca să satisfacă nevoia de a crea un eu perfect, acel eu la care „trebuie să lucrezi mult ” , ți s-au servit aplicațiile de edit. Femeile se uniformizează. Se distruge individualitatea, particularul în favoarea comunului care este atât de elogiat, acel (ironic) „Frumos”  al zilelor noastre.

Cum să fii frumoasă! Cum să fii femeia perfectă! Cum să devii specială! Cum să fii atrăgătoare! Ți se spune cum să fii frumoasă. Serios? Există așa ceva? CUM SĂ FII FRUMOASĂ.

De fapt, ți se transmite ideea de imperfecțiune. Că nu ești bine așa, TREBUIE SĂ DEVII PERFECTĂ.

Devenim tot mai preocupați de a câștiga aprobarea celorlalți. Faci 20 de selfie-uri, pe care le analizezi din toate unghiurile. Dorești să te afișezi în fața lor cu un Tine Ideal. Selfie-ul perfect dă senzația de control asupra a ceea ce gândesc ceilalți despre tine, a expunerii tale, expui ceea ce vrei și într-o formă perfectă.

Internalizarea idealului promovat pe rețelele de socializare conduce către tulburări alimentare (anorexie, bulimie), depresie, sentimente de inferioritate.

Percepția socială contribuie la modul în care ni se formează identitatea. Întâi îți imaginezi că trebuie să te afișezi într-un fel, apoi îți imaginezi modul în care te percep ceilalți, ce cred despre tine, vezi modul în care reacționezi , începi transformarea și remodelarea percepției celorlalți despre tine.

Poate ar trebui promovată unicitatea, originalitatea, nu amplificarea sentimentelor de inferioritate. Crezi că promovarea „Cum să devii femeie perfectă” este făcută de cineva cu o stimă de sine bună?

Potențialul tău vs. Părerea lor

Potențialul tău vs. Părerea lor

by Adina · mart. 10, 2020

Când ajungi să te cunoști, n-ai să mai preiei cuvintele altora de parcă ți-ar aparține. De multe ori ele sunt destinate lor, nu ție. Tu te îndoiești de potențialul tău, iar celorlalți le este frică de el din varii motive. Poate că tu ajungi unde ei nu au putut, poate nu vor să te piardă.

Într-o relație contează mult ca partenerul să te încurajeze și să îți sufle aer în aripi, nu să ți le taie. Grijă mare la cei care nu vor să te piardă. Vor face tot posibilul să nu le mai vezi, aripile.

Poate au stimă de sine scăzută și nu vor ca tu să fii peste ei, astfel încât vor încerca să te facă să te îndoiești de capacitățile tale, de potențialul tău : De ce te gândești să faci asta? Mă faci să râd. Tu? Nu ești în stare. Termină cu prostiile!

Sau când comunici planurile tale și te dau înapoi imediat: E prea mult. Haha! Ce glume faci și tu. Hai visează în continuare! Nu ești în stare! Ești prost/proastă! Rămâi unde ești. Alege și tu ceva mai ușor. În momentul în care aceste mesaje sunt și mesaje inconștiente preluate de la părinți, ele se vor lipi de tine devenind vocea ta interioară. Ce te face totuși să găsești persoanele astea?

Un om care nu are încredere în el, nu va vrea ca tu să evoluezi. Pentru că evoluția ta ar însemna ruperea de el.

Câți sunteți cei care ați renunțat la visuri pentru cineva? Sau pentru că v-a spus cineva că nu sunteți în stare?

Un om de a cărui părere să ții cont, nu te pune în situația de a alege și nici în cea de a te devaloriza. Din contră. Vine puternic din urmă când vede că te clatini și îți oferă încurajări.

Nu îți va impune niciodată ce să faci, ce să alegi, cine să fii. Neputând să fii ferm cu cine ești, necunoscându-te, îl vei lăsa pe altul să zică cine poți sau nu să fii. Ce poți sau nu să faci. Vei trăi mereu la umbra a ceea ce ai fi putut face. La umbra potențialului tău.

Când e vorba de tine, nu există Mă mai gândesc. Las’…Și așa poate chiar nu reușeam. Pierdeam în două părți.

Dacă e vorba de așa ceva, ai pierdut din start, dinainte de a începe ceva.

Ce? Pe tine.

Cât să rămâi copil?

Cât să rămâi copil?

by Adina · feb. 21, 2020

O viață. Oricum îl porți mereu cu tine. Când te enervezi de multe ori, e el. Își aduce aminte de ceva. Când te simți rău pentru că ești neglijat, el se simte rău. Când primești cadouri? El se bucură. Când îți vezi părinții, el îi îmbrățișează. Când vezi zăpada, el se înveselește.

Știi, noi avem un eu copil, un eu adult și un eu părinte.

[Citeşte mai departe…] despreCât să rămâi copil?
Crezi în noroc sau nu?

Crezi în noroc sau nu?

by Adina · feb. 17, 2020

Ce înseamnă până la urmă noroc? Că îmi ies lucrurile așa cum mi-am dorit, că nu am muncit pentru ceva și totuși am avut noroc sau Asta e! Eu oricum nu am noroc. Sunt un ghinionist. Alții nu fac câte fac eu și tot le iese.

Când crezi în noroc ai un loc al controlului extern. Ce vreau să zic cu asta? Că tu nu crezi că ai responsabilitatea 100% asupra vieții tale, asupra acțiunilor tale și consecințelor acestora.

Locusul de control este ce crezi tu că are control asupra rezultatelor și situațiilor care îți influențează viața. Când crezi așadar că recompensa sau pedeapsa nu depinde de tine ci de ceilalți, de destin, noroc cât la sută ai control asupra vieții tale?

Sentimentul că nu ești un actor principal în viața ta, ci ești purtat de colo colo de noroc nu te lasă să preiei controlul, să îți știi clar deciziile, să îți atingi obiectivele propuse, fiind paralizat la mila lui. Te porți conform neajutorării învățate. Ești supus la un stimul aversiv de atât de multe ori încât crezi că nu îi poți face față nici măcar când ai toate instrumentele necesare.

Ăsta e destinul meu. Dacă îmi trece pisica neagră calea, s-a dus ziua mea bună. Alți oameni îmi controlează viața. Fericirea mea depinde de ei. Nu e nimic ce pot face pentru viitorul meu. Ce se va întâmpla, se va întâmpla. De ce să mă mai deranjez, dacă rezultatul e același. De ce mi se întâmplă mie toate astea?E foarte greu să reușești ceva în zilele astea.

Ce sentimente îl pot încerca pe omul care spune toate cele de mai sus? Disperare. Neajutorare. Depresie. Anxietate. Stimă de sine scăzută.

Poate ai avut nevoie de cineva care să creadă în tine și să îți repete: Tu poți! Viața asta este responsabilitatea ta. Sau poți începe de acum să preiei frâiele.

Nu poți spune care locus al controlului e mai bun: extern sau intern. În cazul celui intern consideri că ești responsabil de tot ce se întâmplă, crezi în puterile tale și nu îți este frică să încerci din nou. Este mult mai probabil ca aceștia să aibă succes pe termen lung, însă ei pot fi principalii lor critici. Se pot judeca foarte dur, având în vedere că se consideră unici responsabili pentru tot.

Merită să te temi de viitor?

Merită să te temi de viitor?

by Adina · feb. 13, 2020

Te gândești prea mult la viitor, nu-i așa? La ce va urma, la ce trebuie să faci, dacă e bine sau nu. Dacă vei reuși, sau nu. Pe cine să ai de mână, cui să dai drumul. Dacă va apărea cineva în viața ta sau nu. Dacă o să ai cariera mult visată, dacă o să-ți dai seama care e aceea.

Întrebări, peste întrebări care creează furtună în pieptul tău, la propriu și la figurat. Știi? Senzația aia de neliniște? 

Ne temem așa mult de el încât ne blocăm prezentul. Paralizăm de teamă.  Îl gândești atât de mult încât uiți de prezent. Tu exiști acum. Fix în clipa asta. Și viitorul ala de care te tot temi, vine oricum, însă tu te ajuți pe tine, cel din viitor, cu modul în care gestionezi prezentul. Te temi de abur. De ceață. De imaginația ta. Câte s-au întâmplat până acum exact așa cum te temeai? Nu chiar multe, așa-i?

Acceptă ce va veni fiind conștient că nu depinde de tine totul. Nu poți controla totul. Te anxietează asta? Sau mai bine te-ar liniști că până la urmă tu ești dator numai să trăiești și să te bucuri de tine prin viața asta așa cum poți?

Poți să-ți ajuți viitorul prin acceptarea provocărilor. Ca să evoluăm avem nevoie de provocări, nu crește nimic la umbra unui copac extrem de umbros. 

Dă-ți voie așadar să vezi ce poți, să vezi cine ești. Și fă clar delimitarea între frică și anxietate.

 Despre frică se știe că este strâns legată  de o situație și primejdie reală, are un obiect clar care o provoacă și este de scurtă durată.

De cealaltă parte, anxietatea se definește ca teamă difuză, nu are obiect bine precizat, presupune anticiparea unei primejdii presupuse sau iminente și o încordare permanentă. După ce ai scăpat de un motiv de neliniște, găsești imediat altul și tot așa.

Îți deformează prezentul în raport cu un viitor pe care îl vezi ostil și scapi printre degete oportunități.

« Pagina anterioară

Copyright © 2025 · Adina Radu psihoterapeut