Actualitate

O vedem în mediul online, prin comentarii, filmulețe, o putem simți și noi vis a vis de acestea. O vedem la televizor, pe stradă. În astfel de vremuri, apelul la calm și răbdare nu este decodificat la fel de toți. Din păcate, nu poți cere să ți se dea, de unde nu e. Nivelul agresivității crește cu cât arăți mai mult agresivitate, cu cât o promovezi și distribui în media, la tv.

Mă refer strict la cea disfuncțională, căci știm că putem resemnifica tot ce aparent pare negativ, chiar și pe ea: agresivitatea conține un imens bagaj energetic care poate fi folosit în alte scopuri: ca de exemplu kickboxing, box unde ea duce spre performanță.

Sunt conturate multe teorii care încearcă să explice cauzele acesteia: că este înnăscută, un instinct care poate fi modelat prin influența educațional-culturală și prin găsirea acelor metode de manifestare a ei, dar canalizată spre scopuri nedistructive. Dacă ar fi un instinct atât de ușor de apăsat nu am vedea atât de multe diferențieri între oameni, de manifestare a acesteia, mai ales. Așa că se poate vorbi mai degrabă de influențe biologice.

Dacă ne uităm la ea prin ochii societății, o vedem ca pe răspuns la frustrare. Îi găsim cauze externe. Așa cum o putem vedea și acum, când blocarea atingerii unui scop (ieșit, muncit, lipsa celor necesare) duce la manifestarea ei. Când nu poți îndrepta agresivitatea către sursa ei, o reorientezi. De aici și redirecționarea ei (așa cum vedem în atâtea filmulețe pe Facebook: asupra organelor de poliție, jandarmerie, armată ș.a). Frustrarea realizează un fel de antrenament emoțional pentru comportamentele agresive.

Te întrebi dacă agresivitatea poate fi învățată? O faci prin expunerea la ea, prin mecanismul pedeapsă și recompensă (Fix ce trăim acum, așa cum se vede pe Facebook când anumite agresiuni sunt încurajate prin comentarii, like-uri). Când începi să imiți comportamentul altora, când de mic copil asta ai imitat de la adulții din proximitate: părinți violenți, pedepsele fizice cresc copii la rândul lor violenți. În colectivități unde aceste comportamente agresive sunt aplaudate, admirate, ele se transmit din generație în generație.

Expunerea acestor comportamente agresive de către mass-media, este cireașa de pe tort în învățarea acestora.

În această perioadă, se observă, și sper că se și conștientizează prezența ca și factori ai agitației, a persoanelor cu tulburări de personalitate cu risc crescut de agresivitate, care sper că nu își găsesc aplaudaci, admiratori și imitatori. Vorbesc despre cele cu tulburare de tip antisocial: delicvență, inițiere acte violente, vandalism, o încălcare cronicizată a regulilor. Tulburare de personalitate tip paranoid, cei care încep să fabuleze fel și fel de conspirații, extrem de suspicioși, neîncrezători în orice, interpretează fiecare eveniment, informație. Se pot afirma acum prin nevoia lor de a fi recunoscuți, stimați, de a combata. Nu au toleranță la frustrare, nu cooperează ușor. Tulburarea de personalitate bordeline cu emoții și relații schimbătoare, reacții la cel mai mic stimul, comportamente imprevizibile.

E tentant să faci din pijamale uniformă în aceste zile de izolare. Dar cât de productiv ești, mai ales dacă trebuie să muncești de acasă?

Îmbrăcămintea pe care o purtăm ne influențează starea și productivitatea?

Această perioadă oferă oportunitatea de a te lăsa răsfățat în haine comode toată ziua, lucru imposibil în diminețile când îmbrăcai imediat hainele, fugeai către metrou sau mașină și începeai serviciul. Să lucrezi acum în haine comode, relaxante poate însemna o schimbare, ceva nou care să crească creativitatea. E acel click care să ofere lejeritate gândurilor.

Pentru unii, lucrurile stau invers. „ Dacă mă îmbrac în haine office, îmi setez tonusul pentru ziua respectivă. Așa pot să muncesc și să fiu concentrată. ” D.G 25 ani

Să ai o rutină ajută la menținerea sentimentului de control. Un strop de normalitate rămasă în timpuri în care resimțim pierderea lui, care duce spre anxietate.

Dacă am rămâne undeva la mijloc, între confortabil dar nu chiar atât de confortabil? Ceea ce la început pare relaxare, cu timpul devine demotivare. Acum vezi cât de grea e disciplina pentru freelanceri. Fără un șef care să te mențină în priză, cu atâtea elemente care îți distrag atenția (Netflix, Facebook, Instagram, jocuri ș.a). Unii preferă să se îmbrace în așa fel încât să își mențină focusul: „Îmbrăcat îngrijit, mă face să mă simt adunat și psihic în perioada asta de izolare. ” R. U 27 ani.

• 

• 

Dacă îmbraci hainele pe care le folosești de fel când lucrezi, la ora la care ai fi început în mod normal munca, și le schimbi la ora la care ai fi terminat-o, faci posibilă astfel, diferențierea dintre muncă și acasă. E important să menții un program stabilit. Provocarea de a lucra de acasă fie te poate distrage de la task-urile tale, fie te poate ține captiv în ele.

Indiferent de variantă, sau combinația de variante care ți se potrivește, încearcă să schimbi hainele pe parcursul zilei: dimineața, seara pentru a îți ține moralul sus în perioadele de tranziție ale zilei și a nu te pierde în ore, zile.

Nu ne-am gândit că lucrurile la care priveam în paginile de istorie vor deveni prezent pentru noi. Că noi la rândul nostru vom fi trecuți în cele viitoare.

Poate că aveam nevoie de un moment de respiro sau de frică. Aparent prin frică învățăm cel mai bine. Frică de a pierde, frica de moarte care stă la baza tuturor, frica de a trăi cu regrete, frică de a se termina totul înainte de a fi început. Visuri puse pe pauză.

Se pare că incertitudinea morții, a vieții strecoară foarte ușor nehotărârile noastre. Brusc, după ce se scurge nisipul printre degete, apare acea scoică pe care o doream. Lucrurile capătă claritate. Măcar pentru atât să mulțumim. Mulțumesc situației de acum, prezentului de acum care aduce atâta claritate.

Știu ce îmi lipsește acum și m-ar fi făcut fericit, știu de ce am avut parte destul și nu mai vreau. În momente ca acum vezi de ce trăiești. Vezi pentru ce vrei să trăiești.

Zilele trec una după alta, cu greu se diferențiază. E prezent mereu. Cine a zis că timpul nu poate fi schimbat? Sau cel puțin modul în care noi îl percepem s-a schimbat. Boala asta face: dizolvă, amestecă zile.

În timp ce unii se lasă înghițiți de frică ca o furtună de nisip, alții pun o amprentă asupra cum se va vedea ceea ce trăim acum. Am văzut că se și râde mult, am dezvoltat poate un mecanism de apărare. Cel care găsește un motiv să își încrețească ochii și ridurile din jurul gurii să zâmbească acum, câștigă.

Te simți captiv în momentul acesta, dar oare nu erai așa și înainte? Detenția de acum poate însemna descătușare prin a îți scoate în față dacă viața pe care o duceai era a ta sau a altuia, dacă o voiai sau nu, și ce ai schimba la ea.

Acolo unde începe lipsa armoniei, războiul cu tine și cu ceilalți, teama, panica, neîncrederea, sentimentele de vinovăție, resentimentele, furia, uitarea iubirii se pierde sănătatea.

Câți v-ați gândit la sănătate ca la ceva de neglijat? Câți v-ați gândit că se poate pierde așa cum gândiți că se pierd banii, statutul, fericire, iubirea cuiva, succes academic sau profesional?

Ne-am urat sănătate ca și cum era un simplu salut.

În momentul în care simți că poți pierde sănătatea, că deja ai pierdut-o ți se activează atâta panică. Atâtea resentimente și regrete. Începi să vezi cât timp ai pierdut în loc să faci cu totul altceva. Începi să îți dorești lucruri minore Vreau să mai alerg în parc! Brusc, toate celelalte devin fade. Ești în momentul în care conștientizezi că într-adevăr, sănătatea da, e mai bună decât toate. Te superi că nu ai profitat de ea, că poate nu ai făcut la un moment dat nimic care să o întărească, să o prețuiești. Vizualizezi toate momentele în care te-ai enervat sau ai fost enervat de cineva. Devin atât de prostești. În fața adevăratelor pierderi, sau adevăratelor incertitudini își pierd din importanță. De ce am lăsat omul acela să îmi strice ziua atunci? M-a durut toată ziua capul.

Nu știi cum să reacționezi când vezi că și lucrurile pe care le credeai garantate, de nepierdut se pot duce. E decizia ta cum interpretezi semnalul de alarmă. Uneori poate fi prea târziu. Uneori e târziu, dar apare un înger cu figură de om care să vindece și să dea speranță.

Când simți că poți pierde ceva la care nu te-ai gândit niciodată că se poate pierde, te blochezi, te panichezi, urli, strigi.

Dacă e să se întâmple ceva, se întâmplă, nu e nevoie să te învinovățești. Agravezi totul. Contează modul în care îți dai seama că viața e foarte fragilă. Că nu e garantată și rămâne ca tot ce depinde de tine să fie făcut. De tine depinde cum reacționezi la ce îți aduce viața în față. De tine depinde ce alegi să cauți și să vezi în drumul tău. De tine depinde unde te oprești și de unde pleci. De tine depinde să vezi frumusețea în orice, fie că e un zâmbet, plâns, îmbrățișare, suferință. Viața înseamnă tot, și trebuie să apreciezi tot.

Și dacă totuși acum poți face ceva, fă! Dacă ai șansa ca la un moment dat să poți face acel ceva, fă-l.

Este normal să simțim frică, uneori panică, anxietatea în fața necunoscutului. Nu ești singurul care simte asta, e o reacție a tuturor. Poți totuși să o accepți, să o lași să se manifeste, dar cu mare grijă la intensitatea ei. 

În aceste momente ești bombardat cu informații. Din surse sigure sau nu, fiecare alege să își împărtășească temerile online. Limitează-ți accesul și ia- ți un anumit timp în care să consulți sursele sigure, pentru a afla ce este necesar.

Fă ce ține de tine, cu responsabilitate față de propria persoană cât și față de cea de lângă tine. În momentul în care vei trata celălalt om, așa cum dorești să fii tu tratat, lucrurile vor merge într- o direcție bună.

Resemnificarea situației prezente este necesară- Găsirea elementelor pozitive din ceva ce la primă vedere pare catastrofal.

Te apropie de ceilalți. Vezi cât de greu îi este unei persoane cu fobie de microbi să iasă din casă, să dea mâna cu cineva, la ea toate măsurile acestea sunt viața de zi cu zi. Vezi ce înseamnă pentru o persoană cu agorafobie, căruia îi este frică de mersul cu transportul public, frică de spații publice sau închise cum este teatrul, cinema. Vezi cât de singur trăiește un om care nu are pe nimeni, o persoană cu depresie și devii mai sensibil, mai receptiv la prezența lui. Sunt oameni a căror viață așa se desfășoară. Oameni cu diferite patologii, cu boli autoimune. Cu un organism slăbit care le impune să se ferească de orice atingere sau ieșire. 

Devenim mai responsabili, devenim Oameni în adevăratul sens al cuvântului și ne vom întoarce privirea către ceilalți. Mai empatici, cu mai puține prejudecăți, stigmatizări, luat în râs.

Prin faptul că dacă stai acasă în aceste momente, rupi lanțul răspândirii, îți dai seama cât de important este un om. Fiecare om are un rol, un rost. Poate răspândi mai departe ură, tristețe, resentimente, furie sau poate da bucurie, veselie, un cuvânt bun. Ne contaminăm nu numai cu un virus.

Acum îți dai seama care sunt cu adevărat lucrurile importante. N-ai încotro. Viața te-a pus în fața faptului împlinit: Nu mai poți fugi. Se pune stop cursei la care ne antrenăm mereu. Fugim mereu după ceva, și altceva. Acum ne-am oprit și ne reîntoarcem către noi. Asta poate să fie greu. Liniștea. Față în față cu gândurile tale, cu frica ta, cu ce simți. Ai de- a face cu tine fără să te pui pe silent în alergătura de zi cu zi. Frumoasă întâlnire!

Ne dăm seama cât de mult îi apreciem pe cei din jurul nostru și cât de mult ne apreciază și ei. Poate nu ne cunosc, dar se gândesc la binele nostru și noi la al lor. Suntem uniți, și chiar dacă te simți singur, poate oricând cineva să îți fie sprijin.

Putem scăpa totuși de ceva. Convingerile, căci despre ele vorbesc, sunt idei fixe, adânc înrădăcinate și încărcate afectiv. Le extragem din modul în care interpretăm situațiile din viața noastră, din modul în care am fost tratați, din modul în care nevoile emoționale au fost sau nu satisfăcute, din identificarea cu anumite persoane semnificative.

Sunt rigide și foarte puternice, formându-se în copilărie. Ele dictează asupra sinelui, relațiilor cu ceilalți, făcându-ne să avem comportamente deloc adaptative: Cred că ceva rău se poate întâmpla oricând.  Se consumă atât de multă energie cu negativismul, pesimismul cu care vine această convingere care face casă bună cu anxietatea.

Cel mai bun aliat ne rămâne atitudinea pe care o avem în fața a orice ni se întâmplă.

Întrebarea rămâne.  De ce prețuim ceva numai când nu mai avem?

Vine Noul An. Așa mult ne place să spunem Nou, de parcă se schimbă totul, și noi ne schimbăm (mai ales în bine). FIX  AȘA!  Spunem „ La mulți ani! ˮ la miezul nopții și suntem alte persoane. Poate funcționează, dacă te ghidezi după un principiu tip tabula rasa și chiar depui tot efortul și ești 100% motivat, dar studiile arată că mai puțin de 10% dintre noi reușim să îndeplinim obiectivele pe care ni le setăm pentru Noul An.

Ce faci ca să treci de partea celor 10 %?

Schimbarea nu se face peste noapte

Poate vrei să renunți la anumite obiceiuri pe care nu le consideri bune pentru tine. Da, știu. E greu. Dar știi de ce? Pentru că dorințele tale pentru Noul An vin în contradicție extremă cu obiceiurile tale, modul de viață. Gândește cât timp se găsește în spatele acestor obiceiuri dacă pot fi considerate chiar mod de viață. Nu ai cum să faci o schimbare peste noapte a ceva ce s-a construit în foarte mult timp.

Eu nu mă mint, să nu te minți nici tu. Rutina se modifică greu, iar unele dorințe pe care ți le așezi pe hârtie pentru Noul An vin pe direcția schimbării unor obiceiuri implementate deja.

Ca să poți schimba un obicei de zi cu zi ai nevoie să schimbi modul de a gândi.

Poți să îți setezi obictive dar realiste, nu gândite la modul general, ci împărțite pe bucăți, căci un obiectiv care pare dintr-o dată mult prea greu de realizat va fi și cel ușor de renunțat.

Să presupunem că îți notezi pe o foaie „Vreau să slăbesc 10 kgˮ. Cum? Când? Cam sperie dorința asta. Însă dacă aș spune:„Slăbesc 3kg până la data asta și continui tot așaˮ nu mai este atât de speriat și e chiar realizabil:  „Da, cum să nu pot. Sigur că pot.ˮȘi în momentul în care ai o satisfacție pe termen scurt, când apare o recompensă ( vezi cum te simți, bucuria că ai reușit, vezi cum se simte corpul tău, cum arată și îți place) ești mult mai motivat să mergi în continuare pe acel traseu și să nu te abați. Contează foarte mult să ai recompense pe termen scurt (asta îi trebuie creierului pentru a coopera cu tine, a te ține motivat) și să ajungi să îndeplinești obiectivul măreț până la capăt.

Nu te aglomera cu rezoluții. Mai ales că avem tendința dintr-un entuziasm exagerat să setăm cele mai mărețe obiective pentru sfârșit/ început de an. Vrei să ai mai multă grijă de sănătatea ta? Îți zici:„Gata! În 2020 renunț la fumat, mă apuc de sală, nu mai beau alcool, mănânc numai și numai sănătosˮ. Ia-le pe rând.  Încearcă să te concentrezi pe una, vezi cum capeți control și devine ușor să realizezi acea sarcină, mergi înainte și cu cea de a doua. Ele se susțin reciproc, rezultatul uneia încurajează pe cealaltă, iar tu capeți mai multă încredere în tine că poți într-adevăr să reușești ce îți propui, pas cu pas, până devin automatisme ca și spălatul pe dinți.

De asemenea, obiectivele să fie măsurabile, specifice și încadrate într-o perioadă de timp. În felul acesta ești mult mai angajat la a rămâne ferm pe ce vrei să faci. Să vrei să ajungi de la o mărime  L la una S poate  pune multă presiune asupra ta. Însă dacă stabilești: Să slăbesc „xˮ cm până la această dată, apoi „xˮ cm până la această dată, diminuez acea presiune dată de un obiectiv mult prea greoi „reușesc asta și după pot să continui până ajung la acea mărime pe care o dorescˮ.

Îți propui ceva și există momente în care te abați de la ceea ce ți-ai propus. Nu ar trebui să te simți vinovat pentru asta, ci să accepți că este o parte dintr-un proces și nu o magie peste noapte. Lași un obicei pe care nu ți-l mai dorești și înveți un alt stil de viață (Vreau să nu mai fumez, vreau să nu mai consum alcool, vreau să spun mai des NU, vreau să țin la granițele mele personale ș.a ). Oricât de mult vor să îţi prezinte diverse persoane  rețete minune în 5 pași ca să îți capteze atenția, nu există soluții rapide, hocus pocus pentru un obicei care s-a fixat în ani, așa că nu mai căuta soluția rapidă pentru că e o amăgire.

Cine renunță ușor și cine nu?

Persoanele care cred că sunt născute cu o limită, cu un nivel al autocontrolului pe care nu îl pot schimba ca de exemplu:„ Nu mă pot abține, am obiceiul ăsta de la mama, e în genele mele, n-am ce-i faceˮ, de asemenea nivelul de autoeficacitate fiind unul redus. De cealaltă parte sunt cei care au un autocontrol foarte bine definit, cei care spun: „Tot ce îmi trebuie este voințăˮ.

Totul este în strânsă legătură

Să spunem că vreau să am un obicei zilnic.  De exemplu, să alerg. Nu mă focusez numai pe asta, pe a alerga pentru că dau greș.

Privesc tabloul de ansamblu: De ce am nevoie pentru a face asta? De energie. Ce imi fură din energie? Adaug suplimente la alimentatie, mă concentrez să introduc treptat alimente sănătoase, să am un mindset sănătos.

Care este modul meu de gândire? Sunt o fire cu tendințe depresive? Iarăși nu am energie. Merg și fac demersuri pe planul acesta. Eventual apelez la ședințe de psihoterapie.

E o problemă ce ține de timp? Sunt workaholic sau leneș? Îmi programez altfel timpul. Lenea vine și ea tot pe un fundal. Poate fi un cu totul alt factor deghizat în ceea ce numim noi lene.

De ce nu vreau să alerg e întrebarea, nu de ce nu pot: „Poate pentru că m-am obișnuit cu mine așa, oricum nu pot schimba nimic, oricum tot asta suntˮ. Resemnare.

Și aceleași mecanisme mai mult sau mai puțin apar pentru fiecare obiectiv. Ce? Credeai că dacă îți scrii pe o foaie „alerg de mâine în fiecare ziˮ e suficient? Alergi mâine, dar poimâine mai greuț, după trei zile deja renunți. Te simți vinovat și o iei ca pe o nereușită, sau deja te-ai obișnuit cu felul acesta de a acționa. Apare așa zisa profeție autoîmplinită (ai niște convingeri disfuncționale atât de puternic înrădăcinate astfel încât te autoprogramezi pentru a îți demonstra ție că da, așa e, ai dreptate).

Dacă obiectivul tău pentru 2020 este să ai o dietă sănătoasă, atunci nu o privi ca pe o formă de pedeapsă, să o detești: „ Dieta asta nenorocită nu mă mai lasă să mănânc ce îmi placeˮ. O detești sau vrei să ai rezultate? Ce rezultate să ai la ceva ce detești? Pas cu pas, cum am mai zis, poți să înlocuiești desertul cu un fruct, poți să spui merg la sală de două ori pe săptămână decât să te arunci din start la gândul „Trebuie să merg în fiecare zi la salăˮ. Ținându-te de acest program, capeți încredere, începi să te obișnuiești , recompensele se văd și automat se va ajunge la ceea ce cu adevărat vrei – dieta echilibrată și cinci sau câte zile de sală dorești pe săptămână.

Trucuri, dar nu hocus pocus!

Un obicei este ceva ce facem în mod regulat și are câteva părți fără de care nu se poate forma. Este triggerul (trăgaciul) acel element declanșator, acțiunea și recompensa, răsplata (senzația de plăcere).

La cinema apare dorința ta de a consuma nachos sau cine știe ce ronțăieli. Aici cinema-ul este triggerul, un fel de buton la care creierul nostru răspunde imediat. Unui anumit tip de declanșator îi corespunde un anumit tip de comportament, corect? Când ești stresat fumezi o țigară ș.a

 La fel de bine te poți folosi de asta, ca și un truc al tău, pentru a realiza ceva ce îți dorești. Pui declanșatorul în mediul tău și apoi urmează acțiunea. Acțiunea determină comportamentul. Mergi cu hainele de sală la muncă într-o geantă. Pui o carte deschisă lângă pat. Nu-i așa că șansele să mergi la sală, respectiv să citești cresc?

Nu subestima puterea repetiției în timp pentru a „păcăliˮ creierul. Ai mers pe bicicletă sau ai condus de atâtea ori încât parcă îți este imprimat pe creier cum să o faci, nici măcar nu te mai gândești la ce pași sunt de făcut. Același lucru este valabil pentru ce obicei îți dorești schimbat sau adoptat.

De ce este mai ușor de urmat un obicei negativ?

Pentru că recompensa lui este imediată. Pizza vine în vreo 45 de minute, înghețata e la magazinul din colț. Ele aduc imediat acea senzație de mulțumire pe care o ai după ce le-ai consumat, dar să mergi și să faci exerciții fizice, de exemplu să te ajute cu „recuperareaˮ după o despărțire aduce beneficiul în timp, fiind o satisfacție întârziată. În general, recompensa este una imediată și de aceea sunt mai ușor de susținut obiceiurile negative decât cele pozitive.

Să știi când să continui și când să renunți

Ai grijă numai la una dintre caracteristicile motivației. Perseverența ! Nu o confunda cu încăpățânarea. Dacă totuși nu vezi rezultate, dacă nu se poate și nu se poate, adaptează-te, fii flexibil.

Cu încredere, cu răbdare, cu strategii bune de coping în caz că întâmpini dificultăți și cu o evidență a progresului, lucrurile vor căpăta forma dorită.

Adaugă pe lista ta de rezoluții

Să ai grijă de sănătatea ta mentală – uite obiectivul de pus cap de listă. Este cel mai frumos lucru pe care îl poți face pentru tine.

Dacă printre cuvintele pe care ți le spui se înnumără multe pe care nu le-ai rosti unei persoane pe care o iubești, fii mai blând cu tine.

Stabilește granițe sănătoase pentru că uneori lăsăm altor oameni prea multă putere și spațiu în viețile noastre.

Petrece timp în aer liber, indiferent de mișcare (mers pe jos, bicicletă ș.a) dacă este posibil zilnic, pentru că este un echilibru fantastic între sănătatea mentală și cea fizică, cele două potențându-se sau slăbindu-se una pe cealaltă.

Nu lăsa ca aceste dorințe/obiective să rămână promisiuni false pe care ți le faci singur. Nu de data asta!

Există o mare diferență între a fi singur și a te simți singur.  Poți experimenta ambele situații în preajma Sărbătorilor, știindu-se deja că această perioadă accentuează emoțiile și nu numai pe cele pozitive. Se cunoaște că stările depresive se accentuează și ele.

[Citeşte mai departe…] despreSingurătatea ta se aseamănă cu a ei, a lui, a lor. A face față singurătății de Sărbători.