Îți sună ciudat titlul? Până acum ai știut că dacă te cerți cu cineva are numai conotații negative?
E posibil și asta, însă oamenii se ceartă din lipsă de contact. Cum nu știm să ajungem unul la celălalt într-un mod autentic, să ne spunem ce ne deranjează, să spunem că avem nevoie unul de altul sau modul în care tu crezi că îmi faci bine de fapt nu e așa, ne certăm.
Cearta este un surogat de contact.
Țip la tine. Îți urlu în față, măcar așa avem de- a face unul cu celălalt, măcar mă vezi și eu te văd. Îți acaparez atenția.
Cum de ajungem în situația asta?
Prin faptul că nu suntem învățați să comunicăm: să ascultăm ca să înțelegem ce vrea persoana nu numai ca să știm să îi dăm un răspuns care să ne pună imediat pe o poziție de putere, adoptând tot felul de mecanisme de apărare.
Ajungem în situația asta pentru că de fapt noi nu vorbim. Ne spunem lucrurile cotidiene. Știm ce face fiecare la serviciu, cine a enervat pe cine, alte mici bârfe, unde mâncăm, ce mâncăm, lucruri care să ne umple timpul.
Cum ne simțim, cum mă faci să mă simt, cu ce mi-aș dori să vii în întâmpinarea mea, aici e cam pauză. Știu că nu suntem învățați cu asta. Dacă stai să te gândești nici măcar tu nu ești atent cu adevărat la tine. Dacă ai pune pauză și ai privi spre interior, lăsând alergătura asta zilnică abia dacă știi cine ești și ce te face fericit sau trist.
Dar putem să lăsăm timpului timp, să nu mai alergăm așa prin viață, prin noi și unii pe lângă alții și să ne privim cu adevărat.
Știi cum arăta persoana din supermarket care te-a servit azi? Suntem roboți? Trecem unii pe lângă alții fără să ne vedem.
Stai în casă de atâta timp cu cineva, dar îl cunoști sau te cunoaște cu adevărat? Vă certați ca să scoateți tensiunea acumulată, ca să veniți mai aproape măcar așa. Măcar așa.
De când ne naștem și până murim suntem într-un proces de învățare continuu. Învățăm de la alții fără să vrem, și uite așa am învățat și că sentimentele și emoțiile sunt ceva de multe ori prea abstract. Nu știm că le avem, nu le vedem, nu le înțelegem. Cum oare să putem să le și exprimăm, să spun: „Sunt supărat fiindcă eu am nevoie de fapt ca tu să fii lângă mine și atât, nu vreau sfaturi sau critică. Mi-aș fi dorit să îmi lași spațiu să înțeleg eu mai întâi ce am nu să vii atât de înverșunată către mine, spunând că te ignor. ˮ ș.a
Ce e de făcut?
Un prim pas, cred că ar putea fi să nu mai fugim de ceea ce simțim noi sau ceilalți. Să nu venim imediat cu: „Nu mai plânge! ˮ sau „Ce bărbat ești tu dacă suferi? ˮ
Să putem să fim liniștiți cu emoția celuilalt. De multe ori când spui „ Nu mai plânge ˮ ! e pentru că tu nu te simți confortabil în acea situație. Lasă omul să nu creadă că a exprima ce simte e rău, că e interzis să simți și să creadă că e slab dacă arată asta. Pentru că în felul acesta ne închidem și față de noi și față de cei de lângă.
Lasă un răspuns