Când corpul traduce emoția. Pastila pentru suflet.

Crezi că e alarmant faptul că devenim pacienți deși nu sunt identificate cauze organice ale unei boli? Sau aceste cauze nu sunt îndeajuns pentru a motiva simptomatologia noastră?

Ne punem eticheta de pacient și umblăm din doctor în doctor căutând unul mai bun decât celălalt care nu a știut să zică de ce doare. Îți spune: „Nu există cauză. Din punct de vedere medical, tu nu ai nimic.” Și pleci cu nimicul acasă, începându-ți iar cercul vicios, până când ajungi să crezi ce zic ceilalți: .„E numai în imaginația ta!” sau .„Se preface.”

Ajungi să te întrebi: Oare chiar e în imaginația mea? Cum dacă mă doare?Eu vă spun că mă doare!

Și chiar așa e. Durerea este reală, chiar dacă nu i se găsesc cauze organice care să zică clar: Asta e!

Greșeala este că fiecare specialist își vede delimitat domeniul. Dar când vorbim despre om, o ființă atât de complexă, nu suntem realmente proști să credem că vindecarea vine numai din mâinile mele chirurgul, sau numai din mâinile mele cardiologul, ale mele psihologul? ș.a

Există o abordare terapeutică, o viziune care nu exclude, nu pune nimic mai sus sau mai jos din punct de vedere al importanței: a înțelege dificultatea omului printr-un model bio-psiho-social al bolii.

Gândirea terapeutică care este de preferat să fie aleasă atât de specialiști cât și de către pacienți pune în valoare, chiar cap de listă conexiunile care există între corp și psihic.  Nu există vindecare dacă nu incluzi sufletul în anamneză. În mod contrar, psihicul își crează singur loc dacă nu îl bagi în seamă. Poate nu recunoști semnalele lui și în felul acesta ți le transmite folosindu-se de corp. La cele ale corpului clar ești atent, ele nu mai strigă mut, te trag de mânecă direct. Așa că psihicul, ingenios fiind, face să apară acuze somatice, apoi tulburări ca să îți atragă atenția. Dacă nu alegi să te debarasezi de tot ce înseamnă factor stresant ( plaja este extrem de întinsă aici) și să te relaxezi, corpul tău va alege o zi pentru tine.

Nu ai cum să nu crezi că funcționezi așa. N-ai cum. Privește-ți numai puțin expresiile uzuale: Parcă nu mai am aer! Îmi simt inima în gât! Am neliniște în stomac! Am rămas cu un nod în gât! Am înțepenit de frică! Mi s-au înmuiat picioarele! Mi-am pierdut echilibrul cu totul! A nu avea coloană vertebrală! A pune la inimă, Îmi explodează inima de fericire!, Mi se rupe inima de durere, Fierb de furie!(tensiune art.) Simt cum mi se urcă sângele la cap, a face pe tine de frică ș.a.

Emoția nu se mișcă numai prin gândire ta, ca și cum ar fi ceva abstract. Ea activează întreg corpul. Sunt emoții care declanșează reacții generale, pe care le putem întâlni la fiecare dintre noi, însă sunt și particulare, de aceea omul trebuie tratat și văzut ca un caz particular. Omul este original. E drept că se înscrie în anumite statistici, dar ele pot numai să orienteze, însă nu e nimeni care să simtă la fel chiar și aceeași experiență pentru că nu suntem copii la xerox. Nu suntem!

Unii se îmbolnăvesc mai mult, alții mai puțin chiar dacă, să zicem că avem de a face cu factori comuni de risc. Diferența poate fi dată de strategiile de ajustare pe care le are fiecare, modul adecvat sau neadecvat de a reacționa cât și contextul de viață al fiecăruia (care poate întreține simptomatologia până la o croniciza).

Indispozițiile sunt normale. Avem foarte multe pe timp de zi, ca de exemplu durerea de cap, pentru că ne întâlnim cu multe situații stresante, dar ele nu duc către modificări cu semnificație clinică.

Aici intervine percepția mea, a ta asupra acestui disconfort și în general asupra bolii, acuzele devenind extrem de supărătoare. Și uite așa ele se pot transforma ușor în tulburări somatoforme cu semnificație clinică chiar dacă din punct de vedere organic nu se prezintă nimic.  Sănătoase fiind, persoanele adoptă comportamentul, stilul de viață caracteristic unui pacient.

De asemenea, se poate vorbi despre o tulburare somatoformă având cauza organică, ca de exemplu o afecțiune genitală, însă gravitatea cu care resimți această simptomatologie fizică nu este caracteristică acestei cauze organice.

Trebuie să avem grijă la aceste tipuri de cauze: vulnerabilitatea, predispoziția când disconfortul simțit atinge un anumit grad  ( Nivelul tău de suportabilitate și al celeilalte persoane care citește acum nu este același), factorii declanșatori (fizici, psihici și sociali) și mai ales să nu uităm de condițiile care întrețin, agravează tulburarea (pot fi reacțiile tale, sau reacțiile celorlalte persoane din jurul tău), factori persistenți care contribuie la cronicizarea tulburării.

Toate acestea contribuie la crearea unui cerc vicios, percepi accentuat disconfortul, te obsedează, concentrându-ți toată atenția asupra acestor fenomene, dezvolți un comportament cu un grad ridicat al autoprotejării, un comportament de evitare care întreține acest cerc vicios nefăcând altceva decât să agravezi starea.

Important este să nu treacă mult timp până înțelegem că există legatura dintre psihic și corp. Nu trebuie delimitat domeniul corporal de psihic, alegând să mergi pe un tratament exclusiv pentru corp, fixându-te în rolul bolnavului care merge din medic în medic în încercarea de a găsi soluția exclusiv organică pentru dificultate. Este important să deschizi ochii și să vezi că suferințele, emoțiile, nevoile își găsesc cale de a comunica cu tine prin intermediul corpului. Iar pentru fiecare, ele își găsesc o expresie personală, ca de exemplu: un tânăr acuză dureri difuze la nivelul pieptului și tinde mereu să și-l întindă ( mai ca să ia o gura de aer mai bună, mai ca să se simtă liber). Procesul terapeutic ne-a condus către o presiune, o responsabilizare peste măsură, el simțind la nivelul pieptului toată greutatea pe care situația familială în care se află o exercită, ea sufocându-l.