• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Adina Radu

  • Actualitate
  • Sanatate
  • Relatii
  • Familie
  • Dezvoltare personala

Adina

Lucrezi de acasă. Cum afectează hainele starea ta, motivația și productivitatea

Lucrezi de acasă. Cum afectează hainele starea ta, motivația și productivitatea

by Adina · mart. 30, 2020

E tentant să faci din pijamale uniformă în aceste zile de izolare. Dar cât de productiv ești, mai ales dacă trebuie să muncești de acasă?

Îmbrăcămintea pe care o purtăm ne influențează starea și productivitatea?

Această perioadă oferă oportunitatea de a te lăsa răsfățat în haine comode toată ziua, lucru imposibil în diminețile când îmbrăcai imediat hainele, fugeai către metrou sau mașină și începeai serviciul. Să lucrezi acum în haine comode, relaxante poate însemna o schimbare, ceva nou care să crească creativitatea. E acel click care să ofere lejeritate gândurilor.

Pentru unii, lucrurile stau invers. „ Dacă mă îmbrac în haine office, îmi setez tonusul pentru ziua respectivă. Așa pot să muncesc și să fiu concentrată. ” D.G 25 ani

Să ai o rutină ajută la menținerea sentimentului de control. Un strop de normalitate rămasă în timpuri în care resimțim pierderea lui, care duce spre anxietate.

Dacă am rămâne undeva la mijloc, între confortabil dar nu chiar atât de confortabil? Ceea ce la început pare relaxare, cu timpul devine demotivare. Acum vezi cât de grea e disciplina pentru freelanceri. Fără un șef care să te mențină în priză, cu atâtea elemente care îți distrag atenția (Netflix, Facebook, Instagram, jocuri ș.a). Unii preferă să se îmbrace în așa fel încât să își mențină focusul: „Îmbrăcat îngrijit, mă face să mă simt adunat și psihic în perioada asta de izolare. ” R. U 27 ani.

Dacă îmbraci hainele pe care le folosești de fel când lucrezi, la ora la care ai fi început în mod normal munca, și le schimbi la ora la care ai fi terminat-o, faci posibilă astfel, diferențierea dintre muncă și acasă. E important să menții un program stabilit. Provocarea de a lucra de acasă fie te poate distrage de la task-urile tale, fie te poate ține captiv în ele.

Indiferent de variantă, sau combinația de variante care ți se potrivește, încearcă să schimbi hainele pe parcursul zilei: dimineața, seara pentru a îți ține moralul sus în perioadele de tranziție ale zilei și a nu te pierde în ore, zile.

Mereu prezent. Sau cum se dilata timpul în perioada COVID-19

Mereu prezent. Sau cum se dilata timpul în perioada COVID-19

by Adina · mart. 27, 2020

Nu ne-am gândit că lucrurile la care priveam în paginile de istorie vor deveni prezent pentru noi. Că noi la rândul nostru vom fi trecuți în cele viitoare.

Poate că aveam nevoie de un moment de respiro sau de frică. Aparent prin frică învățăm cel mai bine. Frică de a pierde, frica de moarte care stă la baza tuturor, frica de a trăi cu regrete, frică de a se termina totul înainte de a fi început. Visuri puse pe pauză.

Se pare că incertitudinea morții, a vieții strecoară foarte ușor nehotărârile noastre. Brusc, după ce se scurge nisipul printre degete, apare acea scoică pe care o doream. Lucrurile capătă claritate. Măcar pentru atât să mulțumim. Mulțumesc situației de acum, prezentului de acum care aduce atâta claritate.

Știu ce îmi lipsește acum și m-ar fi făcut fericit, știu de ce am avut parte destul și nu mai vreau. În momente ca acum vezi de ce trăiești. Vezi pentru ce vrei să trăiești.

Zilele trec una după alta, cu greu se diferențiază. E prezent mereu. Cine a zis că timpul nu poate fi schimbat? Sau cel puțin modul în care noi îl percepem s-a schimbat. Boala asta face: dizolvă, amestecă zile.

În timp ce unii se lasă înghițiți de frică ca o furtună de nisip, alții pun o amprentă asupra cum se va vedea ceea ce trăim acum. Am văzut că se și râde mult, am dezvoltat poate un mecanism de apărare. Cel care găsește un motiv să își încrețească ochii și ridurile din jurul gurii să zâmbească acum, câștigă.

Te simți captiv în momentul acesta, dar oare nu erai așa și înainte? Detenția de acum poate însemna descătușare prin a îți scoate în față dacă viața pe care o duceai era a ta sau a altuia, dacă o voiai sau nu, și ce ai schimba la ea.

Jurnal de relație. Începutul e perfect, apoi apar nemulțumirile.

Jurnal de relație. Începutul e perfect, apoi apar nemulțumirile.

by Adina · mart. 25, 2020

Să fii într-un cuplu poate reprezenta o adevărată provocare, nu- i așa? Căci realitatea acestuia poate fi diferită de credințele, proiecțiile, miturile noastre cu privire la cum e iubirea și cum „trebuie” să arate viața în doi.

La început chiar pare să fie totul perfect. Toți vorbim aceeași limbă, stai liniștit: Am senzația că te cunosc de dinainte, chiar dacă acum ne-am întâlnit. Nici nu mai știu cum era înainte să te cunosc pe tine. Am uitat ce e aia singurătate, mă faci să fiu împlinit. Nici nu pot să-mi mai închipui viața fără tine.

E greu să te mai delimitezi de cealaltă persoană, granițele eului sunt inundate de tsunami-ul emoțiilor puternice, fiind absorbiți unul de celălalt. Idealizezi persoana, îi iubești defectele cel mai mult pentru că sunt ale ei.

Chimia dragostei e simplă. Ba chiar mulți s-au decis să rămână numai la substanțele chimice când e vorba de definit iubirea. Oamenilor de știință le plac foarte mult componentele măsurabile, au și ei iubirea lor.

Știi ce se spune, iubirea te face ăl mai mare prost. Prost, dar fericit. Căci nimic nu concurează cu energia, euforia îndrăgostitului. Creierul îndrăgostitului secretă substanțe chimice, hormoni. Dopamina, norepinefrina energizează. Ești anesteziat cu endorfine care îți asigură o stare de confort. În prezența acestei persoane nu îți mai încapi în piele de exaltare, entuziasm, ai drogul natural: feniletilamina.

Se pare că ele după un timp nu mai sunt secretate la fel. Oare faptul că el nu duce gunoiul, sau că ea îți povestește toată ziua fix ce nu te interesează să fie printre cauze? Cercetătorii vor investiga…

Inconștientul alege partenerii ? Că au trăsături comune cu unul dintre părinți? Că au trăsături ale noastre pe care le-am lăsat de o parte încă de mici? Nu de multe ori, partenerul îți poate deveni părinte, el „trebuie” să îți împlinească, mulțumească tot ce ți-a lipsit la vârste fragede.

În momentul în care vezi că lucrurile nu stau chiar așa, incepi să simți că persoana dragă te-a dezamăgit, nu e atentă la nevoile tale. Și cum făceai când erai mic și nu îți erau satisfăcute nevoile? Țipi, devii irascibil, nemulțumit, crezând că așa primești ce vrei. Vă răniți cu scopul de a vrea pe celălalt mai aproape, de a îl schimba, de a îți oferi dragoste.

Tsunami-ul acela de emoții de la început nu te lăsa să vezi partenerul exact așa cum e. Ce se întâmplă când numai unul dintre voi iese din el? Ți se pare că se detașează și aveți două opțiuni: deziluziile despart, sau țineți la celelalte valori care construiesc o iubire matură.

Frazele de la începutul relației devin: Cred că nu mă mai iubește, nu mai e la fel cu mine. Cred că nu ne potrivim, dacă ne potriveam lucrurile mergeau perfect de la sine. Nu mai e deloc cum l-am cunoscut, s-a schimbat. Sau s-a prefăcut?

Să începi să vezi omul de lângă tine exact așa cum este el și să îl valorizezi pentru ce reprezintă, nu pentru cine credeai că e datorită fanteziei de început. Să îl accepți. Să nu pretinzi că este un surogat menit să îți vindece răni cu care ai venit în cuplu. Să îți asumi responsabilitatea pentru problemele nerezolvate pe care le ai, pentru comunicarea reciprocă a nevoilor, a dorințelor fără să aștepți ca celălalt să le ghicească în cafea dimineața.

Accepți faptul că și tu ai pe lângă părți bune și laturi întunecate, fără a le mai proiecta în partener. Cauți în tine resurse, abilități pentru a nu îl mai sufoca pe celălalt, cerându-i-le. În fond, la început te simți atras pentru că tu consideri că el are ce îți lipsește ție, când de fapt trebuie să scoți la iveală elementele latente din tine, neasumate, ascunse, cunoscute sau nu pentru a fi un om întreg.

Nu există partener de viață potrivit. Există muncă, scăparea de iluzia că fericirea pică din cer și nu trebuie să miști un deget pentru ea.

Inconștientul. Albumul cu imagini din care îți alegi partenerul

Inconștientul. Albumul cu imagini din care îți alegi partenerul

by Adina · mart. 25, 2020

Avem albumele cu poze vechi, pe care le-am păstrat și le vom ține la loc de cinste mereu. Sunt imaginile cu noi, cu cei dragi, evenimente, dovezi palpabile ale trecutului pe care-l atingi pentru câteva clipe.

La fel ca și albumul foto, inconștientul nostru are păstrate imagini. În ele se găsesc persoanele importante, trăsăturile lor pozitive sau negative și efectele lor asupra noastră.

În funcție de trăsăturile pe care le au părinții, putem să ne alegem și partenerul de viață. Impactul trăsăturilor negative este unul mai mare decât al celor pozitive. Căutăm un partener care să compenseze ce am vrut și nu am primit în anii copilăriei, să compenseze experiențele marcante.

Deși rațional nu ai alege pe cineva cu aceeași caracteristică, se pare că cineva poate alege un partener la fel de iresponsabil ca și tatăl său. Poate el îl ajută să rezolve acest aspect .

La fel de bine, poți alege exact opusul acelei trăsături negative ale părintelui cu care ai o situație nerezolvată.

El: Unde ai fost? Ea: La serviciu, a trebuit să rămân puțin peste program. El: De ce? Cu cine? Ea: Cu colegul de după- amiază, mai aveam de clarificat ce urmează să aplicăm de mâine. El: Arată-mi și mie ce ai lucrat, sunt curios. Îți place să stai cu el, nu? Văd că vă înțelegeți bine. Ea: Când ai să încetezi cu asta? Poftim! Uite ce am făcut, am și mesaje date cu alți colegi întrebându-i lucruri în timpul ăsta.

Bărbatul care a asistat la infidelitatea mamei caută acea parteneră la care fidelitatea este una dintre trăsăturile de bază. Poate să fie fericit cu acest lucru, sau să o chestioneze mereu, să fie gelos și să caute dovezi ale infidelității. Justificările ei, dovezile aduse care demonstrează fidelitatea, îl pot ajuta pe acesta să vindece suferința rămasă. Spre deosebire de tatăl său, el are o soție fidelă.

De ce e greu să spui: Te iubesc?

De ce e greu să spui: Te iubesc?

by Adina · mart. 23, 2020

Fiecare om are propria definiție a iubirii, pe care o manifestă sau nu.

Unii arată iubirea prin fapte la care cealaltă persoană nu poate fi receptivă, pentru că nu primește mesajul pe același canal de comunicare, nu îl poate decodifica. Fiecare oferă, primește și o înțelege în propriul lui fel. De multe ori ce crezi tu că sunt semne clare prin care o arăți, nici măcar nu sunt sesizate, sau pot fi chiar interpretate greșit.

Sunt persoane care spun Te iubesc cu mare ușurință, și persoane cărora le dă creierul Shut down când trebuie să rostească. Te iubesc-ul a devenit oricum viral. Spunem Te iubesc lejer numai când nu are încărcătura lui adevărata. Poate fi sinonim acum cu un Mulțumesc, spus unui coleg.

„Să spui Te iubesc unei persoane e un fel de vulnerabilitate extremă. Pentru că dacă e ranită sau pleacă vei fi foarte rănit și tu.” C. S 30 ani

”Unor bărbați le e mai greu să spună din cauza stereotipurilor despre masculinitate” A. C 25 ani

„E la fel de greu pentru mine și să aud aceste cuvinte.” R. N 27 ani

„Pot să spun din experiența mea că dacă nu ai fost încurajat, prin puterea exemplului, să dai glas sentimentelor tale încă de la începutul vieții, va fi greu să le rostești la maturitate. ” I. P 35 ani

Se cunoaște că învățăm prin imitație, așadar putem funcționa după: Nu am văzut să se zică, nu spun. Introiectezi stilul unuia dintre părinți, pentru care poate ai o loialitate mai mare, sau din contră, te contraidentifici cu el.

Contează oare și orientarea spre lumea externă sau internă? Extrovertitul să poată spune Te iubesc mai ușor decât cel introvert? Să conteze mai mult efervescența emoțională și comunicativitatea acestora ( temperamentele coleric și sangvin) față de flegmatic care pare indiferent afectiv și melancolicul închis în sine și puțin comunicativ?

Personalitatea noastră cuprinde atât aspecte masculine cât și feminine. Eul masculin predominant în fața eului feminin (cel responsabil cu exprimarea emoțională, centrarea pe emoții, afectivitate și manifestarea ei), face necesară antrenarea celui din urmă.

Poate fi dificil să spui Te iubesc pentru că în zilele noastre într-adevăr este. Găsim multă ambiguitate în ceea ce privește o relație, nu știi de ce tip este, nu știi dacă este o relație. Această ambiguitate este susținută de siguranța care apare zicându-ți că dacă nu arăt clar ceea ce vreau, nu pot fi respins atât de rău. Putem vorbi în această situație și despre putere. Cel care manifestă ambivalență se simte mai puternic pentru că celălalt este cel care face eforturile pentru el, îi demonstrează că e important, îi gâdilă egoul, stima de sine, îi arată că nu e lipsit de valoare.

Persoanele ale căror părinți sunt divorțați nu vor să treacă din nou prin această traumă. De multe ori acestea au semne de întrebăre asupra sentimentelor lor, și nici nu pot recunoaște foarte ușor o relație sănătoasă, având în vedere că nu au văzut una.

În zilele noastre, așa cum și un consumator are dificultăți în a alege un produs când oferta este una cu multiple posibilități de a alege, alegerea PERFECTĂ pune într-o mare dificultate. Nu vrei să alegi greșit și amâni deciziile. Spunând Te iubesc cuiva înseamnă că nu o mai poți face și altcuiva.

Experiența cu cineva (un iubit, un părinte…) care a spus/spune des Te iubesc și comportamentul lui este exact opusul te face să nu mai vrei să fii asociat cu sentimentele pe care ți le stârneau aceste cuvinte: repulsie, durere.

Persoane blocate la nivel emoțional, care nu au făcut cunoștință cu emoționalitatea lor, descrisă ca o apă sub care nu știi ce se află. Le este teamă, manifestă rigiditate și un control mărit. Și-au antrenat permanent structuri logice, cognitive, rațional explicative după care funcționează.

Acolo unde sănătate nu-i. Reflecții în perioada pandemiei

Acolo unde sănătate nu-i. Reflecții în perioada pandemiei

by Adina · mart. 20, 2020

Acolo unde începe lipsa armoniei, războiul cu tine și cu ceilalți, teama, panica, neîncrederea, sentimentele de vinovăție, resentimentele, furia, uitarea iubirii se pierde sănătatea.

Câți v-ați gândit la sănătate ca la ceva de neglijat? Câți v-ați gândit că se poate pierde așa cum gândiți că se pierd banii, statutul, fericire, iubirea cuiva, succes academic sau profesional?

Ne-am urat sănătate ca și cum era un simplu salut.

În momentul în care simți că poți pierde sănătatea, că deja ai pierdut-o ți se activează atâta panică. Atâtea resentimente și regrete. Începi să vezi cât timp ai pierdut în loc să faci cu totul altceva. Începi să îți dorești lucruri minore Vreau să mai alerg în parc! Brusc, toate celelalte devin fade. Ești în momentul în care conștientizezi că într-adevăr, sănătatea da, e mai bună decât toate. Te superi că nu ai profitat de ea, că poate nu ai făcut la un moment dat nimic care să o întărească, să o prețuiești. Vizualizezi toate momentele în care te-ai enervat sau ai fost enervat de cineva. Devin atât de prostești. În fața adevăratelor pierderi, sau adevăratelor incertitudini își pierd din importanță. De ce am lăsat omul acela să îmi strice ziua atunci? M-a durut toată ziua capul.

Nu știi cum să reacționezi când vezi că și lucrurile pe care le credeai garantate, de nepierdut se pot duce. E decizia ta cum interpretezi semnalul de alarmă. Uneori poate fi prea târziu. Uneori e târziu, dar apare un înger cu figură de om care să vindece și să dea speranță.

Când simți că poți pierde ceva la care nu te-ai gândit niciodată că se poate pierde, te blochezi, te panichezi, urli, strigi.

Dacă e să se întâmple ceva, se întâmplă, nu e nevoie să te învinovățești. Agravezi totul. Contează modul în care îți dai seama că viața e foarte fragilă. Că nu e garantată și rămâne ca tot ce depinde de tine să fie făcut. De tine depinde cum reacționezi la ce îți aduce viața în față. De tine depinde ce alegi să cauți și să vezi în drumul tău. De tine depinde unde te oprești și de unde pleci. De tine depinde să vezi frumusețea în orice, fie că e un zâmbet, plâns, îmbrățișare, suferință. Viața înseamnă tot, și trebuie să apreciezi tot.

Și dacă totuși acum poți face ceva, fă! Dacă ai șansa ca la un moment dat să poți face acel ceva, fă-l.

Amplificarea sentimentelor de inferioritate prin promovarea ideii: Cum să fii perfectă!

Amplificarea sentimentelor de inferioritate prin promovarea ideii: Cum să fii perfectă!

by Adina · mart. 19, 2020

Frumosul a fost mereu omagiat. Ideea de frumusețe a rămas în picioare prin trecerea timpului, standardele sunt cele care suportă modificări.

Am evoluat mult, sau cel puțin așa tindem să credem. În funcție de ce mai vezi în jur, pe rețelele de socializare îți mai dai un update, upgrade și tot așa. „Modific puțin. Mâine mi se pare că acel puțin nu mai e de ajuns. Voi fi vreodată de ajuns?” 

Înainte te aliniai la standardele impuse de reviste. Acum ai aplicațiile social media care te însoțesc oriunde. Stai în pat, dai click și ești inundat de poze, video-uri. Ca să satisfacă nevoia de a crea un eu perfect, acel eu la care „trebuie să lucrezi mult ” , ți s-au servit aplicațiile de edit. Femeile se uniformizează. Se distruge individualitatea, particularul în favoarea comunului care este atât de elogiat, acel (ironic) „Frumos”  al zilelor noastre.

Cum să fii frumoasă! Cum să fii femeia perfectă! Cum să devii specială! Cum să fii atrăgătoare! Ți se spune cum să fii frumoasă. Serios? Există așa ceva? CUM SĂ FII FRUMOASĂ.

De fapt, ți se transmite ideea de imperfecțiune. Că nu ești bine așa, TREBUIE SĂ DEVII PERFECTĂ.

Devenim tot mai preocupați de a câștiga aprobarea celorlalți. Faci 20 de selfie-uri, pe care le analizezi din toate unghiurile. Dorești să te afișezi în fața lor cu un Tine Ideal. Selfie-ul perfect dă senzația de control asupra a ceea ce gândesc ceilalți despre tine, a expunerii tale, expui ceea ce vrei și într-o formă perfectă.

Internalizarea idealului promovat pe rețelele de socializare conduce către tulburări alimentare (anorexie, bulimie), depresie, sentimente de inferioritate.

Percepția socială contribuie la modul în care ni se formează identitatea. Întâi îți imaginezi că trebuie să te afișezi într-un fel, apoi îți imaginezi modul în care te percep ceilalți, ce cred despre tine, vezi modul în care reacționezi , începi transformarea și remodelarea percepției celorlalți despre tine.

Poate ar trebui promovată unicitatea, originalitatea, nu amplificarea sentimentelor de inferioritate. Crezi că promovarea „Cum să devii femeie perfectă” este făcută de cineva cu o stimă de sine bună?

« Pagina anterioară
Pagina următoare »

Copyright © 2025 · Adina Radu psihoterapeut