Adina

Avem de-a face cu o perioadă în care suntem puși față în față cu pericolul. Cu teama, frica paralizantă sau nevrotică, cu incertitudinea. Cum lupți cu un inamic invizibil?

Nu e de condamnat să ne temem că viața ne este pusă în pericol, și prin urmare omul simte că trebuie să facă ceva pentru a se simți în control. Dintotdeauna supraviețuirea a depins de frică, cea care ne învață cum să reacționăm imediat ce ne întâlnim cu un pericol.

Cumpărăturile acestea duse la extrem, oferă o senzație de control asupra unei situații în care el lipsește cu desăvârșire.

Credința că unui eveniment dramatic este necesar să îi oferi un răspuns la fel de dramatic. În astfel de situații oamenii simt nevoia de a reacționa, de a face ceva direct proporționat cu perceția asupra nivelului crizei actuale.

Principala măsură de protecție, așa cum a fost recomandată, este spălatul pe mâini, dar pentru mulți acest lucru este ceva banal, comun. Cum să fac față unui asemenea eveniment dramatic numai cu atât? Evenimentul dramatic, conform lor, necesită un răspuns pe măsură.

Văzându-i pe alții cumpărând în cantități mari crește senzația de urgență, iar atunci când suntem stresați, ne uităm la cum reacționează ceilalți aflați în aceeași situație, față în față cu același test. Dacă alții cumpără tot supermarketul, ești tentat să cumperi și tu. Când nu știm cum să reacționăm, ne uităm la alții pentru a ne ghida.

Pentru a putea face față acestui pericol necunoscut, oamenii se duc și se raporteză la ceva ce deja știu (ca de exemplu SARS din trecut), cu care pot compara și senzația de urgență crește.

Deși autoritățile ne asigură că nu este nevoie să cumpărăm excesiv, cu toate acestea o facem pentru a gestiona starea noastră emoțională.

Când primești mesaje contradictorii te îngrijorezi: e totul sub control/ nu e sub control.

În situații de acest fel, avem atât răspunsuri cognitive cât și emoționale. Frecvent facem greșeala de a exagera evenimente care sunt recente, trăite în prezent (Dacă un avion se prăbubește acum, cel mai probabl eviti zborul o perioadă de timp.)

La nivel emoțional apare ideea de existență a noastră. Să continui să exist. Știm că la un moment dat nu vom mai fi și mintea noastră face tot posibilul de a căpăta control asupra acestei idei. Așa că facem tot felul de acțiuni iraționale, ca de exemplu a cumpăra baxuri întregi Acest lucru te face să te gândești că vei trăi, că te vei folosi la un moment dat de aceste produse, vei supraviețui.

O vedem în mediul online, prin comentarii, filmulețe, o putem simți și noi vis a vis de acestea. O vedem la televizor, pe stradă. În astfel de vremuri, apelul la calm și răbdare nu este decodificat la fel de toți. Din păcate, nu poți cere să ți se dea, de unde nu e. Nivelul agresivității crește cu cât arăți mai mult agresivitate, cu cât o promovezi și distribui în media, la tv.

Mă refer strict la cea disfuncțională, căci știm că putem resemnifica tot ce aparent pare negativ, chiar și pe ea: agresivitatea conține un imens bagaj energetic care poate fi folosit în alte scopuri: ca de exemplu kickboxing, box unde ea duce spre performanță.

Sunt conturate multe teorii care încearcă să explice cauzele acesteia: că este înnăscută, un instinct care poate fi modelat prin influența educațional-culturală și prin găsirea acelor metode de manifestare a ei, dar canalizată spre scopuri nedistructive. Dacă ar fi un instinct atât de ușor de apăsat nu am vedea atât de multe diferențieri între oameni, de manifestare a acesteia, mai ales. Așa că se poate vorbi mai degrabă de influențe biologice.

Dacă ne uităm la ea prin ochii societății, o vedem ca pe răspuns la frustrare. Îi găsim cauze externe. Așa cum o putem vedea și acum, când blocarea atingerii unui scop (ieșit, muncit, lipsa celor necesare) duce la manifestarea ei. Când nu poți îndrepta agresivitatea către sursa ei, o reorientezi. De aici și redirecționarea ei (așa cum vedem în atâtea filmulețe pe Facebook: asupra organelor de poliție, jandarmerie, armată ș.a). Frustrarea realizează un fel de antrenament emoțional pentru comportamentele agresive.

Te întrebi dacă agresivitatea poate fi învățată? O faci prin expunerea la ea, prin mecanismul pedeapsă și recompensă (Fix ce trăim acum, așa cum se vede pe Facebook când anumite agresiuni sunt încurajate prin comentarii, like-uri). Când începi să imiți comportamentul altora, când de mic copil asta ai imitat de la adulții din proximitate: părinți violenți, pedepsele fizice cresc copii la rândul lor violenți. În colectivități unde aceste comportamente agresive sunt aplaudate, admirate, ele se transmit din generație în generație.

Expunerea acestor comportamente agresive de către mass-media, este cireașa de pe tort în învățarea acestora.

În această perioadă, se observă, și sper că se și conștientizează prezența ca și factori ai agitației, a persoanelor cu tulburări de personalitate cu risc crescut de agresivitate, care sper că nu își găsesc aplaudaci, admiratori și imitatori. Vorbesc despre cele cu tulburare de tip antisocial: delicvență, inițiere acte violente, vandalism, o încălcare cronicizată a regulilor. Tulburare de personalitate tip paranoid, cei care încep să fabuleze fel și fel de conspirații, extrem de suspicioși, neîncrezători în orice, interpretează fiecare eveniment, informație. Se pot afirma acum prin nevoia lor de a fi recunoscuți, stimați, de a combata. Nu au toleranță la frustrare, nu cooperează ușor. Tulburarea de personalitate bordeline cu emoții și relații schimbătoare, reacții la cel mai mic stimul, comportamente imprevizibile.

E tentant să faci din pijamale uniformă în aceste zile de izolare. Dar cât de productiv ești, mai ales dacă trebuie să muncești de acasă?

Îmbrăcămintea pe care o purtăm ne influențează starea și productivitatea?

Această perioadă oferă oportunitatea de a te lăsa răsfățat în haine comode toată ziua, lucru imposibil în diminețile când îmbrăcai imediat hainele, fugeai către metrou sau mașină și începeai serviciul. Să lucrezi acum în haine comode, relaxante poate însemna o schimbare, ceva nou care să crească creativitatea. E acel click care să ofere lejeritate gândurilor.

Pentru unii, lucrurile stau invers. „ Dacă mă îmbrac în haine office, îmi setez tonusul pentru ziua respectivă. Așa pot să muncesc și să fiu concentrată. ” D.G 25 ani

Să ai o rutină ajută la menținerea sentimentului de control. Un strop de normalitate rămasă în timpuri în care resimțim pierderea lui, care duce spre anxietate.

Dacă am rămâne undeva la mijloc, între confortabil dar nu chiar atât de confortabil? Ceea ce la început pare relaxare, cu timpul devine demotivare. Acum vezi cât de grea e disciplina pentru freelanceri. Fără un șef care să te mențină în priză, cu atâtea elemente care îți distrag atenția (Netflix, Facebook, Instagram, jocuri ș.a). Unii preferă să se îmbrace în așa fel încât să își mențină focusul: „Îmbrăcat îngrijit, mă face să mă simt adunat și psihic în perioada asta de izolare. ” R. U 27 ani.

• 

• 

Dacă îmbraci hainele pe care le folosești de fel când lucrezi, la ora la care ai fi început în mod normal munca, și le schimbi la ora la care ai fi terminat-o, faci posibilă astfel, diferențierea dintre muncă și acasă. E important să menții un program stabilit. Provocarea de a lucra de acasă fie te poate distrage de la task-urile tale, fie te poate ține captiv în ele.

Indiferent de variantă, sau combinația de variante care ți se potrivește, încearcă să schimbi hainele pe parcursul zilei: dimineața, seara pentru a îți ține moralul sus în perioadele de tranziție ale zilei și a nu te pierde în ore, zile.

Nu ne-am gândit că lucrurile la care priveam în paginile de istorie vor deveni prezent pentru noi. Că noi la rândul nostru vom fi trecuți în cele viitoare.

Poate că aveam nevoie de un moment de respiro sau de frică. Aparent prin frică învățăm cel mai bine. Frică de a pierde, frica de moarte care stă la baza tuturor, frica de a trăi cu regrete, frică de a se termina totul înainte de a fi început. Visuri puse pe pauză.

Se pare că incertitudinea morții, a vieții strecoară foarte ușor nehotărârile noastre. Brusc, după ce se scurge nisipul printre degete, apare acea scoică pe care o doream. Lucrurile capătă claritate. Măcar pentru atât să mulțumim. Mulțumesc situației de acum, prezentului de acum care aduce atâta claritate.

Știu ce îmi lipsește acum și m-ar fi făcut fericit, știu de ce am avut parte destul și nu mai vreau. În momente ca acum vezi de ce trăiești. Vezi pentru ce vrei să trăiești.

Zilele trec una după alta, cu greu se diferențiază. E prezent mereu. Cine a zis că timpul nu poate fi schimbat? Sau cel puțin modul în care noi îl percepem s-a schimbat. Boala asta face: dizolvă, amestecă zile.

În timp ce unii se lasă înghițiți de frică ca o furtună de nisip, alții pun o amprentă asupra cum se va vedea ceea ce trăim acum. Am văzut că se și râde mult, am dezvoltat poate un mecanism de apărare. Cel care găsește un motiv să își încrețească ochii și ridurile din jurul gurii să zâmbească acum, câștigă.

Te simți captiv în momentul acesta, dar oare nu erai așa și înainte? Detenția de acum poate însemna descătușare prin a îți scoate în față dacă viața pe care o duceai era a ta sau a altuia, dacă o voiai sau nu, și ce ai schimba la ea.