Adina

Cadrele medicale au fost supuse dintotdeauna unor provocări în ceea ce privește sănătatea mintală și fizică. Nimic nou, toți știm asta. Stres, nivel ridicat de responsabilitate, interacțiune neîntreruptă cu pacienții, un nivel al compasiunii care necesită a fi ridicat. Fiecare, în propria-i manieră, a depus efort să învețe cum să trăiască cu acești factori de stres.

Ca să eviți burnout-ul, o soluție este stabilirea unor granițe între muncă și viața personală: când să fii/ să nu fii disponibil. Ce se întâmplă totuși când apare o pandemie și totul capătă alte valențe? Fugi? Nu poți să fugi. Te sperii? E normal, dar tu ești denumit SuperEroul.

Are voie un SuperErou să simtă teamă?

Da, și totuși curajul o învinge. Însă nu e de ajuns. Sindromul epuizării profesionale este cât se poate de real, mai ales într-o profesie de ajutor.

Să îți pese prea mult. Există asta și de asemenea, există o epuizare venită pe fondul compasiunii. Să vezi lucruri terifiante, să fii poate singurul apropiat al pacienților ținând cont de izolare, să îți fie la rândul tău greu, pentru că efectele acestei pandemii sunt simțite de către toți. Să fii stâlp pentru cel de lângă tine, deși ai și tu suferința ta.

Sunt condiții care variază acum, imprevizibilul e la el acasă.

Se confruntă cu ore prelungite de muncă, grijă și teamă excesivă în privința contaminării, vinovăție că s-au infectat sau au infectat, izolarea de familii și lipsa unui suport emoțional.

O zi de acum diferă enorm față de cea din februarie. Cum? Multă anxietate, frică, stres acut, depresie, insomnii. Se văd traume zilnic. Personalul cel mai apropiat de cei infectați este mai predispus la stres postraumatic. Vorbim despre a fi împinși la mai mult decât pregătirea lor, a face decizii de viață sau moarte. Stigmatizarea socială poate agrava contextul deja mult prea dur pentru cadrele medicale.

Burnout se vede în sănătate psihică și fizică precară. Pot să apară dureri musculo-scheletice, dificultăți gastrointestinale, dureri de cap. Se confruntă cu pierderea motivației, absenteismul, epuizarea. Pot resimți frustrare, sentimente de negativism, toate acestea ducând la reducerea eficacității profesionale. Activitatea profesională te suprasolicită încât rămâi fără resurse.

Pandemia continuă, iar oamenii încep să devină obosiți, plictisiți de aceste îndrumări, mărind temerile personalului medical.

Suportul emoțional pentru aceștia este vital, ținând cont că ei sunt învățați să îl ofere și mai puțin să îl primească, nefiindu-le ușor să ceară ajutor.

Vorbindu-se acum despre educația sexuală s- a deschis cutia Pandorei: păreri contradictorii, jenă, rușine, mituri, convingeri dezadaptative.

Se încearcă intrarea pe un drum al cunoașterii autentice, însă până acum educația sexuală e caracterizată prin confunzie. Este grea asumarea responsabilității inițierii unui proiect care stârnește controverse. De ce? Pentru că ne lovim de o problematică cu implicare transgenerațională: mentalitatea copiilor de azi depinde de cea a părinților.

S-a pus în vedere faptul că părinții pot face cereri pentru a își înscrie copilul la aceste ore de educație. Ce nu s-a discutat este că exact acelor copii din familii defavorizate, care au urgentă nevoie, li se interzice accesul la informație. Părinții nu vor face aceste cereri.

Până la educarea copiilor, este necesară educarea adulților: Ce înseamnă educație sexuală, ce presupune ea, astfel încât să nu se îngrijoreze. Nu poți veni cu o inovație (deja normalitate de foarte mulți ani în alte țări) care să depindă de acele persoane care nu au avut parte la rândul lor de educație sexuală. Așadar nu e nimeni de învinuit. Termenul de sexualitate ar trebui explicat, ca mai apoi să fie înțeles corect.

Programa educației sexuale are nevoie de o intervenție multidisciplinară din partea specialiștilor, astfel încât informația să fie în pas cu psihologia dezvoltării umane. Informațiile se relevă gradat, în funcție de vârstă. Copiii și adolescenții vor cunoaște etapele prin care vor trece, vor avea suport informațional referitor la schimbările emoționale, fizice astfel încât anxietatea de necunoscut va scădea.

Curiozitatea de a descoperi sexualitatea există indiferent de orice. Astfel, educația sexuală nu poate decât să furnizeze, într-un mediu securizant, informații adaptate nevoilor copilului, adolescentului, de ce nu și adultului din categorii defavorizate, părintelui.

Ce e mai bine? Să fie descoperită cu ajutorul prietenilor care au la rândul lor informații din alte părți, sau din ceea ce văd în familii de unde pot prelua informații dezadaptative, convingeri disfuncționale: Femeia e de vină dacă bărbatul merge la altele. Femeia nu trebuie să simtă plăcere, trebuie numai să își satisfacă bărbatul. Dacă nu are orgasm, e frigidă. Femeia nu trebuie să ceară sau să vrea. Bărbatul trebuie să poată întotdeauna, altfel nu e bărbat. Bărbatul își arată masculinitate prin agresivitate. Dacă te masturbezi e păcat, te vede Dumnezeu. Nu pune mâna! Nu îndrăzni! Nu vorbi! Se lasă greu la început, dar după îi place ș.a ? De la vloggeri? (Vezi cazul recent în care se instigă și se normalizează abuzul minorelor.). Existând educație sexuală, copiii și adolescenții pot selecta și separa informațiile.

Vorbim până la urmă de neacceptarea sau menținerea în latență a unei părți constitutive ale identității noastre, identitatea psihosexuală. Prin această timiditate în a lua inițiativă în privința educației sexale, se transmite mesajul că este ceva rușinos, jenant, nepermis. Se neagă o dimensiune a identității de sine: cea sexuală, care se încadrează la fel de natural lângă cea fizică, psihologică, profesională, familială, socială, culturală.

Educația sexuală nu este despre Kamasutra, ci despre acceptare de sine, construirea unei imagini de sine realiste, despre relații sănătoase ajungându-se până la efecte pozitive la nivel social.

O educație sexuală absentă se poate număra printre cauzele apariției traumelor sexuale, disfuncțiilor? Să fie oare un punct de start? Se creează un cerc vicios: lipsa educației sexuale, traume sexuale infantile și disfuncții sexuale mai târziu.

Printre cauzele fiziologice, disfuncțiile au si cauze psihice: frici, mai ales convingeri și atitudini despre sexualitate introiectate prin intermediul modelului parental, al interacțiunii cu persoanele semnificative, identitate psihosexuală nedezvoltată, experiențe traumatizante, lipsa educației sexuale.

Educația sexuală poate lupta cu combaterea convingerilor dezadaptative, cu deculpabilizarea sexualității. Contribuie la recunoașterea comportamentelor și atitudinilor de tip abuziv. Copiii și tinerii învață că sunt stăpâni pe nevoile lor, că pot refuza ce le creează disconfort sub orice formă, putând semnala aceste lucruri.

Vorbim de educație sexuală până la nivelul de pilon al sănătății relațiilor adulte, până la nivel de cuplu unde dinamica sexuală este influențată de aspecte individuale ale celor doi.

Scârțâim la capitolul educație sexuală, caracterizată la momentul actual prin confuzie, comparativ cu alte state unde se formează și reactualizează programe speciale pentru persoanele cu dizabilități.

Cum? Există și așa ceva?  „Dăm confuzie totală” celor care se află la cârma aprobărilor în acest moment.

Persoanele cu dizabilități intelectuale, caracterizate prin limitări semnificative atât în funcționalitatea intelectuală cât și în comportamentele adaptative, învață mai greu ca rezultat al limitărilor intelectuale.

Drept consecință a lipsei educației sexuale formale, adaptate nevoilor lor sunt predispuse la un risc mai mare al abuzurilor sexuale, bolilor cu transmitere sexuală. Duc lipsă de aptitudini necesare formării unor relații sănătoase, de granițe sexuale care să împiedice exploatarea lor sexuală. Le lipsesc informații cu privire la utilizarea metodelor contraceptive și consecințele neutilizării lor. Nu au antrenamentul recunoașterii aptitudinilor sociale, ce este permis și ce nu în spațiul public. Au nevoie de prevenție și recunoaștere a abuzului sexual, informații despre orientarea sexuală.

Având în vedere că aceste persoane vor intra în viața de adult cu roluri în societate, devine și mai importantă educarea lor sexuală. Este necesară atragerea atenției asupra faptului că deși au dizabilități, rămân ființe sexuale, cu multe consecințe la nivel social.

Programele de educație sexuală pentru cei cu dizabilități, la momentul actual, par inutile, inexistente. Sunt încărcate cu mituri și prejudecăți. Lipsa educației sexuale poate fi catalogată drept încălcarea drepturilor omului: accesul la informație.

Val de rușine, pudism de mâna a doua asupra necesității educației sexuale, dar se consumă zilnic industria pornografică

Industrie de unde tinerii învață și privesc un sex mecanic, lipsit de afectivitate, emoție, unde se pune accent pe performanță și mai puțin pe intimitatea emoțională, latura umană. Învață de aici standarde false, ducându-se la anxietate de performanță, o imagine de sine slabă, negativă.

Pornografia expune tinerii la noțiunile nesănătoase de sex și relații. În timp ce copiii și tinerii sunt ființe sexuale și merită materiale adecvate vârstei în ceea ce privește sexualitatea, pornografia este un educator sărac și într-adevăr periculos.

Pornografia, în special reprezentările sexuale ale fetelor și ale femeilor, le pot încuraja pe acestea să se privească în primul rând în termeni sexuali, să-și echilibreze valoarea și atractivitatea cu un standard restrâns de atractivitate fizică și să se considere obiecte sexuale – să se concentreze asupra interesului sexual al altora, mai degrabă decât asupra propriilor dorințe și interese.          

Expunerea la pornografie este legată de agresiunea sexuală masculină împotriva femeilor

Vizionarea adictivă a materialelor violente sexual mărește acceptarea de către spectatorii de sex masculin a miturilor violurilor și le erodează empatia față de victimele violenței. De asemenea, cei care vizioneaza în mod adictiv materiale pornografice violente, afirmă că ar viola sau agresa sexual o femeie dacă nu ar exista consecințe.            

Expunerea la pornografie poate crește vulnerabilitatea copiilor și a tinerilor la abuzul sexual și exploatarea sexuală.

Protejarea copiilor de latura pornografică nu înseamnă protejarea copiilor de sexualitate. De fapt, menținerea ignoranței sexuale a copiilor încurajează abuzul sexual și sănătatea sexuală și emoțională săracă.

Pornografia este de cele mai multe ori prima modalitate prin care aceștia învață despre sex, despre propria lor sexualitate, preferințe, dorințe extrase prin filtrul a ceea ce au vizionat. Desigur, aceasta creează o viziune mecanică, lipsită de emoții asupa contactului sexual, în pornografie lipsind partea umană, emoțională, atașamentul.

Majoritatea a folosit pornografia pentru ʻʻa aflaʼʼ ce înseamnă sexualitatea feminină, ce doresc si ce așteaptă acestea de la sex. În concluzie, aceștia extrapolează ceea ce se întâmplă în scenele pornografice la întreaga categorie de femei, așteptându-se ca toate sa aibă aceleași preferințe și caracteristici.

Deși aceștia pot învăța informații bazale ce țin de procedeul sexual, această învățare se extinde și la idei de genul: femeile vor sex tot timpul, mai multe femei sunt mai bune decat una, femeile de obicei vor ceea ce și bărbații vor.