• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Adina Radu

  • Actualitate
  • Sanatate
  • Relatii
  • Familie
  • Dezvoltare personala

Adina

Ce spune părul tău despre tine?

Ce spune părul tău despre tine?

by Adina · aug. 21, 2020

Părul are un rol aparte, este dovada evidentă a sănătății fizice cât și psihice. De ce? Pentru că protejează pielea capului și este cel care simbolizează forța, vitalitatea, libertatea, frumusețea, sexualitatea. La femei poate reprezenta puterea de atracție, seducție, iar la bărbați este simbol al vitalității. Podoaba capilară e strâns legată de imaginea de sine, de putere, feminitate.

Creșterea părului poate fi asociată cu propria creștere, dezvoltare. Îmi arată cât de mult m-am responsabilizat față de mine, cât sunt dispus să schimb obiceiuri și gânduri care nu îmi fac deloc bine, cât sunt dispus să resemnific structuri mentale cu care m-am obișnuit, dar care țin pe loc propria mea evoluție.

Părul este un indicator foarte important al sănătății psihice.

Curățenia părului indică dacă ai sau nu energie, motivație pentru a te îngriji, pentru a fi aici și acum, chiar bucuria de a trăi. Îngrijirea părului se poate asocia cu o depresie, cu un ascetism, omul se privează de tot ce pentru el înseamnă mult.

Răsucirea părului, comportamentele obsesiv-compulsive, scărpinatul în cap se asociază cu anxietate, stres. „Îmi vine să îmi rup părul din cap” arată furie, frustrare, acumulare de emoții, răbufnire.

Îngrijirea prea atentă a lui, exagerarea poate arată un comportament narcisic, o dorință de epatare. Ei cer atenție, fiind hiperpreocupați să arate bine, să fie admirați, să fie speciali.

A își aranja părul ca o anumită persoană poate fi semnul dependentului ( se aranjează ca ea sau pentru ea).

Afecțiunile părului, pe lângă factorul genetic, sunt rezultatul unor puternice șocuri emoționale, reacții emoționale față de anumite situații. Fie că e vorba de neputință, de conflicte care stau și mocnesc, sentimente latente sau care refulează, disperare, neliniști. Când apare nervozitatea, când crește instabilitatea și resursele noastre interioare se epuizează.

Mătreața se află în strânsă legătura cu rolul meu social și cu relația pe care o am cu mine însumi. În ceea ce privește imaginea mea socială, pot să consider că nu mă pun în valoare și nu mă pot face remarcat. De asemenea, este un indicator al nivelului de stres extrem de ridicat.

Alopecia sau pierderea părului este prezentă când sunt axat pe plan material, rațional. „Sunt stresat, muncesc mult, resimt tensiuni extrem de mari și îmi vine să îmi smulg părul din cap.” Experiența unor procese traumatizante își poate pune și ea amprenta.

Pierzându-mi părul, mă face să mă întreb: Ce pierd în viața mea? Ce cred că voi pierde în viitor (un lucru, statut, pe cineva…)?

„Atât de tânăr și deja ai păr alb”. Presiunea se observă clar. Poate nu o conștientizezi, dar corpul îți arată. Presiune socială, presiune din partea familiei, a prietenilor, la job, obligații. ” Trăiesc pentru ceilalți, dar pentru mine? Alerg să fiu în ritmul lor, dar al meu care este?”

Hrănești părul cu micro-nutrienți din produsele pentru îngrijirea lui, dar are nevoie și de altfel de „nutrienți” precum sănătatea fizică și mai ales cea psihică. Părul este o oglindă a stării interioare: Să accept că am nevoie să îmi schimb atitudinea față de situațiile din viața mea, să fiu mai deschis, mai tolerant față de mine însumi.

Lupta cu indecizia. De ce îmi este greu sa aleg.

Lupta cu indecizia. De ce îmi este greu sa aleg.

by Adina · aug. 16, 2020

Indecizia blochează și duce la acumulare de frustrări. Nehotărârea asupra unei decizii te ține într-un labirint, în care speri să găsești un ghidaj: Drumul acesta trebuie ales! Este cel corect! Dar apoi apare alt semn, spune că și celălalt e bun.

„Dacă aleg varianta asta, o fi bine? Nu era mai bună cealaltă? Am ales corect? Ce ar fi fost dacă….? Să mă întorc și să aleg cealaltă opțiune. Dacă obosesc? Logic că obosesc. Energia psihică și fizică se pierd numai în indecizie, de unde să mai am și pentru a face cu adevărat ceva?”

Se spune că posibilitatea de a alege dintr-o listă mare de opțiuni îți oferă libertate. Nu și dacă petrecem mult timp în încercarea de a face o alegere. Prea multe opțiuni blochează, copleșesc. O decizie necesită timp și efort care pot conduce la anxietate, regrete, așteptări exagerat de mari și auto- învinuire dacă alegerea nu dă rezultate.

„Ce mâncăm în seara asta? Nu știu. Tu ce vrei?” Recunoști un tipar? Cel care face pe plac altora, nu care cumva să supere. „Hai să comandăm paste. A.. Nu vreau paste! ” Tot nu știi ce vrei, dar joci un joc al eliminării.

Cel care a învățat să își lase nevoile pe locul doi, până când nu mai știe ce dorește cu adevărat, propria identitate are de suferit. Sau cel care a fost învățat că nevoile, părerea lui nu contează.

Sau poate știi ce ai vrea, dar lași pe alții să te influențeze. E dificil, dar nu imposibil să poți lucra la sentimentul de vinovăție, să nu fii cel care vrea mereu să facă pe plac celorlalți, în detrimentul său.

Frică de a nu face o greșeală! Nu cumva ai fost corectat ori de câte ori ai făcut o alegere, sau ți se spunea ce trebuie să faci, să îți dorești? Toate acestea crează o stare de nesiguranță, te îndoiești de tine și nu poți construi un sistem de ghidaj intern. Mesajele celorlalți, introiectate, ajung să fie vocea ta interioară, în momente de criză spunându-ți: „Nu poți, ești slab, nu știi nimic!” Cât sunt cuvintele tale, și cât sunt de fapt ale altora? Poate ale părinților, prieteni, persoane cu o autoritate…

Activ, participativ în propria viață. Uneori a nu face o decizie, este tot o decizie.

O decizie cât de mică în fiecare zi, te poartă spre a le face pe acelea de care te temi. Ce culoare să port? Ce carte să cumpăr? Cu ce să mă îmbrac? Ce să îmi comand azi? E o desensibilizare la indecizie.

Frica de eșec. Indecizia duce la mai multe pierderi decât o decizie. Ce să mai… Te învârți în jurul eșecului chiar dacă fugi de el.

Prezicător nu ești. 100% nu ai de unde să știi rezultatul. Dar cu puțin research, și dându-ți silința, analizând pro- contra, știi că ai făcut ce ținea de tine. Mai ușor cu învinovățirea aia! Analiză peste analiză. Ce face ea? Paralizează. Nu e musai să faci o mare decizie, poți încerca cu ceva mic, testezi și înveți.

Vrei să privești înapoi și să sărbătorești cât de atent ai analizat la nesfărșit? Sau să vezi o viață cu încercări, reușite, eșecuri, dar mai ales lecții învățate și succese? Indecizia paralizantă nu te învață nimic.

Pierzi timp! Le ceri altora opinia. „Dar tu cum ai face? E bine așa? Nu e bine, nu?” Te aștepți la un scenariu mult mai rău decât ar putea să fie și te lași contaminat cu frică.

Perfecționismul. Obsesia de a face alegeri corecte pentru că gândul de a greși este prea dureros. Sunt familii care pun mare preț pe corect/ greșit, fără căi de mijloc, greșelile nu sunt tolerate. De asemenea, să observi comportamentul decizional al părinților are o mare influență. Poate ei înșiși erau indeciși și ai preluat această anxietate asupra alegerilor tale. Poate se învinovățeau pe sine sau unul pe celălalt când ceva nu mergea bine.

Părinți supraprotectivi. Dacă părinții au luat deciziile pentru tine, cel mai probabil îți lipsește antrenamentul. Îi lași pe ceilalți să facă alegerile în locul tău din obișnuință. Nu vorbim despre o teamă de a fi singur, ci de a avea nevoie de cineva acolo să ia decizia și eventual să își asume responsabilitatea.

Indecizia apare la niveluri diferite, se poate vorbi și de aboulomanie, la nivel patologic. Procesul terapeutic, în acest caz, va ține cont mai întâi de simptomatologia depresiei, anxietății, stresului care o însoțesc, ca mai apoi să se lucreze asupra creșterii autonomiei. În cazurile grave se pot întâlni fraze de genul: „Mai bine nu mai trăiesc, decât să fiu nevoit să fac alegeri în viață.”

Identitate neclară. Anxietate. Depresie. Îngrijorare permanentă, gândirea și întoarcerea evenimentelor pe toate părțile analizând fiecare detaliu care poate ieși rău, dificultate în a gestiona ambiguitatea, incapacitatea de a te relaxa și de a fi mereu în gardă, indecizia și frica de a face decizii greșite sunt simptome ale anxietății. De asemenea, despre indecizie putem vorbi și în cazul depresiei, unde lipsește motivația. Fără ea, recompensele luării unei decizii sunt reduse.

Indecizie și procrastinare

Starea de procrastinare poate fi motivată de autocritică și îndoieli în privința eficacității personale. Se poate vorbi și despre gânduri dezadaptative despre lume și viața în sine: ” Viata ar trebuie să fie ușoară și nu pot suporta gândul că s-ar putea să nu fie așa.”, „Trebuie să fac totul perfect, altfel sunt un prost, nu sunt suficient de bun.” Având astfel de gânduri dezadaptative, „alegi” indecizia și lipsa acțiunii, decât posibilitatea unui eșec sau de a arăta prost.

„Trebuie să fiu sigur că iau decizia corectă, altfel voi fi nefericit mereu”. Dar dacă ai practica flexibilitatea? Sunt mai flexibil în privința oricărei decizii, în loc să fiu 100% sigur.

Halatele albe din prima linie la un pas de burnout?

Halatele albe din prima linie la un pas de burnout?

by Adina · iul. 30, 2020

Cadrele medicale au fost supuse dintotdeauna unor provocări în ceea ce privește sănătatea mintală și fizică. Nimic nou, toți știm asta. Stres, nivel ridicat de responsabilitate, interacțiune neîntreruptă cu pacienții, un nivel al compasiunii care necesită a fi ridicat. Fiecare, în propria-i manieră, a depus efort să învețe cum să trăiască cu acești factori de stres.

Ca să eviți burnout-ul, o soluție este stabilirea unor granițe între muncă și viața personală: când să fii/ să nu fii disponibil. Ce se întâmplă totuși când apare o pandemie și totul capătă alte valențe? Fugi? Nu poți să fugi. Te sperii? E normal, dar tu ești denumit SuperEroul.

Are voie un SuperErou să simtă teamă?

Da, și totuși curajul o învinge. Însă nu e de ajuns. Sindromul epuizării profesionale este cât se poate de real, mai ales într-o profesie de ajutor.

Să îți pese prea mult. Există asta și de asemenea, există o epuizare venită pe fondul compasiunii. Să vezi lucruri terifiante, să fii poate singurul apropiat al pacienților ținând cont de izolare, să îți fie la rândul tău greu, pentru că efectele acestei pandemii sunt simțite de către toți. Să fii stâlp pentru cel de lângă tine, deși ai și tu suferința ta.

Sunt condiții care variază acum, imprevizibilul e la el acasă.

Se confruntă cu ore prelungite de muncă, grijă și teamă excesivă în privința contaminării, vinovăție că s-au infectat sau au infectat, izolarea de familii și lipsa unui suport emoțional.

O zi de acum diferă enorm față de cea din februarie. Cum? Multă anxietate, frică, stres acut, depresie, insomnii. Se văd traume zilnic. Personalul cel mai apropiat de cei infectați este mai predispus la stres postraumatic. Vorbim despre a fi împinși la mai mult decât pregătirea lor, a face decizii de viață sau moarte. Stigmatizarea socială poate agrava contextul deja mult prea dur pentru cadrele medicale.

Burnout se vede în sănătate psihică și fizică precară. Pot să apară dureri musculo-scheletice, dificultăți gastrointestinale, dureri de cap. Se confruntă cu pierderea motivației, absenteismul, epuizarea. Pot resimți frustrare, sentimente de negativism, toate acestea ducând la reducerea eficacității profesionale. Activitatea profesională te suprasolicită încât rămâi fără resurse.

Pandemia continuă, iar oamenii încep să devină obosiți, plictisiți de aceste îndrumări, mărind temerile personalului medical.

Suportul emoțional pentru aceștia este vital, ținând cont că ei sunt învățați să îl ofere și mai puțin să îl primească, nefiindu-le ușor să ceară ajutor.

Gol emoțional și lăcomie în farfurie. La dietă cu emoțiile?

Gol emoțional și lăcomie în farfurie. La dietă cu emoțiile?

by Adina · iun. 25, 2020

Ne-am obișnuit cu diete. Căutăm să ne inspirăm de la vedete, nutriționiști, antrenori, dar te-ai gândit ce înseamnă cu adevărat un comportament alimentar?

Modul în care ne alimentăm poate semăna cu răspunsul la felul în care am fost sau nu iubiti, doriți sau nu, respinși sau nu.

Poate părea o cale ușoară de a umple un gol.

Unii se îngrașă, alții nu. Se pot îngrășa pentru că nu consumă ceea ce doresc, ce ar avea nevoie. Nu se poate pune stop la a mânca, la fel cum nu se poate pune stop compulsivului și la sport, sex, abuz din partea partenerilor.

Dacă-mi spun constant: Sunt gras. Am un corp hidos care respinge, denotă relația pe care o am cu corpul meu, imaginea de sine. Aceste gânduri devin parte din structura noastră, încep să învinovățesc o parte a corpului pentru abandon, respingere, eșec: Bărbații nu mă vor pentru că am burtă. Nu am primit job-ul pentru că am picioare groase. Înveți limbajul acesta intern, cel mai adesea, într-o relație, din abuzuri.

În urma unor abuzuri fie ele fizice, verbale, sexuale într-o relație, ne creăm imagini mintale cu privire la anumite aspecte din corp pe care le găsim ca fiind vinovate, în așa fel încât suferința reală a respingerii e mai ușor de tolerat. O traumă substitut pentru alta.

Putem introiecta agresorul, făcând echipă cu el: Greutatea mea e de vină pentru tot. Nu vezi cum arăt? Dacă aș avea altă formă, nu aș fi umilit. Ajungi să îți fi propria teroare.

Ți-ai luat job full time pe post de agresor.

Ai comandat abuz la farfurie?

De fiecare dată când te jignești privindu-te în oglindă ești abuzator. De fiecare dată când îți refuzi plăcerea de a mânca ce îți place și înlocuiești cu ce e„ sănătos”, ești abuzator. Unul manipulativ, dar abuzator.

Oare câte calorii are? Ia să le număr și să uit de orice plăcere. Ești abuzator. Când ești întrebat: dar cât mănânci? Și de ce mănânci asta? Te oprești, îți e rușine. Ești abuzator.

Compari meniul tău cu cel al altcuiva, forma ta cu a altcuiva și îți pui restricție. Ești abuzator.

De fiecare dată când mănânci dulciuri în exces pentru că te-a părăsit partenerul, ești abuzator.

Te năpustești imediat asupra mâncării. La fel și în iubire, îți e greu să o privești față în față. Îți vine greu să stai în contact de fapt, cu tine. Seamănă modul în care te raportezi la farfurie cu modul în care o faci cu partenerul?

Poți să pornești prin a exersa răbdarea. A mânca mai lent, a mesteca, să simți cu adevărat texturi și gusturi. Să simți dacă într-adevăr îți place sau mănânci din plictiseală, de stres, din anxietate.

Alimentul asta mă îngrașă. Alimentul ăsta mă slăbește. „Cura asta îmi aduce iubire.” Oare? Sau iubirea e ceva ce se dezvoltă?

„De astăzi mănânc numai curat, sănătos. ” Ce e de fapt murdar? Te ferești de ce anume? De apropiere? De intimitate, care poate să fie murdară, care poate să aducă neplăcere și insatisfacție?

Dacă corpul cere, regândește relația cu alimentele. Dă-ți voie să faci schimbări, fii curios la tipul de alimente pe care îl alegi. Fii curios ce beneficii îți aduc aceste alegeri. Sunt făcute pentru tine sau pentru altcineva? Cu ce scop?

Un mâncător compulsiv știe ce e aia anduranță. Te bate la capitolul acesta. Mănânc acum mult, dar vezi că opt ore după nu mai bag nimic în gură. Nu mai mănânc acum, mă păstrez pentru desertul de la cină. Se erotizează abținerile: Nu mănânc nimic, e preludiu pentru desert.

După atâtea relații eșuate, relații în care simți că ai fost un erou al sacrificiului, ajungi acasă și de ce să nu mănânci? Mănânci oare pentru că îți este foame, poftă, simți cu adevărat textura acelor alimente? Cu un dulce încerci să acoperi amarul. Ronțăi ceva numai ca să detensionezi agresivitatea strânsă?

În momentul în care ești gol emoțional, îți interzici emoțiile. Apare lăcomia în farfurie.

Dă-ți voie să fii cine ești cu adevărat, să te descoperi și să îi oferi corpului gusturi noi emoționale, relaționale, să ai o comunicare bună între minte și corp astfel încât să simți sațietate. Să îi oferi alte tipuri de mâncare, așa cum poți înghiți și alte emoții, nu numai negative.

Dacă îi arăți corpului că poate mânca și fără să fie o pedeapsă: mănânci de furie, nervi, plictiseală, iritare, că poate avea alte căi de gestionare ale acestor emoții, kilogramele nu se vor mai acumula în plus, pentru că se va crea un echilibru natural.

Răbdarea- pilon necesar în ieșirea din acest ciclu al unei dependențe create în tot acest timp. Scăderea în greutate nu se poate întâmpla peste noapte, având în vedere că greutatea poate fi un strat al tău protector, un zid împotriva unor altor abuzuri.

Ții diete, te abții de la ce ar putea să îți provoace plăcere sau nici măcar nu cunoști asta. La fel să fie și cu o relație? Îți e teamă de intimitate, apropiere astfel încât mănânci pentru că hrana joacă rol de persoană apropiată? De iubit? De prieten? Într-adevăr, fiecare alege să facă față suferinței cum poate, dar asta nu înseamnă că la nesfârșit se va aplica același mecanism disfuncțional de apărare. Apropierea nu înseamnă suferință iminentă.

Crezi că, cu următoarea mușcătură te vei simți plin. Corpul îți spune Stop, dar tu continui să mănânci. E o foame teribilă de aparținere, de apropiere, de conectare.

Nu există legătură între foame și emoții? Mai gândește-te la ce expresii folosim: Foame de iubire, o sorb din priviri, te mănânc.

Foamea există indiferent de diete, indiferent de modul în care numeri minuțios caloriile. Dar dacă ai încerca să iei nutrienți din relații? Din intimitate, apropiere? Ești distras când mănânci? Cât la sută ești prezent? Mănânci pe fugă? Poate așa și iubești.

Cum gestionezi suferința? În brațele cuiva sau cu lingura în înghețată?

Ai nevoie de ceva ușor, mai light… Duci poveri foarte grele? Ai tot strâns și înghițit de-a lungul timpului, ai ținut în tine și acum simți nevoia să te abții.

Când nu ai avut parte de suficientă hrană, astfel încât acum să recuperezi pentru toată neglijarea, abandonul, respingerea?

Kilogramele în plus te protejează cică de o nouă suferință. Dacă sunt gras, nu mă va iubi nimeni. Dacă nu mă va iubi, nu voi suferi DIN NOU.

Care sunt de fapt nevoile din spatele foamei non-fiziologice?

Cutia Pandorei: educație sexuală și rușine, pudism de mâna a doua. Educație despre educația sexuală. Pornografia: educatorul slab al tuturor timpurilor.

Cutia Pandorei: educație sexuală și rușine, pudism de mâna a doua. Educație despre educația sexuală. Pornografia: educatorul slab al tuturor timpurilor.

by Adina · iun. 9, 2020

Vorbindu-se acum despre educația sexuală s- a deschis cutia Pandorei: păreri contradictorii, jenă, rușine, mituri, convingeri dezadaptative.

Se încearcă intrarea pe un drum al cunoașterii autentice, însă până acum educația sexuală e caracterizată prin confunzie. Este grea asumarea responsabilității inițierii unui proiect care stârnește controverse. De ce? Pentru că ne lovim de o problematică cu implicare transgenerațională: mentalitatea copiilor de azi depinde de cea a părinților.

S-a pus în vedere faptul că părinții pot face cereri pentru a își înscrie copilul la aceste ore de educație. Ce nu s-a discutat este că exact acelor copii din familii defavorizate, care au urgentă nevoie, li se interzice accesul la informație. Părinții nu vor face aceste cereri.

Până la educarea copiilor, este necesară educarea adulților: Ce înseamnă educație sexuală, ce presupune ea, astfel încât să nu se îngrijoreze. Nu poți veni cu o inovație (deja normalitate de foarte mulți ani în alte țări) care să depindă de acele persoane care nu au avut parte la rândul lor de educație sexuală. Așadar nu e nimeni de învinuit. Termenul de sexualitate ar trebui explicat, ca mai apoi să fie înțeles corect.

Programa educației sexuale are nevoie de o intervenție multidisciplinară din partea specialiștilor, astfel încât informația să fie în pas cu psihologia dezvoltării umane. Informațiile se relevă gradat, în funcție de vârstă. Copiii și adolescenții vor cunoaște etapele prin care vor trece, vor avea suport informațional referitor la schimbările emoționale, fizice astfel încât anxietatea de necunoscut va scădea.

Curiozitatea de a descoperi sexualitatea există indiferent de orice. Astfel, educația sexuală nu poate decât să furnizeze, într-un mediu securizant, informații adaptate nevoilor copilului, adolescentului, de ce nu și adultului din categorii defavorizate, părintelui.

Ce e mai bine? Să fie descoperită cu ajutorul prietenilor care au la rândul lor informații din alte părți, sau din ceea ce văd în familii de unde pot prelua informații dezadaptative, convingeri disfuncționale: Femeia e de vină dacă bărbatul merge la altele. Femeia nu trebuie să simtă plăcere, trebuie numai să își satisfacă bărbatul. Dacă nu are orgasm, e frigidă. Femeia nu trebuie să ceară sau să vrea. Bărbatul trebuie să poată întotdeauna, altfel nu e bărbat. Bărbatul își arată masculinitate prin agresivitate. Dacă te masturbezi e păcat, te vede Dumnezeu. Nu pune mâna! Nu îndrăzni! Nu vorbi! Se lasă greu la început, dar după îi place ș.a ? De la vloggeri? (Vezi cazul recent în care se instigă și se normalizează abuzul minorelor.). Existând educație sexuală, copiii și adolescenții pot selecta și separa informațiile.

Vorbim până la urmă de neacceptarea sau menținerea în latență a unei părți constitutive ale identității noastre, identitatea psihosexuală. Prin această timiditate în a lua inițiativă în privința educației sexale, se transmite mesajul că este ceva rușinos, jenant, nepermis. Se neagă o dimensiune a identității de sine: cea sexuală, care se încadrează la fel de natural lângă cea fizică, psihologică, profesională, familială, socială, culturală.

Educația sexuală nu este despre Kamasutra, ci despre acceptare de sine, construirea unei imagini de sine realiste, despre relații sănătoase ajungându-se până la efecte pozitive la nivel social.

O educație sexuală absentă se poate număra printre cauzele apariției traumelor sexuale, disfuncțiilor? Să fie oare un punct de start? Se creează un cerc vicios: lipsa educației sexuale, traume sexuale infantile și disfuncții sexuale mai târziu.

Printre cauzele fiziologice, disfuncțiile au si cauze psihice: frici, mai ales convingeri și atitudini despre sexualitate introiectate prin intermediul modelului parental, al interacțiunii cu persoanele semnificative, identitate psihosexuală nedezvoltată, experiențe traumatizante, lipsa educației sexuale.

Educația sexuală poate lupta cu combaterea convingerilor dezadaptative, cu deculpabilizarea sexualității. Contribuie la recunoașterea comportamentelor și atitudinilor de tip abuziv. Copiii și tinerii învață că sunt stăpâni pe nevoile lor, că pot refuza ce le creează disconfort sub orice formă, putând semnala aceste lucruri.

Vorbim de educație sexuală până la nivelul de pilon al sănătății relațiilor adulte, până la nivel de cuplu unde dinamica sexuală este influențată de aspecte individuale ale celor doi.

Scârțâim la capitolul educație sexuală, caracterizată la momentul actual prin confuzie, comparativ cu alte state unde se formează și reactualizează programe speciale pentru persoanele cu dizabilități.

Cum? Există și așa ceva?  „Dăm confuzie totală” celor care se află la cârma aprobărilor în acest moment.

Persoanele cu dizabilități intelectuale, caracterizate prin limitări semnificative atât în funcționalitatea intelectuală cât și în comportamentele adaptative, învață mai greu ca rezultat al limitărilor intelectuale.

Drept consecință a lipsei educației sexuale formale, adaptate nevoilor lor sunt predispuse la un risc mai mare al abuzurilor sexuale, bolilor cu transmitere sexuală. Duc lipsă de aptitudini necesare formării unor relații sănătoase, de granițe sexuale care să împiedice exploatarea lor sexuală. Le lipsesc informații cu privire la utilizarea metodelor contraceptive și consecințele neutilizării lor. Nu au antrenamentul recunoașterii aptitudinilor sociale, ce este permis și ce nu în spațiul public. Au nevoie de prevenție și recunoaștere a abuzului sexual, informații despre orientarea sexuală.

Având în vedere că aceste persoane vor intra în viața de adult cu roluri în societate, devine și mai importantă educarea lor sexuală. Este necesară atragerea atenției asupra faptului că deși au dizabilități, rămân ființe sexuale, cu multe consecințe la nivel social.

Programele de educație sexuală pentru cei cu dizabilități, la momentul actual, par inutile, inexistente. Sunt încărcate cu mituri și prejudecăți. Lipsa educației sexuale poate fi catalogată drept încălcarea drepturilor omului: accesul la informație.

Val de rușine, pudism de mâna a doua asupra necesității educației sexuale, dar se consumă zilnic industria pornografică

Industrie de unde tinerii învață și privesc un sex mecanic, lipsit de afectivitate, emoție, unde se pune accent pe performanță și mai puțin pe intimitatea emoțională, latura umană. Învață de aici standarde false, ducându-se la anxietate de performanță, o imagine de sine slabă, negativă.

Pornografia expune tinerii la noțiunile nesănătoase de sex și relații. În timp ce copiii și tinerii sunt ființe sexuale și merită materiale adecvate vârstei în ceea ce privește sexualitatea, pornografia este un educator sărac și într-adevăr periculos.

Pornografia, în special reprezentările sexuale ale fetelor și ale femeilor, le pot încuraja pe acestea să se privească în primul rând în termeni sexuali, să-și echilibreze valoarea și atractivitatea cu un standard restrâns de atractivitate fizică și să se considere obiecte sexuale – să se concentreze asupra interesului sexual al altora, mai degrabă decât asupra propriilor dorințe și interese.          

Expunerea la pornografie este legată de agresiunea sexuală masculină împotriva femeilor

Vizionarea adictivă a materialelor violente sexual mărește acceptarea de către spectatorii de sex masculin a miturilor violurilor și le erodează empatia față de victimele violenței. De asemenea, cei care vizioneaza în mod adictiv materiale pornografice violente, afirmă că ar viola sau agresa sexual o femeie dacă nu ar exista consecințe.            

Expunerea la pornografie poate crește vulnerabilitatea copiilor și a tinerilor la abuzul sexual și exploatarea sexuală.

Protejarea copiilor de latura pornografică nu înseamnă protejarea copiilor de sexualitate. De fapt, menținerea ignoranței sexuale a copiilor încurajează abuzul sexual și sănătatea sexuală și emoțională săracă.

Pornografia este de cele mai multe ori prima modalitate prin care aceștia învață despre sex, despre propria lor sexualitate, preferințe, dorințe extrase prin filtrul a ceea ce au vizionat. Desigur, aceasta creează o viziune mecanică, lipsită de emoții asupa contactului sexual, în pornografie lipsind partea umană, emoțională, atașamentul.

Majoritatea a folosit pornografia pentru ʻʻa aflaʼʼ ce înseamnă sexualitatea feminină, ce doresc si ce așteaptă acestea de la sex. În concluzie, aceștia extrapolează ceea ce se întâmplă în scenele pornografice la întreaga categorie de femei, așteptându-se ca toate sa aibă aceleași preferințe și caracteristici.

Deși aceștia pot învăța informații bazale ce țin de procedeul sexual, această învățare se extinde și la idei de genul: femeile vor sex tot timpul, mai multe femei sunt mai bune decat una, femeile de obicei vor ceea ce și bărbații vor.

La cât se împarte fericirea într-o relație la distanță? La patru sau la doi?

La cât se împarte fericirea într-o relație la distanță? La patru sau la doi?

by Adina · iun. 3, 2020

Relație la distanță. Controversat subiect. Contrat tuturor așteptărilor s-ar părea că nivelul satisfacției în cuplu nu diferă mult de cel al relațiilor cu apropiere fizică. Ba chiar se îmbunătățesc abilități de relaționare, cum sunt încrederea, răbdarea, o mai bună comunicare.

Apropierea fizică și cea la nivel non-verbal lipsesc în cea mai mare parte a timpului. Modul în care poți oferi afecțiune este limitat, fapt ce antrenează comunicarea la nivel emoțional, exersarea capacității de a asculta activ, atent.

Lipsind intimitatea fizică, te concentrezi asupra unor aspecte pe care alte cupluri le pot neglija, cum ar fi apropierea emoțională. Ești mai atent la emoțiile partenerului și la experiențele lui. Nivelul empatiei crește.

Intimitate emoțională. Comunicare deschisă. Puncte de reper pentru o relație la distanță.

Înveți să îți exprimi sincer trăirile, gândurile, să le dai glas, să le faci cunoscute. Având drept principal element de apropiere, comunicarea, afli că ea e un proces de ajustare și de acomodare. Înveți că partenerii au un cod diferit de comunicare care poate sau nu să coincidă cu al tău și întrebi mai degrabă decât să presupui.

O relație la distanță necesită încredere. Așadar înveți să nu sari imediat la concluzii și să creați un sentiment al siguranței între voi. Într-adevăr, pentru unele persoane, a oferi încredere este dificil, iar o relație la distanță este un maraton la capitolul acesta. O relație fără încredere nu are fundație, se clatină și devine un chin pentru ambele persoane.

Să fie oare nivelul de angajamanet mai puternic între cei doi, asumându-și o relație la distanță? Presupune succesul unei astfel de relații mai mult efort?

Tusea, privită altfel decât simptom COVID-19. Tensiunea psihică de care vreau să mă eliberez.

Tusea, privită altfel decât simptom COVID-19. Tensiunea psihică de care vreau să mă eliberez.

by Adina · mai 27, 2020

S-a tot vorbit despre tuse în ultima perioadă, fiind relaționată cu COVID-19, un simptom al infectării. Ce ar fi să o cunoști și altfel?

Când tu nu poți spune multe, tusea vine în ajutor. Dar e atât de ignorată, deși ea îți arată o iritare clară la nivelul gâtului, plămânilor. O tensiune evidentă de care de multe ori nu ești conștient, însă își face loc de ieșire prin această tuse. Poți să te simți sufocat de o situație, de un om, să nu mai poți suporta mediul.

Poți să ai dorința de a țipa, de a urla o suferință, o frustrare însă ai anumite bariere care te împiedică să o faci, așa că alegi o cale aparent inofensivă: tusea. Îți scuipi frustrările ca să te detensionezi cumva. Tensiunile își găsesc loc de manifestare.

Tușesc ca să mă eliberez de ceva din mine, poate de emoții. Inhalez, înghit prea multe în viață, atât de la ceilalți cât și prin compromisuri. În felul acesta, prin tuse resping ceea ce nu vreau, ceea ce mă deranjează.

Tusea poate să fie forțată. Simți că este ceva de expectorat, care irită. S-a blocat ce nu poți exprima din diverse motive, de cele mai multe ori din teamă.

Când suntem într-o situație care ne provoacă emoții, tensiune, nervozitate poate să apară tusea ca și un tic care să ascundă aceste trăiri.

Poate dorești sau nici nu-ți dai seama, dar vrei să atragi atenția celorlalți prin intermediul ei. Exist, uită-te la mine!

Blocat într-o situație, constrâns să rămâi deși întreaga ființă cere să pleci. Tusea arată ingenios modul în care te revolți.

Nu e musai ca factorii externi să provoace această tuse, te pot irita și părți din tine: neasumate, latente, neacceptate.

« Pagina anterioară
Pagina următoare »

Copyright © 2025 · Adina Radu psihoterapeut