Toți avem nevoia de bază de a fi în contact, de a trăi o apropiere și o conexiune profundă cu ceilalți. Această intimitate are mai multe planuri, fie că vorbim de intimitatea emoțională, sexuală, intelectuală, spirituală, estetică, financiară este lucrul care unește și în același timp desparte oameni.
Perspectiva atașamentului
Relaţiile intime satisfăcătoare sunt poate cea mai importantă sursă a fericirii şi chiar a ceea ce căutăm sub denumirea „scopul vieții”.
Izolarea socială și singurătatea au fost și vor rămâne mereu factori determinanți ai bolilor fizice și psihice.
Nu e nimic greșit în a evita apropierea de cineva la un moment dat, însă ce se întâmplă dacă această evitare a devenit o caracteristică definitorie a relațiilor noastre?
A evita intimitatea poate fi considerată o deformare a echilibrului dintre independență și dependență, individualizare și conectare.
În ultimul timp s-a accentuat foarte mult ideea de individualizare, de omul puternic de unul singur, scăzând din importanța nevoii de conectare. S-a neglijat importanța unei legături sănătoase cu ceilalți, de a te baza pe cineva, sporindu-se astfel izolarea.
Ezitarea de a te apropia de ceilalți poate fi motivată de o frică de a nu mai putea distinge între tine și alții, de o identificare completă cu ei. Este o frică de a nu se mai vedea clar granița dintre mine și tine, tine și restul persoanelor, între realitatea ta și realitatea altora.
Această fugă de intimitate poate să fie dată și de lipsa unei motivații pentru a căuta afilierea.
Dacă conform teoriei atașamentului (Bowlby) avem predispoziția de a forma strânse legături cum de se evită această înclinație naturală?
Pot fi persoane care doresc această intimitate, dar o evită din frică și sunt cei cărora nici nu le este frică nici nu o doresc.
Putem trimite aici legătura către tulburarea de personalitate evitantă al cărui pattern este reprezentat de frica de rejecție și de a nu fi plăcut, o sensibilitate mărită la evaluarea celorlalți și la critică. Din cauza faptului că s-au temut de această posibilă respingere și critică, au evitat să se afle în situații sociale astfel încât nu și-au exersat deloc abilitatea de a lega conexiuni. Evitarea situațiilor sociale a condus la o agravare a sentimentului de inadecvență prin lipsa feedback-ului primit din partea celorlalți. Feedback care le-ar fi putut arăta ca se înșeală, ceilalți nu îi percep așa cum cred ei (atribuie ca aparținând celorlalți propria lor autocritică, părere despre ei înșiși). De asemenea, se poate vorbi de un alt pattern principal de personalitate, schizoid- cel care bate spre retragere în toate domeniile, relațiile interpersonale nefiind un punct de interes.
Relația dintre părinte- copil poate fi considerată prototipul după care atașamentul funcționează. Deși se accentuează foarte mult ideea de importanță a copilăriei, nu este de neluat în calcul relația cu prietenii, cu rudele, cu partenerii sexuali. Toți aceștia pot fi văzuți ca figuri ale atașamentului care să dicteze foarte mult în gradul de apropiere vs. distanțare.
O persoană care evită apropierea își poate spune: „ Nu mă simt confortabil în apropierea celorlalți. Mi-e greu să am încredere deplină și să mă pot baza pe cineva. Sunt agitat când cineva se apropie dincolo de nivelul meu de intimitate la care mă simt confortabil”. Persoanele al cărui pattern este caracterizat de frica de intimitate realizează că nevoile lor de apropiere sunt nesatisfăcute.
Părinții celor care se tem de apropiere se poate să își fi exprimat într-un mod dezadaptativ pentru copil, emoțiilor negative, iar părinții celor care nu conștientizează că au nevoie de apropiere, au descurajat comunicarea emoțiilor negative, lăsându-i pe aceștia să trăiască cu impresia că nu este acceptată experențierea și exprimarea emoțiilor cu caracter așa zis negativ. Ei au fost îndemnați mai mult către activități care nu presupun intimitatea autentică.
Cei cărora le este frică au experimentat respingerea, iar ceilalți relații superficiale.
Uneori, cei care evită o apropiere prea mare pot alege parteneri cu același stil pentru a menține o distanță interpersonală care să nu îi scoată din zona de confort. Sau aleg parteneri indisponibili pentru această apropiere: relații la distanță, workaholici sau cu adicții etc.
Pot să aleagă parteneri dependenți de ei pentru a își motiva astfel fuga de apropiere și a menține distanța. Distanța ;i evitarea oferită de aceştia atrage, umple nevoile de dependență în partenerii lor.
Cei care privesc cu frică apropierea adoptă în general o poziție pasivă, introvertită, iar cei cărora nu li se pare importantă au o poziție controlativă.
Perfecționismul
Există un tip de perfecționism care te motivează și îți aduce reușite. La fel de bine există și tipul de perfecționism toxic. Îți setezi standarde extrem de înalte pentru propria performanță și ești constant criticul tău numărul unu, iar performanța ta eșuează în a ajunge acele standarde.
Sunt probleme nerostite despre împărtășirea inadecvărilor pe care le percepi la sine și încerci să le ascunzi de ceilalți. La aceste persoane, comportamentul de distanțare poate fi chiar un mecanism de apărare pentru a ascunde ceea ce ei nu consideră perfect. Persoanele din jur pot crede că din cauza lor aceștia au comportamentul distant menținându-se așadar un cerc vicios. Perfecționiștii al căror tipar nu este unul adaptativ pot avea sentimentul de inferioritate și astfel persistă în a evita intimitatea. Ei neconsiderându-se „ perfecți „se tem de ceea ce este pilonul principal al unei intimități reale: autodezvăluirea.
Imaginea corporală
Frica de intimitate în relația romantică poate fi legată de aspecte ce țin de imaginea corporală, mai precis de modul în care persoana se vede, crezând că și partenerul vede la fel.
O cauză poate fi faptul că s-a accentuat ideea de succes în relații bazat pe atractivitatea fizică. Dacă te confrunți încă din perioada adolescenței cu vulnerabilități ce țin de aspectul fizic, acest conflict se va perpetua și asupra noii maturități sexuale și relații apropiate.
Poți crede că și partenerul vede o imagine negativă a corpului tău, astfel te îndrepți către un mod de a funcționa bazat pe autoprudență în intimitatea emoțională. Implicarea emoțională duce la implicarea sexuală, însă dacă o imagine corporală este încărcată cu vulnerabilități apare anxietatea unei creșteri a conștiinței de sine, o concentrare și o punere în prim plan a modului în care te autopercepi și proiectezi că ești perceput, ducându-se la evitarea intimității sexuale.
Abandon
Cei care au experențiat abandonul (fie el fizic sau emoțional) au teama de a nu fi părăsiți, că partenerul sau ceilalți vor pleca şi se menţin la distanţă pentru a evita suferinţa.
Frica de a fi controlat
Se tem de intimitate cei care nu vor să fie dominați sau cred că se pierd pe ei într-o relație. Este o frică de o fuziune care să acapareze independența.
Anxietatea socială
Frica de intimitate, de o apropiere profundă se întâlnește în descrierea acestei dificultăți. Este teama persoanei de a fi evaluată negativ de către ceilalți în condiții sociale. Crede că are un comportament al cărui rezultat este respingerea. Se teme că reacțiile anxioase vor fi observate ceea ce ar duce la critică. Modul de operare este evitarea situațiilor sociale sau le suportă cu mare greutate, ele creând un puternic disconfort psihic și fizic. De luat în calcul este diferențierea între anxietatea socială și confundarea ei cu simptomele unei alte dificultăți ca de exemplu tulburare dismorfică, atacuri de panică etc.
Alți factori de risc
A se avea în calcul experiențele traumatice, abuz verbal sau fizic, sexual, neglijare fizică sau emoțională, pierderea unui părinte sau boala acestuia, interacțiunile traumatice din exteriorul familiei.
Frica de intimitate devine mai greu de observat dacă rețelele de socializare oferă un paravan de ascundere al acesteia.
