Adina Radu

Adina

Potențialul tău vs. Părerea lor

Potențialul tău vs. Părerea lor

by ·

Când ajungi să te cunoști, n-ai să mai preiei cuvintele altora de parcă ți-ar aparține. De multe ori ele sunt destinate lor, nu ție. Tu te îndoiești de potențialul tău, iar celorlalți le este frică de el din varii motive. Poate că tu ajungi unde ei nu au putut, poate nu vor să te piardă.

Într-o relație contează mult ca partenerul să te încurajeze și să îți sufle aer în aripi, nu să ți le taie. Grijă mare la cei care nu vor să te piardă. Vor face tot posibilul să nu le mai vezi, aripile.

Poate au stimă de sine scăzută și nu vor ca tu să fii peste ei, astfel încât vor încerca să te facă să te îndoiești de capacitățile tale, de potențialul tău : De ce te gândești să faci asta? Mă faci să râd. Tu? Nu ești în stare. Termină cu prostiile!

Sau când comunici planurile tale și te dau înapoi imediat: E prea mult. Haha! Ce glume faci și tu. Hai visează în continuare! Nu ești în stare! Ești prost/proastă! Rămâi unde ești. Alege și tu ceva mai ușor. În momentul în care aceste mesaje sunt și mesaje inconștiente preluate de la părinți, ele se vor lipi de tine devenind vocea ta interioară. Ce te face totuși să găsești persoanele astea?

Un om care nu are încredere în el, nu va vrea ca tu să evoluezi. Pentru că evoluția ta ar însemna ruperea de el.

Câți sunteți cei care ați renunțat la visuri pentru cineva? Sau pentru că v-a spus cineva că nu sunteți în stare?

Un om de a cărui părere să ții cont, nu te pune în situația de a alege și nici în cea de a te devaloriza. Din contră. Vine puternic din urmă când vede că te clatini și îți oferă încurajări.

Nu îți va impune niciodată ce să faci, ce să alegi, cine să fii. Neputând să fii ferm cu cine ești, necunoscându-te, îl vei lăsa pe altul să zică cine poți sau nu să fii. Ce poți sau nu să faci. Vei trăi mereu la umbra a ceea ce ai fi putut face. La umbra potențialului tău.

Când e vorba de tine, nu există Mă mai gândesc. Las’…Și așa poate chiar nu reușeam. Pierdeam în două părți.

Dacă e vorba de așa ceva, ai pierdut din start, dinainte de a începe ceva.

Ce? Pe tine.

Pielea, oglindă care reflectă emoțiile

Pielea, oglindă care reflectă emoțiile

by ·

Despre afecțiuni la nivelul pielii, ale tenului se vorbește foarte mult. O întreagă industrie de produse vine în întâmpinarea nevoilor noastre.

„Minuneaˮ nu vine dintr-un singur loc, dintr-o cremă sau dintr-un tratament.  Necesită o abordare complexă, multidisciplinară.

Pielea este cea care delimitează interiorul, individualitatea ta de mediul extern.

Ea poate fi văzută drept o oglindă care reflectă emoțiile și sentimentele: M-am înroșit de nervi! M-am înroșit de atâta rușine! Sunt negru de supărare!  M-am albit la față când am aflat vestea!  Ea/ el mi-a intrat sub piele!

Afecțiunile la nivelul pielii corespund și ar trebui să ne pună în contact cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

Ne mănâncă pielea de nerăbdare. O nerăbdare care te face să te scarpini tot timpul. Sunt dorințele nerealizate, este compararea a ceea ce vrei și ce nu ești, sunt situațiile în care lucrurile nu se desfășoară cum ți-ai dori și pare că stau pe loc. Există nemulțumire. Viața pe care o ai acum te irită. Gânduri care cer atenție și ies la suprafața pielii. Poate ai alergie la ceva, sau la cineva.

Pielea uscată poate arăta o lipsă de apă. Știm că aceasta este necesară vieții, prin urmare de ce o refuzi? Relațiile cu viața, în acest context, pot fi secetoase. De asemenea, în momentul în care se menține pielea uscată, nu lași să treacă emoțiile, le reții.

Lucru care se întâmplă în cazul celei umede unde emoțiile ies la suprafață. Creme pentru tenul gras? Creme pentru un om prea încărcat de emoții, emoții care ies fără voia sa, care poate nu vrea să fie atins.

Acneea reprezintă una dintre afecțiunile pielii care cauzează un mare disconfort. Prezentă din adolescență când personalitatea nu este încă foarte bine conturată și nu știi cine ești, ea poate fi masca unui conflict emoțional.

Fața este cea care intră prima dată în contact cu ceilalți, iar acneea la nivelul ei poate avea legătură clară cu a fi acceptat sau respins. De multe ori aceasta trădează o neacceptare a propriei persoane, sentimente de rușine, de nesiguranță, multă frică. Erupția poate fi corespondentul în exterior al războiului interior. Inflamațiile la nivelul pielii trădează inflamarea/ conflictul din interior.

De multe ori acneea traduce dorința ta de a fi văzut, dar simți că nu te comporți așa cum trebuie, te compari cu ceilalți găsindu-ți defecte.

Am întâlnit caz în care persoana avea acnee pe piept, corespondent pentru modul în care simțea că o apasă viitorul, teama de el „A da piept cu ce o așteaptă.ˮ

Coșurile pot fi expresia gândurilor toxice. În momentul în care ții totul în interior, acumulezi și tot acumulezi ele vin să reamintească ce trăiri nesănătoase ai în tine.

Tensiunea, toxicitatea, conflictul din interior se observă pe piele așa cum și relaxarea din interior, iubirea necondiționată și acceptarea propriei identități, exprimarea liberă a emoțiilor se văd.

Atitudinea pe care o avem față de noi înșine, față de ceilalți și cele aduse de viață contează enorm. Deschiderea către ceilalți, a îi lăsa să se apropie fără a încerca să vreau cu orice preț să le fiu pe plac se arată pe piele.

Nu pot să dorm. Ce atitudine să am?

Nu pot să dorm. Ce atitudine să am?

by ·

Cu cât pui mai multă presiune cu atât mai mult te gândești acolo și nu dormi.

Specialiștii vin către tine cu soluții care mai de care să te ajute să ai un somn odihnitor, îți spun care sunt consecințele lipsei acestuia. Importanța somnului în viața noastră o știm cu toții: înseamnă sănătate, o minte clară, creativitate, întipărirea informațiilor adunate pe timpul zilei, reașezarea acestora, găsirea de soluții la probleme cu care te confrunți, lipsa iritabilității, energie ș.a.

[Citeşte mai departe…] despreNu pot să dorm. Ce atitudine să am?
Când compari mere cu pere și ești nefericit

Când compari mere cu pere și ești nefericit

by ·

„ Cum să fac să nu mă mai compar? Știu că îmi face rău. Văd oameni fericiți și când mă uit la mine îmi plec capul. ˮ

Imaginea de sine (formată din concepția de sine- parte cognitivă, stima de sine- parte afectivă, autoprezentarea- parte comportamentală) ți-o formezi prin sinteza succeselor și eșecurilor tale, prin opinia grupului, prin comparația cu altcineva și prin interiorizarea unui model de manifestare a unei persoane semnificative pentru tine.

Omul când este nesigur de abilitatea și opinia lui, se autoevaluează comparându-se cu altcineva asemănător. Tu poate simți nevoia unei confirmări, iar comparația socială oferă niște repere pentru întărirea imaginii de sine.

Nevoia aceasta înnăscută poate ajunge totuși să fie o piedică în calea fericirii noastre, îngreunându-ne enorm viața.

Nu crezi că aduci o insultă la tot ce reprezinți tu comparându-te cu altcineva mereu? Că jignești corpul tău care muncește permanent pentru tine? Eul tău, sufletul tău, oare merită tratate cu atâta lipsă de respect?

Mereu va exista cineva care ți se va părea că are mai mult, așa cum și acelei persoane poate i se pare că tu ai mai mult.

Oamenii au tendința de a își „purtaˮ anumite identități sociale pentru a minimaliza respingerea, a crește sentimentul de siguranță și de apartenență.

Încărcarea informațională adusă de rețelele de socializare: evenimente pozitive, succesele altora, modul în care aceștia se prezintă într-o formă mult mai avantajoasă contribuie la stările de nemulțumire cu propria viață. Social media creează portrete nerealiste ale persoanelor, tu percepându-le ca având vieţi mai fericite decât a ta.

Să te compari conduce la stări anxioase, la anxietate de nereușită personală văzând cum ceilalți au succese, realizări și la scăderea satisfacției în viață.

Mergi în Herăstrău să alergi și pe lângă tine trece un alt alergător de parcă e săgeata albastră. Te vezi clar mai lent, mai slab și pe el în formă maximă. Dar ai toate datele pentru a trage concluzia că tu ești inferior lui? Poate el face asta de foarte mulți ani și experiența își spune cuvântul, e sportiv de performanță și aleargă să-și depășească recordul la viteză, sau abia a ajuns în parc și are toată energia, după o tură deja pleacă acasă în timp ce tu ești la a doua…

Nu trăiești într-un concurs ca să privești cine e înaintea ta, pe cine trebuie să bați sau să te uiți în urmă cine se apropie de tine. Să vezi viața ca pe o competiție e epuizant.

Învață să te bucuri pentru reușita altcuiva, să îi complimentezi efortul. Invidia e o emoție care roade și încorsetează autenticitatea din tine.

Debarasarea de comparația cu ceilalți, de valorile introiectate și de alinierea la standardele altora, într-adevăr te poate face să te simți ca o frunză în vânt pentru moment, însă merită pentru că astfel vei avea acces la propriul sistem de valori și nu te vei mai raporta la altul pentru a știi cine ești. Vei trăi în concordanță cu tine.

Dependența și porecla ei: Nu pot fără tine!

Dependența și porecla ei: Nu pot fără tine!

by ·

Dependenţa poate lua multe forme: De persoană, de relaţii, de emoţii, de o idee, de un rol.

Ai stat vreodată să te gândești că poate ai un vârf destul de înalt numit Vf. Dependent cu peste vreo 2.544m luptând cot la cot cu Moldoveanu? Măi să fie, nu?

Nici măcar când te gândești de ce ai pierdut o relație deși tu ai făcut tot ce ți se cere? Când stai și contorizezi eșecuri, pentru că ești prea accesibil? Ești deja câștigat?

Nu degeaba pare că te agăți, că ai un comportament de agățare și de multe ori ești respins. Dacă tu trăiești plăcerea pentru celălalt? Trăiești pentru el?

Dacă persoana cealaltă este mulțumită, îți este de ajuns. Ești și tu mulțumit. Cum rămâne cu tine? Introiectezi continuu, preiei în interiorul eului tău elemente străine, din exterior, din alții. Te inunzi cu ce îi place lui x, cu modul în care este persoana aceasta, imiți comportamentul său, te imbraci ca ea sau pentru ea ș.a.

Nu cumva te-ai cam pierdut pe drum? Nu mai bine faci o triere? Cât din mine sunt eu și cât sunt alții?

Te chinui singur să pari perfect, să fii perfect când tu nu cauți perfecțiunea de fapt, ci validarea acelei persoane. Critica te devastează.

Disponibilitatea de a te oferi cu totul lasă prea puțin pentru tine, din tine. În fond nici nu știi să trăiești pentru tine.

Te poți situa de multe ori în postura de neajutorat, îți spui: Nu pot fără persoana asta! Nu pot fără tine! Ajungând uneori ca într-o relație să faci tot ce ți se cere, deși nu e ce ți-ai dori, inclusiv în intimitate, numai pentru a nu o pierde.  Te ghidezi după: Niciodată nu iubești prea mult, şi cu cât dai mai mult cu atât primești mai mult.

Te simţi important când persoana respectivă are nevoie de tine şi din nou te laşi pe ultimul loc, dar apare validarea din partea ei, care înseamnă că??

De unde crezi că vine dependența asta, uneori mascată? Cauți substitut în altcineva, în alții pentru o iubire pe care nu ai primit-o? O iubire de care aveai nevoie încă de mic ca să o recunoști când o vezi, de care aveai nevoie ca să te simți iubit și apreciat? În relații tu umpli golul.

Și credeai că dependența se vede numai în fumat, pariuri, sex, alcool, substanțe.

Un om care toată viaţa e furios este dependent de furie. Tu?

Cât să rămâi copil?

Cât să rămâi copil?

by ·

O viață. Oricum îl porți mereu cu tine. Când te enervezi de multe ori, e el. Își aduce aminte de ceva. Când te simți rău pentru că ești neglijat, el se simte rău. Când primești cadouri? El se bucură. Când îți vezi părinții, el îi îmbrățișează. Când vezi zăpada, el se înveselește.

Știi, noi avem un eu copil, un eu adult și un eu părinte.

[Citeşte mai departe…] despreCât să rămâi copil?
Împreună până când?

Împreună până când?

by ·

Împreună până când? Când intri într-o relație te gândești că există un până când? Nu. Crezi că totul este lapte și miere până la adânci bătrâneți. Unul cu unul nici măcar nu mai fac doi, fac UNUL , că voi deveniți una și aceeași persoană, un întreg.

Un întreg până când vă anulați propria identitate și deveniți Noi. Noi facem, noi mergem, nouă ne place. Dar mie? Stai așa…Unde e Eu aici? Unde sunt nevoile mele, dorințele mele? Aaa…Suntem cuplu simbioză. Aia era.

Gândim și la comun, împărțim același creier până când unul decide să se rupă de întreg și să te lase atârnat fără să mai știi cine ești. Bravo. Cum? Dar cum a putut, ce motive să aibă dacă eu i-am oferit tot, ce nu a fost bun la mine? Ce nu e de ajuns? Și uite așa dau și mai mult și vin cu și mai mult. Sau mă retrag așteptând să observe. Da. Absența mea, lipsa mea de atenție sigur o/ îl aduce înapoi. Hai să vezi cum e fără! Și stai. Mai stai…Mai stau puțin, ce sunt prost să cedez imediat? Nu zice nimic…Și nimicul ăsta așa rămâne.

Posibil ca cel mai greu la o despărțire să fie ambiguitatea. Să nu știi exact ce s-a întâmplat. Măcar un răspuns la De ce să meriți, nu? Incertitudinea e dureroasă. Dar oare nu știi ? Sau te minți că nu știi pentru că adevărul e prea greu de dus.

De când e lumea și pământul oamenii se despart. Crezi că dacă cineva pleacă din viața ta e catastrofal. Și poate fi, dar după o catastrofă în general construiești. Poate structura de dinainte nu era atât de puternică, acum folosești alte materiale, mai de calitate.

Acum îți permiți să te reîntorci către tine. Să te descoperi din tot ce crezi că a rămas pustiu, să te vezi în ipostaze noi, să te cunoști. Să poți parcă să pui degetul pe fiecare emoție din tine. Să te cunoști. Asta da. Poate acesta e rolul fiecărei experiențe: să te aducă mai aproape de tine. Să îți tragă brusc cortina și să te vezi în lumina propriilor reflectoare. Ești și actor de dramă și de comedie. Dacă ajungi să poți să te autoironizezi cât de cât pe tine și viața ai Oscar. Nu zic ca lucrurile să nu fie luate în serios, dar cu puțin umor se mai înseninează ziua, capătă și ea altă energie.