În aceste momente, una dintre principalele surse de neliniște este legată de job, lucru deosebit de important pentru workaholici.
Cum arată totuși viața, în general, alături de aceștia?
Un partener care face exces de muncă, jobul transformat în obsesie, singurul scop căruia i se dăruiește 100%. Munca e folosită pentru a evita contactul autentic cu el însuși. Îi este teamă de eșec, trăind cu această frică. Are constantă nevoie de aprobare.
Mereu pe grabă, nu știe când să se oprească. Când nu muncește trăiește un mare disconfort. Pentru acesta, consecințele nu contează, fie ele conștientizate sau nu. Timpul alocat muncii începe să crească, pierzând controlul asupra lui, neglijând familie, partener, copil, sănătate. Astfel că și în vacanță ești tot singur/ă deși e fizic prezent, lucrează noaptea în pat lângă tine.
Se simte vinovat când nu muncește. Își impune standarde de performanță care îi anulează tot ce înseamnă relaxare. Plăcerea lui venind dintr-o singură sursă: munca, reușind la un moment dat chiar să experimenteze anhedonia, incapacitatea de a mai simți plăcere, căci și aceasta necesită antrenament.
Se observă clar că tot ce ține de intimitatea voastră are de suferit.
Comunicarea la nivel emoțional este seacă, inexistentă. E din ce în ce mai greu să ai un contact autentic cu omul care pare gol de orice emoție. Se ajunge până la punctul în care nu mai știi nici tu cum să exprimi ce simți, în afară de a striga, de a porni certuri până la o anestezie totală. Te detașezi ca și el, cel care este departe de tine emoțional, deși poate fizic este alături.
Se încearcă să se țină locul acestora în familie, copiii să nu simtă distanțarea dintre ei, lipsa acestuia. Este cel care uită aniversările sau nu acordă importanță evenimentelor speciale.
Partenerul workaholicului ajunge să-și pună la îndoială propria-și importanță, utilitate, încredere în sine. Îi este imposibil să înțeleagă ce gândește acesta, workaholicul construindu-și propriul spațiu în care-și ține gândurile. Spațiu din care partenerul se simte exclus, rupt.
Comunicarea emoțională este acaparată de destăinuiri de la locul de muncă, aceste discuții făcând partenerul să se simtă obosit, neglijat, plictisit, sătul, inexistent.
Workaholicul are nevoie de distanță emoțională pe când partenerul de apropiere, cei doi intrând într-un cerc vicios. Un workaholic este cel care se teme de implicarea emoțională. Are un fel de perete de rezistență prin care pătrunzi cu greu la emoționalitatea lor, ei autoprotejându-se de intimitate, de apropiere. Trăiești alături de cineva care umple un imens gol emoțional prin muncă.
Cum gestionează reproșurile tale? Poate avea sentimente de culpabilitate, dezamăgire conștientizând sau nu disconfortul pe care-l provoacă. Unii nu înțeleg reproșurile sau de ce treptat relațiile devin tensionate, deteriorate.
„ Îți pasă mai mult de alții/ de muncă decât de mine!” Sunt cei non stop în grabă, mereu ocupați. Le este greu să spună Nu, sunt orientați spre acțiune, se văd cu multă încredere în ei și nu-și recunosc propriile limite.
„Nu îmi acorzi atenție” Poate face alături de tine ceva recreativ și tu să nu-ți dai seama că gândul lui este în altă parte. Este omul absent. „Ești mereu cu mintea în altă parte.”
Mecanismele pe care le folosește în fața ta sunt disimularea, negarea: „Dar stau cu tine, nu lucrez mereu.” Poate fi adevărat ce spune, din punct de vedere fizic, dar emoțional?
Își testează limitele în ceea ce privește orele alocate muncii, până când le pierde șirul. În timp ce se adâncește în această adicție, are sentimentul că lucrurile îi scapă de sub control, făcându-și apariția alcoolul, substanțele, mâncatul compulsiv. Poți crede că e dependent de alcool pentru că e mai ușor de remarcat asta, în realitate adicțiile acestea sunt secundare. Ele vin cu rol de a o reduce pe cea principală: de muncă.
Adevărata intimitate presupune renunțarea la iluzia controlului, lucru dificil pentru ei. Nu își cunosc sentimentele profunde, ba chiar se tem de ele. Ajungeți să vă întâlniți pe fugă, îmbrățișări pe fugă. Ei petrec mult timp la serviciu și sunt suspectați de relații extraconjugale, amplificând gelozia partenerilor.
Ce poți face tu, la nivel familial, pe lângă implicarea terapiei? Dacă workaholicul ar petrece mai mult timp alături de familie, aceasta nu i s-ar mai părea dezagreabilă, ba dimpotrivă. Ei pot fi apreciați, complimentați, lăudați pentru acele lucruri, activități care nu țin de muncă. Se pot identifica care sunt disfuncționalitățile din cadrul relației, familiei care îl pot arunca pe acesta într-o adicție de acest fel, ce din aceste dinamici îl face să se îngroape efectiv în muncă.
Resentimentele și durerea necesită a fi exprimate. Este necesară sinceritatea legată de ce te deranjează, te înfurie. Să le fie spus, arătat și să vă confruntați cu propriile emoții.
