Arhive pentru ianuarie 2021

E ok să nu fii tot timpul ok

by Adina · ian. 26, 2021

Presiune. Foarte multă presiune în ultimul timp pe noi.

Păreri despre cum ar trebui să fim, ce să facem, ce să simțim, ce să nu simțim, specialiști peste specialiști care mai de care cu teoriile lor. Mai nou vezi printre speakeri motivaționali cum efectiv te aleargă. Te aleargă, nu glumă. Nu sta! Nu plânge! Nu dormi mai mult! Trezește-te la cinci dimineața că așa se trezesc geniile planetei, dacă concurența doarme cinci ore tu să dormi trei, mănâncă sănătos, bea lichide, No pain, no gain… Mai zi tu ce alte ordine, sfaturi, alergări mai vezi, mai auzi…

De parcă eu nici nu contez acolo, contează obiectivele. Aha, brusc devin o listă de obiective, devin un om care nu știe să se relaxeze, care se biciuiește (metaforic vorbind) să tragă, să tot tragă, dacă stai să te oprești puțin parcă nici nu mai știi de unde, cum, când, spre ce ai pornit. Dacă mai ai nevoie de bagaj, dacă ai nevoie de altceva…Asta e, alergăm că na’. N-ai voie să simți asta, n-ai voie asta. Trebuie așa. Trebuie pe dincolo.

Unele zile sunt zilele alea triste. Le știi? Sigur. Uneori nici nu știi de ce ai o stare de tristețe, apatie, vrei să fii mai singur, poate vrei să stai mai mult în pat, îți faci un duș cald să te mai relaxezi, bei un ceai, un vin. Ăsta ești tu cel care își mai încarcă bateriile. Simt ce am nevoie să simt, că totul necesită a fi simțit. Apropo, știai ce deștept ești? Găsești mici soluții pentru orice, o cale de a detensiona. Hai să îți dau un exemplu: ai un stimul care e dureros, o experiență, ceva te întristează, ești coplești de emoții. Lacrimile sunt un răspuns involuntar, rolul lor este să te ajute în reglarea emoțională, și uite așa apar substanțele chimice care reduc durerea.

Apoi mai sunt zilele când simți că e toată lumea a ta, ai așa un feeling bun, asculți muzică tare, te îmbraci cu cele mai frumoase ținute, ești super productiv.

Ambele sunt necesare, ambele zile sunt importante. Sunt ceea ce ai nevoie la un moment dat, ascultă-te și atât. E ok să nu fii tot timpul ok.

De câte ori poți să o iei de la zero?

by Adina · ian. 24, 2021

De câte ori poți să o iei de la capăt?

Există un punct Refresh și se pornește ceva de la zero? De la zero…Sau aduci cu tine lucruri, oameni, experiențe, momente grele, dificile, frumoase, intrigante, înfricoșătoare, atâtea și atâtea. Câte ai întâlnit și tu în viața asta de om…

Punct și de la capăt. Startul ăla poate fi în fiecare zi când te trezești. Soarele tot apare. Ori de câte ori deschizi ochii dimineața poate fi un nou început. Dar depinde ce înțelegi prin un nou început.

Cine ai fost, cine au fost, ce a fost în viața ta nu prea merge uitat, dar poate fi integrat altfel, poate fi resemnificat.

Câte lecții și câți oameni au trecut prin viața ta ca să fii omul de acum. Omul de acum. Cu tot ce însemni tu, vezi? Noul început nu știu dacă merge cu un nou eu, un nou eu sună superficial. E ca și cum neg tot ce am trăit, îmi neg lacrimile plânse, îmi neg râsetele, îmi neg toate îmbrățișările, săruturile, cărțile citite, îmi neg toți nervii și momentele în care credeam că nu mai pot și totuși iată-mă aici.

Se spune că ce nu te omoară te face mai puternic. Nu cumva te lipsește de orice merit fraza asta? Nu cumva tu ești cel care a reușit, prin propriile resurse să se poată descurca? Toată aprecierea e pentru tine. Ori dacă o luăm de la zero, ca și cum vreau să uit tot, nu fac decât să nu recunosc părți din mine, părți de care voi avea mereu nevoie.

Eu vreau să o iau de la zero și să uit tot dacă se poate. Să uiți ce? Alzhaimer nu ai. Zi-mi ce să uiți. Pe cineva, vreo durere, pe tine într-o anume situație, Am fost slab/ă. Am greșit, E vina mea, Mereu e vina mea. Vreau să uit cum m-am comportat, vreau să uit ce am dăruit și nu am primit. Vreau să uit. Iartă-mi sinceritatea asta prea directă, dar nu uiți nimic. Eventual depozitezi tot pe undeva, de unde vor apărea în viitor, toate camuflate în altceva. Vor găsi mereu căi să se agațe de alt om din viața ta, de altă experiență din viața ta, ca niște ciulini. Oare de ce mi se pare că se repetă tot? Parcă am mai trăit asta, și asta. E vezi, iată-ți răspunsul. Dacă fugi de ceva înseamnă că vine după tine, nu? Te aleargă, altfel n-ai avea de ce să fugi. Ia pune stop. Întoarce-te și ia prin surprindere emoțiile alea, sentimentele alea, oamenii aceia de care ai tot fugit. Își pierd din putere. Fugi de ceva rămas cum era văzut prin ochii tăi cel de acum ceva timp. Ia privește cu ochii celui care ești acum, un om mai puternic, mai înțelept, peste care au mai trecut câteva experiențe.

Cum se vede Bau-Baul de care ai fugit atâta timp văzut prin ochii tăi, cel de acum?

Dependență sau iubire?

by Adina · ian. 10, 2021

Nu de multe ori se întâmplă să te încăpățânezi să rămâi alături de cineva deși toată intuiția ta strigă în disperare: ce tot faci? Alo? Ai văzut asta? Dar asta? E hai, bravo, zi că nici acum. Amuzant sau nu, e că tu observi, dar alegi să închizi ochii, sperând că poate-poate. Ei bine, poate ăsta e tare păcătos. Un „poate”, te poate ține și azi, și mâine și încă o lună într-un context în care nu îți ai locul.

Poate mâine e altfel, dacă fac asta sigur va fi cauză și efect, da, da știu eu asta. Poate dacă încep eu să ofer mai mult, mi se va oferi la fel. Sau joc la strategii, nu ofer nimic ca să stârnesc un interes. Am auzit și știu că indiferența atrage. Da, atrage câtă toxicitate nu poți să duci.

Nu poți închide ochii la nesfărșit, sau o faci până în momentul în care apare detașarea. Brusc sau treptat, poate nici nu îți dai seama, dar azi, mâine începi să te obișnuiești. Și sunt câteva variante: stimă de sine zero și rămâi acolo primind jumătate din ceea ce meriți, sau asta crezi că meriți, nu recunoști alt tipar de iubire față de cel întâlnit în familie, alegi la nesfârșit un om cu care nu ai un același limbaj al iubirii, validare, rană de respingere, rană narcisică: cum de nu face asta? Nu știe ce norocos/norocoasă e că mă are pe mine și totuși simt că mă respinge, nu îmi indeplinește nevoile, rămâi atârnat, sau pui stop.

S-a schimbat. Da, omul de lângă mine s- a schimbat. Cred că e ceva la mine. Sigur e din vina mea, sigur am făcut sau nu am făcut ceva bine. Nu mă mai place la fel. Ce să mai…zero interes, nu mai e ca la început.

De multe ori, în relația de cuplu, ce aștepți tu si realitatea partenerului se izbesc destul de tare. Ai asteptări și apare frustrarea, dar știi ce? Partenerul nu este responsabil pentru că nu sunt îndeplinite așteptările tale. Ale tale, numai ale tale. Ți-ai construit o imagine în minte și compari realitatea cu ea. În raport cu acea imagine, realitatea pare dureroasă, neadecvată, nu este suficient. Întrebarea este, tu iubești pe cineva real sau o imagine pe care ți-ai construit-o?

Suferi comparând setul de idei pe care îl ai înăuntrul tău cu realitatea din afara ta și observi că nu sunt identice. Să fie oare, o variantă bună să începi să vezi omul de lângă tine pentru cine este el? Așa cum este el? Chiar pe el și nu ce proiectezi tu a fi? Să te uiți la el/ea și să îl/o vezi cu adevărat, să auzi cu adevărat, să cunoști cu adevărat.

Iubire sau dependență? Grea întrebare pentru că e grea diferențierea. Hai totuși să venim cu posibile variante, încep eu, mai adaugi și tu pe parcurs.

Dacă e dependență, zic eu că e sentimentul de a fi prins undeva. Poate ți s-a spus, sau chiar tu ai zis: Viața mea nu are niciun sens fără el/ea. Nu pot să trăiesc fără tine. Asta trădează o frică de abandon, pe când într-o iubire te simți eliberat, pot să fiu cu tine, pot să fiu fără tine, dar aleg să fim împreună. În iubire am eu spațiul meu ai și tu spațiul tău personal, nu e sufocare, nu e fuziune. Accept că suntem diferiți, accept că ai nevoile tale așa cum și eu le am pe ale mele.

Dependența în relație se vede prin multă anxietate, printr-o stare de insuficiență în care te regăsești, pe când o iubire te face să te simți încrezător în tine, în forțele tale, în cine ești și în ce poți.

Dependența te face să îți fie frică și să vezi un potențial pericol în dezvoltarea omului de lângă tine: profesională, ascensiune socială, personală, pe când în iubire ai satisfacție, te bucuri văzându-i evoluția, îl încurajezi și ești un real suport. Evoluția lui nu te sperie că așa s-ar putea îndepărta de tine.

Într-o dependență cauți mereu să fii cumva anume, să fii așa cum și-ar dori sau consideri tu că ar avea nevoie persoana de lângă tine, pe când iubirea înseamnă să fii tu, atât.

Epuizare emoțională, o suferință surdă, asta aduce să fii dependent de persoana de lângă tine versus liniștea emoțională și a te simți în confort cu tine și cu ce se întâmplă în viața ta.

Într-o dependență nu prea mai știi cine ești. E despre celălalt. Ce vrea, ce îi place, ce nu îi place, ce își dorește, ce nevoi are, te îndepărtează de la propria dezvoltare, de la propriile visuri. Pe când în iubire, ne dezvoltăm amândoi, ne sprijinim, e despre fiecare în parte și apoi despre mine în relația cu tine.

Să-i permiți celuilalt să fie cine este, acceptare. Nu vreau să te schimb, nu vreau să te fac mai bun. Acum stau și te întreb, cât de „deștept” să fii să crezi că poți modifica tu, ceva ce se întâmpla numai spontan? Creșterea e spontană. Indiferent cât te chinui tu, nu faci altceva decât să te minți singur, nu știu ce plăcere primești dintr-o autoamăgire și dintr-o încorsetare a unui om, spunându-i și cerându-i să fie altfel: „Lasă că te învăț eu să fii așa, și să nu mai fii așa.” Super. Mult noroc la a îndepărta omul acela.

Am putea asocia relația cu o oglindă, să îți permită ție să fii cine ești, să îi permită și partenerului să fie ceea ce este.

Despre prieteni care pleacă, dar și despre cei care rămân

by Adina · ian. 9, 2021

Fiecare om pe care îl întâlnești vine ca o minune. Pentru că fiecare om în sinea lui e o minune. Depinde cum alegi să vezi asta.

Cu unii te vezi la un popas preț de câteva minute. Vă mai întrebați câte ceva despre drum, despre vreme.

Cu unii pleci la drum, dar rămân pe undeva, însă până acolo te-au ajutat.

Pe unii încă îi vezi în dreapta ta în timp ce continui drumul, vă cunoașteți de mult timp, știi că poți porni la drum cu ei fără probleme.

Unii te așteaptă acasă și știi că sunt acolo mereu.

Știu că e important să ne purtăm de grijă noi înșine, să ne iubim, dar cât e de frumos să știi că îți poți odihni capul pe cineva. Că te poți încrede și în altcineva. Că poți împărtăși ce vezi în călătoria asta…Că retina voastră capturează aceleași momente…. Momente care îți vor reaminti cât iubești acea persoană și cât ești de norocos că este lângă tine.

Cu unii oameni te oglindești. Pot fi o oglindă bună pentru tine sau una aburită în care nu te regăsești. Dar absolut toți au un rol. Sunt o minune în felul lor. Dacă nu era acel om, care dacă nu a reușit să ajungă cu tine pe mai departe, pentru că asta este viața, un șir de apropieri și depărtări, de rămâneri și plecări, poate nu ajungeai să îi întâlnești pe cei care mai departe îți vor fi alături. Întâlnirea dintre două personalități întotdeauna provoacă o reacție, o schimbare, un ceva cât de mic sau mare în noi.

Om. Ce cuvânt mic, are două litere și cuprinde o viață. Și dacă mergi mai departe de atât, om= viață, viața= e plină de alți oameni care își aduc aportul în construirea ta. E ca și cum suntem noi, dar suntem și toți acei oameni pe care i-am întâlnit.

Oamenii nu se pierd și asta pentru că nu ți-au aparținut niciodată. E un flux și atât. Nu se pierd, se transformă legăturile, relația. Se resemnifică.

Spui: Mulțumesc pentru că ai fost la un moment dat ce aveam nevoie. Depinde fiecare ce a avut nevoie: unii ne învață cum să ne iubim, alții ne învață cum să nu ne iubim. Unii îți dau drumul mâinii când e greu, alții te strâng mai tare. Unii au o forță interioară încât să îți dea și ție încredere că se poate, alții îți arată că nu se poate pentru că ei nu au acea forță. Unii te vor pentru cine ești, fie că plouă sau e soare, alții dacă nu ai o umbrelă nu stau cu tine.

Dar nu ai cum să judeci pe cineva, chiar nu ai cum, pentru că fiecare are propriul drum cu propriul lui sens. Dintr-o mie de călători o sa ai același sens cu câțiva. Asta e frumusețea vieții, de la o mie de călători pe care îi întâlnești, înveți o mie de lucruri. Și acele o mie de lucruri, le poți povesti cu cine e în dreapta ta, sau în spate pentru că aleargă, obosise la un moment dat (fiecare avem ritmul nostru) sau în fața ta.