• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Adina Radu

  • Actualitate
  • Sanatate
  • Relatii
  • Familie
  • Dezvoltare personala

Arhive pentru august 2020

Psoriazis. Boala nu este o ușă care se închide.

Psoriazis. Boala nu este o ușă care se închide.

by Adina · aug. 28, 2020

Bolile pielii sunt extrem de dureroase. Pe lângă durerea fizică, există de asemenea un răspuns emoțional la ea: stres, frustrare, depresie, anxietate, absenteism la locul de muncă, afectarea relațiilor, au potențial de stigmatizare socială și izolare.

Psoriazisul poate apărea în urma unui șoc emoțional, eveniment dureros reprezentând o cumpănă greu de înțeles și de acceptat ca fiind parte din viață. Importantă este ruperea de tipar, boala poate fi văzută ca o ușă care se deschide, nu un stop. Scenariul vieții este imprevizibil, viața însăși înseamnă adaptare.

La nivelul pielii sunt analizate toate informațiile de contact și reflectă sănătatea interioară, atât la nivel fizic cât și psihic.

Psoriazisul poate apărea în urma unei separări. Câte feluri de separări există? Copil fiind, cea mai mare nevoie este cea de a ne simti în contact cu părinții. Contactul se simte la nivelul pielii. Separarea de mamă, de tată, partener/ă, de un proiect, separarea de mine și de propria mea identitate.

Separarea vine și pune o barieră. Nu pot să îmbrățișez. Nu pot să îți strâng mâna. Atingerea înseamnă piele. Nu pot…poate însemna psoriazis.

Când simți presiunea de a avea contacte nedorite cu alte persoane, a fi nevoit să stai în preajma lor, e o obligație care creează reacții inflamatorii.

Psoriazisul poate fi văzut și drept o armură de protecție. „Mă protejează de suferința pe care oamenii mi-o pot provoca. El mă izolează social și prin urmare mă ține departe de a fi rănit.”

A fi în contact cu ceea ce se întâmplă în interior, a îți da voie să primești atingerea, îmbrățișarea, apropierea celuilalt, a fi deschis către cel de lângă tine și mai ales a nu rămâne blocat în relații pe care nu le dorești. A avea încredere în emoțiile tale, a îți accepta sensibilitatea și a o vedea ca pe o forță.

Orice om are nevoie să se rupă de situația critică. Ce crezi că s-ar mai putea face în prezent?

De ce nu poartă toată lumea mască? Abordarea trăsăturilor individuale și cele la nivel macro

De ce nu poartă toată lumea mască? Abordarea trăsăturilor individuale și cele la nivel macro

by Adina · aug. 22, 2020

Purtarea măștii de protecție a stârnit ample controverse. Taberele s-au împărțit în cei care se conformează regulilor și în cei neîncrezători. Ce îi diferențiază pe aceștia? Unii au o nevoie puternică de a evita greșeli, au foarte mult autocontrol și pot funcționa după structură și ordine. De cealaltă parte, sunt cei sceptici, cei dispuși să își asume riscuri. Vorbim despre moduri de gândire, niciunul dintre ele nu poate fi catalogat drept bun sau rău, dar influența asupra comportamentului individual se răsfrânge până la nivel de națiune.

Dacă privești la nivel macro purtatul măștii, România este o țară mai permisivă față de alte țări unde regulile și structura sunt mai rigide, cetățenii sunt învățați să nu „depășească linia”.

La nivel micro, copiii tăi cum sunt învățați? Să respecte sau să conteste regulile? Tu cum ai fost învățat?

Nu poți lăsa neobservată influența socială și efectele ei care se văd în uniformitate și conformare versus rezistența la influența normativă: reactanță.

Influența socială generează presiune și oferă modele dominante de atitudini. Sunt contraste între a tinde spre similaritate și lupta pentru a fi distinct.

Tendința spre uniformitate este dată de către presiunea normativă și de înclinarea noastră de a imita, chiar și de compararea socială. Imităm un model de prestigiu. A imita implică mai puțin efort decât a crea. Imităm pentru a nu fi respinși de comunitate, știindu-se că cei cu un spirit deviant ajung foarte ușor respinși.

Istoricul acestei țări, experiențele ei. Fie că vorbim de traumele unei nații la nivel colectiv, la nivel de inconștient colectiv, războaie, stres, boli și modul în care au fost gestionate își pun amprenta.

COVID- 19 a accentuat toate aceste înclinații, punându-ne sub greutatea expresiei: Binele meu depinde de tine!

Ei bine, acum binele unei întregi comunități depinde de structuri, de reguli. Poate celor obișnuiți cu rigurozitatea li se pare ușor să se conformeze la noul mod de viață, însă altora li se poate părea o încălcare a autonomiei personale, ceea ce e o provocare.

Să vorbești în termeni de bine și de rău trăsăturile oamenilor, nu știu dacă este tocmai o soluție bună, ba din contră, nivelul opoziționismului va crește. Cât de mult așteaptă cei care sfidează orice regulă un conflict de acest gen? Cât de frustrant e pentru cel care se conformează cu ușurință, să poată privi nonjudecativ pe cel nonconformist? Cei nonconformiști pot avea și ei un rol de jucat. Pot crea noi căi de a sta conectați în acest context al distanțării, pot inventa lucruri distractive pentru timpul liber pe care îl petreci acasă.

Relaxarea regulilor pentru unii înseamnă eliberare, pe alții îi vulnerabilizează. Și totuși, purtatul măștii a rămas.

Sunt și tipare de personalitate mai înclinate spre a nu purta masca de protecție, dar trăsăturile acestea le avem fiecare dintre noi. Important este vârful predominant, abia atunci, dacă există scoruri înalte putem vorbi despre o tulburare de acest tip.

Vorbim despre un pattern independent (Totul pentru sine!), antisocialul ( cunoscut popular spre psihopatie) care are drept trăsătură centrală- nonconformismul. Nu respectă normele, nu are control și nu știe a doza, e impulsiv, reacționează imediat, nu se adaptează. Psihopatia vine cu o desconsiderare a principiilor etice, cu lipsa rușinii și a empatiei, incapacitate de a simți vinovăție și un mare egoism.

Pe lângă aceștia, se pot remarca structuri de tipul Paranoid, extrem de suspicios cu intențiile oricui, contestă abilitățile și scopul autorităților. Este mereu irascibil. De asemenea, se pot remarca tipare narcisice sau machiavelismul, cu răceala lui afectivă.

Ce spune părul tău despre tine?

Ce spune părul tău despre tine?

by Adina · aug. 21, 2020

Părul are un rol aparte, este dovada evidentă a sănătății fizice cât și psihice. De ce? Pentru că protejează pielea capului și este cel care simbolizează forța, vitalitatea, libertatea, frumusețea, sexualitatea. La femei poate reprezenta puterea de atracție, seducție, iar la bărbați este simbol al vitalității. Podoaba capilară e strâns legată de imaginea de sine, de putere, feminitate.

Creșterea părului poate fi asociată cu propria creștere, dezvoltare. Îmi arată cât de mult m-am responsabilizat față de mine, cât sunt dispus să schimb obiceiuri și gânduri care nu îmi fac deloc bine, cât sunt dispus să resemnific structuri mentale cu care m-am obișnuit, dar care țin pe loc propria mea evoluție.

Părul este un indicator foarte important al sănătății psihice.

Curățenia părului indică dacă ai sau nu energie, motivație pentru a te îngriji, pentru a fi aici și acum, chiar bucuria de a trăi. Îngrijirea părului se poate asocia cu o depresie, cu un ascetism, omul se privează de tot ce pentru el înseamnă mult.

Răsucirea părului, comportamentele obsesiv-compulsive, scărpinatul în cap se asociază cu anxietate, stres. „Îmi vine să îmi rup părul din cap” arată furie, frustrare, acumulare de emoții, răbufnire.

Îngrijirea prea atentă a lui, exagerarea poate arată un comportament narcisic, o dorință de epatare. Ei cer atenție, fiind hiperpreocupați să arate bine, să fie admirați, să fie speciali.

A își aranja părul ca o anumită persoană poate fi semnul dependentului ( se aranjează ca ea sau pentru ea).

Afecțiunile părului, pe lângă factorul genetic, sunt rezultatul unor puternice șocuri emoționale, reacții emoționale față de anumite situații. Fie că e vorba de neputință, de conflicte care stau și mocnesc, sentimente latente sau care refulează, disperare, neliniști. Când apare nervozitatea, când crește instabilitatea și resursele noastre interioare se epuizează.

Mătreața se află în strânsă legătura cu rolul meu social și cu relația pe care o am cu mine însumi. În ceea ce privește imaginea mea socială, pot să consider că nu mă pun în valoare și nu mă pot face remarcat. De asemenea, este un indicator al nivelului de stres extrem de ridicat.

Alopecia sau pierderea părului este prezentă când sunt axat pe plan material, rațional. „Sunt stresat, muncesc mult, resimt tensiuni extrem de mari și îmi vine să îmi smulg părul din cap.” Experiența unor procese traumatizante își poate pune și ea amprenta.

Pierzându-mi părul, mă face să mă întreb: Ce pierd în viața mea? Ce cred că voi pierde în viitor (un lucru, statut, pe cineva…)?

„Atât de tânăr și deja ai păr alb”. Presiunea se observă clar. Poate nu o conștientizezi, dar corpul îți arată. Presiune socială, presiune din partea familiei, a prietenilor, la job, obligații. ” Trăiesc pentru ceilalți, dar pentru mine? Alerg să fiu în ritmul lor, dar al meu care este?”

Hrănești părul cu micro-nutrienți din produsele pentru îngrijirea lui, dar are nevoie și de altfel de „nutrienți” precum sănătatea fizică și mai ales cea psihică. Părul este o oglindă a stării interioare: Să accept că am nevoie să îmi schimb atitudinea față de situațiile din viața mea, să fiu mai deschis, mai tolerant față de mine însumi.

Lupta cu indecizia. De ce îmi este greu sa aleg.

Lupta cu indecizia. De ce îmi este greu sa aleg.

by Adina · aug. 16, 2020

Indecizia blochează și duce la acumulare de frustrări. Nehotărârea asupra unei decizii te ține într-un labirint, în care speri să găsești un ghidaj: Drumul acesta trebuie ales! Este cel corect! Dar apoi apare alt semn, spune că și celălalt e bun.

„Dacă aleg varianta asta, o fi bine? Nu era mai bună cealaltă? Am ales corect? Ce ar fi fost dacă….? Să mă întorc și să aleg cealaltă opțiune. Dacă obosesc? Logic că obosesc. Energia psihică și fizică se pierd numai în indecizie, de unde să mai am și pentru a face cu adevărat ceva?”

Se spune că posibilitatea de a alege dintr-o listă mare de opțiuni îți oferă libertate. Nu și dacă petrecem mult timp în încercarea de a face o alegere. Prea multe opțiuni blochează, copleșesc. O decizie necesită timp și efort care pot conduce la anxietate, regrete, așteptări exagerat de mari și auto- învinuire dacă alegerea nu dă rezultate.

„Ce mâncăm în seara asta? Nu știu. Tu ce vrei?” Recunoști un tipar? Cel care face pe plac altora, nu care cumva să supere. „Hai să comandăm paste. A.. Nu vreau paste! ” Tot nu știi ce vrei, dar joci un joc al eliminării.

Cel care a învățat să își lase nevoile pe locul doi, până când nu mai știe ce dorește cu adevărat, propria identitate are de suferit. Sau cel care a fost învățat că nevoile, părerea lui nu contează.

Sau poate știi ce ai vrea, dar lași pe alții să te influențeze. E dificil, dar nu imposibil să poți lucra la sentimentul de vinovăție, să nu fii cel care vrea mereu să facă pe plac celorlalți, în detrimentul său.

Frică de a nu face o greșeală! Nu cumva ai fost corectat ori de câte ori ai făcut o alegere, sau ți se spunea ce trebuie să faci, să îți dorești? Toate acestea crează o stare de nesiguranță, te îndoiești de tine și nu poți construi un sistem de ghidaj intern. Mesajele celorlalți, introiectate, ajung să fie vocea ta interioară, în momente de criză spunându-ți: „Nu poți, ești slab, nu știi nimic!” Cât sunt cuvintele tale, și cât sunt de fapt ale altora? Poate ale părinților, prieteni, persoane cu o autoritate…

Activ, participativ în propria viață. Uneori a nu face o decizie, este tot o decizie.

O decizie cât de mică în fiecare zi, te poartă spre a le face pe acelea de care te temi. Ce culoare să port? Ce carte să cumpăr? Cu ce să mă îmbrac? Ce să îmi comand azi? E o desensibilizare la indecizie.

Frica de eșec. Indecizia duce la mai multe pierderi decât o decizie. Ce să mai… Te învârți în jurul eșecului chiar dacă fugi de el.

Prezicător nu ești. 100% nu ai de unde să știi rezultatul. Dar cu puțin research, și dându-ți silința, analizând pro- contra, știi că ai făcut ce ținea de tine. Mai ușor cu învinovățirea aia! Analiză peste analiză. Ce face ea? Paralizează. Nu e musai să faci o mare decizie, poți încerca cu ceva mic, testezi și înveți.

Vrei să privești înapoi și să sărbătorești cât de atent ai analizat la nesfărșit? Sau să vezi o viață cu încercări, reușite, eșecuri, dar mai ales lecții învățate și succese? Indecizia paralizantă nu te învață nimic.

Pierzi timp! Le ceri altora opinia. „Dar tu cum ai face? E bine așa? Nu e bine, nu?” Te aștepți la un scenariu mult mai rău decât ar putea să fie și te lași contaminat cu frică.

Perfecționismul. Obsesia de a face alegeri corecte pentru că gândul de a greși este prea dureros. Sunt familii care pun mare preț pe corect/ greșit, fără căi de mijloc, greșelile nu sunt tolerate. De asemenea, să observi comportamentul decizional al părinților are o mare influență. Poate ei înșiși erau indeciși și ai preluat această anxietate asupra alegerilor tale. Poate se învinovățeau pe sine sau unul pe celălalt când ceva nu mergea bine.

Părinți supraprotectivi. Dacă părinții au luat deciziile pentru tine, cel mai probabil îți lipsește antrenamentul. Îi lași pe ceilalți să facă alegerile în locul tău din obișnuință. Nu vorbim despre o teamă de a fi singur, ci de a avea nevoie de cineva acolo să ia decizia și eventual să își asume responsabilitatea.

Indecizia apare la niveluri diferite, se poate vorbi și de aboulomanie, la nivel patologic. Procesul terapeutic, în acest caz, va ține cont mai întâi de simptomatologia depresiei, anxietății, stresului care o însoțesc, ca mai apoi să se lucreze asupra creșterii autonomiei. În cazurile grave se pot întâlni fraze de genul: „Mai bine nu mai trăiesc, decât să fiu nevoit să fac alegeri în viață.”

Identitate neclară. Anxietate. Depresie. Îngrijorare permanentă, gândirea și întoarcerea evenimentelor pe toate părțile analizând fiecare detaliu care poate ieși rău, dificultate în a gestiona ambiguitatea, incapacitatea de a te relaxa și de a fi mereu în gardă, indecizia și frica de a face decizii greșite sunt simptome ale anxietății. De asemenea, despre indecizie putem vorbi și în cazul depresiei, unde lipsește motivația. Fără ea, recompensele luării unei decizii sunt reduse.

Indecizie și procrastinare

Starea de procrastinare poate fi motivată de autocritică și îndoieli în privința eficacității personale. Se poate vorbi și despre gânduri dezadaptative despre lume și viața în sine: ” Viata ar trebuie să fie ușoară și nu pot suporta gândul că s-ar putea să nu fie așa.”, „Trebuie să fac totul perfect, altfel sunt un prost, nu sunt suficient de bun.” Având astfel de gânduri dezadaptative, „alegi” indecizia și lipsa acțiunii, decât posibilitatea unui eșec sau de a arăta prost.

„Trebuie să fiu sigur că iau decizia corectă, altfel voi fi nefericit mereu”. Dar dacă ai practica flexibilitatea? Sunt mai flexibil în privința oricărei decizii, în loc să fiu 100% sigur.

Copyright © 2025 · Adina Radu psihoterapeut