Cadrele medicale au fost supuse dintotdeauna unor provocări în ceea ce privește sănătatea mintală și fizică. Nimic nou, toți știm asta. Stres, nivel ridicat de responsabilitate, interacțiune neîntreruptă cu pacienții, un nivel al compasiunii care necesită a fi ridicat. Fiecare, în propria-i manieră, a depus efort să învețe cum să trăiască cu acești factori de stres.
Ca să eviți burnout-ul, o soluție este stabilirea unor granițe între muncă și viața personală: când să fii/ să nu fii disponibil. Ce se întâmplă totuși când apare o pandemie și totul capătă alte valențe? Fugi? Nu poți să fugi. Te sperii? E normal, dar tu ești denumit SuperEroul.
Are voie un SuperErou să simtă teamă?
Da, și totuși curajul o învinge. Însă nu e de ajuns. Sindromul epuizării profesionale este cât se poate de real, mai ales într-o profesie de ajutor.
Să îți pese prea mult. Există asta și de asemenea, există o epuizare venită pe fondul compasiunii. Să vezi lucruri terifiante, să fii poate singurul apropiat al pacienților ținând cont de izolare, să îți fie la rândul tău greu, pentru că efectele acestei pandemii sunt simțite de către toți. Să fii stâlp pentru cel de lângă tine, deși ai și tu suferința ta.
Sunt condiții care variază acum, imprevizibilul e la el acasă.
Se confruntă cu ore prelungite de muncă, grijă și teamă excesivă în privința contaminării, vinovăție că s-au infectat sau au infectat, izolarea de familii și lipsa unui suport emoțional.
O zi de acum diferă enorm față de cea din februarie. Cum? Multă anxietate, frică, stres acut, depresie, insomnii. Se văd traume zilnic. Personalul cel mai apropiat de cei infectați este mai predispus la stres postraumatic. Vorbim despre a fi împinși la mai mult decât pregătirea lor, a face decizii de viață sau moarte. Stigmatizarea socială poate agrava contextul deja mult prea dur pentru cadrele medicale.
Burnout se vede în sănătate psihică și fizică precară. Pot să apară dureri musculo-scheletice, dificultăți gastrointestinale, dureri de cap. Se confruntă cu pierderea motivației, absenteismul, epuizarea. Pot resimți frustrare, sentimente de negativism, toate acestea ducând la reducerea eficacității profesionale. Activitatea profesională te suprasolicită încât rămâi fără resurse.
Pandemia continuă, iar oamenii încep să devină obosiți, plictisiți de aceste îndrumări, mărind temerile personalului medical.
Suportul emoțional pentru aceștia este vital, ținând cont că ei sunt învățați să îl ofere și mai puțin să îl primească, nefiindu-le ușor să ceară ajutor.