Ne-am obișnuit cu diete. Căutăm să ne inspirăm de la vedete, nutriționiști, antrenori, dar te-ai gândit ce înseamnă cu adevărat un comportament alimentar?
Modul în care ne alimentăm poate semăna cu răspunsul la felul în care am fost sau nu iubiti, doriți sau nu, respinși sau nu.
Poate părea o cale ușoară de a umple un gol.
Unii se îngrașă, alții nu. Se pot îngrășa pentru că nu consumă ceea ce doresc, ce ar avea nevoie. Nu se poate pune stop la a mânca, la fel cum nu se poate pune stop compulsivului și la sport, sex, abuz din partea partenerilor.
Dacă-mi spun constant: Sunt gras. Am un corp hidos care respinge, denotă relația pe care o am cu corpul meu, imaginea de sine. Aceste gânduri devin parte din structura noastră, încep să învinovățesc o parte a corpului pentru abandon, respingere, eșec: Bărbații nu mă vor pentru că am burtă. Nu am primit job-ul pentru că am picioare groase. Înveți limbajul acesta intern, cel mai adesea, într-o relație, din abuzuri.
În urma unor abuzuri fie ele fizice, verbale, sexuale într-o relație, ne creăm imagini mintale cu privire la anumite aspecte din corp pe care le găsim ca fiind vinovate, în așa fel încât suferința reală a respingerii e mai ușor de tolerat. O traumă substitut pentru alta.
Putem introiecta agresorul, făcând echipă cu el: Greutatea mea e de vină pentru tot. Nu vezi cum arăt? Dacă aș avea altă formă, nu aș fi umilit. Ajungi să îți fi propria teroare.
Ți-ai luat job full time pe post de agresor.
Ai comandat abuz la farfurie?
De fiecare dată când te jignești privindu-te în oglindă ești abuzator. De fiecare dată când îți refuzi plăcerea de a mânca ce îți place și înlocuiești cu ce e„ sănătos”, ești abuzator. Unul manipulativ, dar abuzator.
Oare câte calorii are? Ia să le număr și să uit de orice plăcere. Ești abuzator. Când ești întrebat: dar cât mănânci? Și de ce mănânci asta? Te oprești, îți e rușine. Ești abuzator.
Compari meniul tău cu cel al altcuiva, forma ta cu a altcuiva și îți pui restricție. Ești abuzator.
De fiecare dată când mănânci dulciuri în exces pentru că te-a părăsit partenerul, ești abuzator.
Te năpustești imediat asupra mâncării. La fel și în iubire, îți e greu să o privești față în față. Îți vine greu să stai în contact de fapt, cu tine. Seamănă modul în care te raportezi la farfurie cu modul în care o faci cu partenerul?
Poți să pornești prin a exersa răbdarea. A mânca mai lent, a mesteca, să simți cu adevărat texturi și gusturi. Să simți dacă într-adevăr îți place sau mănânci din plictiseală, de stres, din anxietate.
Alimentul asta mă îngrașă. Alimentul ăsta mă slăbește. „Cura asta îmi aduce iubire.” Oare? Sau iubirea e ceva ce se dezvoltă?
„De astăzi mănânc numai curat, sănătos. ” Ce e de fapt murdar? Te ferești de ce anume? De apropiere? De intimitate, care poate să fie murdară, care poate să aducă neplăcere și insatisfacție?
Dacă corpul cere, regândește relația cu alimentele. Dă-ți voie să faci schimbări, fii curios la tipul de alimente pe care îl alegi. Fii curios ce beneficii îți aduc aceste alegeri. Sunt făcute pentru tine sau pentru altcineva? Cu ce scop?
Un mâncător compulsiv știe ce e aia anduranță. Te bate la capitolul acesta. Mănânc acum mult, dar vezi că opt ore după nu mai bag nimic în gură. Nu mai mănânc acum, mă păstrez pentru desertul de la cină. Se erotizează abținerile: Nu mănânc nimic, e preludiu pentru desert.
După atâtea relații eșuate, relații în care simți că ai fost un erou al sacrificiului, ajungi acasă și de ce să nu mănânci? Mănânci oare pentru că îți este foame, poftă, simți cu adevărat textura acelor alimente? Cu un dulce încerci să acoperi amarul. Ronțăi ceva numai ca să detensionezi agresivitatea strânsă?
În momentul în care ești gol emoțional, îți interzici emoțiile. Apare lăcomia în farfurie.
Dă-ți voie să fii cine ești cu adevărat, să te descoperi și să îi oferi corpului gusturi noi emoționale, relaționale, să ai o comunicare bună între minte și corp astfel încât să simți sațietate. Să îi oferi alte tipuri de mâncare, așa cum poți înghiți și alte emoții, nu numai negative.
Dacă îi arăți corpului că poate mânca și fără să fie o pedeapsă: mănânci de furie, nervi, plictiseală, iritare, că poate avea alte căi de gestionare ale acestor emoții, kilogramele nu se vor mai acumula în plus, pentru că se va crea un echilibru natural.
Răbdarea- pilon necesar în ieșirea din acest ciclu al unei dependențe create în tot acest timp. Scăderea în greutate nu se poate întâmpla peste noapte, având în vedere că greutatea poate fi un strat al tău protector, un zid împotriva unor altor abuzuri.
Ții diete, te abții de la ce ar putea să îți provoace plăcere sau nici măcar nu cunoști asta. La fel să fie și cu o relație? Îți e teamă de intimitate, apropiere astfel încât mănânci pentru că hrana joacă rol de persoană apropiată? De iubit? De prieten? Într-adevăr, fiecare alege să facă față suferinței cum poate, dar asta nu înseamnă că la nesfârșit se va aplica același mecanism disfuncțional de apărare. Apropierea nu înseamnă suferință iminentă.
Crezi că, cu următoarea mușcătură te vei simți plin. Corpul îți spune Stop, dar tu continui să mănânci. E o foame teribilă de aparținere, de apropiere, de conectare.
Nu există legătură între foame și emoții? Mai gândește-te la ce expresii folosim: Foame de iubire, o sorb din priviri, te mănânc.
Foamea există indiferent de diete, indiferent de modul în care numeri minuțios caloriile. Dar dacă ai încerca să iei nutrienți din relații? Din intimitate, apropiere? Ești distras când mănânci? Cât la sută ești prezent? Mănânci pe fugă? Poate așa și iubești.
Cum gestionezi suferința? În brațele cuiva sau cu lingura în înghețată?
Ai nevoie de ceva ușor, mai light… Duci poveri foarte grele? Ai tot strâns și înghițit de-a lungul timpului, ai ținut în tine și acum simți nevoia să te abții.
Când nu ai avut parte de suficientă hrană, astfel încât acum să recuperezi pentru toată neglijarea, abandonul, respingerea?
Kilogramele în plus te protejează cică de o nouă suferință. Dacă sunt gras, nu mă va iubi nimeni. Dacă nu mă va iubi, nu voi suferi DIN NOU.
Care sunt de fapt nevoile din spatele foamei non-fiziologice?
