• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Adina Radu

  • Actualitate
  • Sanatate
  • Relatii
  • Familie
  • Dezvoltare personala

Arhive pentru iunie 2020

Gol emoțional și lăcomie în farfurie. La dietă cu emoțiile?

Gol emoțional și lăcomie în farfurie. La dietă cu emoțiile?

by Adina · iun. 25, 2020

Ne-am obișnuit cu diete. Căutăm să ne inspirăm de la vedete, nutriționiști, antrenori, dar te-ai gândit ce înseamnă cu adevărat un comportament alimentar?

Modul în care ne alimentăm poate semăna cu răspunsul la felul în care am fost sau nu iubiti, doriți sau nu, respinși sau nu.

Poate părea o cale ușoară de a umple un gol.

Unii se îngrașă, alții nu. Se pot îngrășa pentru că nu consumă ceea ce doresc, ce ar avea nevoie. Nu se poate pune stop la a mânca, la fel cum nu se poate pune stop compulsivului și la sport, sex, abuz din partea partenerilor.

Dacă-mi spun constant: Sunt gras. Am un corp hidos care respinge, denotă relația pe care o am cu corpul meu, imaginea de sine. Aceste gânduri devin parte din structura noastră, încep să învinovățesc o parte a corpului pentru abandon, respingere, eșec: Bărbații nu mă vor pentru că am burtă. Nu am primit job-ul pentru că am picioare groase. Înveți limbajul acesta intern, cel mai adesea, într-o relație, din abuzuri.

În urma unor abuzuri fie ele fizice, verbale, sexuale într-o relație, ne creăm imagini mintale cu privire la anumite aspecte din corp pe care le găsim ca fiind vinovate, în așa fel încât suferința reală a respingerii e mai ușor de tolerat. O traumă substitut pentru alta.

Putem introiecta agresorul, făcând echipă cu el: Greutatea mea e de vină pentru tot. Nu vezi cum arăt? Dacă aș avea altă formă, nu aș fi umilit. Ajungi să îți fi propria teroare.

Ți-ai luat job full time pe post de agresor.

Ai comandat abuz la farfurie?

De fiecare dată când te jignești privindu-te în oglindă ești abuzator. De fiecare dată când îți refuzi plăcerea de a mânca ce îți place și înlocuiești cu ce e„ sănătos”, ești abuzator. Unul manipulativ, dar abuzator.

Oare câte calorii are? Ia să le număr și să uit de orice plăcere. Ești abuzator. Când ești întrebat: dar cât mănânci? Și de ce mănânci asta? Te oprești, îți e rușine. Ești abuzator.

Compari meniul tău cu cel al altcuiva, forma ta cu a altcuiva și îți pui restricție. Ești abuzator.

De fiecare dată când mănânci dulciuri în exces pentru că te-a părăsit partenerul, ești abuzator.

Te năpustești imediat asupra mâncării. La fel și în iubire, îți e greu să o privești față în față. Îți vine greu să stai în contact de fapt, cu tine. Seamănă modul în care te raportezi la farfurie cu modul în care o faci cu partenerul?

Poți să pornești prin a exersa răbdarea. A mânca mai lent, a mesteca, să simți cu adevărat texturi și gusturi. Să simți dacă într-adevăr îți place sau mănânci din plictiseală, de stres, din anxietate.

Alimentul asta mă îngrașă. Alimentul ăsta mă slăbește. „Cura asta îmi aduce iubire.” Oare? Sau iubirea e ceva ce se dezvoltă?

„De astăzi mănânc numai curat, sănătos. ” Ce e de fapt murdar? Te ferești de ce anume? De apropiere? De intimitate, care poate să fie murdară, care poate să aducă neplăcere și insatisfacție?

Dacă corpul cere, regândește relația cu alimentele. Dă-ți voie să faci schimbări, fii curios la tipul de alimente pe care îl alegi. Fii curios ce beneficii îți aduc aceste alegeri. Sunt făcute pentru tine sau pentru altcineva? Cu ce scop?

Un mâncător compulsiv știe ce e aia anduranță. Te bate la capitolul acesta. Mănânc acum mult, dar vezi că opt ore după nu mai bag nimic în gură. Nu mai mănânc acum, mă păstrez pentru desertul de la cină. Se erotizează abținerile: Nu mănânc nimic, e preludiu pentru desert.

După atâtea relații eșuate, relații în care simți că ai fost un erou al sacrificiului, ajungi acasă și de ce să nu mănânci? Mănânci oare pentru că îți este foame, poftă, simți cu adevărat textura acelor alimente? Cu un dulce încerci să acoperi amarul. Ronțăi ceva numai ca să detensionezi agresivitatea strânsă?

În momentul în care ești gol emoțional, îți interzici emoțiile. Apare lăcomia în farfurie.

Dă-ți voie să fii cine ești cu adevărat, să te descoperi și să îi oferi corpului gusturi noi emoționale, relaționale, să ai o comunicare bună între minte și corp astfel încât să simți sațietate. Să îi oferi alte tipuri de mâncare, așa cum poți înghiți și alte emoții, nu numai negative.

Dacă îi arăți corpului că poate mânca și fără să fie o pedeapsă: mănânci de furie, nervi, plictiseală, iritare, că poate avea alte căi de gestionare ale acestor emoții, kilogramele nu se vor mai acumula în plus, pentru că se va crea un echilibru natural.

Răbdarea- pilon necesar în ieșirea din acest ciclu al unei dependențe create în tot acest timp. Scăderea în greutate nu se poate întâmpla peste noapte, având în vedere că greutatea poate fi un strat al tău protector, un zid împotriva unor altor abuzuri.

Ții diete, te abții de la ce ar putea să îți provoace plăcere sau nici măcar nu cunoști asta. La fel să fie și cu o relație? Îți e teamă de intimitate, apropiere astfel încât mănânci pentru că hrana joacă rol de persoană apropiată? De iubit? De prieten? Într-adevăr, fiecare alege să facă față suferinței cum poate, dar asta nu înseamnă că la nesfârșit se va aplica același mecanism disfuncțional de apărare. Apropierea nu înseamnă suferință iminentă.

Crezi că, cu următoarea mușcătură te vei simți plin. Corpul îți spune Stop, dar tu continui să mănânci. E o foame teribilă de aparținere, de apropiere, de conectare.

Nu există legătură între foame și emoții? Mai gândește-te la ce expresii folosim: Foame de iubire, o sorb din priviri, te mănânc.

Foamea există indiferent de diete, indiferent de modul în care numeri minuțios caloriile. Dar dacă ai încerca să iei nutrienți din relații? Din intimitate, apropiere? Ești distras când mănânci? Cât la sută ești prezent? Mănânci pe fugă? Poate așa și iubești.

Cum gestionezi suferința? În brațele cuiva sau cu lingura în înghețată?

Ai nevoie de ceva ușor, mai light… Duci poveri foarte grele? Ai tot strâns și înghițit de-a lungul timpului, ai ținut în tine și acum simți nevoia să te abții.

Când nu ai avut parte de suficientă hrană, astfel încât acum să recuperezi pentru toată neglijarea, abandonul, respingerea?

Kilogramele în plus te protejează cică de o nouă suferință. Dacă sunt gras, nu mă va iubi nimeni. Dacă nu mă va iubi, nu voi suferi DIN NOU.

Care sunt de fapt nevoile din spatele foamei non-fiziologice?

Cutia Pandorei: educație sexuală și rușine, pudism de mâna a doua. Educație despre educația sexuală. Pornografia: educatorul slab al tuturor timpurilor.

Cutia Pandorei: educație sexuală și rușine, pudism de mâna a doua. Educație despre educația sexuală. Pornografia: educatorul slab al tuturor timpurilor.

by Adina · iun. 9, 2020

Vorbindu-se acum despre educația sexuală s- a deschis cutia Pandorei: păreri contradictorii, jenă, rușine, mituri, convingeri dezadaptative.

Se încearcă intrarea pe un drum al cunoașterii autentice, însă până acum educația sexuală e caracterizată prin confunzie. Este grea asumarea responsabilității inițierii unui proiect care stârnește controverse. De ce? Pentru că ne lovim de o problematică cu implicare transgenerațională: mentalitatea copiilor de azi depinde de cea a părinților.

S-a pus în vedere faptul că părinții pot face cereri pentru a își înscrie copilul la aceste ore de educație. Ce nu s-a discutat este că exact acelor copii din familii defavorizate, care au urgentă nevoie, li se interzice accesul la informație. Părinții nu vor face aceste cereri.

Până la educarea copiilor, este necesară educarea adulților: Ce înseamnă educație sexuală, ce presupune ea, astfel încât să nu se îngrijoreze. Nu poți veni cu o inovație (deja normalitate de foarte mulți ani în alte țări) care să depindă de acele persoane care nu au avut parte la rândul lor de educație sexuală. Așadar nu e nimeni de învinuit. Termenul de sexualitate ar trebui explicat, ca mai apoi să fie înțeles corect.

Programa educației sexuale are nevoie de o intervenție multidisciplinară din partea specialiștilor, astfel încât informația să fie în pas cu psihologia dezvoltării umane. Informațiile se relevă gradat, în funcție de vârstă. Copiii și adolescenții vor cunoaște etapele prin care vor trece, vor avea suport informațional referitor la schimbările emoționale, fizice astfel încât anxietatea de necunoscut va scădea.

Curiozitatea de a descoperi sexualitatea există indiferent de orice. Astfel, educația sexuală nu poate decât să furnizeze, într-un mediu securizant, informații adaptate nevoilor copilului, adolescentului, de ce nu și adultului din categorii defavorizate, părintelui.

Ce e mai bine? Să fie descoperită cu ajutorul prietenilor care au la rândul lor informații din alte părți, sau din ceea ce văd în familii de unde pot prelua informații dezadaptative, convingeri disfuncționale: Femeia e de vină dacă bărbatul merge la altele. Femeia nu trebuie să simtă plăcere, trebuie numai să își satisfacă bărbatul. Dacă nu are orgasm, e frigidă. Femeia nu trebuie să ceară sau să vrea. Bărbatul trebuie să poată întotdeauna, altfel nu e bărbat. Bărbatul își arată masculinitate prin agresivitate. Dacă te masturbezi e păcat, te vede Dumnezeu. Nu pune mâna! Nu îndrăzni! Nu vorbi! Se lasă greu la început, dar după îi place ș.a ? De la vloggeri? (Vezi cazul recent în care se instigă și se normalizează abuzul minorelor.). Existând educație sexuală, copiii și adolescenții pot selecta și separa informațiile.

Vorbim până la urmă de neacceptarea sau menținerea în latență a unei părți constitutive ale identității noastre, identitatea psihosexuală. Prin această timiditate în a lua inițiativă în privința educației sexale, se transmite mesajul că este ceva rușinos, jenant, nepermis. Se neagă o dimensiune a identității de sine: cea sexuală, care se încadrează la fel de natural lângă cea fizică, psihologică, profesională, familială, socială, culturală.

Educația sexuală nu este despre Kamasutra, ci despre acceptare de sine, construirea unei imagini de sine realiste, despre relații sănătoase ajungându-se până la efecte pozitive la nivel social.

O educație sexuală absentă se poate număra printre cauzele apariției traumelor sexuale, disfuncțiilor? Să fie oare un punct de start? Se creează un cerc vicios: lipsa educației sexuale, traume sexuale infantile și disfuncții sexuale mai târziu.

Printre cauzele fiziologice, disfuncțiile au si cauze psihice: frici, mai ales convingeri și atitudini despre sexualitate introiectate prin intermediul modelului parental, al interacțiunii cu persoanele semnificative, identitate psihosexuală nedezvoltată, experiențe traumatizante, lipsa educației sexuale.

Educația sexuală poate lupta cu combaterea convingerilor dezadaptative, cu deculpabilizarea sexualității. Contribuie la recunoașterea comportamentelor și atitudinilor de tip abuziv. Copiii și tinerii învață că sunt stăpâni pe nevoile lor, că pot refuza ce le creează disconfort sub orice formă, putând semnala aceste lucruri.

Vorbim de educație sexuală până la nivelul de pilon al sănătății relațiilor adulte, până la nivel de cuplu unde dinamica sexuală este influențată de aspecte individuale ale celor doi.

Scârțâim la capitolul educație sexuală, caracterizată la momentul actual prin confuzie, comparativ cu alte state unde se formează și reactualizează programe speciale pentru persoanele cu dizabilități.

Cum? Există și așa ceva?  „Dăm confuzie totală” celor care se află la cârma aprobărilor în acest moment.

Persoanele cu dizabilități intelectuale, caracterizate prin limitări semnificative atât în funcționalitatea intelectuală cât și în comportamentele adaptative, învață mai greu ca rezultat al limitărilor intelectuale.

Drept consecință a lipsei educației sexuale formale, adaptate nevoilor lor sunt predispuse la un risc mai mare al abuzurilor sexuale, bolilor cu transmitere sexuală. Duc lipsă de aptitudini necesare formării unor relații sănătoase, de granițe sexuale care să împiedice exploatarea lor sexuală. Le lipsesc informații cu privire la utilizarea metodelor contraceptive și consecințele neutilizării lor. Nu au antrenamentul recunoașterii aptitudinilor sociale, ce este permis și ce nu în spațiul public. Au nevoie de prevenție și recunoaștere a abuzului sexual, informații despre orientarea sexuală.

Având în vedere că aceste persoane vor intra în viața de adult cu roluri în societate, devine și mai importantă educarea lor sexuală. Este necesară atragerea atenției asupra faptului că deși au dizabilități, rămân ființe sexuale, cu multe consecințe la nivel social.

Programele de educație sexuală pentru cei cu dizabilități, la momentul actual, par inutile, inexistente. Sunt încărcate cu mituri și prejudecăți. Lipsa educației sexuale poate fi catalogată drept încălcarea drepturilor omului: accesul la informație.

Val de rușine, pudism de mâna a doua asupra necesității educației sexuale, dar se consumă zilnic industria pornografică

Industrie de unde tinerii învață și privesc un sex mecanic, lipsit de afectivitate, emoție, unde se pune accent pe performanță și mai puțin pe intimitatea emoțională, latura umană. Învață de aici standarde false, ducându-se la anxietate de performanță, o imagine de sine slabă, negativă.

Pornografia expune tinerii la noțiunile nesănătoase de sex și relații. În timp ce copiii și tinerii sunt ființe sexuale și merită materiale adecvate vârstei în ceea ce privește sexualitatea, pornografia este un educator sărac și într-adevăr periculos.

Pornografia, în special reprezentările sexuale ale fetelor și ale femeilor, le pot încuraja pe acestea să se privească în primul rând în termeni sexuali, să-și echilibreze valoarea și atractivitatea cu un standard restrâns de atractivitate fizică și să se considere obiecte sexuale – să se concentreze asupra interesului sexual al altora, mai degrabă decât asupra propriilor dorințe și interese.          

Expunerea la pornografie este legată de agresiunea sexuală masculină împotriva femeilor

Vizionarea adictivă a materialelor violente sexual mărește acceptarea de către spectatorii de sex masculin a miturilor violurilor și le erodează empatia față de victimele violenței. De asemenea, cei care vizioneaza în mod adictiv materiale pornografice violente, afirmă că ar viola sau agresa sexual o femeie dacă nu ar exista consecințe.            

Expunerea la pornografie poate crește vulnerabilitatea copiilor și a tinerilor la abuzul sexual și exploatarea sexuală.

Protejarea copiilor de latura pornografică nu înseamnă protejarea copiilor de sexualitate. De fapt, menținerea ignoranței sexuale a copiilor încurajează abuzul sexual și sănătatea sexuală și emoțională săracă.

Pornografia este de cele mai multe ori prima modalitate prin care aceștia învață despre sex, despre propria lor sexualitate, preferințe, dorințe extrase prin filtrul a ceea ce au vizionat. Desigur, aceasta creează o viziune mecanică, lipsită de emoții asupa contactului sexual, în pornografie lipsind partea umană, emoțională, atașamentul.

Majoritatea a folosit pornografia pentru ʻʻa aflaʼʼ ce înseamnă sexualitatea feminină, ce doresc si ce așteaptă acestea de la sex. În concluzie, aceștia extrapolează ceea ce se întâmplă în scenele pornografice la întreaga categorie de femei, așteptându-se ca toate sa aibă aceleași preferințe și caracteristici.

Deși aceștia pot învăța informații bazale ce țin de procedeul sexual, această învățare se extinde și la idei de genul: femeile vor sex tot timpul, mai multe femei sunt mai bune decat una, femeile de obicei vor ceea ce și bărbații vor.

La cât se împarte fericirea într-o relație la distanță? La patru sau la doi?

La cât se împarte fericirea într-o relație la distanță? La patru sau la doi?

by Adina · iun. 3, 2020

Relație la distanță. Controversat subiect. Contrat tuturor așteptărilor s-ar părea că nivelul satisfacției în cuplu nu diferă mult de cel al relațiilor cu apropiere fizică. Ba chiar se îmbunătățesc abilități de relaționare, cum sunt încrederea, răbdarea, o mai bună comunicare.

Apropierea fizică și cea la nivel non-verbal lipsesc în cea mai mare parte a timpului. Modul în care poți oferi afecțiune este limitat, fapt ce antrenează comunicarea la nivel emoțional, exersarea capacității de a asculta activ, atent.

Lipsind intimitatea fizică, te concentrezi asupra unor aspecte pe care alte cupluri le pot neglija, cum ar fi apropierea emoțională. Ești mai atent la emoțiile partenerului și la experiențele lui. Nivelul empatiei crește.

Intimitate emoțională. Comunicare deschisă. Puncte de reper pentru o relație la distanță.

Înveți să îți exprimi sincer trăirile, gândurile, să le dai glas, să le faci cunoscute. Având drept principal element de apropiere, comunicarea, afli că ea e un proces de ajustare și de acomodare. Înveți că partenerii au un cod diferit de comunicare care poate sau nu să coincidă cu al tău și întrebi mai degrabă decât să presupui.

O relație la distanță necesită încredere. Așadar înveți să nu sari imediat la concluzii și să creați un sentiment al siguranței între voi. Într-adevăr, pentru unele persoane, a oferi încredere este dificil, iar o relație la distanță este un maraton la capitolul acesta. O relație fără încredere nu are fundație, se clatină și devine un chin pentru ambele persoane.

Să fie oare nivelul de angajamanet mai puternic între cei doi, asumându-și o relație la distanță? Presupune succesul unei astfel de relații mai mult efort?

Copyright © 2025 · Adina Radu psihoterapeut