• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Adina Radu

  • Actualitate
  • Sanatate
  • Relatii
  • Familie
  • Dezvoltare personala

Arhive pentru aprilie 2020

Cât de mult afectează să intri într-o nouă relație, fără să te fi vindecat de cea anterioară

Cât de mult afectează să intri într-o nouă relație, fără să te fi vindecat de cea anterioară

by Adina · apr. 29, 2020

Ce înseamnă să intri într-o relație imediat după o pierdere, o despărțire sau un divorț? Noul cuplu este format numai din două persoane sau s-a strecurat drept mediator între voi și fantoma trecutului?

Se resimte ca o pierdere, atât la nivel fizic cât și emoțional, fie că e vorba de o despărțire, de un divorț, de moartea partenerului. Toate pierderile implică un doliu de făcut. El are etape prin care ai nevoie să treci, pentru ca actualul partener să nu fie un înlocuitor: Un om căruia să îi atribui calitățile și defectele persoanei pierdute.

Actualul partener se poate simți confuz, de multe ori nu înțelege ce îi ceri, ce face greșit, în situația prezentă este absurd ceea ce pretinzi de la el.

Vii cu așteptări neîmplinite din fosta relație pe care le ceri acum. Cu nevoile care nu ți-au fost satisfăcute și pui pe umerii acestui înlocuitor o povară mult prea mare, una pe care nici nu o înțelege, nici nu o merită.

Să proiectezi pe noul iubit/ă emoțiile adresate altcuiva, îi anulează identitatea, stima de sine, echilibrul emoțional. Faci din noua relație un tsunami care îl înghite pe cel care a venit cu toată sinceritatea lui, dar și pe tine, cel/cea deja înghițită de un tsunami trecut. Nu poți pune pe post de mediator între conflictele din relația prezentă, o persoană pierdută (indiferent de împrejurări).

Compararea involuntară (între fostul partener și actualul) care crezi că se întâmplă numai în mintea ta, își are tentaculele și în afară. Suntem capabili să sesizăm, să simțim chiar dacă nu ne propunem, așa că omul de lângă tine o simte, fie că e la nivel de intuiție, sau de un al nu știu câtelea simț.

Nu poți lăsa o fantomă a trecutului să îți bântuie prezentul. Căci acesta nu mai este prezent, ci o prelungire a ta din trecut care respiră aici și acum.

Se spune că suntem responsabili pentru fericirea noastră, nu și pentru a altora. Dar oare nu suntem responsabili pentru amăgire, pentru a da speranțe, pentru a ține pe loc un om al cărui scaun este ocupat. Nu e nimeni responsabil să vină să vindece. E drept, se poate face în doi, dar nu printr-o amăgire de suprafață, unde aștepți ca acea persoană să ofere neîncetat încât să umple golul tău, până când faceți schimb: golul tău îl lasă pe el gol, plinul lui te face pe tine plin, iar mai apoi cum oare îți va mai fi bun dacă nu are de unde să mai ofere? Am să susțin mereu că vindecarea e responsabilitatea ta, și a nimănui altcuiva. Omului de lângă tine îi ești dator cu tine, cel care îl vede pe el și nu pe altul în el, cu o relație unde schimbul dintre voi este unul echilibrat.

Infidelitate. De ce înșelăm?

Infidelitate. De ce înșelăm?

by Adina · apr. 25, 2020

Ce consideri înșelat? Întrebarea are foarte multe răspunsuri, pentru fiecare poate semnifica altceva, având în vedere că vorbim de o dimensiune atât fizică cât și emoțională.

Sunt varii motive pentru care unul dintre parteneri poate înșela.

Fie că vorbim despre tipare de personalitate care vin, ațâță și pleacă înainte să fie prinse de cineva într-o relație serioasă sau tipare preponderent instabile. Pot iubi mult și pe mulți. Comportamentul este unul impulsiv, vor să se simtă mai bine pe termen scurt, iubite, acceptate. În cazul acestora (bordeline) există o instabilitate emoțională și greutate în a rezista tentației. Caută comportamentele riscante, impulsive (consumul de alcool, droguri, a face sex cu persoane puțin cunoscute). O pot face dintr-un sentiment de gol, vid interior, din aderarea la comportamente auto destructive, schimbări frecvente de dispozitiție, greutate în a spune Nu și a avea granițe.

Dacă vorbim de tipare, nu poate fi neluat în considerare cel narcisist: Centrat pe sine, încrezător, flirtează permanent, tendința de a se lăuda celorlalți cu cuceririle lui.

Nu poți da vina pe trăsăturile de personalitate, ci ai nevoie de o privire de ansamblu asupra dinamicii acelei relații.

Infidelitatea acționează ca o forță corozivă în interiorul cuplului, care oricum nu era atât de sănătos.

Sunt tentați să înșele aceia care nu sunt satisfăcuți în relația lor, cei care au un bagaj întreg de plângeri strânse. Înșală pentru a căuta în afara relației validarea propriilor resurse, calități care sunt nevăzute, criticate de către partenerul de cuplu. Se vrea un refugiu de la accentuarea permanentă a aspectelor negative ale personalității lor, de la etichetele care sunt puse și de la blamare, castrare psihologică.

Inexistența unor aspecte gratificatoare între parteneri. Lipsa feedback-ului pozitiv în momentul în care unul face ceva pentru celălalt invalidează persoana.

Deconectarea emoțională joacă un rol extrem de important. Te poți simți neapreciat, singur, trist. Aceste trăiri evoluează și se transformă în furie, ură, resentimente. În aceste cazuri, când distanțarea este emoțională, ești tentat să cauți apropierea în altcineva. Începe ca o simplă prietenie, până când această persoană devine substitutul partenerului de cuplu.

Printre comportamentele disfuncționale în cadrul cuplului se găsește și pedepsirea partenerului care poate lua forma înșelatului, dar și încercarea de a atrage acestuia atenția prin acest comportament.

Partenerii pot înșela pentru că se simt nesiguri pe propria persoană, caută constant validare. Au o nevoie disperată de atenție. O stimă de sine scăzută îi face să caute aventurile pentru a se simți atrăgători, să își demonstreze că sunt doriți și de alte persoane, nu numai de partenerul de cuplu. Sunt persoane care își demonstrează că merită a fi dorite, numai când sunt alții alergând după ele. Acestea pot înșela pentru că fiind într-o relație stabilă, sursa puterii lor (venită din faptul că sunt dorite de ceilalți) este luată, și astfel înșală pentru a își recăpăta importanța.

La nivel fizic, înșelatul vine odată cu insatisfacția sexuală: Frecvența sexului, lipsa chimiei și a pasiunii, incapacitatea de a obține plăcere, cât și din cauza unor posibile disfuncții sexuale ale partenerului. Se poate căuta în afara cuplului, acea intensitate a sexului de la începutul unei relații, având în vedere că, chimicalele încep să scadă în intensitate odată cu depășirea unei prime faze ale îndrăgostirii.

Sunt anumite relații în care unul dintre parteneri nu se poate manifesta sexual așa cum își dorește, ori poate avea impresia că sexul este prea murdar pentru legătura emoțională dintre ei, cei care împărtășesc viața împreună.

De asemenea, sexul în afara relației se poate înscrie alături de consumul de substanțe și alcool în lista comportamentelor destructive, cele care vin cu o rezolvare pe moment, o distragere de la viața de zi cu zi.

Dependența de sex este o problemă care poate fi privită cu scepticism, dificil de comunicat partenerului de viață. Este extrem de greu de explicat acestuia care sunt motivațiile.

Ideea de secret, de pericol, posibilitatea de a putea fi prins oricând incită. Astfel încât ești atras de ideea de a avea o relație secretă, care implică un nivel emoțional intens.

De asemenea, relațiile pot fi privite ca fiind familiare, monotone și au nevoie să schimbe scenariul, simt nevoia emoțiilor de a cuceri pe cineva.

Expunerea la comportamente de acest fel. A nu știi ce înseamnă o relație fericită pentru că nu ai cunoscut una. Repeți modele familiale în care secretul înșelatului era cunoscut de toată lumea.

Dragostea romantică nu durează atât de mult, ea este înlocuită în timp cu una matură. Dacă acest lucru nu este posibil, unul dintre partener va căuta să simtă acele emoții ale îndrăgostirii inițiale alături de altcineva.

Întrebarea este: Poate să susțină o relație matură? Pe ce s-a bazat relația voastră? Odată ce trece acea îndrăgostire de început, începe să ți se arate cum este partenerul de fapt, se prezintă realitatea și este posibil să fii deziluzionat. Brusc nu mai e perfect așa cum îl vedeai la început și începi să cauți acea perfecțiune în altă parte, neștiind ca de fapt reiei același ciclu. Pentru că o relație presupune implicare, multă muncă. Cel de lângă tine trebuie privit așa cum este el cu adevărat, un om cu calități și defecte, cu care îți asumi responsabilitatea de a comunica reciproc dorințele, nevoile, cu care accepți dificultatea de a crea o relație fericită: angajament, curaj și adaptabilitate la schimbare.

Când nu îți poți manifesta fiecare latură a ta alături de un om, fie că te inhibă, ți-o cenzurează, fie că nu este persoana cu care să o faci, te poate determina să cauți în altcineva contextul de manifestare a sinelui autentic.

Identificarea noastră proiectivă. Crezând că nevoile mele sunt și nevoile celui de lângă mine ne face să nu vedem de fapt omul de lângă noi, el începând încetul cu încetul să vrea „să fie văzut” de către altcineva.

Miturile care încurajează workaholismul ca stil de viață. Societatea te vrea pe altarul muncii?

Miturile care încurajează workaholismul ca stil de viață. Societatea te vrea pe altarul muncii?

by Adina · apr. 16, 2020

Wokaholismul se poate ascunde foarte ușor la umbra implicării în muncă, fiind încurajat indirect de către societate, culturi organizaționale.

Spun indirect pentru că acest fenomen apare numai în cazul anumitor persoane cu trăsături care se învârt în jurul competiției și stimei de sine, unui SuperEgo care neagă plăcerea sau unui pretext prin care își manifestă fără jenă tendințe obsesive.

Pentru câți dintre ei iubirea a fost și este dependentă de succesul pe care îl au? Câți ascund de fapt sentimente de inferioritate, frici, traume din copilărie care și-au pus amprenta asupra modului în care se percep? Cei afectați de lipsuri economice, emoționale în trecut simt mereu nevoia de a umple un gol.

Se promovează stereotipuri din societate cu privire la acest fenomen, ajungând să fie văzut o calitate. Cultura organizațională încurajează acest comportament disfuncțional prin formule care crează iluzia succesului: Cu cât muncești mai mult, cu atât….

Nu știu cât de favorabil este să încurajezi workaholismul în situația în care el conduce la burn out, iar cooperarea lipsește cu desăvârșire în compania ta, căci acest muncitor are o nevoie de control exagerată, stârnind conflicte interpersonale și inhibând creativitatea echipei.

Muncesc atât de mult pentru familia mea. Mă sacrific pentru ei! El poate crede cu adevărat asta, sau nu. În fond este o scuză care să justifice comportamentul, căci motivația din spate e alta. Egocentrismul este greu de admis, la fel și dorința permanentă de a fi remarcat, de a te afirma, a primi aprobare pe fundalul unui sentiment de insatisfacție.

Avem de foarte mult timp convingerea că o familie fericită e aceea în care nu lipsește nimic. Și ne raportăm la acel nimic numai cu situația financiară, bunuri materiale, să avem cea mai luxoasă casă, mașina de la scump în sus. Muncești de dimineață până seară uitând de adevăratele elemente care țin o familie unită și care într-adevăr înseamnă o familie împlinită. Avem noi, o convingere moștenită transgenerațional că această superficialitate înseamnă NU îmi lipsește nimic?

Statutul pe care îl câștigi prin a munci foarte mult, dat de către ceilalți este că ești un om capabil, clar potent financiar și dacă financiar ești bine extrag concluzia că omul poate gestiona orice situație. Când de fapt el are o anxietate mascată, așa își ține sub control haosul interior.

Companiile sunt cele care cauzează adicția de muncă? Cum de nu se întâmplă atunci acest fenomen tuturor? Ci numai anumitor persoane, celor care astfel își umplu golul emoțional, celor care au avut anumite disfuncționalități în familia de origine, celor care luptă constant cu autodepășirea încă de atunci, și aduc aceleasi probleme în familia adultă.

Workaholismul nu poate fi privit numai din perspectivă psihologică, ci și sociologică. Ce are de spus societatea cântărește foarte mult, pentru că a amplificat motivațiile false din jurul acestui fenomen.

Să fie oare pasiune? Sau e tot un nume fals atribuit adicției de muncă, de adrenalină?

Un om care nu știe cine este își crează falsa autodefinire prin această muncă asiduă.

Când ateul începe să se roage

Când ateul începe să se roage

by Adina · apr. 14, 2020

Noi, oamenii, avem atâtea resurse de care n-avem habar. Și totuși, uneori aștepți ca o mână salvatoare să înceapă să ajungă la tine prin bezna în care ești. Uneori apare, uneori nu, sau poate nu e de ajuns. Simți și tu asta. Așa că, calea spre înainte, pornește din interior. Din a deschide în sfârșit ochii și a vedea de ce ești în stare. Fă rai din ce ai, se spune. Și ai din ce.

Sunt clipe în care ne trezisem de parcă cineva ne-ar fi pus acolo, într-o situație și te întrebi Cum am ajuns aici? De ce mie? Poți să trăiești întâmplări în viața asta care pot face și un ateu să înceapă să se roage.

Mulți cred, mulți nu cred într-un Dumnezeu, dar când te trezești în mijlocul coșmarului parcă ți-ar plăcea să te audă. Știința, spiritualitatea, se fac mici, mici în fața adevărului. În fața adevărului fiecăruia. Toți avem nevoie să credem în ceva, iar credința în noi înșine e divinitatea. Poate asta înseamnă divinul. Pâlpâirea din fiecare. Te rogi la tine pentru tine.

Oamenii au capacitatea de a se ridica mereu. Întâi în cârje emoționale ca mai apoi să stea cu talpa lipită de pământ de unii singuri. Propria filosofie asupra vieții te ține sau te doboară. Ce crezi că e durerea, care e rostul suferinței. Modul în care alegi să suferi, să fii fericit, să iubești.

Cât iubești cu adevărat viața? Căci cu ea e ca și într-o relație. Cum ești într-o relație așa te comporți și cu viața.

O iubești, dar o abandonezi la cel mai mic impediment. O iubești, dar nu o accepți când aduce suferință și deja bați în retragere. O iubești, dar nu o accepți așa cum e și vrei să o schimbi. Înainte o iubeai pentru că, credeai că e minunată, cea mai frumoasă, perfectă. Proiectai în ea imaginea perfecțiunii pentru tine. Când încet, încet o vezi cum e cu adevărat, crezi că e ori vina ta, ori vina ei pentru că lucrurile nu mai sunt cum au fost sau cum ar trebui să fie.

E totul drept, liniar numai atunci când mori. În rest, bucură-te de suișuri și coborâșuri. În viață câștigă cel care îmbină umorul și tragicul, oricum legate. Norocos cel care a învățat să râdă de propriile slăbiciuni. Umorul oferă o perspectivă de ansamblu asupra evenimentelor vieții, iar suferința te pune în contact cu părți din tine pe care nu le știai, cu sensibilitatea ta, cu puterea ta, cu autenticul tău.

Scenariul de viață după care te ghidezi. Deciziile luate cu mult timp înaintea momentului prezent.

Scenariul de viață după care te ghidezi. Deciziile luate cu mult timp înaintea momentului prezent.

by Adina · apr. 12, 2020

Te-ai gândit că acționezi conform unui scenariu de viață deja stabilit, construit ? Pattern-uri comportamentale pe care le ai acum, dar derivate din copilărie?

Că ai un plan de viață deja trasat la nivel inconștient? Copil fiind nu iei deciziile ca și un adult, pe fond rațional ci la nivel emoțional. Adulții testează realitatea într-un fel, copiii în altul.

Dacă nu parcurgi un proces prin care să identifici acest scenariu de viață înconștient, vei respecta cu fidelitate deciziile lui toată viața. Te surprinde să afli că eșecul sau insatisfacțiile cu care te confrunți pot fi căutate chiar de tine? Că vrei să respecți întocmai acel plan de viață. Deciziile pe care le-ai luat, au fost luate din perspectiva eului copil. Tot ce vine acum către tine, este interpretat astfel încât să îți justifici acel scenariu.

Strategia de viață ( întărită de părinți) poate fi ceea ce vrei să îndeplinești de fapt, prin toate aceste comportamente în viața de adult.

Mesajele părinților sunt receptate de copil, verbal și non verbal. Unele le scapă involuntar, dar devin definitorii în construirea imaginii de sine și a celorlalți pentru copil.

Copil fiind, ai receptivitatea crescută la tot ce ține de mesaje nonverbale. Percepi mimici, fiecare expresie pe care o transmite fața, tonuri ale vocii, tensiunea pe care o are corpul părintelui. Există o înțelegere foarte bună între copil și eul copil al părintelui, astfel încât frustrările, dorințele neîmplinite, nevoile, pe care părinții îșiși și le-au interzis, sunt preluate de copii.

Depinde de copil dacă preia mesajele acestea inconștiente și transformă scenariul lui de viață ghidându-se după ele.

Unui părinte îi pot scăpa mesaje inconștiente ca de exemplu: Nu exista! Ei fiind conectați la propriul lor eu copil, percep existența copilului ca pe o amenințare, retrăiesc scene din copilăria lor în care nu au mai primit atenție, în care au simțit că nevoilor lor nu au mai contat. Același lucru e valabil și dacă copilul a apărut în urma unor evenimente neprevăzute sau fără să fie cu adevărat dorit. Părintele vrea de fapt să îi fie lui satisfăcute nevoile. Chiar dacă nu comunică direct mesajul acesta, copilul său simte că e respins și va purta respingerea asupra lui mereu. O va purta când în viața de adult va face orice pentru a fi acceptat, dorit de ceilalți și va uita de propria lui existență pentru a evita abandonul, respingerea.

Regretul meu e că nu am terminat nimic. Le-am lăsat ciorne, cuvinte aruncate aici și acolo. M-am blocat mereu. Preluarea mesajului Nu reuși! Inconștient părintele își poate dori ca fiul/fiica să nu îi depășească realizările.

Nu fac nimic, nu îmi pot asuma riscuri. Rămân mereu în starea de confort. Mesajul pe care l-a introiectat este Să nu faci nimic! E prea periculos! Părintele care se teme că, copilul lui poate păți mereu ceva, îi limitează libertatea, nu își va asuma niciodată inițiative importante. Va privi cu anxietate schimbările, conflictele.

Mă îmbolnăvesc mereu! Să fii bolnav! Copil fiind a învățat că numai așa primește atenție, astfel că acum adult, când se ivesc probleme în familie, cuplu, la locul de muncă poate crede că astfel primește ceea ce are nevoie.

Nu îmi pot exprima sentimentele! În familii se pot cenzura foarte mult emoțiile, sentimentele. Să nu simți! Când simți să plângi, ți se spune: Nu plânge! Ți-a fost interzisă exprimarea furiei, iubirii, fricii.

Am preluat fiecare câte un mesaj, căci ele sunt multe, dar dacă începem să le vedem, analizându-ne patternul comportamental în fiecare acțiune a noastră, sau în anumite situații poate începem să ne permitem ceea ce ne-a fost interzis.

Masca cu care ieși din casă. Dacă îți cade?

Masca cu care ieși din casă. Dacă îți cade?

by Adina · apr. 11, 2020

Purtăm măști, nu-i așa? De când suntem mici avem de- a face cu ele. Le-am întâlnit întâi la personajele noastre preferate: Batman, Zoro, Spider Man cine mai era? Aaa, oamenii din jurul nostru. Inițial când suntem copii suntem autentici, originali. Până când dăm de : Nu așa! Nu fi așa! Așa nu e bine! Așa da! Așa nu! Niciodată! TREBUIE!

Începi să pui masca o dată și vezi că te pune într-un loc sigur. Începe să devină obicei să o iei când ieși pe ușă, așa cum iei cheile. Avem diferite măști, așa cum avem haine pentru diferite zile, unele călduroase, altele friguroase. Unele în care trebuie să dăm bine, altele când suntem cu noi și nu ne pasă dacă arătăm șifonat. Să fii șifonat nu e permis în public, nu?

Masca pentru Ai ceva? Nimic, pentru Ce faci? Bine. Masca pentru omul dur, masca pentru victimă.

Unele le porți atât de des, încât nu mai poți să le scoți, te desfigurează. Oricum mască peste mască, deja te-au debusolat și tu nu mai știi cine ești. E un amestec care dezorientează. Te dezorientează și rupe de tine și ceilalți.

Unele stau să cadă, și te chinui să le lipești în fiecare zi. Cât efort. Ți-e frică de ce ai putea vedea sub ea. Ți-e frică de tine, căci numai fără ea te vezi. Cine știe oare cum mai ești…

Te gândești că dacă arăți realul ești respins. Dar nu ești deja? De tine.

Când pui plasturele peste tăietură, de multe ori se desprinde cu coajă. Dar cică și aerul face bine, să o lași să respire. Să te lași să respiri. Tragi aer în piept, îl dai afară. Sufli aer peste răni.

Nimic nu e mai dureros decât să trăiești viața altcuiva.

Alergiile, răspunsul sistemului emoțional

Alergiile, răspunsul sistemului emoțional

by Adina · apr. 10, 2020

Toți spun cât de important este prezentul și să te focalizezi numai asupra lui, de parcă el nu ar avea punctul de pornire în ieri.

Momentul trecut îmi irită momentul prezent.

Primești de la corp semnale de alarmă asupra faptului că ai stări emoționale negative față de cineva/ situație, în funcție de modul în care interpretezi ce trăiești.

Corpul vine cu o reacție de apărare la un simbol mental: pot să fiu alergic la un lucru pe care mintea mea l- a asociat cu un eveniment trecut, traumatic pentru mine, o amintire ținută sub covor, dar e refulată printr-o alergie poate la alimente, un obiect, miros.

Simțul mirosului este cel mai legat de memorie:

Tatăl venea acasă în stare de ebrietate și îi agresa mama: violență fizică și psihică. Așa cum o face majoritatea abuzatorilor, el vine a doua zi cu părere de rău aducându-i acesteia un buchet de orhidee. În prezent, ori de câte ori simte mirosul acestora, fetei îi lăcrimează ochii.

Cine s-ar gândi că fiecare clipă rămâne encodată, stocată, informație în celulele noastre și că avem filmul fiecărui eveniment acolo. E necesar numai un stimul cât de mic să dea play în noi la o amintire refulată care să apară pe pielea noastră, în tusea noastră, în ochii roșii și lăcrimați, în nasul înfundat sau care curge, în strănut. Așa se protejează eul tău, scoate afară ce e rău.

Pagina următoare »

Copyright © 2025 · Adina Radu psihoterapeut